Boris Akunin - personaje negative

Am promis ieri ca voi face candva o descriere mai detaliata a personajelor negative din cartile lui Boris Akunin. Si iata ca acest moment a venit mai repede decat am crezut, iar acum sunt gata sa ma pun pe treaba. Cum am citit patru carti scrise de el, patru personaje veti vedea descrise.

Prima din serie, nu si prima citita de mine, este Azazel. In aceasta carte personajul negativ este reprezentat de Lady Astair, o englezoaica faimoasa in rusia pentru infintarea "Astairinatelor", cum sunt numite in carte, un fel de scoli pentru copiii orfani, scoli in care ea cauta sa le gaseasca talentul ce-i particularizeaza inca de pe cand acestia au niste varste fragede, pentru ca apoi sa-i plaseze pe pozitii cat mai favorabile in societate. Pentru ca acesti copii crescuti de ea ii vor fi mereu devotati, ea poate trage multe foloase de pe urma lor. Inca de la inceput, aceasta doamna este conturata precum un personaj absolut fascinant, capabila sa farmece orice auditoriu, pacra o mama pentru oricine isi doreste sa vada asta in ea. Problemele intervin in momentul cand ea incepe sa ucida pentru a-si proteja copiii sau pentru a strange cat mai multi bani pentru aceste institutii infintate de ea. Ea incepe sa-si doreasca cat mai multa putere pe care o obtine prin intermediul acestor copii, pe care ii plaseaza cat mai sus, pe care are grija sa-i trimita mereu in locul potrivit la momentul potrivit, si pentru a caror ascensiune este gata sa elimine concurenta. Ceea ce pare la inceput o idee buna si un exemplu de bunatate se transforma treptat intr-un razboi pentru putere. Cu toate acestea, personajul continua sa aiba insusiri umane, continua sa manifeste urme de bunatate, dovedind astfel ca este un personaj ce ar putea fi oricand parte a lumii noastre. Pentru a afla mai multe, va invit sa cititi cartea.

A doua in aceasta serie ar veni cartea numita Gambit turcesc. Aici personajul negativ este un spion turc ce se da drept reporter francez. Acest personaj este de-a dreptul sarmant si este admirat chiar si de cei c incearca sa-l prinda, de cei ce sunt impotriva lui, care afirma chiar ca e pacat ca nu e rus. Mie greu sa spun mai multe despre el, ideea e doar ca tipul este absolut genial si doar norocul celorlalti il face sa nu iasa invingator si de aceasta data.

A treia carte este Leviatan. Aici personajul negativ este o femeie, al carei nume nu mi-l aduc aminte foarte exact, pentru ca aceasta a fost prima carte a lui Akunin citita de mine. Cred ca este Mairie Samfon, dar s-ar putea, foarte bine, sa ma si insel. Oricum, ideea este ca aceasta femeie dovedeste si ea geniu in ceea ce priveste furturile si chestile de genul acesta. O mare cuceritoare, cu toate ca nu este frumoasa, incearca mereu sa speculeze orice oportunitate. Este o foarte buna mincinoasa si stapaneste la perfectie arta prefacatoriei. Cu toate ca prsonajul pozitiv ii ghiceste toate ilegalitatile, in final nu va putea dovedi practic nimic, si ea nu va ajunge sa fie condamnata decat pentru o tentativa de omor.

Ultima carte a lui Akunin pe care am citit-o este Moartea lui Ahile. Trebuie sa spun ca personajul negativ al acestei carti m-a facut sa ma gandesc mai bine si la celelalte personaje si sa realizez cat de interesante sunt toate. Este vorba de un ucigas platit, care este descris intr-o asemenea maniera incat ajungi sa-ti fie mila de el ca moare in final. Copil al unei mame musulmance si al unui tata crestin, amandoi crezand cu tarie in religia lor si doar al lor, ajunge sa creasca cu doua legi contradictorii, care mai erau si gresite. Cu toate ca tatal il invata ca Dumnezeu ii cere sa-i ierte pe cei pe care ii gresesc, el ajunge sa creada ca este rau si neiertator, de fapt, si sa-l considere bun pe acela pe care i-l infatisa mama sa, si care ii cerea sa se razbune pe toti. Apoi, la varsta de 5 ani isi vede parintii, si apoi tot satul, ucisi. El scapa din noroc, ajunge sa traiasca cu greu, pana cand unchiul lui care a aflat de tragedie vine sa-l ia in grija lui. Aici este invatat ca trebuie sa se razbune si ca mania este sfanta. El, care a ajuns sa auda atatea lucruri contradictorii pana atunci, hotaraste ca intr-adevar este drept sa te razbuni, insa de manie nu este nevoie. Nu am sa mai povestesc ce se intampla intre timp, am sa trec direct la vasta lui de 40 de ani, cand isi doreste sa se retraga, insa inainte va mai prelua o comanda de crima care ii va asigura suficienti bani pentru a-si cumpara propria insula unde sa traiasca linistit pana la sfarsitul vietii. Intre timp se si indragosteste si-si doreste sa se si casatoreasca, sa-si intemeieze o familie. Moartea lui survine exact in momentul in care el se indrepta spre calea cea buna, ceea ce este destul de trist. Dar cititi si voi cartea pentru a afla mai multe despre acest personaj, caci eu n-am spus decat foarte putin despre el, iar lui ii este dedicata o jumatate de carte.

Mie una imi par fascinante aceste personaje, va invit sa cititi caritle si sa spuneti daca si voi credeti acelasi lucru.

top 3 personaje negative

De ceva vreme am inceput sa ard de dorinta sa vorbesc despre carti. Si cum numarul de pagini pe care il citesc intr-o zi este destul de mic in aceasta parioada datorita bacalaureatului ce este acum in desfasurare, dorinta mea de a vorbi macar despre ele nu poate decat sa creasca in intensitate. Singura problema este ca nu prea stiu nici macar ce sa spun despre carti. Am vorbit pana acum si de cartile mele preferate si despre tot felul de alte lucruri legate de carti, astfel incat acum imi este atat de greu sa-mi realizez dorinta. Singurul lucru nefacut care imi vine acum in minte ar fi un top al personajelor de un anumit fel de prin cartile citite. Si ma gandeam ca ar fi interesant daca as face un top al personajelor negative, chiar daca nu va fi decat un top3 si nu un top 10, asa cum am mai facut pana caum

Eu fac parte dintre acele persoane care apreciaza personajele negative dintr-o carte in egala masura cu cele pozitive. Chiar daca nu-mi amintesc sa fi citit vreo carte al carei personaj negativ sa fie si personajul meu preferat, intodeauna studiez atent si aceste personaje. Le compar intre ele, pe cele dintr-o carte cu cele dintr-o alta. Am in mintea mea chiar si un portret al personajului negativ ideal, iar daca voi intalni in vreo carte un personaj asemanator, s-ar putea ca atunci sa se intample pentru prima oara ca el sa devina preferatul meu. Dar sa nu mai lungesc vorba si sa trec la top.

3. Medalia de bronz ii va reveni personajului negativ din Apocalipsul de Stephen King. Nu-mi mai amintesc exact numele lui, nici nu mai stiu precis daca avea vreunul. El era numit in mai multe feluri, cel mai des Omul Intunecat.

2. Cred ca acest loc il voi rezerva nu unui singur personaj negativ, ci tuturor personajelor negative create de Boris Akunin. Si asta pentru ca are un minunat talent de a le contura, astfel incat te face sa le iubesti, sa le intelegi, sa le ierti. Observi ca ele nu sunt numai rele, ca nu au numai bube, ci le este conturata si partea lor umana. Si pentru ca e foarte greu sa vorbesc despre ele asa, la colectiv, ma gandeam ca o sa le dedic o postare speciala candva, in viitor.

1. Acest personaj se afla pe locul I poate doar datorita faptului ca de la el am plecat in conturarea personajului meu negativ ideal. Este vorba despre Voldemort, despre care, banuiesc, nu este nevoie sa spun mai multe pentru a va da seama ce e cu el. Si da, s-ar putea sa nu fie la fel de interesant conturat ca personajele lui Akunin, insa are cateva caracteristici necesare orcarui personaj negativ. Si, avand in vedere ca am fost atat de obsedata de Harry Potter, nici nu cred ca as putea sa-i acord o alta pozitie.

despre ceea ce observ eu in jurul meu

Cu toate ca azi toata lumea vorbeste de Michael Jackson, eu nu am s-o fac. Fac parte dintre acele persoane care nu priveste aceasta moarte ca pe o pierdere. Steaua muzicii lui a apus oricum de mult. Gloria lui muzicala se datoreaza trecutului, si nu cred ca a mai scos vreo piesa valabila in prezent. In ultima vreme nu s-a mai facut remarcat decat prin procese sau operatii estetice. Deci, nu vad ce am pierdut. El a murit, iar, in fond, toti oamenii sunt muritori si asta e, iar muzica lui poate sa traiasca in continuare. Cum nu mai asteptam nimic gradios din partea lui pe viitor, faptul ca a murit el sau un om total necunoscut mi-e tot aia.

Si, am sa ma leg de ceea ce am spus mai sus si am sa continui cu o idee (sau mai degraba sentiment) pe care o resimt tot mai puternic in ultima vreme. Este vorba de faptul ca eu incep sa ma simt din ce in ce mai mult ca si cum eu n-as face parte din aceasta lume. Ma simt din ce in ce mai diferita, toti ceilati imi apar ciudati, valorile lor imi par incorecte, felul lor de a privi viata mi se pare in totala neconcordanta cu ceea ce cred si ce astept eu de la aceasta lume.

