Poze Practica Fagaras

V-am promis niste poze din practica, si am de gand sa ma tin de cuvant... Va las sa priviti.

La coborârea din tren

În camionul ce ne-a transportat până la Bâlea Cascadă şi, de aici, la Bâlea Lac în fiecare dimineaţă.

În şir indian urmăm traseul (nu au fost atât de mulţi decât în prima zi... la fel ca mine, din păcate)

pe traseu

o privire înapoi

era şi iarnă, şi ne-am jucat cu bulgări

prietenul meu cu Lacul Capra (fără el poza n-avea farmec)

Şi am ajuns pe vârf (Vânătoarea lui Buteanu - 2507 m)

Lacul Capra, din nou

Femeie din zăpadă - realizată de prietenul meu şi de încă un băiat (Gabi)

Cascada Bâlea

Lacul Bâlea

Practica in Fagaras

Sunt convinsa ca de abea asteptati sa-mi auziti povestile despre practica din Fagaras, asa-i? In fine, o fi, n-o fi asa, tot le veti auzi, insa veti constata ca m-am intors de acolo umpic dezamagita. De ce dezamagita? Ei bine, pentru ca am fost atat de inteligenta incat din prima zi sa calc stramb si sa fac o entorsa de toata frumusetea, astfel ca toate celelalte zile le-am petrecut de una singura in camera de hotel. Mishto, nu? Dar, cu toate acestea, tot ma simt datoare sa vorbesc si sa va impartasesc impresile mele.

Deci... sa incepem cu prima zi. Prima zi, ziua in care am fost pe Vanatoarea lui Buteanu (primul meu varf de peste 2500 m din Romania - avea 2507 m). Ah, da, am uitat sa precizez cateva detali. Am fost cazati la cabana Balea Cascada (1234 m). De acolo ne lua in fiecare zi un camion care ne ducea la Balea Lac (vreo 2000 m, nu mai stiu exact). De aici incepeau toate traseele noastre, asa cum s-a intamplat si in prima zi.

Am pornit pe poteca marcata, urmand sa ajungem in circul suspendat de sub Buteanu. Pe durm am facut numeroase opriri, in care ni se povestea despre relief, despre plante... ce mai, tot ce trebuie sa stie un viitor geograf. Cand am ajuns in circ, am facut o oprire mai lunga. De aici o parte (printre care si eu) am urcat pe varf, o alta parte au ramas si au stat degeaba, iar altii s-au implicat in masuratorile care urmau sa fie executate in acest loc (pentru cei curiosi, faceam tomografi si radiografi ale solului, verificam daca lobi de solifluxiune mai sunt sau nu activi, cautam permafrost, verificam duritatea rocilor, cautam diferite caracteristici ale ghetarilor de pietre - prin toamna ni se vor impartasi si noua rezultatele analizelor, poate le veti afla si voi). 

Cum spuneam, eu si cu inca cativa colegi am decis sa urcam pe varf, dar nu are rost sa va spun prea multe despre asta, in curand voi posta pozele, si atunci veti vedea mai bine, caci cred ca e cam plictisitor, atat pentru voi, cat si pentru mine, sa povestesc cum am urcat aici. Voi trece direct la partea in care am calcat stramb, moment ce mi-a pus sentinta de a-mi petrece tot restul practicii in camera de hotel. Acest lucru se intampla la coborare. Trecusem deja de Balea Lac, mergeam pe poteca ce ducea spre cabana noastra. Chiar acolo era un drum drept. Calcasem stramb deja de doua ori, dar priciorul revenise repede la normal datorita bocancului. Oricum, nu-mi faceam griji, obisnuiesc sa calc usor stramb de fiecare data cand cobor. Si am calcat stramb si a treia oara. La inceput s-a intamplat la fel. Piciorul meu s-a dus putin in jos, loc de unde ar fi revenit, daca nu m-as fi aflat exact pe marginea unei pietre, de unde piciorul meu s-a dus si mai jos. Am auzit glezna paraind, si am stiut ca in urmatoarea zi nu voi mai putea merge. Speram doar sa-mi treaca repede, sa pot merge celelalte zile. M-am ridicat rapid, si am coborat asa restul pantei. Lucru care poate ca n-a fost cel mai bun, dar ce puteam face? Stiu ca a contribuit la umflarea mai accentuata a piciorului, dar asta era. N-am fost atenta, asa ca a trebuit sa raman in camera tot restul practici. Noroc ca prietenul meu imi povestea tot ce le spunea profu, imi povestea cum decurgeau masuratorile, ca sa fiu si eu la zi.

