2 songs

Nu, nu am sa scriu, desi m-am gandit pentru astazi la o gramada de subiecte. Insa adevarul este ca nu am starea necesara sa le dezvolt acum. Am sa va pun doua melodi pe care le-am ascultat astazi si sper ca asta sa va multumeasca.

politie si legi

Eu nu mai incetez sa ma mir de cat de cretine sunt unele legi sau cat de zelosi (ca sa nu folosesc alt termen) pot fi politistii in aplicarea lor. O sa va intrebati cum de m-a apucat pe mine acum sa am un dinte impotriva acestor chesti si am sa va povestesc in cele ce urmeaza.

Ei bine, stiati ca in parcurile din Timisoara nu mai ai voie sa intri dupa ora zece seara? Si nu e vorba ca n-ai voie sa folosesti leaganele sau obiectele de joaca, nu ai voie de loc sa stai acolo. Nici macar pe o banca si nici in picioare, pur si simplu in incinta parcului nu ai voie. Spune-ti-mi si voi daca nu e asta o mare tampenie!

Acum, ca sa trec mai departe, am sa va spun ca ieri am avut sansa sa ma intalnesc cu politisti in timp ce eram in parc. Dupa ce ne-au scos pe toti afara, ne-au hasait si din fata parcului, pe motiv ca tulburam linistea publica. Cum o tulburam, nu stiu! N-am sa va spun ca acest lucru m-a enervat foarte tare. Si cei care ma cunosc stiu ca eu sunt o persoana care se enerveaza greu, deci daca au reusit politisti sa ma enerveze... e clar ca erau enervanti rau de tot. Adica cum imi spun ei mie ca n-am voie sa stau in fata parcului. Am voie sa stau unde vreau. Hai, inteleg, legea cu parcurile, e legea cu parcurile, si, desi cretina, ea exista si nu prea am ce face. Insa nu exista absolut nicio lege care sa-ti interzica sa te afli in fata parcului. Si dupa recomandarea politistului am citit si eu legea la care facea referire. Uitati si voi:

tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă
tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora

Cred ca nu e nevoie sa va spun ca noi nu faceam niciuna din cele spuse de mai sus. Nu faceam zgomote sau larma (sau, ma rog, acum depinde de la ce intensitate incepi sa numesti un sunet zgomot), nu aveam nici un aparat sau instrument muzical la nici o intensitate, da mai intensitate mare. Noi stateam pur si simplu de vorba si nu deranjam pe nimeni cu nimic.

Dar nu-i nimic. Voi fi pregatita pentru astazi, cand se intorc politistii. Ii voi astepta in fata parcului, sau poate chiar in parc, mai vad eu, si atata le trebe sa incerce sa-mi dea o amenda. Prin prezenta lege nu mi se interzice de loc sa ma aflu pe spatiul public sau ceva de genul acesta, ci doar sa fac galagie imi este interzis. Si degeaba ma iau ei cu chesti de genul "nimeni nu mai face galagie cand vede masina politiei", ca nu tin. Nu ma pot amenda pentru presupuneri, ci doar pentru lucruri clare.

Sincer, mult mai normal mi s-ar fi parut daca s-ar fi luat de fata care manca seminte putin mai incolo aruncand cojile pe jos. Macar ea face mizerie, eu nu faceam absolut nimic, nici eu si nici care din cei care erau cu mine.

oficial studenta

Nu o sa pierd prea multa vreme in fata acestui calculator si nici pe voi n-o sa va tin prea mult in fata ecranului, caci nu prea am chef de scris. Vreau doar sa va spun ca de acum sunt oficial studenta la geografie, la Universitatea de Vest din Timisoara, ceea ce e un lucru bun. Am intrat a noua pe locurile fara taxa, ceea ce e un lucru si mai bun. Mai mult de atat nu am ce sa va mai spun, va doresc o seara placuta!

Miezul noptii in gradina binelui si a raului

Autor: John Berendt
Nationalitate: american
Titlu original: Midnight In The Garden Of Good And Evil
Ecranizare: Midnight In The Garden Of Good And Evil
Premii: Southern Book Award
Nota: 5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Cartea aceasta mi-a atras pentru prima data atentia intr-o zi, acum ceva timp, pe cand ma plimbam printr-o librarie si titlul ei mi-a sarit in ochi. Mi s-a parut interesant si m-a atras. Insa n-am cumparat-o atunci, ci mult timp dupa, cand am gasit-o la pret redus intr-o alta librarie. Desigur, pe atunci nu aveam de unde sa stiu ca aveam sa fiu atat de dezamagita de ea.

Cum am spus, titlul cartii a fost cel care m-a atras si m-a determinat sa cumpar cartea. Continea cuvintele "miezul noptii", "bine", "rau", "gradina", lucruri care mie mi s-au parut interesante si m-au facut sa ma gandesc la o carte mistico - magica, cu multe intamplari stranii, mult mister, eventual cateva descrieri gotice care sa pipereze continutul. Imagina de pe coperta mi-a incurajat aceasta perspectiva, iar atunci cand am citit ceea ce scria pe spatele cartii, am crezut ca va fi cu adevarat o carte interesanta.

Erau descrise succint personajele si mi s-au parut foarte interesante, mai ales cand am citit eu ca este implicata si o vrajitoare, un savant nebun si alte personaje care mai de care mai interesante si care chiar ar fi putut sa dea un sens cartii, daca acestea ar fi avut mai multe legaturi unele cu altele. Spre dezamagirea mea, acestea nu au fost ceea ce ma asteptam eu sa fie. Ca sa intelegeti ce vreau sa zic, am sa spun ca in aceasta carte naratiunea se face la persoana I, insa naratorul are mai mult un rol de observator. Cele mai importante intamplari nu il au ca centru pe acesta, cu toate ca el este personajul principal al cartii, si asistam la observarea a o gramada de personaje care, desi sunt unice in felul lor, nu au nici un rol in aceasta poveste.

Inaite sa trec mai departe, ar trebui sa fac o precizare. Despre cartea aceasta s-a spus ca ar fi non-fictiune. Desigur, acest lucru explica de ce personajul principal este atat de neinteresant si de ce apar atatea personaje in plus. Cartea chiar pare relatata din perspectiva unuia care pur si simplu a observat tot ce se intampla in jur si doar atat. Insa, chiar si in acest caz, nu inteleg de ce a trebuit sa ma plictiseasca pe mine cu povestile nenumarator oameni (care, cum am mai spus, sunt interesanti, insa nu au legatura cu esenta), in loc sa-mi relateze strict evenimentul central al cartii, singurul ce merita atentie de altfel.

Dar am vorbit destul de punctele proaste ale acestei carti, sa le spun si pe cele bune. Unul dintre acestea ar fi faptul ca autorul are puterea de a te face sa placi toate personajele, chiar si pe cele cu al caror comportamnet nu esti deacord. Un alt punct bun este acela ca ofera o descriere foarte amanuntita a orasului Savannah, orasul in care se petrece actiunea, ceea ce inseamna ca daca esti in cautarea unei carti de unde sa poti invata cate ceva despre stilul de viata american, atunci aceasta este o buna alegere. Insa, cum eu nu cautam asta, m-a dezamagit.

Nu stiu ce sa va mai spun despre aceasta carte. Nu e neaparat o carte pe care as recomanda-o cu caldura, insa nici sa va recomand sa n-o cititi nu-mi vine. Eu mi-am spus parerea mea, faptul ca mi s-a parut plictisitoare, insa poate ca eu am gresit, caci am privit cartea de la bun inceput dintr-o alta perspectiva decat cea corecta.

lucruri care nu imi plac

In ultimul timp, dupa cum probabil ati observat, sunt plictisita si fara prea mare chef de scris. Asa ca nici astazi nu am sa va dau cine stie ce lucru interesant de citit si nici n-am sa incerc sa-mi screm mintea in cautarea unui subiect suficient de intelectual. Ma gandeam sa postez un top. Un top pe care l-am mai vazut, mai demult, pe un alt blog, nu mai imi amintesc exact unde, insa ideea este ca l-am furat. Este un top al lucrurilor care nu-mi plac. Ah, si inainte sa-l incep, trebuie sa va zic ca, desi voi numerota fiecare lucru cu numerele de la 1 la 10, acestea nu vin intr-o ordine si nu inseamna ca cel de pe locul 10 imi displace mai putin decat cel de pa 1. Iar acum pot sa incep.

1. Nu imi place sa astept. Mai ales atunci cand trebuie sa astept dupa persoane despre care nu sunt sigura ca vor veni.

2. Nu imi place durerea (si da, stiu ca nimanui nu-i place, insa eu am o problema mai speciala cu ea)

3. Nu imi place ca lucrurile sa se desfasoare mai incet decat mi-as dori eu (desi, de multe ori se intampla asa, si atunci chiar n-am ce face)

4. Nu imi place cand vecinii isi renoveaza apartamentul si fac galagie.

5. Nu imi plac manelele (si, de obicei, nici muzica house, dar oricum e mai buna decat manelele; orice e mai bun)

6. Nu imi plac persoanele care se baga in viata mea si incearca sa-mi schimbe drumul prin orice mijloace, doar pentru ca ei cred ca cel pe care merg eu e gresit.

7. Nu imi place sa trebuiasca sa ma trezesc de dimineata. Orele pe care pot sa le dorm fara a sta asupra mea securea aceea reprezentata de ceasul care va suna sunt cele mai bune.

8. Nu imi plac masinile din care muzica se-aude foarte tare. Nu stiu de ce cred unii ca toata strada vrea sa asculte ce asculta ei, plus ca si din interior e foarte enervant.

9. Nu imi place sa beau pana nu mai stiu ce am facut (nici nu mi s-a intamplat asta pana acum, dar nici nu vreau sa mi se intample)

10. Nu imi place atunci cand cineva crede ca poate profita de mine doar pentru ca incerc sa fiu draguta cu acea persoana.

S-ar putea sa mai fie si alte lucruri care nu imi plac, astea sunt doar primele care mi-au venit in minte. Desi, eu nu sunt o persoana careia sa-i displaca prea multe chesti. Sunt foarte deschisa si accept foarte multe lucruri, putine sunt cele care chiar ma scot din sarite, si pe majoritatea le-am cuprins in cele spuse de mine mai sus.

2 things about me

In ultima vreme au aparut doua probleme care ma preocupa tot mai mult. De fapt, nu stiu daca neaparat le pot numi probleme. Sunt doua idei, doua pareri despre prorpia mea viata si despre directia pe care merg.

Prima idee ar fi aceea ca in ultima vreme incep sa seaman tot mai mult cu ceea ce am fost eu in scoala generala. Nu stiu sa zic daca acesta este un lucru bun sau rau, dar am asa o senzatie de circularitate a timpului si multe lucruri de atunci sunt similare cu cele de acum. Recunosc, nu-mi mai amintesc prea tare cum eram eu in generala, doar de cateva chesti care imi placeau, insa imi aduc aminte ca in momentul in care am inceput liceul eram satula de mine in felul in care eram atunci si mi-am propus sa ma schimb. Insa nu-mi amintesc sa fi schimbat mare lucru la mine in afara de faptul ca am inceput sa am mai multa incredere in mine, iar aceasta mi-a ramas si acum. Deci nu cred ca e rau faptul ca incep sa redevin o parte din ceea ce am fost atunci. O parte din ceea ce am fost atunci, insa totusi, nu la fel. Caci este adevarat ca imi petrec timpul liber cu o parte din persoanele cu care mi-l petreceam si atunci sau ca, de exemplu, am hotarat sa nu-mi mai las breton, iar eu bretonul mi l-am lasat prin clasa a saptea sau a opta, deci reprezinta o intoarcere. Insa niciodata in generala nu am fost asa de populara ca acum, n-am facut anumite lucruri pe care le fac acum, nu mi-au fost oferite anumite sanse care mi se ofera acum. Plus ca, atata timp cat eu ma simt bine, nu cred ca ar trebui sa-mi fac sau sa-mi pun vreo problema.