Nu stiu daca am exprimat corect ceea ce simt, insa voi incerca sa explic mai detaliat in cele ce urmeaza. In primul rand, e vorba de gusturile mele, care incep sa difere tot mai mult de ale tuturor celor pe care ii cunosc. Nu stiu daca m-as putea inscrie in vreo categorie. Eu ascult metal, dar ma imbrac normal, iar acest lucru nu il fac din cauza fricii de a fi diferita sau de a ma exprima prin imagine, ci pentru ca simt ca a ma imbraca normal ma caracterizeaza. Nu m-as putea imagina imbracata in niciun alt fel de haine, nu mi se pare ca ma caracterizeaza. Oh, si sa nu intelegeti prin normal "la moda", pentru ca nu, asta nu ma caracterizeaza. Habar n-am de tendite si singurul lucru de care tin cont e sa-mi placa respectiva piesa de imbracaminte. Binenteles ca garderoba mea s-ar putea sa fie intr-o oarecare masura la moda, avand in vedere ca-mi cumpar hainele din magazine, unde se urmeaza tendinta, dar n-am nici o problema in a purta o piesa vestimentara pe care o am de 4 ani, daca inca mai mi-e buna, mai imi place si mai e intreaga.

Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. Nici felul in care ma imbrac, nici muzica pe care o ascult, nici amandoua combinate nu ma particularizeaza chiar asa de tare incat sa ma faca sa ma simt atat de diferita. E mult mai mult de atat. As mai putea sa adaug ca iubesc natura, ca ador sa urc pe munte, ca imi place sa citesc, sa scriu si ca sunt crestina, si tot nu cred ca ar fi suficient pentru a se putea intelege de ce ma simt asa de diferita.

Si uite ca am ajuns si la o prima concluzie, in acest post pe care il scriu mai mult in speranta de a ma autointelege: nu gusturile mele ma fac sa ma simt asa. Da, probabil sunt diferite de a multora, dar e destul de car ca nu acesta e criteriul dupa care ii evaluez eu pe ceilalti, deci nici pe mine nu ma va face sa ma simt altfel. Ceea ce eu, insa, apreciez, caut, sau evaluez la un om e setul lui de valori si modul in care priveste viata. Si aici simt un mare gol, o mare diferenta intre mine si ceilalti. Desigur, nu generalizez. Cu siguranta nu sunt singura persoana care crede ceea ce crede si care are un anumit set de valori in viata. Insa cei ca mine sunt putini si s-ar putea sa se simta si ei la fel de pierduti in lume, asta daca n-au avut norocul sa se gaseasca si atunci sa poata alcatui un cerc al lor, o lume separata din care simt ca fac cu adevarat parte.

Mi-ar fi greu sa zic exact care este setul meu de valori, dar cred ca gusturile mele va pot conduce vag inspre ghicirea lui. Insa, ceea ce vreau cu adevarat sa spun, e ca raman de multe ori mirata privind lumea din jurul meu. Ma frapeaza incultura unor persoane pe care obisnuiam sa le consider mediocred (iar daca sunt cu adevarat mediocre, atunci e groaznic, caci nu cred ca eu ma ridic prea mult deasupra mediocritati, deci sunt si eu la fel ca ele), ma frapeaza faptul ca cei din jurul meu citesc atat de putin, ca exista persoane care se vor cultivat si inteligente si cu toate acestea ele nu pot avea o parere proprie despre nimic din ce se intampla in jurul lor. Faptul ca vad persoane care se conduc dupa ceea ce e la moda, care nu fac decat ceea ce e la moda, nu poarta decat ceea ce e la moda, nu asculta decat ceea ce e la moda si, in general, pentru care nu conteaza lucrurile care nu sunt la moda e cu adevarat socant pentru mine. Mai ales cand aceste persoane nu vin din mahalale sau alte medii in care e normal sa nu prea ai pareri propri, mai ales cand aceste persoane se vor inteligente si fruntase, cand ele se considera a fi situate undeva foarte sus (sau macar sus).

De multe ori raman mirata si in momentul interactiunii cu parintii diverselor persoane si observ ca setul de valori pe care acestia incearca sa-l iduca odraslelor lor e total diferit de setul de valori al familiei mele. Mie mi se pare ciudat sa iti incurajezi copilul sa se imbrace sexi in detrimentul bunului gust sau chiar in detrimentul imbracamintei care il face sa arate bine. Parerea mea este ca in vestimentatie exista anumite reguli care trebuie respecate, iar asta iti da clasa. Ah, si nu trebuie uitata adecvarea imbracamintii la ocazie.

Un alt lucru care m-a frapta, tot legat de paritii si copii, a fost faptul ca mi-a fost dat sa aud o mama care se plangea ca nu mai stie ce sa faca cu fica-sa ca sta toata ziua sa citeasca, in loc sa mearga si ea la sala. Eu stind-o pe fata ca este foarte slaba, ca are o viata destul de activa din care nu lipsesc nici iesirile si nici sportul din cand in cand, nu o pot intelege pe acea mama. A-ti umple timpul liber cititn mi se pare o actiune destul de potrivit si eram ferm convinsa ca orice parinte ar incuraja-o. Dar se pare ca exista si parinti care prefera sa-si vada fetele animatoare prin cluburi decat sa le vada citind.

Si as putea sa continui cu multe exemple de oameni care se comporta ciudat, care au valori ciudate, care privesc viata total diferit de mine si pentru care stirile de la ora cinci sau o poza facuta de paparazzi sunt mult mai importante decat o discutie dintre doi intelectuali sau decat o carte citita. Si ceea ce ma mira cu adevarat nu e faptul ca acesti oameni exista, ci faptul ca ei spun ca fac parte dintr-o categorie siociala de varf si ca se cred mai sus decat multi altii.

Poate ca am avut un tot prea superior in aceasta postare, poate ca par a ma considera mai sus decat toti. Nu este asa. Sunt multi oameni deasupra mea, mutli oameni la valoarea carora mi-ar placea sa ma ridic si eu. Ceea ce vroiam eu sa scot in evidenta este faptul ca nu intelege de ce unii oameni isi aleg modele peste care s-ar putea ridica cu usurinta (sau chiar sunt peste ele, dar ei se chinuie sa se coboare la nivelul lor), iar pe cei ce sunt, de fapt, deasupra lor, ii desconsidera.

De ce este strandul vazut ca un loc de fitze?

Da, n-am mai scris de ceva vreme, dar bacalaureatul imi ocupa asa mult timp incat abia mai reusesc sa ma preocup si de altceva. Si asta nu neaparat pentru ca as sta toata ziua si as invata (caci nu fac asta) ci pentru ca stresul ma consuma intr-o asemenea masura incat nu-mi mai arde mie sa ma ocup si de blog.

Dar nu am sa va plictisesc povestindu-va cat de stresata sunt eu. Am mai facut asta si altatada si n-ar avea niciun rost sa tot repet acelasi lucru de mii de ori. Vreau sa va vorbesc de altceva, caci n-au fost putine lucrurile care mi-au trecut prin cap in timpul in care am lipsit. Dovada este faptul ca am revenit aici mult mai repede decat planuisem, avand in vedere ca eu m-am gandit ca voi face o pauza de doua saptamani, pana voi termina cu totul.

Idea care ma preocupa cel mai mult in ultima vreme este urmatoarea: De ce este strandul vazut ca un loc de fitze? Am avut ocazia sa intalnesc mai multe persoane ce imaprataseau aceasta parere. Mi-a fost dat sa aud chiar si o replica de genul: "eu nu sunt pitipoanca sa ma duc la strand!" Si atunci mi-am pus intrebarea: de ce? Mai ales ca eu nu impartasesc aceasta parere

Mie imi place foarte mult la strand. Si nu ma duc acolo nici ca sa ma bronzez, nici pentru a lasa oameni sa ma admire in costum de baie (nici n-ar avea neaparat ce admira, ca doar n-am corpul cel mai perfect, si si daca l-as avea, tot nu m-as duce de asta). Nu merg la strand decat pentru apa si pentru placerea de a face o baie. Ma duc la strand ca sa inot, ca sa ma racoresc intr-o zi torida. Ma duc la strand pentru ca pur si simplu iubesc apa si imi place sa ma aflu in ea. Si pentru ca, spre deosebire de raurile tarii noastre care sunt pline de mizerii, la strand e curat. Sau cel putin la cele pe care le fregventez eu. Pentru ca nu pot ajunge oricand la mare (si oricum marea din tara noastra e jalnica) si doar n-o sa astept trei luni pentru saptamana in care voi ajunge la mare si in care s-ar putea sa am ghinion si sa nu pot oricum face baie. Apa, acesta e singurul lucru de care imi pasa. Nu ma intereseaza cum arat in costum de baie, nu ma intereseaza prea tare nici sa ma bronzez, cu toate ca intre serile mele de inotat si balacit mai stau si pe la soare.

Deci, dupa cum spuneam, nu inteleg ce e cu acele prejudecati stupide. Faptul ca exista unele persoane care merg la strand doar pentru ca sunt foarte fitoase si pentru ca considera acesta un bun prilej de a-si expune corpul, nu inseamna ca toti ceilalti fac la fel. Mi se pare extrem de aiurea sa te privezi de o placere doar pentru ca sunt pe acolo si anumite persoane asemenea carora nu ti-ai dori sa fi. Si ma intrebam, oare nu este si asta o fita? Ce e refuzul acesta, daca nu un mod de a arata ca ti-e frica sa nu pari altfel in ochii anumitor oameni? Daca e placerea ta, go for it! Nu ai nevoie de confirmari ale faptului ca faci bine. Ce-ti pasa tie daca toti ceilalti care fac asta sunt prosti? Daca tie iti face placere, fa-o, iar de pierdut nu vor avea decat aceia care te vor cataloga gresit in urma gestului tau. Pentru ca eu cred ca un om care nu are fite face ceea ce-i place mereu, atata vreme cat nu-i incorca pe ceilalti, desigur, si nu-i pasa de felul in care va fi catalogat. Caci el isi stie si singur valoarea si nu are nevoie de nu stiu cate confirmari.

Aceasta e parerea mea, daca gresesc si daca jignesc pe cineva imi pare foarte rau, caci nu asta imi e intentia. Pur si simplu mi se pare ca strandurile sunt cam oropsite de catre persoanele care se vor, mai mult sau mai putin, parte a elitei si m-am gandit ca parerea mea ar putea ajuta.

Pentru cei ce sunt curiosi ce muzica ma destreseaza....