Nu stiu daca m-ai are rost sa va povestesc cum au decurs zilele in care am stat in camera. Nu cred ca are rost sa va vorbesc nici despre ultima zi pe munte, in care am urcat si eu cu camionul la lac, iar apoi m-am intors cu telecabina. Va voi vorbi alta data, caci am multe de spus despre aceasta telecabina, dar nu de bine, in orice caz. Ideea e ca pentru mine cele mai frumoase zile au fost prima si ultima, sau, de fapt, a doua si ultima, adica aceea in  care am putut urca pe munte, si ziua intoarceri acasa, cand ne-am plimbat prin Sibiu, lucru pe care l-am putut face si eu. 

Plimbarea aceasta de o ora prin Sibiu a fost foarte placuta, chiar daca afara ploua. Ne-am prostit, am facut poze, am fugit prin fantana (pentru cei ce cunosc tasnitoarea din Sibiu). Foarte placut. Si am hotarat, impreuna cu toti colegii, ca va trebui sa revenim la Sibiu. 

Cam aceasta a fost excursia noastra. Ieri la 10 jumatate seara am ajuns in Timisoara, acasa. Cand voi avea acces la calculatorul pe care am descarcat pozele, voi posta si cateva poze pe blog, ca sa vedeti mai bine cum sta treaba.

Turismul romanesc

Ieri am ascultat doua marturi ale unor persoane ce au fost excursionisti prin tarisoara noastra, doua marturi ce m-au determinat sa scriu acest post. Una din ele le apartine parintilor mei, ce au fost week-end-ul trecut la Herculane, iar cea de-a doua unor prieteni de-ai lor, ce au vizitat litoralul Romanesc. In ambele cazuri au fost inregistrate nemultumiri (e drept, pe litoral mai multe), asa ca acest post are mai mult rolul unei lamentari in ceea ce priveste calitatea servicilor turistice din Romania.

Am sa incep prin a va povesti impresile celor ce au fost pe litoral. Sunt mai dramatice, mai nasoale, si ilustriaza mult mai bine tapenia unor oameni care incearca sa invie ceva ce nu poate fi inviat (sau nici macar nu incearca, doar se prefac). Persoanele despre care vorbesc eu au fost in excursie la Mamaia. Desigur, nu de placere, putini se duc de placere pe litoralul romanesc, mai ales cand, cu aceeasi bani, poti vizita Marea Adriatica (in special noi, cei din sud-vest), mult mai frumoasa decat Marea Neagra si fara a lua in calcul calitatea servicilor. Au mers aici la un congres. Cazarea le-a fost asigurata intr-un hotel de trei sau patru stele (nu mai stiu exact, dar as inclina, totusi, spre 4). Si exact cu descrierea servicilor din acest hotel am sa incep. Ar fi trebuit sa primeasca halate si papuci de baie. Halate au primit, intr-adevar, insa papuci lipseau. Iar unuia dintre halate ii lipsea cordonul. Cu toate ca se spunea ca va veni, in fiecare zi, cineva care sa itischimbe asternuturile si prosoapele, singurul lucru pe care la facut persoana ce a venit a fost sa aduca o noua hartie igienica. Iar in ultimazi nici asta nu s-a mai intamplat (pai ce, nu e ultima zi, cine se mai sterge la fund, nu?).

Un alt aspect legat de hotel: acesta nu avea plaja lui privata. Da, veti spune ca nu e mare lucru, insa nu stiu cat de normal vi se pare acest lucru in momentul in care plaja este plina de sezlonguri pe care turistii din hotel,( de patru stele, va rog sa nu uitati!), daca vor sa stea, trebuie sa plateasca 20 de lei pe zi. Iar daca nu vor, nu au loc decat in spatele plajii, foarte departe de mare. Ca doar n-o sa-si consume cei de la hotel banii ca sa inchirieze sezlongurile pentru turistii lor. Iar eu in Grecia aveam sezlong gratis, cu conditia sa fac consumatie la terasa ce raspundea de ele (lucru care oricum s-ar fi intamplat, si daca nu stateam pe ele).