Cea de-a doua idee se refera mai mult la felul in care imi doresc eu sa evoluez in viitor. Nu stiu daca voi reusi sa fac asta, dar atata timp cat o spun, cred ca am mai multe sanse sa ma tin de cuvant decat in cazul in care as pastra-o pentru mine. Ceea ce mi-am propus eu sa fac este ca pe viitor sa ignor toate barierele, in special cele ridicate de mine, dar si cele ridicate de cei din jur, si sa traiesc asa cum imi place, sa ma bucur de moment si apoi si de consecinte, indiferent daca acestea vor fi bune sau rele. Vreau sa traiesc cu adevarat, sa experimentez, sa fac lucruri pe care niciodata nu le-am facut pentru ca mi-a fost prea frica. Vreau aventura, multa aventura, vreau sa nu ma mai feresc de nimic, sa nu mai traiesc pentru a place cuiva sau pentru a apartine unei anumite categorii sociale, vreau sa-mi apartin numai mie si sa fac numai ce vreau eu, vreau posibilitatea de a fi nebuna, nebuna, nebuna. Vreau sa ma simt la fel de libera sa citesc o carte sau sa beau pana numai am control total asupra mea, vreau sa ma simt la fel de libera si atunci cand imi petrec timpul cu cel mai inteligent om din lume ca si atunci cand mi-l petrec cu un smecheras. Vreau sa-mi transform visele in realitate, sa vorbesc fara a-mi pune problema daca ceilalti ma vor cataloga drept proasta sau desteapta, vreau sa ma las prada instinctelor, sa-mi urmez primul impul si sa inlatur acea parte din mine care imi controleaza tot timpul reactile si mi le opreste. Vreau sa traiesc, pur si simplu sa traiesc, caci uneori am impresia ca 19 ani am lasat viata sa treaca pe langa mine, ca eu n-am contribuit la ea decat cu faptul ca n-am incetat sa respir, insa ceea ce e real, ceea ce exista e foarte putin.

La strand

Dragii mei, astazi am fost la strand. M-am dus la Termal. Nu mai fusesem pana acum aici si am ramas surprinsa intr-un mod pozitiv. Strandul foarte frumos, apa curata, posibilitatea de a alege intre soare si umbra... Tot ce vrei... Multe oportunitati pentru cei cu copii, insa pe noi nu ne-a interesat asta prea tare, caci eram toti tineri si fara copii (multumim lui Dumnezeu!), insa ma gandeam eu ca e bun si in cazul in care imi voi dori sa merg la un strand cu sora-mea.

Dar sa va povestesc despre iesirea noastra. Am plecat pe la unu si jumatate (ziua, nu noaptea) impreuna cu Cristina, Oana, prietenul Oanei, prietenul prietenului Oanei (Doru) si prietena acestuia (tot Oana). Trebuie sa recunosc ca m-am simtit cam ciudat numai printre cupluri, mai ales ca eu eram singura fata complet singura (prietenul Cristinei fiind la departare, insa existand), insa am inceput sa glumes cu aceasta ca noi formam cel de-al treilea cuplu si pana la urma m-am simtit bine. Am avut si eu cu cine sa vorbesc in timp ce ceilalti se pupau (noroc ca n-o faceau tot timpul, ca atunci m-ar fi enervat).

Nu cred ca are rost sa va povestesc tot ce am facut acolo, cred ca e destul de clar. Am intrat in apa, am iesit afara, am mai intrat o data in apa, din nou am iesit afara si, in rest, discutii, discutii si doar discutii. Nimic prea special, insa lucruri care te fac sa te simti bine si sa spui despre un moment ca a fost placut. Desigur, asta in afara de strand, caci mie daca imi dai apa si loc in care sa pot inota, ma faci un om fericit.

Faptul ca am iesit a fost si un lucru bun pentru ca mi-a mai abatut mintea de la alte probleme (pe care nu stiu, de fapt, daca as vrea sau nu sa le uit cu adevarat, insa sa zicem ca a fost un moment de relax), m-a facut sa uit de mine, ca sa zic asa, sa ma simt bine pentru ca pur si simplu sunt in compania cuiva. Sper ca vom mai repeta aceasta experienta si pe viitor, desi ar fi bine cu mai multa lume, sau cu mai multa lume necuplata, ca sa nu ma simt prost ca trebuie sa intrerup doi oameni din imbratisari doar pentru a vorbi cu ei.

De data asta scriu doar de plictiseala si pentru ca nu prea pot sa dorm, asa ca e bine sa fac ceva ca sa umplu timpul. Iar ce lucru e mai bun de facut, decat sa scriu aici o postare prin care sa scap si de o parte din ganduri si care sa-mi si umple timpul si poate chiar sa-mi aduca somnul pe care il caut.

Mi-am pus muzica de ceva vreme. Mi-am pus-o incet, ca sa nu deranjez vecinii. Pe ai mei n-am cum sa-i deranjez, caci sunt plecati la nunta, acesta fiind, de altfel, si motivul pentru care eu stau acum in fata laptop-ului si scriu ceea ce scriu. Caci daca ei ar fi fost aici, m-as fi gandit ca poate ii deranjez, ca poate e mai bine sa nu fac nimic, sa n-aprind lampi si sa stau cumintica in patul meu asteptand momentul in care somnul va dori sa ma ia si pe mine si sa ma poarte pe aripi de vis spre o lume minunata. Desi in ultimul timp visez mai mult cu ochii deschisi decat cu ei inchisi, ceea ce nu e bine, motiv pentru care caut mereu sa am cate o activitate, activitate in care sa fie implicat si intelectul meu, nu doar fizicul meu, caci doar asa pot sa-mi mai abat gandurile si pe o alta directie decat cea pe care ar dori acestea sa mearga.

Singura problema in ceea ce priveste cele ce le-am spus mai sus este faptul ca acum citesc o carte care este extrem de plictisitoare. Trebuie sa va marturisesc ca m-am gandit nu o data sa o las balta, sa incep o alta, caci poate gasesc ceva mai interesant, insa, avand in vedere ca particip la un concurs pe internet a carui in a carui tematica se incadreaza aceasta carte nu prea as vrea sa renunt la ea. Ma fortez sa o termin. Incerc sa citesc cel putin un capitol zilnic, desi uneori e cam greu. Nu va spun mai multe acum despre carte, caci dupa ce am s-o termin am sa postez si o recenzie pe blog, insa ideea e ca aveam in plan sa o termin deja, iar eu nu sunt decat la jumatate.

Ce altceva as putea sa va mai spun? Ce altceva mai am pe suflet? Sau nu, aceasta intrebare nu este buna, caci eu am multe pe suflet, insa nu am sa ma apuc sa va impartasesc voua chiar totul. Unele lucruri e bine sa le tin numai pentru mine sau, eventual, pentru mine si cea mai buna prietena. Nu ma apuc sa le spun tuturor, pentru ca ma enerveaza oamenii care nu ma cunosc si nu stiu ce simt, insa ei incep sa-si dea cu parerea despre adevaratele mele sentimente. Aaaa, si ma mai enerveaza si oamenii care incep sa-mi spuna daca ceea ce vreau sa fac eu este corect sau gresit, cu toate ca eu nu i-am intrebat decat cum as putea face un anumit lucru, sau, si mai rau, atunci cand nu-i intreb nimic, insa ei se decid singuri sa-si dea cu parerea despre situatia in care ma aflu si evenimentele carora doresc sa ma expun.

Dar hai, ca am vorbit de toate si, cu siguranta, am reusit sa va plictisesc si pe voi, iar eu nu ma simt cu mult mai bine. Cred ca totusi am sa ma asez in pat si am sa astept acolo somnul. Poate am noroc. Va doresc numai bine tuturor celor care ati avut rabdare sa cititi prostiile care le-am insirat eu aici.

masina de cheltuit bani

In ultima vreme ma transform tot mai mult intr-o masina de cheltuit bani. Saptamana asta intr-o singura zi am ratat sansa de a-mi mai cumpara cate ceva pentru garderoba mea, in rest, in fiecare zi am cumparat cate ceva. Am cumparat multe lucruri: haine, carti, genti, etc. De fapt, cam asta a fost singura mea ocupatie, sa cheltui banii.

Cu toate acestea portofelul meu este inca plin, cam acesta fiind si motivul pentru care mi-am permis sa cheltuiesc atat de mult. Caci, de fiecare data cand ma intorceam acasa cu portofelul aproape gol, mi se intampla sa dau undeva peste alti bani, si astfel se umplea din nou. A doua zi plecam din nou la cumparaturi, din nou ma intorceam cu portofelul aproape gol, si din nou gaseam cine stie pe unde bani ca sa imi completeze gaura din buget. Si in doua zile am fost la cumparaturi cu mama, iar atunci n-am cheltuit decat banii ei, ceea ce inseamna ca ultimi bani pe care i-am gasit stau inca la caldurica in portofelul meu.

V-am povestit asta pentru ca mi se pare amuzant si pentru ca, gandind retrospectiv, imi dau seama ca cel mai des raman fara bani dupa iesirile in oras, nu dupa sesiunile de cumparaturi. De fiecare data cand mi-am cheltuit banii pe haine, am reusit sa-i pun la loc intr-un timp destul de scurt, insa atunci cand imi cheltuiesc banii pe iesirile in oras, mi-e foarte greu sa mai strang altii. Nu stiu de ce. Recunosc, eu si cheltuiesc destul de mult de fiecare data cand ies, mai ales ca eu ies rar, asa ca atunci cand o fac, nu-mi refuz nimic.

Deci, chestia asta cu banii e destul de ciudata, dar atata timp cat merge in favoarea mea, nu ma prea preocupa. Iar cand nu va mai merge... nu voi avea decat sa ma gandesc la faptul ca au existat si zile mai bune.

somthing

Dragi oameni, azi sunt fericita, foarte fericita. Numai faptul ca maine trebuie sa plec la Deva si sa-mi parasesc prietenii pentru doua zile mai imi intuneca fericirea, insa ma straduiesc din rasputeri sa nu ma gandesc prea mult la asta si sa ma simt cu adevarat fericita pana maine dimineata. Ce o sa fie mai apoi... vad eu...

Acum, pentru voi s-ar putea ca fericirea mea sa fie o problema, caci n-am chef sa scriu prea mult, iar daca sunteti cumva fani ai acestui blog (lucru de care ma indoiesc) s-ar putea sa suferiti umpic. Am sa va pun doar niste melodi, ca sa va mai consolati si voi.

cele doua fericiri

Eu intodeauna am fost o persoana fericita. Mereu m-am multumit cu ceea ce imi era dat si mereu mi-am zis ca daca imi este luat intr-o parte nu e nicio problema, caci oricum am in partea cealalta. Niciodata n-am avut succes in dragoste, dar mereu m-am consolat gandindu-ma ca sunt o fata desteapta care poate gasi suficienta satisfactie si citind o carte sau scriind sau desfasurand un alt tip de activitate intelectuala. Mi-am zis ca n-am nevoie de dragoste, ca pot trai foarte bine si fara, ca sunt destule alte lucruri care sa ma faca fericita.

