Cheile Sighistelului

In ultima vreme nu-mi mai vad capul de proiecte, insa nu am putut rezista tentatiei si mi-am facut timp sa merc intr-o excursie in Cheile Shigistelului, impreuna cu organizatia Prusik, la al carei curs de speologie sunt inscrisa. Excursia a fost super, am avut ocazia sa vizitez niste pesteri destul de dificile si foarte frumoasa. N-am sa vorbesc prea mult despre asta, am sa pun niste poze si am sa va las si pe voi sa va bucurati macar de o mica parte din ceea ce m-a bucurat pe mine.

Antrenament TSA la schela

V-am povestit despre excursia mea la Pojejena, insa eu de acolo m-am intor vineri, iar ieri s-a mai petrecut un lucru in viata mea, un lucru din cauza caruia nu v-am spus inca de ieri despre modul in care mi-am petrecut eu saptamana libera. Acesta este antrenamentul TSA la schela.

Da, sunt sigura ca n-ati prea inteles despre ce este vorba, dar nu va speriati, am sa va explic. TSA este prescurtarea de la tehnici speoplogice alpine. Iar in cazul in care inca nu ati priceput despre ce este vorba (desi sunt sigura ca acum intuiti cu totii), am sa va explic practic ce am facut: am invatat sa ne urcam si sa coboram pe coarda. 

Stiiti deja ca m-am inscris la un curs de speologie, aceste antrenamente avand loc in cadrul acestui curs. Locul in care au avut ele loc a fost in Timisoara, pe strada Muresului, unde este amplasata o schela destul de mare. De aceasta schela au fost legate corziile pe care noi urma sa practcam pentru prima oara urcatul si coboratul. V-as explica mai pe larg cum se fac aceste lucruri, insa ar necesita mult prea multe explicati anterioare pentru ca o persoana ce nu a mai auzit vreodata de treaba aceasta sa priceapa, iar cei care au auzit... presupun ca au cel putin o mica idee. Pentru nestiutori, voi spune, insa, ca acesta este singurul mod in care poate fi parcurs un aven.

Nu spun mai multe despre asta, pentru ca, sincera sa fiu, nu prea stiu ce as mai putea spune. Daca mai aveti intrebari sunteti bineveniti sa mi le adresati, iar eu voi incerca sa va raspund cat mai clar la ele. Mai mult vroiam sa consemnez faptul ca acest eveniment a avut loc in viata mea si ca mi-a placut.

Pojejena

Daca va intrebati cumva de ce nu am mai scris nimic in ultimele... aproape doua saptamani, raspunsul este pentru ca am fost plecata. Am fost plecata un timp destul de lung, iar acum s-au adunat destul de multe lucruri despre care as vrea sa scriu pe blog. Dar, alta alegere n-am, decat sa le iau pe rand, asa ca am sa incep prin a va povesti excursia mea, iar, prin postari ulterioare (pe care le voi face astazi sau zilele viitoare), veti afla si alte lucruri care s-au intamplat in viata mea sau s-au plimbat prin mintea mea.

Deci, unde am fost eu plecata? Ei bine, impreuna cu prietenul meu, m-am dus la parintii lui, in Pojejena. N-am sa va plictisesc cu impresile mele despre persoanele pe care le-am cunoscut acolo (care, de altfel, mi-au parut oameni super), ci am sa va vorbesc mai mult despre locuri. De altfel, noi nici n-am stat prea mult timp in sat. 

In trecut, in acea zona, fiecare familie obisnuia sa aiba o coliba, o mica casuta, alta decat cea din sat, undeva pe dealurile din apropiere. Acesta era locul in care oamenii traiau pe timpul verii. Aici se mutau cu toate animalele si-si desfasurau viata in continuare, pana la venirea toamnei (daca voi cunoasteti deja genul acesta de detalii, sa ma scuzati ca v-am plictisit cu ele, dar eu sunt oraseanca, eu n-am de unde sa stiu). O astfel de coliba au avut si bunicii prietenului meu, aflata la aproximativ 12 km de sat. Acesta este locul spre care ne-am indreptat noi, locul in care ne-am petrecut majoritatea noptilor cat am stat la el (cu exceptia primei si a ultimei nopti). 

