Orasul nostru

Acum realizez ca a trecut atat de mult timp de cand am incetat sa postez relativ constant cate ceva pe blog, incat s-au adunat atat de multe lucruri care ar putea fi povestite... Unele dintre ele au devenit atat de indepartate, incat memoria mea le-a alterat deja si mi-ar fi foarte greu sa le redau relativ fidel (relativ fidel, caci intodeauna va fi vorba de subietivitate, doar nu vorbesc decat din perspectiva mea). Care ar fi acele lucruri? As putea vorbi despre ultimele doua piese de teatru la care am fost, despre primul volum din Stapanul Inelelor pe care l-am citit, sau pur si simplu despre viata mea (e destul de plina in ultimul timp, asta dupa o lunga perioada de pauza in care n-am facut mare lucru). O alta idee pe care o am ar fi sa combat un alt articol ce l-am citit pe un alt blog, o chestie ce necesita un comentariu mai lung decat acelea pe care le faci imediat dupa ce citesti articolul.

Dar eu voi alege sa vorbesc despre una din piesele de teatru. Din doua motive: primul este acela ca pana acum nu am vorbit despre nicio piesa de teatru, iar acesta ar fi un bun inceput, iar al doilea (cel care m-a determinat sa aleg aceasta piesa si nu pe cealalta) este faptul ca sora-mea joaca in piesa. Veti primii mai multe detalii despre asta dupa ce vorbesc despre piesa, care este chiar foarte buna.

Actiunea se petrece intr-un oras din Statele Unite, la inceputul secolului XX, fiind impartita in trei acte: Viata, Dragoste si casatorie si Moarte si eternitate. Nu vreau sa dau prea multe detalii in ceea ce priveste desfasurarea actiunii, niciodata nu mi-a placut sa fac asta (desi intr-o piesa de teatru nu este prea important ca actiunea sa nu fie cunoscuta de dinainte). Am sa va spun doar ca in centrul atentiei sunt doua familii, ce locuiesc in case alaturate, copiii acestora fiind in centrul atentiei si ajungand sa se casatoreasca. Piesa este o ilustrare a vietii din acea perioada, dar si a problemelor cu care se confrunta oamenii in viata de zi cu zi, avand numeroase momente comice. Piesa este pusa in scena intr-o maniera moderna, decorurile fiind mai mult sugerate. O piesa care chiar merita vazuta.

Si acum, revenind la surioara mea, ea joaca in aceasta piesa un rol de fantoma. Circumstantele in care a ajuns ea aici poate le voi explica cu o alta ocazie (asta daca voi avea timp, inspiratie sau chef), vroiam doar sa spun ca sunt foarte mandra de micuta mea surioara de 11 anisori.