Si totusi, m-am inselat. Nu in ceea ce priveste faptul ca nu se poate trai fara dragoste, caci binenteles ca se poate. Insa o viata in care n-ai parte de dragoste, in care nu esti iubit, in care nu simti mangaierile nimanui nu e la fel. Desigur ca poti gasi fericire si in alte locuri, nu doar in implinirea unei iubiri, insa sunt doua tipuri total diferite de fericire si una nu poate tine locul celeilalte. Ca sa ma simt completa am nevoie de amandoua, caci altfel voi fi incompleta.

Acum este adevarat ca afundandu-te intr-un anumit tip de fericire (cea intelectuala, in cazul meu), poti uita pentru un timp de cealalta, poti chiar sa ajungi sa-ti imaginezi ca nu ai nevoie de ea, ca te descurci foarte bine si asa, ca esti complet. Insa nu este asa. Niciodata un singur tip de fericire nu va fi de ajuns pentru a fi cu adevarat fericit. Poti fi multumit atunci cand ai parte de impliniri pe o anumita latura, sa fi impacat si sa traiesit in echilibru, insa aceasta nu este fericirea adevarata.

prizoniera

Adevarul este ca in ultima vreme sunt cam plictisita de scris. De fapt, sunt cam plictisita de tot ce se intampla in viata mea, de incetineala ritmului in care se desfasoara evenimentele sau in care sunt eu capabila sa fac cate ceva, de felul in care trebuie sa stau sa astept zile si nopti implinirea unei dorinte care s-ar putea sa nici nu se mai implineasca sau altele de genul acesta. Rareori cate un eveniment asa cum a fost concertul Nightwish mai sterge praful de pe viata mea, dar altfel ma simt blocata intr-un spatiu din care nu pot sa mai evadez.

Cat am fost la Sibiu mi-a fost bine. Am scapat si eu umpic de aerul Timisoarei, plus ca am avut ce face acolo, nu? Timp de doua zile am uitat si eu de toate problemele care ma preocupau aici, in orasul meu, si am fost gata sa ma abandonez visarii, dar mai ales bucuriei. Insa, dupa ce s-a terminat concertul, totul a revenit. M-am simtit din nou aceeasi fata cu aceleasi probleme si preocupari. Am inceput sa ard de nerabdare sa ma intorc, dovada fiind ca am si facut-o cat mai curand posibil. Dar m-am intors ca sa ce? Ca sa stau din nou sa astept ceva ce nu stiu daca se va intampla, ca astept oameni care nu vin, sa caut lucruri care nu exista, sa-mi doresc sa traiesc evenimente care nu se intampla.

Nici macar nu stiu de ce ma simt atat de blocata. Dupa ce am dat bac-ul mi-am zis "Libertate!" si am privit fiecare noua zi in care puteam pur si simplu sa stau ca pe un adevarat cadou. Dar apoi a urmat alergatura pentru inscrierea la facultate (care nu s-a terminat inca, de altfel), au urmat toate diminetile in care a trebuit sa ma trezesc devreme, taindu-mi astfel pofta de viata si afundandu-ma intr-o stare cronica de oboseala, caci aceste dimineti se aduna la serile in care stateam afara pana pe la unu, doua noaptea. Au urmat si alte probleme, unele de sanatate, care m-au obosit si mai tare si mi-au taiat si mai tare pofta.

Din punctul acesta de vedere, Sibiul a reprezentat o imbunatatire. Macar acum imi doresc sa fac anumite lucruri. Chiar daca pe unele nu le pot face, macar dorinta exista, iar asta e totusi bine. Nu mai sunt chiar asa de blocata. Dar asta nu inseamna ca am incetat a ma mai simti prizoniera in propria mea lume, ca am incetat sa astept, sa stau fara a putea face nimic. Cartile, in care am avadat dupa ce am terminat cu examenele nu-mi mai ofera aceeasi oaza de liniste ca in primele zile. Da, desigur, inca ma simt mai bine, mai relaxata si mai in siguranta atunci cand citesc, insa cand ma uit la cele trei teancuri de carti pe care mi-am propus sa le citesc in vacanta, incepe sa mi se para ca citesc prea incet si atunci incep sa ma stresez si din aceasta cauza.

Eu pur si simplu nu inteleg ce e cu mine. Am tot ce imi trebuie (sau aproape), am avut parte de foarte multe bucuri, foarte multe lucruri care mi-au facut inima sa-mi tresalte si, cu toate acestea, ceva lipseste. Ceva nu e exact asa cum vreau eu si din aceasta cauza nici nu ma pot simti libera. Caci libertatea inseamna posibilitatea de a face o alegere, iar atata timp cat mi se iau optiunile si raman cu o singura varianta in fata mea (care nici macar nu stiu daca este cea pe care mi-o doaream) nu ma mai pot simti libera. Atunci am sentimentul ca cineva ma obliga sa merg pe un drum care a fost ales deja ales pentru mine, iar eu nu vreau asta. Vreau sa merg pe propriul meu drum, vreau sa pot sa aleg, chiar daca ceea ce voi alege va fi gresit. Vreau sa fac doar ce vreau, mereu numai ce vreau eu, caci doar asa pot merge me calea corecta, doar asa ma pot duce in directia buna. Dar atunci cand nu mi se da posibilitatea sa privesc indeaproape ambele directi, sa le studiez si sa o aleg singura pe cea care imi place si pe care o cred corecta. Si daca pur si simplu vreau sa merg pe calea gresita, vreau sa stiu ca am posibilitatea sa o fac.

Mi s-a promis libertate, dar vad ca aceasta nu imi este acordata intotdeauna. Iar eu o vreau mereu. Vreau sa stiu ca daca imi voi dori vreodata sa merg in iad, ca pot sa o fac. Nu vreau sa mai fiu oprita. Nu vreau sa fiu salvata. Vreau sa fiu lasata sa merg in fata sau, sa fiu facuta sa realizez ca gresesc, dar fara a mi se fura optiunile. Atunci ma simt prizoniera, inar daca ma simt prizoniera ma voi simti nevoita sa fac tot ce pot pentru a scapa din inchisoarea in care ma aflu. Cand un lucru mi se ia din fata ochilor in vreau mai tare si ma ambitionez sa lupt pentru el chiar daca duc o lupta pierduta din start. Abea atunci se poate vedea ca sunt berbec, abea atunci se poate intelege de ce spun ca sunt incapatanata si ca pot fi si foarte ambitioasa daca imi doresc si imi pun asta in cap.

Nightwish

Stiu ca daca scriu acum risc ca postul acesta sa fie influentat foarte tare de euforia ce m-a cuprins in timpul concertului si sa nu pot reda evenimentele foarte realist. Pe de alta parte, daca as lasa asta pentru o alta zi, as pierde mult din sentimentele si din puterea de definire a starii ce m-a cuprins in timpul concertului. Si, avand in vedere ca am de gand sa vorbesc despre mine si despre felul in care s-au vazut lucrurile prin ochii mei, nici nu cred ca merita sa ma mai preocupe cat de rational si de exact voi reda totul.

Adevarul este ca imi e greu sa gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie ceea ce am trait. Imi e teama ca orice as spune nu va reda starea mea, nu va ilustra fericirea pe care am simtit-o chiar si numai stiindu-ma prezenta la primul concert rock la care am asistat vreodata. Pentru inceput voi zice ca milionul pe care l-am dat sa meritat din plin. Iar mai departe, desi vreau sa vorbesc despre Nightwish, voi lua pe rand toate formatile care au cantat.

Subscribe... Nu prea multa lume, evenimentul abea incepuse. Am intrat inauntru si, dupa ce m-am invartit o vreme pe acolo, m-am postat undeva la mijlocul spatiului ingradit si am zis ca-i voi asculta. Nu-i mai auzisem pana acum. Dupa ce-am facut-o nu pot spune nici ca mi-au placut, nici ca mi-au displacut. Cred ca cel mai potrivit ar fi sa zic ca au fost interesanti. Un metal cu ceva influente de prin jazz sau din muzica populara, din pacate bass-ul era setat cam tare si nu prea puteai sa urmaresti bine linia melodica. Sau poate era de vina doar faptul ca inca nu se adunase suficienta lume si nu se incinsese atmosfera. Oricum, am folosit timpul cat am stat acolo pentru a privi in jur, pentru a admira imbracamintea unora. Si n-am dus deloc lipsa de material in aceasta directie. Erau acolo unele fete cu niste rochii atat de interesante, cu niste machiaje ca de scena, ca sa zic asa, ce mai, aproape niste opere de arta pe picioare. M-au facut sa ma intreb cam cat au cheltuit fetele acelea pentru acest concert. Si, cu toate ca nu contest ca erau interesante si ca atrageau intr-adevar multe priviri, m-au facut sa ma intreb daca asta le face sa se simta mai bine. Caci si eu, care nici macar n-am avut o bluza neagra, numai pantaloni, m-am simtit foarte bine. Si daca credeti ca spun asta pentru ca sunt invidioasa... ei bine, poate pe unele care aveau niste rochii superbe, insa majoritatea erau doar artistice, nu neaparat frumoase.

A urmat Pain. Deja se stransese mai multa lume si atmosfera incepuse sa se incinga. Mi-am intrat si eu in rol, m-am destins si am inceput sa ma simt foarte bine. In timpul primelor piese am fost umpic mai timida, insa muzica era suficient de antrenanta incat sa ma faca sa-mi dau drumul. Spre sfarsit m-am lansat intr-un headbanginig de am reusit sa fac niste oameni in trecere sa se opreasca si sa se uite la mine. Voi vedea eu cum voi sta cu durerea de cap in timul zilei de maine din cauza acestui fapt, insa atunci m-am simtit foarte bine.

S-a terminat si Pain, urma sa inceapa Nightwish. Trebuia sa ajung mai in fata, trebuia neaparat sa reusesc sa-i vad. Am inaintat cam jumatatea distantei care era intre scena si locul in care ma aflam eu initial. De aici am asistat la toate pregatirile care s-au facut pentru ca trupa sa poata intra in scena. Am privit cum au fost aduse instrumentele, apoi cum s-a testat sunetul, luminile, flacarile, fumul, toate, si, adevarul este ca emotia crestea pe masura ce vedeam toate lucrurile infaptuindu-se. Nu-mi venea sa cred ca urma sa asist la un eveniment la care visasem de atata vreme. Nu-mi venea sa cred ca ma aflam acolo, gata sa transform unul din visele mele in realitate. Si, cum stateam acolo si priveam acei oameni muncind, imi dateam tot mai tare seama ca aceasta e realitatea si tot mai mult mi se parea ca visez.

La zece fix era programat sa cante Nightwish. La zece fix toata treaba era gata si toate instrumentele erau pregatite, astaptandu-i doar pe cantareti sa-si ocupe locurile. Dupa o asteptare de doua - trei minute si-au facut si acestia aparitia in uralele publicului. Trebuie sa marturisesc ca am ramas surprinsa sa o vad pe Anette blonda. Nu stiu cat de veche e schimbarea, insa eu n-am mai cautat de mult timp poze cu ea, asa ca mi-o inchipuiam tot bruneta. Eram, cu toate acestea, extrem de incantata si euforica ca pot s-o vad. Putin mai greu, e adevarat, caci se postase un tip foarte inalt in fata mea, dar am reusit sa vad acceptabil.