In prezent, toate colibele din jur, odata populate, sunt pusti, asa ca a fost extrem de interesant si de placut sa petrec o saptamana de izolare, o saptamana in care zgomotele din jurul meu s-au schimbat din zgomotele produse de masini, de oameni, de usi trantite, in minunatul cantec al pasarilor, placuta adiere a vantului, sau sunetele produse de diferite insecte sau animale. Peisajul ce ni se oferea vederii din acel loc, sau din locurile pe unde ne-am plimbat era si el in armonie cu corul acela minunat al naturii. Dunarea vazuta de sus este superba, iar privind spre linia orizontului, ochii nu vor intalnii bariere in calea privirii decat departe, in Serbia, in locul in care muntii lor incep sa creasca in altitudine. Astfel privirile tale pot trece peste o multime de orase sarbesti, mai intai cele de la malul Dunarii, apoi cele din ce in ce mai indepartate, pana se ajunge la contactul cu muntii. Iar acest spectacol ramane la fel de placut si pe timpul noptii, cand milioane de lumini scot in evidenta orasele si satele sarbesti, dar si putinele sate romanesti ce se pot zari de acolo. 

Cred ca v-ati dat seama deja ca am petrecut o saptamana minunata, o fantezie in doi, ca ne-am intors de acolo extrem de relaxati si multumiti, cu noi forte gata sa atacam sesiunea ce se apropie cu repeziciune. Poate voi reveni pe viitor cu poze din aceasta excursie (nu va promit, dar eu asa sper), iar atunci veti putea vedea si voi pe unde am umblat.

Simpozion

Ieri a fost pentru mine o zi plina... O zi plina, dar placuta in acelasi timp si, cu siguranta, o zi din care am plecat cu multe cunostinte noi si folositoare, cu o perspectiva usor diferita asupra vietii mele de studenta, si, poate, chiar si asupra vietii mele profesionale viitoare.

Vreti sa stiti de ce? Ei bine, pentru ca ieri am participat la Simpozionul National Studentesc de Geografie din Timisoara. Un eveniment pentru care am avut mari emotii inca de cu mult timp inainte si care s-a desfasurat nesperat de bine. Avand in vedere ca atat eu, cat si prietenul meu, suntem abea in anul doi, faptul ca am participat la aces simpozion a fost un lucru total neasteptat pentru celelalte persoane aflate acolo, un lucru care ne-a adus multe laude, atat din partea profesorilor prezenti la eveniment, cat si din partea colegilor nostrii mai mari.

Pentru cei care nu sunteti obisnuiti cu astfel de evenimente, am sa va spun ca la ele, de obicei, participa studentii din anul III, sau cei de la master, cu alte cuvinte, cei care au apucat sa lucreze si sa studieze o bucata destul de consistenta din lucrarea lor de licenta sau de dizertatie. Putini sunt cei care in anul II isi stiu subiectul, si cu atat mai putini cei care au inceput sa lucreze. Dar sa nu credeti ca ma laud (desi poate o fac, asa, umpic), nici eu nu am lucrat prea mult. Adica, in momentul in care am aflat de conferinta am inceput sa lucrez (e drept, subiectul il stiam de dinainte), iar pentru a realiza prezentarea cu care m-am prezentat la simpozion nu cred ca am lucrat mai mult de zece ore (cred ca nici atat). Insa am avut un rezultat relativ bun, m-am descurcat destul de bine si, chiar daca nu am avut cea mai buna lucrare (era de asteptat), sunt extrem de fericita pentru ca am participat, iar acest lucru ma va ajuta ca lucrarile mele de anul viitor sa fie mult mai bune decat cea cu care m-am prezentat ieri.

Dar sa trecem si la alte impresii despre acest simpozion, decat la cele, ca sa zic asa, stiintifice. Sunt convinsa ca multora vi s-ar parea mult mai amuzant sa va povestesc despre faptul ca am stat 15 ore pe tocuri, din care vreo 6 ore le-am petrecut plimbandu-ma prin oras impreuna cu studentii din celelalte centre universitare ale tarii, motiv pentru care acum ma dor talpile de abia mai sunt in stare sa merg, iar coapsele si fesele mele se resimt acut prin febra musculara. De asemenea, mai cred ca vreti sa-mi auziti impresile despre ceilalti studenti, iar eu am sa va spun ca mi-au parut foarte simpatici, ca ne-am inteles foarte bine si ca sunt convinsa ca pe viitor nu pot iesi decat lucruri bune din aceste cuostinte (cine stie, poate candva vom deveni colaboratori - atunci cand noi vom fi mari oameni de stiinta :)) ). Am invatat multe de la ei (ei fiind mai mari ca mine), am aflat despre diferentele dintre centrele univeristare... A fost intresant, amuzant si placut.

Am sa inchei spunand ca abea astept sa vina anul viitor, caci atunci voi merge la cat mai multe simpozioane se va putea (eu sper ca la toate).