Astazi iar nu am inspiratie. Nu ca n-ar fi un lucru de asteptat, avand in vedere ca maine incepe bacalaureatul si emotile sunt cat carul. Asa ca am sa va las si pe voi sa ascultati niste cantece care pe mine ma imbarbateaza si-mi mai reduc emotile.

presa romaneasca sau de ce nu ma uit eu la televizor

Nu stiu daca am mai spus asta pana acum, dar eu nu prea ma uit la televizor. Iar in rarele ocazii cand o fac ocolesc toate canalele romanesti. Prefer sa citesc o carte sau daca chiar vreau sa vad un film, pot sa-l vizionez pe calculator sau sa ma duc la cinema. Adevarul este ca foarte rar gasesc chiar si filme acceptabile la tv.

Dar poate va intrebati cum a aparut idea acestui post? Ei bine, acum cateva zile citeam eu pe un alt blog (nu stiu a cui, citeam pur si simplu bloguri la intamplare) ca e bine sa te uiti la televizor si sa urmaresti stirile pentru a-ti putea gasi noi subiecte pentru blog. Sincer, ma intreb cam ce gen de subiecte ti-ai putea gasi urmarind stirile din Romania? Daca vrei sa vorbesti de Becali, de Vadim, de Basescu sau de viata personala a altor politicieni, n-ai decat sa urmaresti stirile. Pentru ca la stirile de pe posturile noastre nu se vorbeste despre adevaratele decizi politice, despre ceea ce se intampla cu adevarat in tara sau in afara ei. Nimini nu vine sa te informeze cum sta situatia pentru a te lasa pe tine sa tragi concluzile. La noi ti se comunica concluzile prezentatorilor de stiri, a diversilor invitati in studio sau, de fapt, al celor ce detin acele posturi de televiziune si la comanda carora se intocmesc toate. In loc sa ti se spuna ca in parlament s-a votat legea cutare, ti se spune ca e bine sau ca e rau ca s-a intamplat asa, de parca omul n-ar mai putea gandi si singur, de parca ar fi toti ascultatorii atat de batuti in cap incat sa nu stie ce concluzi sa traga din ceea ce s-a zis si atunci sa trebuiasca sa li se explice ca unor copii mici.

Desigur, nici eu nu sunt naiva si stiu ca toate acestea se fac cu scopul precis de indobitocire a telespectatorilor. Totul este doar o forma de manipulare, poate cea mai simpla forma de manipulare posibila. Atunci, de ce sa ma uit la televizor? Sa vad cum fiecare incearca sa-mi induca parerile lor despre politicianul X sau Y? Eu am pledat in numeroase posturi pentru informare, pentru a cauta mereu mai mult decat ceea ce ti se ofera la televizor, pentru ca doar asa poti vedea situatia reala. Dar, de multe ori ma intreb, oare chiar merita sa cunosti situatia reala? Adica, merita sa cunosti? Din moment ce fiecare post de televiziune isi impune proprile idei, ce rost are sa mai cauti si tu o a n-spea versiune? Oricum, vor exista o gramada de versiuni false si diferite. La ce-ti va folosi sa fi tu ala care o stie pe aia buna? Si-asa nu poti sa convingi pe nimeni. Da, s-ar putea sa fie ignoranta, dar asta e.

Dar sa privim mai in adancime. In afara de stirile - opini care-ti sunt prezentate, ce altceva ti se mai spune la stiri? Cate babe au fost violate, cati copii au fost ucisi, caci oameni s-au incaierat la betie, cate accidente sangeroase au avut loc (si hai ca prezentarea accidentelor ar mai putea avea o noima daca ar ajuta la prevenirea altora) sau alte lucruri de acest gen. Stau si ma intreb: ce ne pasa noua de toate chestile astea? As putea sa-mi exprim opinia si in legatura cu rostul acestora, dar dupa aceea veti zice ca sunt paranoica, asa ca voi spune doar: nici unul.

Apoi, daca nu sunt stiri, ce altceva mai poti urmari la televizor? Desigur, emisiuni de divertisment. Cea mai buna alegere in cazul in care esti interesat de pornografie, de barfe, de umor de proasta calitate sau altele de acest gen. Nici nu-mi mai amintesc de cand n-am mai privit si eu o emisiune de divertisment care chiar sa ma relaxeze si sa-mi faca placere sa ma uit la ea. Intr-o vreme obisnuiam sa ma uit la Carcotasi, dar si ei se axeaza in ultima vreme doar pe probleme cu conotati sexuale. Nu i-am mai auzit razand decat de transexuali, de homosexuali, de curve, sau persoane care-si expun sexualitatea in public. Si, da, stiu ca ridiculizand si razand de un anumit obicei poti ajunge la extirparea lui, dar e nevoie de masura in toate. Ceea ce e prea mult strica mereu. Cred ca am sa ma duc la bac si am sa scriu ca cea mai dezvoltata ramura industriala dir Romania este industria sexuala. E singura pe care o intalnesti oriunde. Ah, si ca o compltare la ceea ce am spus inainte, si anume ca ceea ce e prea mult strica, am sa va spun ceea ce i-a raspuns o colega de-a mea unui alt coleg care zicea ca el se uita la emisiunile cu Becali doar ca sa rada. Ea ea raspuns ca pentru ea nici nu exista omul acela, asa ca a se uita la el ar fi doar o pierdere de timp. Ei bine, sunt perfect de acord cu ea. A ne pierde timpul uitandu-ne la prosti inseamna ca macar pentru cateva momente sa ne coboram la nivelul lor. Si nu merita.

Nu inteleg de ce nu putem face si noi mai multe emisiuni cu tematica culturala, de ce nu invitam telespecatori sa citeasca mai mult, de ce nu promovam intelectuali. Sau poate ca, de fapt, nici nu este nevoie. Noi, oamenii ce ne mai pastram cat de cat capul pe umeri, putem sa ne gasim placerea si in cititul unei carti, in timp ce prostimii nu-i va fi niciodata de ajuns. Asa ca de ce sa nu-i dam valori proaste si de ce sa n-o indobitocim mai tare, nu? Oamenii ce inca mai au discernamantul la ei vor ajunge in curand sa se simta ca niste fenomene paranormale.

Mi-e dor de viata

In ultima vreme sunt atat de stresata incat nu mai sunt in stare sa savurez nimic asa cum ar trebui. Nimic nu ma bucura cum o facea inainte, nimic nu ma relaxeaza suficient. Asta in cazul in care trec peste lucrurile pe care nu le fac pentru ca ma simt pur si simplu vinovata ca acord atentie altei actiuni in afara invatatului. Si stiti care e problema? Nici macar de invata nu invat in timpul asta, pentru ca dupa trei - patru ore de invatat simt deja ca am invata destul intr-o zi, ca-mi ajunge, asa ca incep sa nu fac nimic, sa stau pur si simplu degeaba, pierd vremea. Nici nu invat, dar nici nu ma relaxez. De fapt, cred ca in momentele astea nu fac decat sa ma stresez si mai tare, invartindu-ma intre o carte pe care s-o citesc, un joc pe care as vrea sa-l joc si toate cartile pe care le am de invatat pentru examenul de bacalaureat.

Abea seara (asa dupa 8) mai ies pe afara cu o prietena si atunci mai uit cat de cat de stresul care apasa tot timpul pe mine. Nu, binentles ca acesta nu dispare total, ca inca mai persista, insa, stiti cum e, cum mai e cineva cu mine am impresia ca il impart, ca nu mai apasa cu toata greutatea pe umeri mei. Mai ales ca prietena mea se intereseaza mereu in legatura cu stadiul pregatirii mele si mereu incearca sa ma linisteasca (ea a trecut anul trecut prin asta). Iar daca se intampla sa nu fim numai noi, ma simt foarte bine atunci cand toti cei prezenti incearca sa ma linisteasca.

Dar astea sunt momente scurte. La 12 noapte intru in casa, dorm, iar a doua zi stresul si emotile revin din nou, mai puternice, ca doar examenul e tot mai aproape. As vrea sa stiu si eu niste metode de a nu ma mai stresa, dar mereu mi se pare ca nu sunt suficient pregatita, ca sunt lucruri pe care inca nu le stiu, ca inca mai intalnesc probleme cu care nu ma descurc, iar acum nici nu mai am pe cine sa intreb, ceea ce e de-a dreptul groaznic. Si mai stiu ca din cauza emotilor voi pierde foarte mult la examen, dar asta, in loc sa ma determine sa ma linistesc, sa ma calmez si sa privesc totul lucid, ma agita si mai tare.

Nu stiu ce sa mai fac, ma simt de parca ma indrept spre moarte, nu spre un examen care va trece. Mai bine sau mai prost, dar va trece. Oh, ma urasc, pe mine si emotile mele! Abea astept sa termin cu tot.

Muntii - dragoste, armonie si libertate

Am stat azi multa vreme gandindu-ma ce sa scriu azi pe blog. Nu neaparat din lipsa de idei, ci mai degraba datorita aptului ca aveam atatea idei, insa nici una nu mi se parea potrivita pentru a o dezbate, dezvolta. Si apoi m-am gandit... de ce trebuie neaparat sa vorbesc? N-as putea eu lua niste poze supere cu munti si sa le postez pe acest blog, sa le vada toata lumea, sa se stie ce imi place si pe unde mi-as dori eu sa ajung? Nu de alta, dar azi n-am suficienta inspiratie pentru a scrie ceva mai mult...

Acum, ca am postat aceste poze, ma simt capabila sa spun ca muntii reprezinta pentru mine o intruchipare a celor mai mari frumuseti pe care ni le-a dat natura. Reprezinta libertate, reprezinta absolut. Nu sunt o fire prea sportiva, insa mereu voi fi fericita atunci cand trebuie sa urc un munte. Mereu acest lucru imi va da senzatia de libertate, ma va face sa ma cred stapana absoluta peste inaltimile unde doar putini mai ajung. Pe un varf de munte ma simt chiar si mai aproape de Dumnezeu, simt ca eu insumi sunt parte a naturii si nici nu va puteti imagina cata fericire iti poate da acest sentiment. Iar pe langa acestea, ganditi-va cat de rasplatiti sunteti in timp ce urcati, cate frumuseti altfel ascunse va sunt dezvaluite in drumul spre inaltimi! Adevarul e ca ceea ce simt eu atunci cand pasi ma poarta spre culmile cele mai inalte e greu de descris in cuvinte. As putea spune frumusete, fericire, libertate, putere, iubire, zbor, si tot nu as spune tot. Pentru ca traiesc unul din acele sentimente pentru care cuvintele nu vor fi niciodata de ajuns, unul din acele sentimente care nu ar putea fi descris decat prin imbinarea tuturor artelor, astfel incat sa fie atinse toate simturile, pentru ca la ceea ce traiesti atunci, chiar contribuie toate simturile...