Prima melodie cantata a fost 7 Days To The Wolves. Au mai cantat Wishmaster, The Siren, Romanticide, Dark Chest Of Wonders, The Poet And The Pendulum, Amaranth, Sahara si altele. A fost de-a dreptul superb, iar de incheiat, au incheiat cu melodia Wish I Had An Angel. Daca ar trebui sa mai gasesc un alt apelativ in afara de minunat, foarte fain, de-a dreptul mirific, incantator, magic, as spune ca a fost prea scurt. Si inca n-am descris totul in cuvinte. Nici macar n-am corbit de flacarile care tasneau in ritmul muzicii, fasiile rosii ce au zburat la un moment dat spre public sau artificile care explodau odata cu bataile tobei sau alte tipuri de artificii. De cantat am zis deja ca s-a cantat foarte fain, iar la acestea se adauga euforia si voia buna a publicului gata sa ofere totul pentru a asculta melodiile formatiei Nightwish.

As putea spune mai multe. Sigur ca as putea, caci niciodata cuvintele nu sunt suficiente pentru a vorbi de sentimente, senzatii. Insa ma opresc aici, pentru ca sunt foarte obosite si un somn mi-ar prinde perfect. Voi trebuie doar sa stiti ca acest eveniment m-a facut foarte fericita si daca vreti sa aflati mai multe date, intrebati.

Un drum cu trenul de la Timisoara la Sibiu

N-am mai scris de ceva vreme datorita unor probleme mai mult sau mai putin de sanatate, insa revin astazi, si revin cu descrierea drumului pe care l-am facut cu trenul din Timisoara pana in Sibiu.

Trebuie sa va spun ca am plecat de acasa intr-o stare destul de nasoala. Ma durea stomacul, ma simteam fara vlaga, abea mai stateam in picioare. Norocul meu ca intre timp starea mea s-a mai ameliorat si, chiar daca nu pot spune inca ca mi-e bine, mi-e umpicut mai bine decat imi era. Cat despre drum... ei bine, acesta a fost plini de amintiri. Amintiri care au sau n-au legatura cu peisajul ce se desfasura in fata ochilor mei, amintiri care mi-au fost nascute de cine stie ce imagine a unui obiect prins fugar cu un colt al ochiului.

In primul rand, mi-am adus aminte de jurnalul de calatorie (ca sa-l numesc asa) pe care l-am facut cand am plecat intr-o excursie prin clasa I sau a II-a. Mult timp a fost uitat acest jurnal, pana cand l-am regasit intr-o zi pe cand faceam curat in birou. Daca v-as spune cam ce am scris in el, v-ar bufni rasul. Am scris ceva de genul "vad: un cal, o benzinarie, niste flori, fire de iarba, pomi, o cladire verde..." si cam asa continua cateva pagini, caci scrisesesm acolo cam tot ce am vazut eu pe geam in acea excursie. Mi-am amintit asta pe tren in timp ce priveam o caruta trasa de un cal inaintand pe un drum de tara.

O a doua amintire mi-a fost trezita in momentul in care am reusit sa zaresc pe geam drumul Deva - Sibiu. Atunci mi-am amintit de o data de acum vreo cinci sase ani cand ma intorceam dintr-o excursie de la mare cu familia. Ajunsesem in Sibiu si ne indreptam spre Deva. Pe atunci mai aveam inca Dacia galbena care mergea atat de incet incat de intreceau chiar si unele tiruri. Ca sa nu mai vorbesc de calitatea farurilor care era extrem de proasta si nu ne-ar fi ajutat prea mult in cazul unui drum intocmit noaptea. Insa, cum mergea ea asa incet, normal ca ne-a prins intunericul. Exact pe drumul Sibiu - Deva. Atunci ce puteam sa facem? Farurile nu ne ajutau, viteza era mica, stateam cam prost. Asa ca taica-miu s-a gandit sa mergem in spatele unui tir. Fix in spatele lui, adica sa ne tinem la o distanta cat mai mica de el. Astfel acesta urma sa ne lumineze drumul cu farurile lui si era, de altfel, singurul vehicul de a carui viteza ne puteam tine. Si asa am ajuns noi la Deva...

Adevarul este ca am amintiri destul de dragute legate de Dacia galbena. Multe drumuri am strabatut cu ea, multe coclauri. Doar datorita ei am mers prin multe locuri prin care nu ne-am fi dus cu o alta masina, ca ne-ar fi fost mila de ea si ne-am fi gandit ca o stricam. Tot de aceasta masina mi-a amintit si o alta masina zarita din tren ce era extrem de aglomerata cu bagaje. Asta m-a facut sa ma gandesc la vacantele pe care le petreceam cu parintii tot acum cinci, sase ani, paote si mai mult, si in care ne aglomeram masina cu bagaje si de mare si de munte. Trebuia sa luam cortul impreuna cu toate ustensilele necesare (caci la munte stateam in cort), impreuna cu fasuri si haine groase, dar si un set de haine subtiri, de chesti pentru plaja si asa mai departe. Si astfel ajungea maisinuta noastra sa fie arhiplina, cu toate ca aveam un bortbagaj foarte spatios.

Mai sunt si alte amintiri care mi-au fost trezite in timpul calatoriei de astazi, insa acestea sunt cele mai importate. Nu am sa va mai spun decat ca in timpul calatoriei am fost acompaniata de Kamelot, Rhapsody of fire sau Luca Turilli si ca timpul mi l-am petrecut citind sau privind imaginile care apareau in cadrul geamului.

Masca Mortii Rosii si alte povestiri

Autor: Edgar Allan Poe
Nationalitate: american
Nota: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Daca nu ma insel, prima data cand am auzit numele lui Edgar Allan Poe a fost acum un an sau doi, pe cand citeam o carte de Stephen King in care se facea aluzie la una din povestirile lui Poe, Masca Mortii Rosii, al carui nume m-a atras. Mai apoi l-am auzit pe taica-miu mentionand ca el este tatal romanului politist si ca ar trebui citit de toti iubitorii de gen si de atunci l-am trecut pe lista mea de carti pe care vreau sa le citesc. Insa intamplarea a facut ca pana acum o saptamana sau cam asa sa-mi fie imposibil sa dau de el.

Cartea pe care o detin eu cuprinde sase povestiri: Crimele din Rue Morgue, Misterul Mariei Roget, Scrisoarea furata, Pisica neagra, Masca Mortii Rosii si Tu esti ucigasul. Am sa vorbesc despre fiecare pe rand, caci unele mi-au placut mai mult altele mai putin.

Crimele din Rue Morgue - Cred ca la aceasta poveste cel mai mult mi-a placut introducerea. Acolo este facuta o paralela foarte interesanta intre jocul de sah si cel de dame si, mergand mai departe, naratorul face o paralela si intre imaginatie si fantezie, intre ingeniozitate si putere de analiza. Povestea vine ca un argument in sprijinul acelei teori din introducere. Singurul lucru care mi s-a parut ciudat si care, parca, a stricat tot romantismul, a fost descoperirea adevaratului ucigas.

Misterul Mariei Roget - Daca aceasta povestire ar fi avut un alt final, ar fi fost cu siguranta povestirea mea preferata din aceasta carte. Asa insa, ma vad nevoita sa n-o plasez decat pe locul doi sau trei. Este o poveste extrem de matematica, ca sa zic asa, o poveste ce face apel in permanenta la logica. Cred ca ar placea foarte mult orcarei persoane cu mari abilitati in domeniul realist.

Scrisoarea furata - e interesant ca in timp ce citeam aceasta povestire mi-am dat seama ca-i cunosc sfarsitul datorita unei carti citite de mine in copilarie si care il dezvaluie. Binenteles, nu spunea ca sfarsitul povesti acesteia este asa, dar descria pe scurt niste intamplari si sfarsitul lor incat in momentul in care am inceput sa citesc povestirea de fata m-am prins imediat ca la ea se facea referire. Cu toate acestea, mi-a placut foarte mult si consider ca ilustreaza perfect felul in care ni se intampla de multe ori sa cautam un lucru si sa nu-l vedem tocmai pentru ca el se afla la suprafata, in timp ce noi il cautam in adancime.

Pisica neagra - Despre aceasta poveste pot spune sigur ca nu e cea mai frumoasa. Mai pot spune ca ilustreaza perfect modul in care alcolul poate conduce spre adanca decadere, insa, in acelasi timp, mi s-a parut o poveste extrem de ciudata. Recunos sincer ca nu ma atrag scenele de cruzime asupra animalelor, nu neaparat din mila pentru acestea (a carei existenta n-o neg, dar n-o consider cauza) ci mai mult datorita faptului ca mi se pare atat de inutil sa ranesti un animal nevinovat.

Masca Mortii Rosii - Aceasta a fost povestirea care mi-a placut cel mai mult. Mi-a placut ca in aceasta poveste exista foarte multe: exista mister, exista magie, exista o atmosfera de visare. Descrierile sunt minunate. Cred ca despre aceasta poveste pot spune ca include si tente horror, ca este oarecum o precursoare a cartilor de acest gen, precum celelalte sunt precursoare ale literaturii politiste. Mi se pare, de asemenea, si cea mai romantica.

Tu esti ucigasul - Asta e povestea care mi-a placut cel mai putin. A avut un final previzibil si nici nu apeleaza la fel de mult ca celelalte la logica. Mai multe mi-e greu sa spun despre ea.

As zice ca odata ce ai citit povestile lui Edgar Allan Poe ai in mana o cheie care te poate ajuta in dejlegarea misterelor din alte carti politiste scrise de alti autori. As mai spune de asemenea ca ceea ce a scris el a stat la baza multor constructi de acest gen. Eu recomand aceasta carte oricarui iubitor de literatura politista, precum si celor pasionati in a-si incerca logica si puterea de analiza.

sentimente

Stau linistita langa un trup cald. Langa un trup de baiat cu ochii albastiri. E bine. Langa el ma simt protejata de frigul de afara, langa el simt ca totul e perfect, simt ca plutesc, ca zbor, ca visez. Cand sta langa mine simt ca timpul se opreste in loc, ca totul, totul, defileaza in jurul meu fara a ma mai simti afectata de nimic. E o senzatie greu de descris. E ceva ce nu se poate spune in cuvinte, e ceva ce nu se poate decat simti, ce nu poate fi inteles decat atunci cand e trait. E magie pura, poate cea mai pura magie din cate exista. El el, baiatul meu cu ochii albastri. Este mai mult decat as putea vreodata spune in cuvinte. Uneori ajung chiar eu sa nu mai stiu ce simt. Spun ca nu iubesc si totusi orice secunda in care nu-l stiu aproape ma ucide. Spun ca nu-l doresc si totusi, buzele mele simt lipsa saruturilor lui, iar corpul meu duce lipsa senzatiei pe care mi-o ofera apropierea lui ori de cate ori aceasta nu este posibila. As spune ca plutesc undeva intre dorinta si nepasare, insa intr-un spatiu in care aceasta din urma devine tot mai estompata in timp ce prima prinde putere. In visul meu mereu vad doua maini impreunate, a mea si a lui, mereu simt atingeri fine, mereu simt caldura si totusi, e ceva ce-mi transforma sentimentele in lucruri de nenteles. Uneori le privesc ca pe niste comori atat de cautate, iar alteori ma intreb ce ar trebui sa fac ca toate senzatile din mintea mea, din corpul meu sa dispara. Vreau si nu vreau, caut si resping. Incerc sa ma inteleg dar esuez. Mintea mea e plina de intrebari a caror raspunsuri nu le am. Sufletul meu e strabatut de incertitudinile proprilor sentimente si totusi, corpul meu doreste corpul lui. Iar atunci cand corpul meu sta langa corpul lui, abia atunci mi-e bine si abea atunci sufletul meu se linisteste. Abea atunci ar trebui sa fie si doar atunci nu-mi mai pasa de nimic. In astfel de momente mi-e doar bine si nimic nu poate schimba ceea ce simt.