Orasul nostru

Acum realizez ca a trecut atat de mult timp de cand am incetat sa postez relativ constant cate ceva pe blog, incat s-au adunat atat de multe lucruri care ar putea fi povestite... Unele dintre ele au devenit atat de indepartate, incat memoria mea le-a alterat deja si mi-ar fi foarte greu sa le redau relativ fidel (relativ fidel, caci intodeauna va fi vorba de subietivitate, doar nu vorbesc decat din perspectiva mea). Care ar fi acele lucruri? As putea vorbi despre ultimele doua piese de teatru la care am fost, despre primul volum din Stapanul Inelelor pe care l-am citit, sau pur si simplu despre viata mea (e destul de plina in ultimul timp, asta dupa o lunga perioada de pauza in care n-am facut mare lucru). O alta idee pe care o am ar fi sa combat un alt articol ce l-am citit pe un alt blog, o chestie ce necesita un comentariu mai lung decat acelea pe care le faci imediat dupa ce citesti articolul.

Dar eu voi alege sa vorbesc despre una din piesele de teatru. Din doua motive: primul este acela ca pana acum nu am vorbit despre nicio piesa de teatru, iar acesta ar fi un bun inceput, iar al doilea (cel care m-a determinat sa aleg aceasta piesa si nu pe cealalta) este faptul ca sora-mea joaca in piesa. Veti primii mai multe detalii despre asta dupa ce vorbesc despre piesa, care este chiar foarte buna.

Actiunea se petrece intr-un oras din Statele Unite, la inceputul secolului XX, fiind impartita in trei acte: Viata, Dragoste si casatorie si Moarte si eternitate. Nu vreau sa dau prea multe detalii in ceea ce priveste desfasurarea actiunii, niciodata nu mi-a placut sa fac asta (desi intr-o piesa de teatru nu este prea important ca actiunea sa nu fie cunoscuta de dinainte). Am sa va spun doar ca in centrul atentiei sunt doua familii, ce locuiesc in case alaturate, copiii acestora fiind in centrul atentiei si ajungand sa se casatoreasca. Piesa este o ilustrare a vietii din acea perioada, dar si a problemelor cu care se confrunta oamenii in viata de zi cu zi, avand numeroase momente comice. Piesa este pusa in scena intr-o maniera moderna, decorurile fiind mai mult sugerate. O piesa care chiar merita vazuta.

Si acum, revenind la surioara mea, ea joaca in aceasta piesa un rol de fantoma. Circumstantele in care a ajuns ea aici poate le voi explica cu o alta ocazie (asta daca voi avea timp, inspiratie sau chef), vroiam doar sa spun ca sunt foarte mandra de micuta mea surioara de 11 anisori.

Curs de speologie

Ieri am facut un lucru pe care vroiam sa-l fac inca de cand eram in clasa a X-a: m-am inscris la un curs de speologie. De ce abea acum? Ar fi o groaza de spus pe tema asta si, adevarul este, ca nici macar eu nu stiu care este adevaratul motiv pentru care n-am facut asta pana acum. Cel mai probabil este din cauza ca nu am vrut s-o fac singura, iar acum am putut sa fac acest lucru impreuna cu prietenul meu. 

Dar nu stiu daca are rost sa dezbat acum motivele care m-au retinut sa fac acest lucru pana acum, mai bine ar fi sa va impartasesc cateva din primele impresii despre acest curs. Adevarul este ca mi s-a parut foarte interesant si ca abea astept sa incep sa invat efectiv tehnicile de speologie alpina. Altfel, fiind studenta la geografie, majoritatea informatilor pe care noi le vom primi despre pesteri (clima, viata din pesteri, fenomenele de formare a pesterilor si a formatiunilor din interior, etc.) le cam stiu, caci noi am invatat asta si la facultate. Mai ales eu, care pana acum am sustinut doua proiecte despre pesteri (poate ar trebui candva sa va povestesc si voua despre ele). 

Ieri ne-au vorbit mai mult despre istoria speologiei (un scurt istoric atat la nivel mondial, cat si in ceea ce priveste cluburile speologice din Romania) si despre echipamentul necesar intr-o tura de mers pe munte. Am ramas uimita sa constat ca stiam destul de multe chiar si despre istoria speologiei. In ceea ce priveste echipamentul, aici ma si asteptam sa stiu. Eu nu stiu, daca v-am mai spus asta vreodata, dar parintii mei au facut alpinism, iar eu am mers adeseori cu ei pe munte, deci era normal sa stiu.

Acum, daca vreti cateva cuvinte in ceea ce priveste oamenii de acolo (va asigur ca vor fi doar cateva, caci n-am apucat sa-i cunosc prea bine), am sa va zic exact ce le-am zis si parintilor mei aseara: unii dintre ei mi-au parut extrem de simpatici, altii poate doar ciudati, iar despre unii dintre ei inca n-am reusit sa-mi fac o parere. Pe perioada cat dureaza acest curs cred ca voi avea destul timp, iar eu intuiesc ca va fi o experienta placuta...