Am gasit un joculet care mie mi s-a parut foarte interesant si amuzant, asa ca m-am gandit sa-l fac si eu.

Acestea sunt regulile:
1. Pune playerul pe shuffle.
2. Apasă „înainte” pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei ca şi răspuns la întrebare chiar dacă nu are sens. Nu trişa!


1. How are you feeling today?
The Rasmus - Chill

2. Will you get far in life?
Placebo - Pure Morning

3. How do your friends see you?
Daughtry - It's not over

4. Will you get married?
Queensryche - My empty room

5. What's your best friend's theme?
Luca Turilli - The ancient forest of elves

6. What was hight school like?
Deodao - Whistle Bump

7. What is the story of your life?
Rhapsody - Power of the dragonflame

8. How can you get ahead in life?
Nightwish - Diva

9. What is the best thing about friends?
Lepa Brena - Hajde da se volimo

10. What is the store of this week?
Philadelphia International All Stars - Let's Clean Up The Getto

11. What songs describes you?
Luca Turilli - Warrior's Pide

12. What songs describes your grandparants?
Cocteau Twins - When Mama Was Moth

13. How is your life going?
Luca Turilli - Autumn's Last Whiser

14. What song will they play at yout funeral?
Kamelot - Abandoned

15. How does the world see you?
Guns N'Roses - Yesterdays

16. Will you have a happy life?
Kamelot - Karma

17. Do people secretly lust after you?
Muse - Megalomania

18. How can I make myself happy?
The Greek Byzantine Choir - Kiss of Peace

19. What should you do with your life?
Heroes del silencio - Malas Intenciones

Va las pe voi sa treageti concluzile si sa evaluati care sunt si care nu adevarate

Un veac de singuratate

Tocmai am terminat de citit aceasta carte si constat ca imi este extrem de greu sa vorbesc despre ea. Si prin a vrobi despre ea inteleg a spune ceva cu totul diferit decat "a fost extraordinara", "absolut minunata", "fantasitca", "merita citita" sau alte lucruri de acest gen, cu toate ca si acestea sunt adevarate.

Da, cartea a fost intr-adevar minunata, dar de ce? Imi este foarte greu sa-mi motivez parerea fara a vorbi de continutul cartii (macar partial), fara a spune ca aceasta carte prezinta istoria unei familii de-a lungul unui secol, de la infiintarea satului Macondo de catre primul Buendía, pana la distrugerea lui, odata cu moartea ultimului descendent al acestei familii. Toate personajele mi s-au parut absolut fantastice si cred ca as putea afirma ca ele traiesc etern datorita repetitiei numelor lor in timp. De fiecare data cand un personaj moare, mai ramane un altul cu acelasi nume ca al sau, gata sa duca mai departe povestirea. Acest lucru nu se schimba decat in finalul cartii, cand toate personajele mor fara ca nimeni sa le mai poarte numele, incheind astfel povestea acestui veac de singuratate.

Cartea este circulara si, cu toate ca intri direct in mijlocul actiuni, este usor sa-ti dai seama ca satul, despre care afli umpic mai tarziu ca a fost intemeiat de Jose Arcadio Buendia, este abea la inceput, si se termina cu distrugerea lui si cu moartea ultimilor descendenti ai familiei. Pe parcursul desfasurarii intamplarilor satul evolueaza si el, la inceput crescand din ce in ce mai mult, asigurandu-si tot mai multe legaturi cu lumea, pentru ca apoi sa inceapa sa decada treptat, pana la distrugerea completa. Membrii familiei Buendia sunt intodeauna membri importanti in viata aceste comunitati care este influentata de actiunile lor.

Am intalnit si cateva idei interesante in aceasta carte, cum ar fi aceea ca sentimentul de singuratate sau de fericire nu depinde de loc de persoanele din jurul tau, ci doar de relatia ta cu tine, din felul in care tu te raportezi la propria ta persoana si de cat de impacat esti cu sinele. O alta idee interesanta este aceea a circularitatii timpului, a faptului ca evenimente ce s-au pentrecut in trecut se vor repeta intr-un vitor mai apropiat sau mai indepartat, ca si cum acesta nu ar trece, ci s-ar invarti intr-un cerc, astfel incat totul are o anumita lege a repetitivitatii. Au mai fost si alte idei, dar nu vi le spun pe toate pentru a va lasa sa va bucurati singuri de descoperirea lor atunci cand veti citi cartea.

Trebuie sa mai spun ca Gabriel Garcia Marquez are un stil extraordinar de a scrie, ca stie sa te tina in priza, sa te faca sa continui sa citesti cartea cu toate ca-ti dezvaluie de dinaite destinele tuturor personajelor. Sfarsitul este de asemenea senzational, marturisesc sincer ca eram foarte curioasa cum se va termina exact cartea, cu toate ca stiam ca toate personajele vor muri, insa eram curioasa in ce mod o vor face.

Nu voi mai spune decat ca recomand aceasta carte tuturor celor ce n-au citit-o deja, ca este fantasitca si ca nu trebuie omisa din lista de lecturi a nimanui. S-ar putea sa fie umpic mai dificil de citit, si mie mi-a luat vreo trei saptamani ca sa o termin, insa merita acest miv efort, caci e o carte plina de bogatii.

Timisoara

M-am gandit ca poate ar fi cazul sa vorbesc si despre Timisoara. De ce? Ei bine, pentru ca este orasul in care m-am nascut, in care am copilarit si in care traiesc. Pentru ca este un oras de care chiar sunt mandra, cu toate ca nu sunt la fel de mandra si de Romania mea.

Da, eu chiar imi iubesc orasul. Il iubesc impreuna cu zona lui centrala minunata, cu Piata Unirii cea plina de terase si mereu elegata, impreuna cu multele cladiri vechi, construite intr-un minunt stil arhitectural din zona Maria si mai departe, inspre Iozefin, impreuna cu florile din centru, cu opera, cu catedrala, chiar si cu zona mea (Bucovina), cu toate ca de multe ori se intampla sa puta.

Dar ce ma face pe mine sa fiu cu adevarat mandra de orasul meu? Nu cladirile, sau nu doar cladirile. Nu, ceea ce m-a facut cu adevarat sa ma unflu in pene pentru ca sunt Timisoreanca a fost constatarea faptului ca mentalitatea oamenilor ce locuiesc in acest oras este cea mai apropiata de mentalitatea vest europeana. Oamenii sunt deschisi si gata sa accepte noul, sau, cel putini, mai deschisi decat in oricare al oras am fost. Am realizat aceste lucruri dupa ce m-am intor de la Sibiu, oras de care am fost dezamagita (dar nu voi vorbi despre asta aici; poate altadata) si mi-am dat seama ca niciunde nu e ca in propriul meu oras.

Noi ne mai putem mandri si cu faptul ca de la noi a pornit revolutia din 1989. Eu una sunt foarte mandra de asta si regret sincer ca n-am putut participa activ la ea, datorita faptului ca pe atunci eram inca nenascuta. Dar asta e. Cu toate astea continui sa ma simt mandra cand aud vorbindu-se de revolutie si de Timisoara. Si pe masura ce citesc diverse carti nu ma pot opri sa nu constat cat de mandra sunt de revolutia noastra.

Acum, ca am inceput sa vorbesc despre un simbol al Timisoarei (revolutia), voi continua cu cateva alte simboluri. Unul dintre acestea este catedrala mitropolitana. Adevarul este ca mie intodeauna mi-a placut aceasta cladire si, de fiecare data cand trec pe acolo, nu pot sa nu ma opresc pentru cateva secunde si sa exclam: "Doamne, ce frumos!". Daca ne referim la cladiri as mai putea aminti si opera, piata Victoriei, Piata Unirii, etc.

Raul Bega consider ca este un alt simbol al orasului, macar datorita faptului ca se poate afirma ca Timisoara este orasul de pe Bega. Poli, echipa noastra de fotbal, care, din pacate, a trebuit sa-si schimbe denumirea, este si ea destul de cunoscuta in afara orasului.

Mai multe lucruri nu prea-mi vin in cap. Poate ar mai fi de spus ca am vazut de multe ori orasul nostru pe la diferite emisiuni germane, iar totul acestora era laudativ, in special datorita existentei centrului de refugiati. Deci si acesta este extrem de important pentru noi si am putea spune ca a devenit un adevarat simbol al Timisorii moderne.

Daca voi mai stiti si alte lucruri cu care acest oras se poate mandri, va rog sa mai completati.

colegi de clasa (4)

Uite ca mai am de vorbit doar despre niste colegi si dupa aceea voi termina cu ei chiar si pe acest plan. Ce trist, nu? Asta e, voi continua sa sper ca ne mai vedem pana cand voi vedea ca e asa... Si acum...

Draghita - cu ea n-am fost colega decat doi ani, din pacate. Totusi, acest timp a fost suficient pentru a intelege ca este o persoana foarte prietenoasa, foarte deschisa, foarte vorbareata si vesela. Inarmata cu un bagaj de povestiri pe care este gata sa il rascoleasca oricand este nevoie de o noua tema de discutie, oricand noi ramanem fara idei.

Marinela - in ultimul timp cu ea am stat in banca. Cum colega cu care statea ea inainte a cam parasit-o, am profitat de ocazie pentru a evada din prima banca, unde statusem eu pana atunci. Mie mi-a parut o fata buna si gata sa-mi ofere ajutor. Imi amintesc si acum cum ma ajutat la o teza pentru care eu n-am invatat si a avut grija sa scrie toate raspunsurile suficient de mari ca sa le pot vedea si eu, care stateam in fata ei in banca, insa ma mutase profesoara cu fata la ea.