Interviu cu un vampir

Astazi m-am uitat si eu la acest film. Aveam in plan sa ma uit la el de ceva vreme, insa pentru ca in ultimul timp incetase sa ma mai atraga asa cum o facuse atunci cand i-am vazut titlul, am tot amanat sa ma uit la el. Iar o data ce am facut-o, trebuie sa marturisesc ca am avut o surpriza foarte placuta.

Nu aveam prea mari asteptari de la el. Ma asteptam la un simplu film cu vampiri asemanatoare celorlalte filme sau cariti pe aceeasi tema, eventual cu niste influente horror, dar trebuie sa recunosc ca a fost mai mult decat atat. A fost un film ce pune niste probleme, ce ridica niste ideei. A fost un film ce te invata sa pretuiesti viata si a fost, cu siguranta, un film deosebit de frumos. Am varsat chiar si niste lacrimi la el, lucru care nu stiu cat este de important, caci daca inainte ma puteam uita chiar si la Braveheart fara ca o singura lacrima sa curga din ochii mei, in ultimul timp am inceput sa cam plang de fiecare data cand scenele sunt umpic triste.

Cu toate acestea, Interviu cu un vampir nu este un film vesel, iar soarta vampirului Luis este cu adevarat tragica. Condamnat sa ucida si sa-si regrete crimele pe vecie si condamnat, in acelasi timp, la singuratate o data cu pierderea Claudiei, nu poate sa te faca decat sa te gandesti la cat de trista este nemurirea, la cum viata poate fi o condamnare, inchisoare, atata timp cat aceasta nu are sfarsit.

Este un film pe care il recomand tuturor, chiar si celor ce nu sunt interesati de acest gen de filme caci, cum am spus, el este mai mult decat un film cu vampiri. Este un film care te invata sa pretuiesti prorpia ta viata asa cum este ea si sa nu-ti doresti nimic mai mult.

dragoste si leganare

ATENTIE! Cititi aici mai intai!

Stam intinsi, unul langa altul, pe leaganul ce se misca usor. In jurul nostru este multa lume, insa noi nu vedem decat cerul pe care sclipesc mii de stele. Toate vocile, toate rasetele se aud estompate, parca de departe, in schimb respiratia lui o aud perfect. Ii pot simti in ea si mirosul vinului pe care tocmai la baut si ma intreb daca si el simte acelasi lucru in respiratia mea. Apoi ma intreb daca acesta este mobilul care mi-a amplificat mie toate sentimentele sau este doar prezeta lui, trupul lui aproape fierbinte care ma incalzeste in aceasta noapte rece. Pentru ca nu gasesc raspunsul la aceasta intrebare ma apuc din nou sa contemplu cerul in timp ce-i ascult respiratia si-mi umplu narile cu mirosul lui, care acum nu este decat o combinatie de parfum, tutun si alcool. Pur si simplu inhalez aerul din jurul meu si ma gandesc ca n-as fi crezut vreodata ca am sa gasesc un astfel de miros atractiv si totusi, acum, cand el sta langa mine, ma bucur simtindu-i aroma.

De cat timp stam asa? Minute sau ore? Pentru mine timpul parca s-a oprit si nu stiu decat ca atat timp cat il am apropape totul este bine. Totul este foarte bine. Nu ne-am adresat niciun cuvant pana acum. Niciunul n-a facut vreo miscare, de la niciunul nu s-a auzit si nu s-a simtit nimic mai mult de aerul pe care il inspira si expira. Si totusi, in timp ce privesc stelele ii vad ochii lui albastri mai bine ca atunci cand i i-as fi privit direct.

Eu si el - cat de straine imi erau aceste cuvinte acum o saptamana! Cat de ciudat te-as fi privit daca mi-ai fi spus ca va sosi clipa in care simpla lui prezenta va putea sa ma infioare, clipa in care caldura trupului lui o voi simti de cinci ori mai puternic decat pe cea a oricarui altui corp. Nu as fi crezut niciodata nici macar faptul ca apropierea a doua trupuri poate sa spuna mai mult decat o mie de cuvinte, si uite ca totusi o face.

Dar iata ca el face prima miscare. O miscare banala, isi trece mana pe sub capul meu. O mana de a carui lungime ma mir, caci se opreste in acelasi loc unde s-au oprit si degetele mele. O mana care o cuprinde incet pe a mea si o mana a carui raceala imi creaza niste sentimente de nedescris, mai ales pentru ca ii simt trupul fierbinte langa mine, iar acesta mana cotrasteaza atat de tare cu acesta. Nici nu pot spune ce ganduri imi trec prin cap in acele momente, ce-mi doresc si ce as fi gata sa fac doar pentru ca-i simt aceasta mana in mana mea. Contrastul dintre cald si rece si respiratia pe care i-o aud regulat ma poarta cu gandurile foarte departe, spre un loc unde nu sunt oameni in jurul meu, unde suntem doar noi, eu si el.

El insa nu stiu ce gadeste. Continua sa se joace usor cu mana mea. Imi misca degetele. Le inchide si le deschide. Eu imi las mana moale, mi-o abandonez total lui, la fel cum s-a intamplat si cu restul corpului de altfel, insa momentan interesul lui nu pare sa mearga mai departe de aceasta mana cu care se joaca precum un copil mic. Apoi ii simt cealalta mana curgand usor pe burta mea. E la fel de rece ca prima si la fel de placuta. E momentul in care imi mut si eu celalta mana, plimband-o usor peste a lui. El mi-o prinde si o tine, o tine in palma lui si din nou nu mai facem nicio miscare. Privim cerul iar eu ma intreb ce se va inampla mai departe, ma intreb daca vom mai ajunge mai departe. Este primul moment din intraga seara cand indraznesc sa-l privesc. Intorc usor capul si ma uit la ochii lui. El mi-a prins miscare si-si intoarce si el capul spre mine si ma priveste. Acum suntem foarte aproape, la o distanta milimetrica. Fiecare inspira aerul pe care celalat il expira. Urmatorul lucru pe care il stiu este ca buzele lui le cuprind pe ale mele, ca mainile lui ma cuprind tot mai puternic. Sunt toata a lui, sunt ceea ce vrea el. Corpul meu si apoi si mintea mea se abandoneaza usor pasiunii ce ne cuprinde pe amandoi in timp ce leaganul continua sa se miste usor, parca in bataia vantului...

Atentie!

Astazi m-am hotarat ca-mi voi publica fictiunea. Scriu aceasta postare ca un anunt pentru a cunoaste faptul ca o voi face si ca un avertisment asupra faptului ca s-ar putea sa nu va placa, sa o considerati prea dura, prea perversa. Nu stiu daca am sau n-am talent, eu am constatat ca scrisul imi face bine, imi limezeste gandurile, mai mult va las pe voi sa judecati.

singuratatea

De curand am inceput si eu sa-mi iau notite din cartile pe care le citesc. Imi scot citate care imi plac, scriu pareri, impresi, observatii de toate felurile, imi scriu chiar si idei care se pot dezvolta si dezbate ulterior, idei interesant de folosit intr-o conversatie, idei ce merita retinute. Am realizat ca lucrul acesta ma ajuta in momentul cand vorbesc despre cartea respectiva pe blog si, in plus, reprezinta un bun mod de a-mi reaminti cate ceva despre cartile ce au fost citite. Uneori indraznesc sa merg cu gandul chiar si mai departe si sa-mi zic ca notitele mele le vor fi folositoare generatilor vitoare care isi vor putea alege cartea pe baza lor. Nu stiu cat de mult exagerez la faza asta, dar mie imi place sa gandesc asa, pentru ca vreau sa cred ca toate lucrurile pe care le fac sunt foarte folositoare.

Dar de ce va spun toate astea? Pentru ca tocmai rasfoiam acest caiet (in care n-am apucat sa scriu decat despre trei carti) si, ajungand la prima dintre ele, Un veac de singuratate vad scris acolo de mine: fericirea si prezenta sau absenta sentimentului de singuratate nu depind de cei din jur, un lucru pe care planuisem sa-l sa-l dezvolt candva pe blog si pe care, evident, n-am apucat sa-l fac pana in momentul de fata.

Aceasta cugetare, ca s-o numesc asa, imi bantuia mintea de ceva vreme si inainte de a citi cartea, iar faptul ca am facut acest lucru a venit ca o confirmare a faptului ca ceea ce cred eu e corect. Nu stiu daca si voi ati avut aceeasi impresie, sau daca am fost eu influentata de ideea aceasta pe care o aveam de dinaite, insa mie mi s-a parut ca toate personajele se simt singure cu toate ca ele sunt inconjurate de foarte multi oameni. Putine din personaje au fost singure la propriu.

Si acum, pe aceasta tema, ma gandeam sa reflectez la intrebarea: ce iti creaza sentimentul de singuratate? Nu compania celorlati, dupa cum am mai spus si inainte. Poti fi inconjurat de lume si totusi sa te simti singur, absent. Sa simti ca trupeste esti acolo, insa pe acestia sa-i vezi atat de diferiti de tine, atat de ciudati incat sa nu poti fi tu insuti in mijlocul lor. Iar aceasta idee ma conduce spre o alta, si anume ca singuratatea este data de relatia cu sinele.

Atata timp cat esti impacat cu cine esti tu, cu ceea ce reprezinti, cu ceea ce ai facut, cu ceea ce iti doresti, etc., nu te vei simti singur chiar daca nu va fi nicio persoana care sa-ti tina companie. Daca, insa, nu esti de loc multumit cu ceea ce esti sau nu sti cine esti fara ca macar a incerca sa te cauti, sentimentul de singuratate nu va ezita sa apara. Pentru ca atata timp cat nu esti sigur de validitatea propriului tau sisteam de valori vei cauta necontenit aprobarea celorlalti, aprobare pe care nu o vei primi niciodata de la toti. Pentru ca atata timp cat nu sti cine esti vei avea nevoie de ceilalti sa te defineasca, insa acestia nu vor putea sa se defineasca corect decat pe ei (eventual), iar pe tine totdeauna te vor vedea intr-o mie de moduri, lasandu-te intr-o ceata totala pe tine, cel care nu te vezi nicicum si nu sti cine esti.

Umpic altfel sta situatia in cazul in care faptele, actiunile tale din trecut nu-ti convin si nu poti gasi niciun mod de a te impaca cu ceea ce s-a intamplat, de a lasa totul in urma si a merge mai departe cu o inima noua si curata. Cu toate ca si acestea creaza o instrainare de sine, ele vor crea concomitent si o instrainare de ceilalti. Vei incerca mai intai sa te ascunzi doar de tine. Sa fugi, sa uiti ce s-a intamplat, fara a te ierta tu pe tine, ceea ce inseamna ca vina va continua sa apese asupra ta. Apoi, contactele pe care le vei avea cu celelalte persoane vor incepe sa te indispuna, vei avea mereu parerea ca te judeca, ca te condamna, astfel incat vei inceta sa le mai doresti compania. Nu neg faptul ca oameni judeca si condamna, dar atunci cand esti impacat cu tine nu-ti mai pasa de ceea gandesc alti, caci tu te poti defini prin tine insuti.

Desigur, aici ar putea fi foarte mult de vorbit si eu n-am atuns decat cateva din aspectele singuratatii. Insa cred ca ati observat cu totii ca exista oameni care sunt mereu inconjurati de alte persoane, mereu in centru atentiei, insa aceasta nu le aduce fericirea si nici nu-i face sa se simta mai putin singuri. Am sa dau si un mic exemplu aici.

Intr-o zi, o colega a venit cu o revista si mi-a aratat o reclama la ceva parfum (s-ar putea sa nu mai tin bine minte si sa fi fost la altceva) in care era pozata o fata extrem de frumoasa. Colega mea mi-a spus: "uite, fata asta s-a sinucis. Avea doar 20 de ani si uite cat e de frumoasa. Era un fotomodel cautat si apreciat si avea si o situatie financiara buna. De ce crezi ca a facut asta?" Nu i-am raspuns nimic atunci, caci imi era prea greu sa-i explic totul, insa cred ca ilustreaza foarte bine ceea ce am spus pana acum. Fata aceea se simtea singura cu toate ca traia intr-un mediu in care toti s-ar fi asteptat s-o vada foarte fericita.

Despre persoanele care nu se simt singure nici macar in lipsa companiei nu am prea vorbit, insa cred ca sunteti cu totii convinsi ca ele exista. Inclusiv eu am momente cand sunt atat de impacata cu mine incat n-am nevoie de cineva care sa ma faca sa nu ma mai simt singura. Ma simt acompaniata chiar si atunci cand nu sunt, iar faptul ca pot sa scriu este un minunat mod de a ma elibera de gandurile care ma apasa.

Lucruri ciudate

Viata e ciudata iar lucrurile nu se intampla niciodata atunci cand te astepti sau asa cum te astepti. Nu pot sa nu ma gandesc la nenumaratele dati in care mi-am dorit cu ardoare sa se intample un lucru, iar acesta sa nu se intample pana in momentul in care eu am incetat sa mi-l mai doresc. Cred ca daca as sta sa numar de cate ori s-a intamplat asa, degetele de la mana nu mi-ar ajunge, poate nu mi-ar ajunge nici daca le adaug si pe cele de la picioare. Si n-are importanta ce-mi doream, ideea e doar ca de multe ori indeplinirea dorintei a venit prea tarziu. Si totusi, am privit zambind situatia respectiva si mi-am zis ca lasa, mi s-a indeplinit dorinta, chiar daca in momentul in care am incetat sa mi-o doresc.

Dar nu despre cand se implinsec dorintele vreau sa vorbesc acum, ci despre cum se indeplinesc acestea. Felul e la fel de ciudat ca si momentul. Si as merge chiar umpic mai departe si as zice ca ori momentul ori felul in care dorintele se indeplinesc nu coincid niciodata cu perceptia ta asupra acestor doua caracteristici.

Nu stiu voi cum sunteti, dar eu cand imi doresc ceva ma gandesc necontenit la acel lucru. Imi imaginez nenumarate moduri in care acesta poate deveni realitate (oricat de iral ar parea), imi iaginez viata mea de dupa intamplarea lui, imi imaginez reactile mele. De altfel imaginatia este unul din acei factori care ma poarta pe mine mai departe de-a lungul vietii. Nu exista zi in care sa nu ma gandesc oare ce voi face eu daca as sti ca mor sau cum voi suporta eu suferinta, sau cum voi reactiona daca ma ataca cineva, sau, sau, sau... Sunt multe lucrurile la care ma gandesc, desigur, unele fiind mai probabile decat altele, insa eu ma gandesc la toate. Iar atunci cand posibilitatea ca unul din lucrurile la care ma gandesc eu sa se intample in realitate este mare, ma bucur cand vine timpul sa ma confrunt cu acea situatie si sa vad daca reactile mele vor fi chiar asa cum mi le-am imaginat eu ca vor fi. Cand cele doua coincid ma bucur, iar atunci cand nu coincid incerc sa le fac sa coincida data vitoare.

Dar nu acestea sunt lucrurile ciudate. Nu reactile mele, caci eu ma cunosc pe mine cat de cat, ceea ce inseamna ca-mi si pot anticipa (cel putin partial) reactile. Sau imi pot dori foarte tare sa reactionez intr-un anumit fel intr-un anumit moment si atunci eu imi si imaginez ca voi reactiona asa. Nu e nimic anormal, paranorma sau mai stiu eu ce alt derivat al normalului in toata chestia asta. Ciudatenia intervine in momentul in care un lucru la care m-am gandit de milioane de ori si pe care mi l-am imaginat in milioane de feluri se intampla, insa nu coincide cu niciunul din felurile imaginate de mine. Si nici nu stiu sa zic sigur daca ciudatenia consta in faptul ca se intampla intr-un alt mod, sau insasi in faptul ca el se intampla. Si parca, parca as merge pe a doua varianta. Pentru ca, de fapt, daca s-ar intampla asa cum mi l-am imaginat ar fi si mai ciudat.

Dar ca sa intelegeti mai bine ceea ce am spus eu mai sus am sa va exemplific prin cateva fapte care mi s-au intamplat mie. Cum ar fi faptul ca de multa, multa vreme imi doream sa cunosc anumite persoane. Sau nu stiu daca e corect ceea ce am spus. Nu anumite persoane, ci un anumit tip de persoane, tip pe care n-am sa-l spun aici pentru ca nu stiu cat de bine este sa o fac. Oricum, ideea e ca imi doream de mult timp sa le cunosc, iar prin mult timp puteti intelege fara niciun fel de problema, ani de zile. Le cautam peste tot, prin tot orasul, prin tari straine, prin locuri mai mult sau mai putin luxoase, cam peste tot. Insa niciodata nu m-am gandit sa le caut in parcul de langa blocul meu, parc pe care pana anul acesta il evitam, pe motiv ca ar fi plin de vagabonzi. Si e adevarat ca si acum poti gasi persoane de toate felurile, inclusiv din cei ce fac parte din categoria sociala mentionata mai-nainte, insa am gasit si acel tip de persoane pe care il cautam eu. E adevarat ca sunt de pe ramura cea mai de jos a copacului, sau poate cea mai de sud daca consideri trunchiul instrumentul decizional, dar na, sa zicem ca mi-am imginat un copac asezat invers (cu coroana in jos si cu trunchiul in sus). Da, deci nu sunt ei foarte sus asezati, insa prin ei am posibilitatea ca eu insami sa urc pana ajung acolo unde imi doresc, prin ei am reusit sa aflu si sa inteleg mai multe despre acel tip de persoane. Acestia imi deschid o usa spre o multime de posibilitati, iar eu nu am decat sa-i pasesc pragul in cazul in care chiar asta imi doresc (caci inca ma mai gandesc putin la acest aspect).

Am scris acest post pentru ca mi se parea ciudat ca dupa ani de cautari sa gasesc lucrul cautat chiar in locul in care ma asteptam cel mai putin. Si nici macar nu e prima data cand mi se intampla ceva de genul acesta. Pur si simplu lucrurile nu se intampla niciodata asa cum iti imaginezi si, imi vine sa zic, nu se intampla decat atunci cand ti-ai pierdut speranta transformarii lor in realitate. Insa sunt de parere ca tocmai aceste mici ciudateni fac viata frumoasa si palpitanta. Daca totul s-ar intampla atunci cand vrei si asa cum vrei, cred ca ar deveni foarte plictisitor sa traiesti.

queen of the damned

Ieri m-am uitat la filmul care a dat titlul postului ce il scriu azi. Dupa nume, ma asteptam la un film horror cu influente fantasy. Cred ca asta si vroia sa fie, avand in vedere actiunea si avand in vedere ca era un film cu vampiri. Insa a fost cam prost. Un inceput de loc promitator care m-a facut sa continui sa urmaresc filmul doar pentru ca actorul principal era foarte dragut (voi pune mai tarziu niste poze cu el sa-l vedeti). Din fericire continuarea a fost cat de cat interactiva, ca sa zic asa, adica n-am simtit ca ma chinui prea mult uitandu-ma la film, ba la un moment dat a inceput sa mi se pare si interesant, cu toate ca ma gandeam mereu "Doamne, ce prostie!"

Nu am sa va povestesc filmul, daca vreti puteti sa va uitati la el. De altfel, daca vreti mai multe date le puteti afla daca dati click aici. Si acum sa va pun cateva poze cu actorul principal, Stuart Townsend pe numele lui. Daca nu va ajung pozele pe care le-am pus eu, puteti sa intrati aici pentru a vedea mai multe.

Pe frontul de vest nimic nou

Mi-a luat destul de mult sa termin cartea aceasta, pentru ca in timpul bacalaureatului n-am reusit sa inaintez cu mai mult de o pagina, doua pe zi. Acum insa am ajuns la sfarsitul ei si ma gandeam ca este ciudat ca in timp ce citeam ultimele pagini ii ascultam pe cei de la Kamelot intrebandu-se "How can there be a reason for war?
For the life of a human that suffers" sau rugandu-se "Sing me an anthem of life", ambele potrivindu-se extrem de bine cu mesajul acestei carti.

Dar despre ce este vorba in carte? Ei bine, ea ilustreaza tragismul razbouiului in toate aspectele pe care acesta le poate avea. Vorbeste despre femei gata sa-si ofere trupul si chiar si dragostea pentru o bucata de paine, vorbeste despre civilii carora le lipseste mancarea, care duc o viata grea, care stau si asteapta intoarcerea copiilor lor plecati pe front, vorbeste despre viata grea a prizonierilor de razboi carora hrana ce o primesc nu le ajunge si care s-ar vinde si pe ei insisi pentru a primi mai multa, pe care viata grea din prizonierat i-a transformat in niste oameni atat de blajini incat nu poti sa nu te intrebi cu ce au gresit si care nu mai astepta decat moartea. Toate acestea sunt vazute prin ochii soldatului, a carui soarta este si mai tragica decat a celorlalti. Soldatul a carui personalitate este stearsa total de experienta frontului, soldatul care este trensformat intr-o masina de ucis al carei unic scop este sa omoare inainte sa fie omorat, al carui singur instinct ramas viu este acela de a supravietui si pentru care nimic nu e mai important decat a gasi un adapost inainte de a fi atins de un glont.

Ceea ce a vazut si trait soldatul in razboi il face sa nu mai poata vedea niciodata viata asa cum o vedea inainte. Miile de morti care s-au perindat prin fata lui, oamenii pe care i-a ucis, faptul ca si-a vazut camarazii (care ii devenisera si prieteni intre timp) murind rand pe rand, il face sa se simta batrat cu toate ca are o varsta extrem de frageda.