Binka - e vorba de fata cu rochie alba din aceasta poza. N-am postat o poza in care se afla singura pentru ca nici una din cele pe care le am nu mi s-a parut convenabila. Ce sa spun despre ea? A fost una din fetele cu cel mai mare succes la baieti de la noi din clasa. A fost de asemenea una dintre fetele care mai chiulea impreuna cu mine, sau, mai bine zis, eu chiuleam impreuna cu ea.

Alina - sportiva clasei noastre. Intodeauna o invidiam pentru faptul ca putea sa lipseasca mai mult de la scoala pentru ca facea basket si sa-si ia motivari de la antrenoarea ei. In clasa a IX-a, pe cand mergeau toti cei care stateau prin zonele Mehala, Bucovina, Dacia, Gh. Lazar, etc. pe jos deoareca nu era tramvai, mai mergeam impreuna acasa sau, pana intr-un punct de unde continua fiecare pe drumul ei. Apoi, dupa ce a aparut tramvaiul, am mai mers un timp impreuna si cu el, pana cand eu am incetat sa-l mai folosesc si mergeam zilnic pe jos.

Si acestea fiind zise, am reusit sa vorbesc despre toti colegii mei. As mai fi eu de adaugat in capatul aceste cozi (eu care am fost ultima din catalog) si atunci ar fi o lista completa. Insa despre mine nu vorbesc, ii las pe altii s-o faca.

colegi de clasa (3)

Dragii mei colegi despre care n-am vorbit ieri sper sa ma scuze si sa inteleaga ca am procedat astfel doar pentru ca am fost plecata si nu din lipsa de dragoste. Dovada este faptul ca m-am intors si acum sunt gata sa va impartasesc din nou dragostea mea.

Cristina - cu siguranta o fata foarte inteligenta. O fata care scrie foarte frumos, o fata care citeste. Noi doua mereu mergeam la olimpiada de fizica (ma rog, nu numai noi doua, dar eram si eu, si ea printre cei care participau). N-am vorbit foarte mult cu ea, dar nici ca n-am vorbit de loc nu pot spune. Oricum, acele discutii pe care le-am purtat au fost o dovada suficienta a faptului ca e o persoana care se descurca pe absolut orice tema de discutie.

Claudiu - stiu multe fete care au suspinat (mai mult sau mai putin) dupa el :)). Ok, acum, lasand gluma la o parte si spunand ceva serios despre el... pot spune ca dintre baietii de la noi din clasa el este cel care s-a schimbat cel mai mult. Daca priveste o poza din clasa a IX-a cu el nici n-o sa-ti vina sa crezi ce mutra de baietel cuminte si timid avea la vremea aceea. S-ar putea zice ca este o dovada a felului in care te poate schimba sentumentul de incredere in tine.

Iuliana - cea mai micuta colega a mea (si sper sa nu te superi daca citesti asta, pentru ca ti-o spun cu drag). Singura mea colega despre care stiu sigur ca-mi citeste blogul, lucru pentru care ii multumesc! E important pentru mine sa stiu ca am cititori. Altfel, este o fata desteapta, frumoasa, vesela, deschisa... Intodeauna a dat dovada de spirit de colegialitate, a aratat mereu ca se simte bine alaturi de colegii ei.

Oana - o fata buna si darnica. Nu stiu de ce, dar eu mereu am considerat-o asa. Au fost multi colegi care au condamnat-o (ca sa zic asa) pentru tentinta ei de a exagera lucrurile, eu insa m-am straduit s-o inteleg si atunci am descoperit ca este o fata buna. Am descoperit ca are multe calitati si am socotit nedrept sa pun defectele in fata. Oricum, cred ca a inteles si ea cum stau lucrurile si si-a extirpat singura defectele (sau cat a putut din ele) lucru pentru care merita din nou laudata.

Karina - eu foarte mult am apreciat-o pe fata asta. De ce? Pentru ca este ea insasi. Pentru ca nu ii este frica sa se poarte exact asa cum ii vine, sa faca exact ceea ce ii vine si ce o face fericita. Nu ii este frica sa gandeasca altfel decat ceilalti si nici sa afirme ca o face. Nu-i este frica sa mearga in contra curentului, nu ii este frica sa aibe proprile ei opini si idei. Si, in afara de asta, ceea ce gandeste ea este atat de similar cu proprile mele ganduri si atat de conform cu principile si valorile mele. Ea are doar mai mult curaj de a-si afirma unicitatea decat mine. Si cred ca este si mai desteapta decat mine.

Alin - a fost criticat mereu de toata clasa si, oricat as vrea, nu pot spune ca pe nedrept. A fost mereu imatur. Cu toate acestea mereu i-am acordat posibilitatea de a se corecta si am incercat mereu sa-l inteleg. Odata ce am priceput ca, de fapt, el sufera mult mai mult decat noi si ca tocmai acesta este izvorul comportamentului sau, am incetat sa ma mai supar pe el. Pur si simplu este imposibil sa te superi pe un om a carui motivatie o intelegi. Si are si el partile lui bune, dar ar trebui sa invete sa le cultive pe acelea in detrimentul celorlalte.

legalizarea drogurilor usoare

Nu ma intrerup vorbitul meu despre colegi decat cu o singura postare in care vreau sa vorbesc despre o problema care ma preocupa si care in ultima vreme a starnit ceva polemici in randul mass mediei, dar si al oamenilor de rand: legalizarea drogurilor.

Eu chiar nu inteleg de ce au sarit cu toti pe Elena Basescu pentru afirmatia pe care a facut-o in legatura cu aceasta afacere. Si va spun de la bun inceput, nu imi place de ea si nu o consider suficient de competenta in a ne reprezenta tara, dar cred ca in legatura cu aceasta problema a luat atitudinea corecta si ca este probabil singurul (sau printre singurele) puncte in care sunt de acord cu ea. Ma intreb, oare cei ce s-au apucat sa se ridice impotriva acestei chestiuni au stat macar umpic sa studieze problema? Au incercat macar sa se uite sa vada ce se intampla in tarile unde drogurile usoare sunt legale? Au intors atent problema pe toate partile pentru a intelege ce e, de fapt, cu ea?

Eu am impresia ca cei mai multi oameni cred ca legalizarea drogurilor usoare ar duce implicit si la cresterea numarului de consumatori. Oameni buni, tin sa va anunt ca lucrurile nu stau de loc asa. Consum de droguri exista si acum, si nu se consuma numai marijuana sau hasis sau alte chesti de acest gen, care nu dau dependenta si nici nu au efecte prea nocive asupra sanatatii oamenilor. Se consuma cocaina, se consuma heroina (ceea ce e si mai rau), se consuma extasy (de la care poti face stop cardiac. cu toate ca nici el nu da dependenta), se consuma multe altele al caror nume nu-l cunosc pentru ca nu ma invart prin aceasta industrie a consumatorilor si vanzatorilor de droguri. Odata ce ai legaliza drogurile usoare ar scadea implicit si consumul de droguri grele. De ce? Pentru ca foarte multi oameni vor doar sa incerce un drog, sa vada cum este. Cum sunt toate ilegale, il incearca pe primul la care au acces. Iar daca au ghinion sa ajunga la unul ce o dependenta puternica e clar ca nu vor mai putea sa se lase. Plus ca oricare din celelalte droguri este mult mai nociv pentru sanatatea consumatorului decat oricare din acestea usoare. O data legalizate aceste droguri, omul curios nu va mai incerca sa apeleze la toate mijloacele pentru a incerca un alt drog. Se va servi de iarba pe care o poate cumpara dintr-un bar (foarte scump, binenteles) si care nu va avea nici un efect asupra lui (chiar stiu mai multi oameni care au incercat si care mi-au spus ca nu simti nimic atunci cand o consumi) si astfel el va renunta la ea dupa ce va intelege ca nu e decat un fason.

In afara de asta, legalizare drogurilor ar aduce un mare castig statului, ar scadea criminalitatea si, desigur, ar scadea treficul ilegal cu droguri. Castig statului ar aduce pentru ca toate vanzarile ar fi impozitate, la toate s-ar adauga tva-ul si alte taxe pentru diverse chesti (ca la tigari si alcol). Vanzarile de droguri n-ar mai fi ilegale. Se intampla acelasi lucru ca si in cazul muncii la negru sau al muncii oficiale, ca sa zic asa.

Criminalitatea ar scadea pentru ca o data cu legalizarea drogurilor s-ar reduce si numarul acelor bande care se ocupa cu traficul de droguri si care se bat intre ele pentru suprematie. Care omaora, care fura, care fac multe alte treburi. Nu ar mai avea nici macar cine sa dea mita politistilor ca sa inchinda ochii atunci cand le intra marfa in tara. Nu ar mai avea cine pe cine sa omoare, pentru ca ar disparea cu totii, caci n-ar mai acea nimeni nevoie de ei.

Lumea ar cam trebui sa studieze umpic problemele inainte sa se apuce sa vorbeasca, ar trebui sa se intereseze umpic de cum stau treburile si ce se intampla. Am auzit foarte multe absurditati in legatura cu aceasta treaba si nu inteleg cum oamenii pot sa vorbeasca fara ca macar sa inteleaga ce e de fapt cu problema. Chiar ma mir ca putini stiu ca marijuana sau alte droguri din aceasta categorie nu sunt mai periculoase decat tigarile sau alcolul. Ba chiar unele au gradul de dependenta sub cel al nicotinei, ceea ce spune deja multe. Si ce ma enerveaza si mai tare e ca la aceasta campanie de prostire a populatiei de oferire a impresilor si informatilor falese participa intreaga presa romaneasca.

Vreti sa va spun eu adevarul? Vreti sa va spun de ce nu vrea nimeni sa se legalizeze drogurile? Pentru ca toate persoanele sus-puse profita de pe urma treficului ilegal de droguri ce are loc in prezent, pentru ca tentaculele acestui sistem se intind pana sus de tot, pana la membri parlamentului sau chiar ai guvernului, la fel ca mai toate marile afaceri din Romania. De aceea va rog pe voi toti care cititi ce am scris aici: nu ascultati nici ce spune presa, nici ce spun politicieni. Informati-va din toate sursele pe care le aveti la dispozitie si vedeti cum stau lucrurile cu adevarat.

Si acestea fiind zise, am spus aproape tot ce aveam de zis in legatura cu aceasta problema. Sau poate ar mai fi de adaugat ca nu sunt si nici nu planuiesc sa devin consumatoare de droguri, ca sa nu se creada ca postul acesta a fost scris de o drogata care numai la asta se gandeste. Doar am simtit nevoia se informez putinele persoane care citesc ceea ce scriu eu si sa nu le las la mana celor ce vor sa le manipuleze.

colegi de clasa (2)

Cum am spus, revin sa continui ceea ce am inceput ieri si sa vorbesc despre inca sase colegi ai mei...

Roxana - colega mea de banca din orele de chimie (alaturi de Andrada) si o fata cu adevarat deosebita. Calma, linistit, vesela aproape mereu... O bomboana, ai putea spune, mai ales ca e si micuta de inaltime (chiar umpicut mai mica ca mine). Intodeauna am tinut foarte mult la ea si ne-am inteles mereu foarte bine...

Lavinia - cea mai colorata colega. Oricum, mereu am apreciat la ea dezinvoltura cu care face tot ceea ce doreste, faptul ca are curaj sa fie diferita sau, sa fie exact asa cum e ea (pentru ca, in fond, toti suntem diferiti, dar cei mai multi oameni incearca sa ascunda asta). O fata care poate parea superficiala la prima vedere, insa care este, de fapt, foarte desteapta si stie destul de clar ceea ce vrea ea de la viata...

Sidonia - cu ea am fost colega mai mult timp (adica din clasa I). A fost de foarte mare ajutor in timpul testelor si tezelor de la matematica, nu pentru ca nu m-as fi putut descurca singura, ci pentru ca ma puteam baza mereu pe ea la verificarea raspunsurilor si rezultatelor, cu atat mai mult cu cat am stat mereu una in spatele celelilalte (desigur, cu schimbari de-a lungul timpului, ba eu in fata, ba ea)...

Loredana - si pe ea o cunosc de mai multa vreme (suntem si vecine). Ce sa spun despre ea? A fost sefa clasei, a fost una dintre putinele persoane mai destepte decat mine pe care am avut ocazia sa le intalnesc. Mereu am apreciat-o...

Roxana Iancu - din pacate nu am petrecut prea mult timp in compania ei, cu toate ca era mereu in clasa. Totusi, mi-a parut o fata buna si linistita mereu... Nu stiu de ce, dar face parte din categoria acelor persoane despre care e greu sa vorbesti. Si in album i-am scris mai degraba o varza (mai ales ca nici n-am apucat sa-mi fac o ciorna inainte), dar sper sa ma ierte si...

Estera - se pare ca am apasat candva pe ceva si acum scriu subliniat si nu stiu cum sa schimb asta, dar fie. In ceea ce o priveste pe Estera... cred ca ma voi margini la a vorbi despre clasa a IX-a, cand am stat cu ea in banca, si despre care pot sa spun ca a fost clasa in care am copiat cel mai mult. A fost o perioada interesanta...

colegi de clasa (1)

Am promis si ma tin de cuvant. Am promis ca voi face ceva special pentru colegi mei si chiar de asta ma aflu in fata acestei pagini electronice, gata sa infaptuiesc ceea ce mi-am propus. Si ce mi-am propus sa fac? Sa iau toti colegii in ordine (ordine alfabetica) si sa gasesc cate ceva dragut de spus despre ei. Pentru ca o merita. Pentru ca au fost colegii mei si in cazul in care nu-i voi mai vedea (ceea ce sper din suflet sa nu se intample) imi va fi foarte dor de ei si de zilele de scoala petrecute impreuna. Deci, ii voi lua in ordine alfabetica si voi vorbi despre ei...

Ramona - ar fi multe de spus despre ea. Mi-a fost partenera de chiuluri atunci cand se intampla sa mai chiulesc si sa nu plec acasa. Am ajuns astfel sa o cunosc destul de bine si sa-mi dau seama ca e o fata foarte desteapta, ca a mai citit si ea cate ceva, ca are principi de viata bine stabilite si de la care se abate cu greu (ceea ce e de apreciat, acum, cand majoritatea oamenilor se ghideaza dupa ideeile celor din jur si le e frica sa aiba si ei ideile lor propri). Mi-am dat seama si ca e putin complexata, lucru pe care nu-l prea inteleg, avand in vedere ca este una dintre cele mai frumoase fete de la mine din clasa. In rest, numai de bine despre ea...

Carla - una dintre cele mai artistice colege, daca pot sa spun asa. Si nu ma refer la aspect, ci la modul de a gandi. Foarte deschisa spre nou, pasionata de arta in toate formele ei, mereu zambitoare si vesela, mereu amuzanta, mereu o prezenta placuta. Intodeauna a fost o placere pentru mine sa-mi petrec timpul in compania ei. Sper ca nu ma va priva de acum in colo de aceasta placere :))

Bogdan - marele absent, nici nu i-am gasit o poza in care sa fie singur, dar e buna si asta cu profesoara de fizica. Mi-e foarte greu sa vorbesc despre el, avand in vedere ca si-a petrecut mult mai mult timp la bufetul scolii decat in clasa... Tot ce pot spune, din pacate, e ca... mi-a fost si el coleg...

Andrada - in albumul meu mi-a scris a adus vorba despre oamenii deosebiti pe care am avut eu ocazia sa-i cunosc de-a lungul timpului si a spus ca nu stie daca face si ea parte din ei. Ei bine, am sa ma folosesc de acest blog pentru a-i spune ca face parte. Ar trebui sa stie ca ea a fost chiar una dintre persoanele care a insemnat destul de mult pentru mine, ca a fost o persoana in fata careia m-am putut destainui pentru ca am simtit ca niciodata nu ma va judeca. Mi-a placut de ea de cand am cunoscut-o si lucrurile au ramas mereu asa. Sper ca si eu sa fi lasat o urma la fel de placuta in viata ei si sper ca ne vom mai vedea, acelasi lucru pe care il doresc de la majoritatea colegilor mei.

Paul - mi-a fost coleg de banca un timp... un timp destul de lung. Este probabil unul din cei mai maturi baieti din clasa noastra, cu siguranta simpatic si cu siguranta unul din cei mai prezenti in viata clasei noastre...

Claudia - pe ea, din pacate, n-am apucat sa o cunosc prea bine, insa cred ca e o fata buna si foarte deschisa. Cand am avut nevoie de ajutor de la ea mi l-a oferit. Mai mult... nu pot sa spun...

Din pacate ma voi opri aici, urmand sa continui maine ce am inceput, pentru ca e mult mai greu sa vorbesc despre colegii mei decat ma asteptam eu sa fie. Si nu pentru ca n-ar fi destule despus, ci tocmai pentru ca atunci cand sunt prea multe de zis iti e foarte greu sa alegi ce e mai potrivit. Si pentru ca tu apreciezi un om, dar foarte rar iti pui problema de ce il apreciezi. Sti ca e destept, frumos, amuzant sau orice alta caracteristica, dar nu sti sa detaliezi prea tare, nu sti niciodata sa spui ceea ce e mai potrivit. Spui mereu cate ceva si apoi, in final, realizezi ca ai uitat sa exprimi tocmai esenta. Apoi, ceea ce spun eu e ca o descarcare a sufletului, iar eu retraiesc toate emotile despre care vorbesc odata ce le scriu, ceea ce ma oboseste daca o fac la infinit.

Sper sa nu supar pe nimeni prin alegerea mea de a vorbi doar de sase colegi pe zi, iar cei care nu sunt cu primele litere ale alfabetului sa nu se simta lezati ca n-am vorbit astazi despre ei. Sa fie siguri ca nu e din lipsa de simpatie ci doar dintr-o incercare de a-mi organiza cumva treaba...

inceput, dar mai ales sfarsit:(

Azi, rand pe rand, mi-au venit in minte tot felul de idei in ceea ce priveste acest post pe blog, dar apoi m-a luat somnul, m-am culcat si le-am uitat pe toate. Dar asta nu conteaza, caci oricum am un subiect mult mai bun despre care as putea sa vorbesc decat toate acele gandulete si prostioare care mi-au trecut prin cap.

De astazi nu mai sunt liceana. Da, am absolvit, am trecut macar de liceu. Nu mai urmeaza decat bacul si dupa ma voi putea numi studenta (cel putin sper). Nici nu stiu daca ar trebui sa adaug acestui "am terminat liceul" un "din fericire" pentru ca... ei bine, pentru ca a venit vremea sa se intample asta, pentru ca n-am ramas nici repetenta, nici corigenta (desi nici nu ma asteptam), pentru ca... nu mai stiu de ce, sau un "din pacate", pentru ca, ei bine, cu toate ca ma asteapta un nou inceput, pentru moment ma aflu la un final, pentru ca e vorba de o despartire, pentru ca pur si simplu va disparea ceva ce timp de patru ani m-am obisnuit sa fie prezent in fiecare zi a vietii mele.

Chiar stateam azi la terasa (caci dupa ca am terminat totul ne-am dus la terasa) si ma gandeam ca uite, de acum s-a terminat. Caci eram obisnuita sa facem in fiecare sfarsit de an cate o iesire in Unirii, insa stiam intodeauna ca dupa urmeaza o revedere, un alt an in care ne vom vedea cinci zile pe saptamana, nu stiu cate saptamani din an, stiam ca nimic nu e definitiv si stiam, mai presus de toate, ca ne vom revedea cu siguranta. Pe cand acum... acum, cu toate ca ne-am zis cu toti ca ne vom mai intalni, ca vor mai fi iesiri, nu mai exista siguranta aceea. Atunci ne revedeam chiar si numai de nevoie. Acum se pune problema cat efort vom fi in stare sa facem pentru a ne anunta mereu unii pe altii si pentru a ne si face umpic de timp pentru o intalnire ce sa dureze macar o ora, doua.