Tot ceea ce reprezinta razboiul este descris intr-un mod exceptional de catre Erich Maria Remarque, care a trecut si el printr-o experienta asemanatoare. Este descris frontul, frica de care este stapanit soldatul atunci cand este acolo, felul in care reactioneaza, fara ca macar sa mai gandeasca ce face, totul intampandu-se dintr-un instinct de conservare. Este descrisa viata soldatilor care devine atat de simpla, atat de bazala. Atata timp cat are ce manca si ce bea un soldat e fericit si nu se gandeste niciodata la mai mult. Cu toate acestea, este facuta o coparatie intre soldati si salbatici, afirmandu-se ca salbatici au nevoie de incordare pentru a progresa, caci a trai simplu si bazat pe instincte e normalul la ei, pe cand soldatul are nevoie de incordare pentru a duce acel tip de viata. La acestea se adauga vietile pe care le-a luat si care il chinuie, cu toate ca de cele mai multe ori reuseste sa-si ascunda aceste chinuri atat de adanc incat sa dea foarte rar pste ele. Si tousi, ele raman...

Sunt descrise si spitalele militare, in care sunt ingramaditi oameni cu asemenea rani de iti pui intrebarea cum vor mai trai ei de acum in colo. Oameni cu oase fracturate, zdrobite, oameni cu rani care de care mai grave si in cele mai afurisite locuri. Este descrisa si viata soldatului in permisie, care se simte ciudat si stingher, care incearca cu greu sa regaseasca viata pe care a lasat-o inainte de a pleca la razboi si nereusind sa ajunga decat pana la momentul in care ii este foarte greu sa se reantoarca pe front, fara a da, insa, de urma vechii lui vieti.

Cum am mai spus deja, cartea aceasta ilustraza minunat razboiul si cred ca orice finta care nu a trecut in mod direct printr-o experienta asemanatoare ar trebui sa citeasca cartea aceasta pentru a vedea ca tot ce acesta poate reprezenta se rezuma in trei cuvinte: "sfartecare, mistuire, moarte" sau "icnet, ardere, moarte".

curatenia de dupa bac

Vreau sa ma declar victorioasa! De ce? Pentru ca tocmai am terminat curatenia ce trebuia s-o fac pe birou, in birou si langa birou. Operatia a durat sase ore si, spre fericirea mea, pot spune ca a fost un succes. Am scapat de toate caietele pe care le-am folosit incepand din clasa I si pana acum, la sfarsitul celei de-a XII-a clase. Caci pana acum nu m-am mai indurat sa arunc vreun caiet. Le pastram, ca poate mai imi trebuie. Norocul meu ca acum am realizat ca nu mi le mai trebuie, asa ca in fata usii stau trei plase pline pana la refuz ce asteapta sa fie duse la reciclare.

Cartile le-am bagat cat mai in fundul biroului. Am zis ca pe ele le pastrez, ca poate se va mai folosi cineva de ele (poate sora-mea), dar nicidecum nu m-am gandit sa le las la vedere. Le-am ascuns bine. In schimb mi-am pastrat pe aproape toate caietele in care mi-am scris eu fictiunea. Ele trebuie sa fie mereu langa mine, pentru ca atunci cand voi dori sa pot continua oricare din scrierile incepute. Mi-am mai lasat si caiete goale, in cazul in care voi dori sa incep ceva nou sau, pentru orice alta necesitate. Daca va mirati de ce imi scriu eu fictiunea pe caiete, va voi raspunde la aceasta intrebare cu alta ocazie.

Oricum, am ajuns in sfarsit sa ma simt si eu bine in camera mea si langa biroul meu. Nu mai vad un maldar de caiete si carti aruncate unele peste altele, iar daca vreau sa fac ceva, am un spatiu mai mare de zece centimetri patrati cum aveam inainte. Caci pe tot parcursul clasei a XII-a n-am facut decat sa depozitez cat mai multe materiale pe birou, sa le cladesc unele peste altele, sa incep alte teancuri, si altele, mereu altele, pana cand abea mai aveam loc sa invat. Acum insa sper ca curatenia sa ramana mai mult timp. Mai ales ca la facultate nu voi mai avea atatea caiete...

Dar sa vedem ce se va intampla. E una ceea ce imi doresc si alta ce se intampla, asa ca o sa va mai anunt eu peste un an daca biroul meu a ramas la fel de curat.

telefoanele mobile

De-a lungul vietii mele (nu fosrte lungi de altfel) am intalnit foarte multe persoane extrem de preocupate de a avea ultimul model de telefon mobil. Si de fiecare data m-am intrebat de unde vine aceasta dorinta. Eu, pur si simplu nu pot s-o inteleg. Pentru mine, telefonul nu reprezinta decat un obiect care usureaza comunicarea si care este extrem de folositor in cazul comunicarii la distanta. Deci, atata timp cat pot sa vorbesc cu cealalta persoana (si pentru asta trebuie s-o aud, sa ma poata auzi si sa ma tina bateria), un telefon este perfect. Nu simt nevoia sa am aparat foto inclus, nu simt nevoia sa am nu stiu ce mp3 plaier (desi aici recunosc ca-mi pare rau uneori ca nu-mi pot pune si eu pe telefon o melodie care sa-mi placa, sa-mi sune telefonul intr-un mod placut), nu-mi trebuie nici ultimele walpaper-uri sau alte mai stiu eu ce divaisuri sau aplicatii.

Mie una mi se pare ca un telefon care sa aiba o camera de fotografiat inclusa (oricat de buna ar fi), nu va egala niciodata un aparat de fotografiat adevarat, k pozele facute cu telefonul nu se vor ridica niciodata la calitatea acelora facute cu aparatul foto. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nu doar megapixelii sunt cei care definesc calitatea acestuia, ci el are mult mai multe caracteristici pe care nu le vei putea intalni niciodata incluse in telefonul mobil.

In ceea ce priveste mp3-ul, pot recunoaste ca aici ar fi niste avantaje (am vorbit deja despre asta), insa sunt si multe dezavantaje, si eu tot consider ca un mp3 separat de telefon ar fi mai bun. De ce sa asculti muzica pe telefon si sa te trezesti la un moment dat cu bateria gata, in loc sa o asculti la un aparat ale carui bateri pot fi schimbate cu mai multa usurinta. De exemplu, eu am la mp3-ul meu cinci baterii in momentul de fata (pentru ca am furat 2 de la telecomanda, dar shhh, asta nu trebuie sa se stie :)) ). De fapt, nu baterii, ci acumulatori, ceea ce inseamna ca le pot incarca. Si cum se incarca mereu cate doua in incarcatorul meu, nu prea mi se intampla sa raman fara, caci am grija sa le pun din timp la incarcat, cam odata ce se golesc. Poti face asta la un telefon?

Despre alte dispozitive si dotari si caracteristici ale telefoanelor mobile nu mai vorbesc, datorita simplului fapt ca eu nu le cunosc. Dar, avand in vedere ca nu le-am simtit lipsa, inseamna ca nici nevoie de ele n-am.

Acum, poate va intereseaza ce telefoane am avut eu. Am sa va spun ca am avut trei, nici unul dintre ele prea performant. Primul meu telefon l-am primit in clasa a IX-a si a fost al mamei mele. I se stricase bateria, asa ca ea si-a cumparat altul, iar la acest i-a schimbat bateria si mi l-a donat. A fost un telefon ingrozitor de prost. Ca marca era Motorola, insa nu mai stiu ce model (de fapt, nici nu cred ca am stiut vreodata). Dar nu cred ca din aceasta cauza era prost. Pur si simplu era vechi, si din aceasta cauza i se termina bateria in fiecare zi, mai tarziu incepand sa nu ma mai tina nici macar atat. Asa ca mi-am luat altutl.

Cel de-al doilea telefon al meu a fost foarte bun si mi-a placut foarte mult. Ii gasisem chiar si o melodie draguta si imi suna astfel frumos, imi placea si modul in care vedeam totul pe ecran si avea snake (la vremea aia eram cat de cat pasionata de jocurile pe mobil, sau, mai bine zis, de acest joc pe mobil) si alte lucruri nu prea avea, insa eu am tinut destul de mult la el. Intamplarea a facut ca intr-o zi sa-l scap pe jos si sa i se sparga ecranul. Pentru ca pretul inlocuiri era prea mare, am ajuns la cel de-al treilea telefon.

Este vorba de telefonul pe care il am si acum. Nu pot spune ca imi place nu stiu cat, insa m-am obisnuit cu el. Isi face treaba lui de telefon, iar mai mult nu conteaza. Este tot un Nokia (cum era si cel de-al doilea - lucru pe care am uitat sa-l mentionez) si ceea ce imi place foarte mult la el este ca bateria ma tine cam o saptamana. Desi trebuie sa recunosc ca nu stiu sigur, caci eu imi bag telefonul la incarcat atunci cand il aud piuind si-l scot atunci cand mi-l trebuie. Dar pot sa spun cu siguranta ca nu-l aud prea des, ceea ce inseamna ca ma tine mult. Si, tinanad cont ca il detin de vreo 2 ani, cred ca merge foarte bine.

Trebuie sa va mai zic ca mie nu-mi prea place sa-mi schimb telefoanele. Pana nu va fi neaparata nevoie nu-l voi schimba nici pe asta, indiferent ce alte facilitati incluse in telefoanele mobile ar aparea. Nu-mi imaginez eu ca ar putea aparea ceva atat de atractiv incat sa nu-i pot rezista. Caci a avea nevoie de ceva, e un lucru in privinta caruia am si mai multe dubii.

planuri

Ma gandeam azi dimineata ca-mi facusem mai demult un plan in legatura cu ceea ce voi scrie pe acest blog. Un plan pe care binenteles ca nu l-am respectat. Imi planuisem pe atunci sa postez cate o recenzie de carte in fiecare saptamana, sa vorbesc saptamanal despre cate-un lucru interesant care mi s-a petrecut, sa postez joculete, tot regular, sa vorbesc si despre filme. Cred ca este inutil sa spun ca nici macar n-am mai vazut vre-un film nou despre care sa pot vorbi de cand mi-am facut planul acesta. Cat despre citit... da, am citit, insa nu atat de mult cat as fi vrut. Nu pentru ca as fi ignorat acest mod de petrecere a timpului liber, ci pentru ca pur si simplu n-am apucat din cauza bacalaureatului. Celelalte lucruri le-am indeplinit mai mult sau mai putin, dar odata ce lipsesc acestea, nu pot spune ca am respectat planul.

Acum, ca am facut aceasta itroducere, sa incep sa spun si ceea ce mi-am propus, si anume ca eu nu prea respect planurile. Mereu imi fac cate unul (despre cum si cat si ce sa invat, despre cat si cum sa citesc, despre mai stiu eu ce), insa foarte rar ajung sa le si duc la indeplinire. Chiar si pentru bacalaureat, mi-am planificat modul de invatare de vreo 3 - 4 ori, insa niciodata nu am reusit sa respect exact schema. La inceputul anului imi facusem un plan care incepea mai lejer, cu una, doua ore de invatat pe zi, si se accelera treptat, pana ajungem la 4 ore, dupa 2 luni de intrat in ritm. Era un plan foarte bun, imi ramanea o gramada de timp de repetat la sfarsit, apucam sa trec prin materie de foarte multe ori. Evident ca nu l-am respectat. Asa ca mi-am facut un altul. Si apoi un altul, dupa ce nici pe acesta nu l-am respectat. Nici de ultimul nu m-am tinut, insa am reusit totusi sa trec prin toata materia.

Dar nu numai planul pentru invatat pentru bac sau cel pentru scrisul pe blog nu le-am respectat. Au mai fost multe altele. Inclusiv cel in care imi propuneam sa citesc cate o carte pe luna, insa aici e un caz fericit, caci nerespectarea consta in faptul ca mi-am depasit norma propusa. Dar mai sunt multe, multe alte planuri nerespectate. Incepand din clasele mici (sau de cand imi aduc eu aminte) si pana in ziua de astazi nu-mi amintesc sa fi respectat intocmai un plan. Se poate sa fi ramas cat de cat aproape de ele, insa de respectat, nu le-am respectat.

Cu toate acestea, eu voi continua sa-mi fac planuri si, probabil, voi merge inainte si cu nerespectarea lor. Cu toate acestea, consider ca a avea un plan de care sa ma tin cat de cat aproape, chiar daca nu il respect, ajuta mai mult decat lipsa lui totala. Macar ca o bariera in constinta ta, care nu te va lasa sa faci mereu ceea ce vrei si-ti va mai aminti din cand in cand ca ai un plan de respectat.

un joculet inainte de plecare

Planuiam pentru astazi sa scriu ceva grandios. Bine, poate nu chiar grandios, probabil ca acest termen este umpic cam exagerat, insa ideea este ca planuiam sa vorbesc despre o tema putin mai controversata si care mi-ar cere foarte mult timp pentru a o detalia. Insa nu voi mai apuca. Sunt in toiul pregatirilor pentru plecarea la sat, asa ca ma vad nevoita sa aleg intre a vorbi despre o tema mai superficiala sau a nu vorbi de loc si a nu va spune nimic mai mult decat ca astazi voi pleca. Asa ca voi posta din nou un joculet dragut, care nu necesita prea mult efort, iar mai multe vor veni de maine incolo.

sunt o fata
as vrea sa-l cunosc pe Luca Turilli
pastrez multe lucruri nefolositoare
mi-as dori sa devin studenta la geografie
ma tem de examene sau de durere. Atat.
aud scaunul scartaind (da, am un scaun care scartaie)
imi pare rau pentru timpul pierdut
imi place sa scriu si sa citesc
nu sunt proasta
cant cand nu e nimeni acasa
niciodata n-am facut baie noaptea in mare, goala
rar ma uit la televizor
plang ca sa ma descarc
nu sunt multumita ca n-am apucat sa fac tot ce mi-as fi dorit
nu imi place atunci cand cineva se crede mai inteligent decat e
sunt confuza in fata unei alegeri
am nevoie de pace (sufleteasca)
ar trebui sa lupt cu mai multa putere si determinare

un vis ce va deveni realitate

Sunt fericita! Am in fata mea biletul care imi va asigura intrarea la concertul Nightwish de la Sibiu, din 18 iulie, si pot afirma ca sunt fericita. Imi doream de mult sa ajung sa vad (si sa aud) una din formatile mele preferat live si iata ca, in sfarsit, dorinta este pe cale sa mi se implineasca. Sper sa nu apara piedici in calea implinirii ei, iar mai mult... nu stiu ce sa zic. Abea astept sa ajung acolo. Pentru mine va fi al doilea concert la care iau parte si, daca ma gandesc cat de fain a fost primul, cu toate ca acea formatie nu se numara printre preferatele mele, desi imi placea, nici nu pot sa-mi imaginez cum va fi acest concert

Desigur, cand am spus al doilea m-am referit la al doilea concert rock. Nu am bagat in aceasta categorie concertele de muzica simfonica la care mergeam cel putin o data pe luna (si cred ca asa va fi si anul viitor) si nici macar concertele de jazz sau alta muzica mai soft, gen festivalul de la Garana sau Plai, eu fiind prezenta la cate o editie a amandoura. Toate acestea mi-au placut foarte mult si, avand in vedere ca rock-ul este genul meu preferat de muzica, un astfel de concert trebuie sa fie mult mai fain.

Am sa va dau si voua, in continuare, cateva melodi Nightwish de ascultat, in cazul in care va doriti acest lucru.

- aceasta este o melodie a formatiei in vechia ei formula

- si acum o melodie in noua formula, cea in care ii voi auzi eu

back to my life

Nu stiu daca acesta a fost un lucru care s-a observat si in afara, sau doar ceva de care mi-am dat doar eu seama, insa in ultimul timp tonul postarilor mele a devenit cam negativist. Nu ma spun decat ca ma enerveaza aia, ca ma enerveaza cealalta, nimic nu imi convine totul e rau. Lucruri care de fapt nu sunt asa. Nu vreau sa va faceti o parere gresita despre mine. Eu iubesc oamenii, insa nu pot sa le iubesc si mentalitatea. Iar stresul cu bacalaureatul si alte probleme care au aparut pe capul meu n-au reusit decat sa ma faca sa ma revolt si mai mult impotriva unor anumite tipuri de comportament, pe care pana atunci reusisem sa le tolerez.

Dar, acum ca a trecut bacalaureatul ar trebui sa incerc sa mai reduc din acest ton atat de negativ. Sa zic, mai degraba, "asa da", decat "asa nu". Pentru ca nu cred ca totul e rau si ca totul pute. Stiu ca mai exista si lucruri bune pe lumea asta, si persoane care au valoare si, chiar daca ele nu sunt apreciate prea mult de cei din jur (pentru ca asta este societatea), as putea macar eu sa le apreciez si sa strig acest lucru in gura mare. Poate reusesc sa atrag atentia altora asupra lor, sa fac tot mai multi oameni sa-i remarce. Pentru ca atunci cand spui de o anumita valoare ca e proasta, trebuie sa poti oferi in schimb alta mai buna, caci daca nu o compari cu nimic, atunci nici nu are cum sa-ti rezulte inferioritatea ei. Iar cu mine nu pot sa compar lucrurile, pentru ca eu nu sunt un etalon. Sunt doar un om supus greselii, care insa aspira sus, dar nu pot reprezenta un model pentru nimeni. Si nici macar nu incerc sa fiu modesta cand spun asta. E pur si simpu un adevar pe care il recunosc, desi nu-mi place.

Voi incepe de acum sa citesc si sa postez saptamanal cate ceva despre vreo carte, sau cate ceva despre carti. Voi cauta in jurul meu toate persoanele de valoare si voi incerca sa vorbesc despre ele, sa le laud, sa le apreciez. Voi vorbi, desigur, si despre proprile idei, caci nu le pot aduna pe toate in capul meu fara a le impartasi cu nimeni. Voi incerca sa-mi postez si fictiunea, pentru ca e destul de consistenta (da, macar cantitate am, nu stiu daca si calitate) si pentru ca mi-ar prinde bine sa stiu ceea ce ganditi voi despre ea, caci pana acum n-am aprecitat-o decat prin prisma propriului meu punct de vedere (care este subiectiv in cazul de fata) si a unor prieteni apropiati (care sunt si ei subiectivi, din pacate). Ideea este ca de acum ma voi intoarce din nou in lumea mea unde ceea ce fac ceilalti nu ma va afecta prea tare. Oh, si sa nu intelegeti ca vorbesc de ignoranta. Nu, nu voi fi ignoranta. Voi avea mereu ochii deschisi la necazurile celor din jur, voi fi mereu gata sa le ofer ajutorul atunci cand au nevoi si voi fi dispusa chiar sa-i si aduc pe calea cea buna daca observ ca acest lucru e posibil. Insa nu vad de ce faptul ca ei sunt inculti ar trebui sa ma afecteze pe mine. Am posibilitatea sa-mi aleg persoanele in compania carora vreau sa-mi petrec timpul, nimeni nu ma obliga sa stau cu cineva a carui mentalitate nu corespunde cu a mea. De asemenea, incultura si valorile gresite ale celorlalti, nu ma vor impiedica pe mine sa devin mai cultivata, sa am valorile pe care eu le consider adecvate, sa fiu asa cum imi arata modelele mele. Caci, da, toata lumea are modele, insa atata timp cat ele sunt ok, nu e nici o problema in asta.

Deci, de acum in colo ma voi inchide din nou in lumea mea unde nu vor putea patrunde decat persoanele care merita asta, iar celelalte pot sa treiasca in continuare fara ca ceea ce fac ei sa ma afecteze cu ceva. Nu are rost sa-mi bat capul cu ei, cand eu mai am atat de mult de corectat la mine.

free again

In sfarsit am terminat si eu cu bacalaureatul. Nu, n-am rezultatele si nici despre emotii nu pot sa zic ca au trecut de tot (asta se va intampla o data ce voi sti exact ce am facut), insa trebuie sa recunosc ca sunt muuuuuult mai relaxata. Macar stiu ca ceea ce va fi de acum in colo nu mai depinde de mine, ca eu treaba mea mi-am facut-o si acum totul e in mainile altora. Si da, am auzit ca au fost note foarte mici la romana, ca au si picat patru sau cinci de la noi din scoala, dar acum asta este. Pentru o nota mai mica de opt exista si aceea optiune de a depune contestatii.

Si acum, ca am pornit sa vorbesc de bacalaureat, as putea sa vorbesc despre multitudinea de lucruri care s-au intamplat si care nu pot face decat sa ma enerveze, sa ma frustreze, sa ma faca sa exclam "Asta e de-a dreptul incorect!". Insa nu cred ca o voi face. De ce? Pentru ca voi astia care ati trecut prin asa ceva stiti deja care e faza (desigur, nu stiu daca v-a deranjat la fel de mult ca pe mine, dar ideea e ca stiti), iar daca sunteti mai micuti, veti avea timp sa realizati asta singuri mai tarziu. Nu are rost sa va demoralizez de pe acum. Si oricum, este stiut de toata lumea ca ceea ce este apreciat in Romania nu este valoarea omului, ci banul, pilele, relatile, etc. Nu e important sa inveti, ci sa cunosti pe cine trebuie sau sa ai suficienti bani, sau amandoua combinate. Dar nu conteaza, poate pe voi nici nu va deranjeaza asta, pentru ca traim intr-o lume in care aceste lucruri au radacini atat de adanci incat nici nu mai par anormale.

Dar sa nu ma mai gandesc la asta. Am inteles ca bacalaureatul nu este un examen care sa arate valoarea reala a fiecaruia (decat in foarte putine cazuri), iar de aici in colo nu mai am ce sa fac. Lumea nu o pot schimba, insa pot sa lucrez la mine. Eu sunt singura persoana pe care o pot perfectiona si nu am sa ezit sa lucrez in aceasta diretie. Un punct important? Emotile mele care ma fac sa pierd foarte mult la orice examen. Doar de-as avea norocul ca cele mai multe examene ce vor urma in viata mea sa fie orale!

Acum, ca am terminat cu examenele, am sa va spun si ce am de gand sa fac in continuare. In primul rand, foarte mult citit. Teancul de carti pe care mi-am propus sa le citesc s-a transformat mai intai in doua, iar mai apoi in trei, asa ca am ce face vara asta. Vreau si sa scriu. Orice, doar sa scriu. Binenteles, voi mai avea si de umblat dupa legalizat tot felul de acte, inscriere la facultate, etc., etc., dar asta nu ma inspaimanta, cel putin nu inca. Vreau sa si plec, am nevoie sa vad umpic muntii, si cu toate ca voi merge la sfarsitul lui august si cu ai mei in Germania si Croatia, mi-as dori foarte mult sa apuc sa fac si o excursie de una singura. Adica, cu cateva prietene. Nu stiu daca o sa iasa, pana la urma, eu voi incerca. Mai mult, ce vreau sa fac? Sa ma odihnesc, sa dorm foarte mult si sa recuperez tot ce am pierdut si sa fiu fericita, relaxata si fara griji. Desigur, dupa cum am mai spus, va trebui sa astept rezultatele pentru a atinge aceasta stare, dar ele vor veni, si de aici mai departe chiar nu mai conteaza.