Nu-mi fac iluzii si nici nu cred ca ne vom mai intalni vreodata in formatie completa, caci n-am fost o clasa prea unita niciodata, insa sper ca macar cate-un grupulet, macar cativa sa ne mai vedem din cand in cand. M-ar intrista foarte tare sa stiu ca lucrurile nu vor sta asa. Daca ati sti, chiar si acum cand ma chinui sa scriu aceste lucruri am lacrimi in ochi si nu pot decat sa ma gandesc la cat de dor imi va fi de colegii mei daca nu-i voi mai vedea. Un sentiment atat de puternic incat nici macar nu mai simt vesnica mea teama in fata examenului ce urmeaza.

Sunt multe lucruri pe care pot sa le regret in legatura cu acesti ani. Sunt foarte multe... Si cred ca cel mai tare regret faptul ca n-am stiut niciodata sa-mi arat sentimentele asa cum ar fi trebuit, sa le dovedesc colegilor mei ca tin cu adevarat la ei si ca imi face placere sa ma aflu in mijlocul lor. Intodeauna am fost fata cea timida care s-a tinut umpic deoparte. Cred ca aceasta e impresia pe care le-am lasat-o, cu toate ca am incercat sa fiu prezenta la toate iesirile, in toate momentele. Imi pare rau ca n-am stiut sa le arat cat ii iubesc si promit ca cel tarziu maine voi face ceva care sper sa compenseze macar partial aceasta necunostinta a mea in a-mi arata sentimentele. Regret ca n-am fost o prezenta mai activa, poate mai amuzanta, o prezenta care sa fie placuta celor din jur. Habar n-am cum m-au privit ei pe mine, prin albumul meu am citit unele lucruri care m-au uimit si la care nu ma asteptam neaparat, iar daca au fost sinceri... nu pot decat sa le multumesc.

Dar aceasta nu va fi o postare in care sa vorbesc de colegi si nici de mine. Este pur si simplu o instintare a faptului ca mi-am luat adio de la niste ani care vor lasa urme adanci in mintea mea si din care sper sa mai pot retrai mici fragmente prin intalniri cu cei ce vor deveni fosti colegi. Iar mai mult despre acestia, caci, cum spuneam, vreau neaparat sa spun mai mult, va veni mai tarziu, printr-o alta postare. In rest... doar sa stie ca mereu i-am iubit si ca sper ca nu am fost nici eu chiar de ignorat pentru ei. Au fost cu toti deosebiti in felul lor si le multumesc pentru asta!

Profesoara de fizica

Am observat ca tot mai multi oameni vorbesc despre profesori pe bloguri... O fi vreo moda? Nu stiu, dar eu m-am hotarat sa ma alatur si eu acestui cerc al vorbitorilor despre profesori. Nu de alta, dar termin acum liceul si ar fi bine sa se stie ce gandesc si ce cred eu despre profesori. Ar fi bine sa-mi laud si eu una dintre putinele profesoare care a fost cu adevarat profesoara si, poate, daca voi mai avea chef, sa vorbesc despre greselile pe care altii le-au facut sau le fac...

Oricum, acesta va fi un post dedicat profesoarei de fizica, despre care cred ca pot spune ca a fost cea mai buna profesoara pe care am avut-o in tot liceul. Cu totii am iubit-o din prima clipa si nu a existat niciodata cineva care sa fi spus ca n-o place, nici macar cei ce aveau note mici, nici macar colegul meu care ajungea mereu in pragul corigentei si se salva si el cu greu abea in ultimele momente. Cred ca acest simplu adevar este suficient pentru a-i demonstra calitatea de buna profesoara, insa va voi explica in continuare si de ce am iubit-o.

Mereu ne-a expus materia ei cu daruire, cu bucurie, mereu se vedea ca-i face placere sa se afle in sala de clasa si ca nu ar fi preferat sa se afle oriunde altundeva in acel moment. Era fericita in mijlocul nostru si ne facea si pe noi sa fim fericiti in preajma ei. Si-a iubit materia mereu, astfel incat am ajuns si noi sa o iubim. Nu invatam pentru note, nu invatam de frica, invatam mereu pentru ca ne placea, pentru ca ceea ce ne spunea ea ni se parea incredibil de simplu si de frumos. Un timp chiar m-am gandit daca nu ar fi bine sa ma duc la facultatea de fizica. De fapt, inca ma mai gandesc la ea ca la o a doua facultate, eventual. Si doar ei ii datorez aceasta.

La orele ei nu am fost niciodata stresati. Noi mereu am avut obiceiul sa chiulim atunci cand nu invatam de pe la diverse ore, insa foarte putini au chiulit de la orele ei chiar si in aceste conditii. De fapt, cred ca un trei la ora ei nici n-ar fi parut asa o tregedie cum ar fi parut un cinci pe la alti profesori care se chinuiau sa te si faca sa te simti cat mai prost dupa ce ai luat aceea nota si care nu se puteau abtine sa nu te faca sa le urasti materia pe veci. Fizica nu cred sa fie cineva care s-o urasca, cu toate ca au fost destuli care sa fi luat note mici in decursul acestor patru ani in care am avut-o profesoara.

Acum vreau sa spun ca aprecierea noastra pentru ea este cu atat mai mare cu cat dirigintele nostru a fost cam absent in viata noastra de elevi, iar de la ea am putut primi toata dragostea de care acesta ne-a privat sau pe care, poate, pur si simplu n-a stiut sa ne-o arate. Ea, in schimb, mereu s-a preocupat de noi, mereu ne puteam plange la ea de diverse probleme pe care le aveam ca elevi, mereu ne consola atunci cand ne simteam nedreptatiti de diversi profesori. Chiar si acum, la banchet, de unde dirigintele nostru a lipsit, ea a venit si a dansat cu noi, a venit sa se intereseze de cum ne simtim si asa mai departe. Ea si cu profesoara de biologie, ca si ea a fost destul de simpatica. Iar acum, la sfarsit de liceu, ne-a pus pe toti sa scriem cate ceva din ceea ce ne reprezinta pe noi, ce ne-a marcat in timpul liceului, etc., lucruri care in alte clase au fost facute de catre diriginti.

Deci, trebuie sa-i multumesc astfel doamnei profesoare Corina Briac pentru dragostea pe care a depus-o in munca ei, pentru felul in care a stiut sa ne iubeasca si sa se faca iubita, pentru felul in care a stiut sa ne faca mereu atenti si dornici a invata, pentru felul in care ne-a luat sub aripa ei protectoare atunci cand altii ne-au lasat sa cadem, pentru tot ce a facut pentru noi sau pentru orice alt elev. Mii de multumiri!

intrebari despre viata

Pentru ca e o zi plictisitoare, n-am altceva mai bun de facut decat sa fur subiecte de pe alte bloguri. Si, pentru ca in timp ce cautam cu disperare ceva interesant ce sa pot scrie si eu am dat peste niste intrebari, m-am gandit ca as putea raspunde si eu la ele. Nu stiu cat e de interesant, dar fac ceva in loc sa stau degeaba...

1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
Nu stiu sa raspund prea bine la aceasta intrebare. Imi place sa calatoresc, imi place sa citesc si cam platesc pentru ambele lucruri...

2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
Imi place sa cred ca viata mea nu se va schimba, dar stiu ca nu va fi asa. Eu m-am intrebat de multe ori ce as face daca as sti exact cand o sa mor si cum mi-as duce eu viata si ce as face. Adevaru e ca nu prea stiu. Probabil as incerca sa ma rog mai mult, sa duc o viata mai potrivita cu normele, sa-i multumesc mai mult pe altii. Mi-as dedica viata fericirii celorlalti, caci in cinci ani nu se mai poate realiza mare lucru pe plan personal.

3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozitabil, ai continua sa faci ce faci si acum?
Ma indoiesc. Sincer, nu prea am simt practic si nu stiu sa evaluez prea bine posibilitatile pe care mi le ofera aceasta suma, dar m-am gandit dintodeauna ca daca as avea bani multi mi-as dori sa calatoresc foarte mult, sa citesc, si sa muncesc fara a-mi pasa de rasplata financiara, ci doar de propria satisfactie.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa se scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
"Tanasie Teodora Arina, cercetator de renume international, a facut o importanta descoperire in ceea ce priveste..." sau "Noua carte a Teodorei Tanasie, a aparut in sfarsit, dupa o lunga perioada de asteptari febrile"

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia funerara?
Lucruri pozitive... Ca am fost o persoana buna, ca i-am ajutat, etc.

6. Dar pe piatra funerara ce vrei sa scrie despre tine?
Numele, varsta si profesia cred ca ar fi de ajuns. Nu vreau nimic special.

7. Cand erai mica, ce le raspundeai celor mari cand te intrebau "ce vrei sa te faci cand vei fi mare?"?
Nu-mi mai amintesc foarte bine. Cred ca, cand eram inca foarte micuta, spuneam ca vreau sa ma fac balerina... Mai apoi am inceput sa spun ca vreau sa fac geografia si sper ca din toamna aceasta voi si deveni studenta la aceasta facultate...

8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dinclol de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
Nu mi-am pus niciodata aceasta intrebare pentru ca e clar ca n-o sa se intample si ca a-i sti raspunsul nu mi-ar fi de prea mare ajutor.

9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
"A fost cea mai buna mama pe care o putea avea cineva"

10. Daca ai putea sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale, si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
Esti multumita cu ce ai realizat in aceasta viata?
Consideri ca ti-ai facut datoria si ca ai depus toate eforturile pentru ca lucrurile sa fie asa cum trebuie?
Ce simti acum, inaite de a muri?

clubul fetelor singure

Acum cinci minute nici nu-mi trecea prin cap sa mai scriu azi o data pe blog. Dar iata ca intre timp am dat peste o chestie care m-a amuzat teribil. Si da, cu toate ca nu este deloc funny in realitate, in situatia in care ma aflu eu acum nu se poate sa nu-mi starneasca rasul... Mai ales atunci cand ceea ce m-a facut sa simt acelasi lucru cu tipa ce spunea ceea ce spunea este relativ similara. Desigur, sunt ceva diferente, dar acest lucru porneste cam din aceeasi sura.

Dar despre ce e vorba? Ei bine, despre lipsa pasiunii si despre imposibilitatea de a iubi... sau de a mai iubi, dupa caz. Despre neputinta de a gasi sau a mai gasi pe cineva potrivit. E vorba despre multe. E vorba despre faptul ca eu ma gandeam sa INFINTEZ UN CLUB AL FELETOR CE VOR RAMANE NEMARITATE. Sau cel putin al celor care nu vor mai avea nici o relatie in vitorul apropiat sau mediu. Si nu din lipsa de oferte, ci din lipsa lor de dorinta. Deci cine vrea sa se inscrie in acest club, sa ma anunte. Orice fata singura si care nu doreste sa-si schimbe statutul (sau care si-ar dori sa-si schibe statutul, dar singura persoana pentru care si-l va schimba va ramane mereu nedisponibila) este invitata in acest club.

Doi membri va avea sigur acest club: pe mine si pe Oana, dar, din ce am citit eu si din ce am auzit... cred ca cercul se tot largeste. Asa ca...

Iar daca va intrebati care sunt motivele pentru care infintez acest club va voi spune... pur si simplu... nimeni nu ma merita.

banchet

A sosit vremea sa va vorbesc de banchetul meu. De fapt, sa va arat niste poze, pentru ca nu va voi spune eu prea multe. Tot ceea ce conteaza e ca m-am simtit bine si ca m-am bucurat ca am avut ocazia sa-mi petrec si eu ceva timp in compania colegilor mei.... lucru care a fost foarte bun. A fost ok si muzica (adica a fost mai buna decat ma asteptam), pentru ca au fost cam toate genurile in afara de manele. Cred ca oricine a mutut gasi macar cateva melodi care sa fie pe placul sau. Mai mult... va las sa vedeti.
Aici e o mare parte din clasa noastra impreuna cu profesoara de biologie...

Aici o colega mi-a facut, cred ca din greseala, o poza la spate, asa ca am profitat de ocazie sa va arat freza mea...

Aici puteti sa ma admirati in intregime, pe mine si rochia mea...

Asta nu e decat o poza care mie imi place, asa ca am pus-o si pe ea aici...

Mergeti la vot!

Oh, da, stiu ca aceasta postare va parea extrem de ciudata in contextul in care eu am declarat acum ceva vreme ca tangentele mele cu politica s-au redus extrem de mult si ca nici nu vreau sa fac ceva sa schimb acest lucru, si va parea chiar si mai ciudata pentru cei care stiu ca ieri am avut banchetul dar... eu chiar va reromand sa MERGETI LA VOT!

Da, da, nu m-am apucat sa va scriu cum a fost la banchet (asta voi face probabil zilele vitoare). Nu, eu va scriu doar ca sa va spun sa votati? De ce? Nu pentru ca ati avea neaparat vreo simpatie politica, nu pentru ca ati fi foarte interesati de ceea ce se intampla cu politicienii nostri si nici pentru ca ei ar fi extrem de simpatici. Eu una nu cred niciuna din acestea. Si atunci de ce va spun sa mergeti la vot? Ei bine, pentru ca chiar daca nu va pasa de politicieni va pasa de tara si, chiar daca nu aveti mari sperante pentru o schimbare in bine, macar puteti avea constinta impacata ca voi v-ati facut datoria si ati facut tot ce s-a putut. Pentru ca a vota e dreptul vostru si de ce sa nu vi-l exercitati? Pentru ca macar pentru cateva secunde puteti avea si voi impresia ca sunteti importanti si ca parerea voastra chiar conteaza. Pentru ca pur si simplu puteti. Pentru a fi siguri ca mai tarziu nu veti regreta. Pentru ca macar sa aratam si noi ca natie ca ne pasa de noi insine!

Mai mult de atat nu pot sa scriu acum, nu cand inca mai imi este somn si cand gandurile mele inca se indreapta spre ziua de ieri.

intrebari despre literatura

1. Care este cea mai bună carte citita de tine?
Răspunsul la această întrebare nu este chiar uşor, iar acest lucru mai ales din cauză că îmi este foarte greu să-mi dau seama care cărţi au fost cu adevărat bune şi care doar m-au captivat cu acţiunea lor. Deşi cred că voi răspunde Quo vadis sau Parfumul cu toate că dacă ar fi să vorbesc despre cărţile mele preferate, acestea ar fi mult mai multe.

2. Ai făcut cadou cărţi?
Desigur. Cărţile mi se par unul din cele mai potrivite cadouri, aşa că le ofer de câte ori pot.

3. Care este vitorul literaturii?
Nu ştiu să răspund la această întrebare. Părerea mea este că mereu vor exista scriitori buni, la fel cum vor exista mereu şi scriitori foarte proşti. Nu văd prea mari schimbări în acest domeniu, poate doar în ceea ce priveşte subiectele, dar acest aspect este total neimportant.

4. În ce limbi ai citit cărţi?
În română şi în engleză.

5. Ce cărţi "celebre" nu ţi-au plăcut?
Nu prea ştiu cum să iau acest "celebre". În opinia mea si Codul lui DaVinci (pe care oricum nu l-am citit) e o carte celebră, deci nu prea ştiu ce să zic... Nu prea mi-a plăcut Enigma Otiliei şi am rămas puţin dezamăgită de 1984, dar asta doar datorită aşteptărilor mele diferite în ceea ce priveşte finalul cărţii, căci stilul lui George Orwell este superb.

6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
Eu am citit foarte puţine cărţi despre care să se poată afirma că intră în categoria cărţilor bune. Am citit foarte puţini ruşi, foarte puţini francezi, iar despre ambele naţiuni se spune că ar fi produs o literatură de calitate. Cel mai mult am citit, până acum, englezi şi americani, latino-americani foarte puţini, nici români n-am citit prea mulţi... Ceea ce pot spune, însă, este că singurul autor rus pe care l-am citit mi-a plăcut mult, că mi-au plăcut majoritatea europenilor, că păna acum am citit puţine cărţi romăneşti care să-mi fi plăcut foarte mult şi că nu pot să spun prea multe despre americani, căci au fost unii care mi-au plăcut mult şi alţii care m-au dezamăgit total. A, şi în ceea ce priveşte latinii, mi-au plăcut foarte mult...

7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Nu prea fac asta, cu toate că, de multe ori, mi-am spus că ar fi bine să-mi mai şi notez câte ceva în timp ce citesc o carte. Dar adevărul este că nu prea o fac pentru că nu-mi place să ma întrerup în timp ce citesc pentru a mai nota ceva sau aşa... Şi pentru ca, de cele mai multe ori, citesc ori la şcoală, ori atunci cănd stau să aştept după ceva, ori aşezată în pat, de unde nu ma ridic doar ca să mai notez ceva din carte...

8. Cam câte cărţi ai citit până acum?
N-am ţinut niciodată o astfel de socoteală. Ceea ce pot să spun sigur este că am citit mai mult de 70, însă n-aş putea preciza cu cât mai mult...

9. Cu ce cărţi ai adormit în braţe de plictiseală?
Eu, de obicei, nu adorm cu cărţile în braţe de plictiseala, ci tocmai pentru că îmi plac prea mult şi nu ma mai pot opri din citit. Dar dacă ar fi să spun ce cărţi m-au plictisit de moarte... cred că ar intra aici Enigma Otiliei, pe care am încercat de două ori să o citesc şi niciodată n-am reuşit s-o termin. Nu ştiu de ce, majoritatea îmi spun că aceasta a fost o carte care le-a plăcut, eu însă nu am reuşit să-i găsesc farmecul. Ar mai fi Evadare imposibilă, şi aceasta citită doar pe jumătate, căci după primele 100 de pagini am înţeles că dacă sar direct la sfârşitul ei, nu pierd nimic. Doar acţiune, multă acţiune, mult prea multă acţiune şi nimic în rest.

10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Un univers paralel, o portiţă de evadare din cotidian, imaginaţie, plăcele... Cărţile sunt foarte importante pentru mine, nu ca obiecte, ci ca şi conţinut.

11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?
Cred că Harry Potter. Am şi cărţi mai scumpe decât a fost aceasta, însă pe acelea le-am primit. A, nu, stai! Ar mai fi minunatul meu atlas geografic care a reuşit să fie mai scump decât orice carte cumpărată. Dar a meritat.

12. Care este cel mai tare final la o carte citită?
Mi-a plăcut foarte mult finalul de la Harry Potter, de la Jocul lui Ender sau de la Apocalipsul. De obicei îmi place ca finalul unei cărţi să fie pozitiv şi neaşteptat, de aceea e foarte greu să găsesc cărţi a căror final să ma cucerească cu adevărat. Cu excepţia acestor trei cărţi, a căror final m-a umplut de pozitivism...

13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?
M-au influenţat destul de mult Harry Potter şi Quo vadis.

14. Ce scriitor te-a influenţat cel mai mult?
Aici cred ca voi spune JK Rowling, având în vedere că tot ceea ce scriu eu e mai mult sau mai puţin inspirat din Harry Potter.

15. Cât de repede citeşti o carte?
Nu ştiu ce să zic. Au fost cărţi pe care le-am citit în câteva zile sau chiar într-una singură, şi altele la care am stat luni întregi.

16. Poate literatura să schimbe lumea?
Binenţeles că poate. O carte are foarte mare influenţă asupra oamenilor, de aceea e foarte important ce comunici prin ea. Au fost oameni care s-au sinucis după ce au citit o carte, au fost oameni care au început să-şi doreasca să trăiască. Desigur, depinde şi de cât de influenţabilă este persoana, căci unii oameni sunt foarte fragili, iar alţi extrem de nepăsători. Dar, oricum, cred ca o carte îşi lasă amprenta asupra orcarui cititor, chiar dacă asupra unora mai mult şi a altora mai puţin.