In fine, sa termin cu problemele legate de hotel, ca mai am ulte de zis si despre celelalte servici de pe litoral. Pentru asta va trebui sa mentionez ca aceasta excursie a avut loc la sfarsit de iunie, in plin sezon turistic. Ei bine, in acest moment inca nu erau deschise toate restaurantele, toate unitatile de deservire a turistilor de orice fel. Inca mai erau oameni care dadeau cu var. Restaurantele unor hoteluri de trei stele erau inchise din simplu motiv ca celor de acolo le era prea lene sa deschida (alta explicatie logica nu exista). Si, in afara de asta, in cazul in care iti doresti sa vizitezi un obiectiv turistic important (cum este delfinariul din Constanta), nu gasesti pe nimeni care sa stie sa te indrume inspre acolo (si aici am in minte personalul hotelului), iar acesta nu si-a afiat niciunde un program, astfel incat, in momentul in care tu ajungi la 11 si un sfert acolo, afli ca spectacolul a inceput, si urmatorul nu este decat la ora trei, insa nimeni nu a binevoit sa faca un pliant in care sa explice programul si drumul, iar acesta sa fie lasat la fiecare hotel. In fine, n-are rost sa mai vorbesc despre asta. Cred ca v-ati prins deja cum sta treaba. De fapt, cred ca stiati multe din lucrurile astea de dinainte. Si nu uitati ca n-am vorbit despre mizeria de acolo, dar am preferat sa nu mai aduc si subiectul acesta in discutie.

Voi trece la a doua relatare, cea de la Herculane. Aici nu a fost nimic in neregula cu pensiunea (poate doar ca era o singura femeie ce se ocupa si de receptia hotelului si de servirea clientilor in restaurantul pensiunii, dar trecem peste). Insa starea in care se afla aceasta statiune este una tragica. Da, am vorbit de mult despre acesta statiune, in acest post, insa ma vad nevoita sa o fac din nou. De ce? Pentru ca dintr-o comoara a intregii Europe, cum obisnuia sa fie aceasta statiune in perioada interbelica, nu a mai ramas decat un cimitir de cladiri aflate in paragina. A te plimba acum prin statiune este de-a dreptul, trist, deprimant, si nu poti sa nu te intrebi cum de am reusit sa acumulam atat de multa nepasare pentru frumusetile patriei noastre, incat sa le lasam sa se ofileasca in halul in care s-a intamplat. Cum am putut fi atat de ignoranti incat aceasta minunata statiune, ce putea avea in continuare un potential turistic urias, ce ar fi putut atrage vizitatori ca un magnet, sa fie lasata sa moara, de parca nici n-ar fi existat vreodata? Avand in vedere starea statiunii, cred ca nici nu mai are rost sa vorbesc de calitatea unor drumuri spre unele obiective turistice din aceasta zona. Daca n-am avut grija de un oras atat de frumos, cum ne-am fi putut gandi sa punem in valoare ceea ce a lasat natura?

In fine, nu mai are rost sa vorbesc despre asta, imi provoacca o stare neplacuta si nervi inutili, caci eu nu pot schimba nimic. Cred ca v-ati prins de mult cum sta treaba cu turismul romanesc, dar cand asa stau lucrurile, nu cred ca ne mai putem intreba de ce majoritatea prefera sa-si petreaca concediile in strainatate. Nu cred ca ne putem plange ca nu avem turisti straini. Cred ca cea mai buna solutie ar fi ca toti cei de la minister sa-si tragaun glont in cap si sa lase niste oameni mai competenti sa se ocupe de acest aspect. Turismul nu se face dupa ureche, necesita si el o oaresce cunoastere. 

Am sa inchei cu o fraza pe care sunt convinsa ca o cunoaste toata lumea:

Avem o tara minunata, pacat ca e populata!

Cele mai frumoase locuri vizitate de mine

La ce iti zboara gandul in sesiune? La ce altceva daca nu la cele mai frumoase locuri pe care le-ai vazut pana acum, la acele locuri pe care candva iti doresti sa le revezi. Asa ca, despre ce ar fi mai potrivit acum sa scriu, daca nu despre acestea? Asa ca m-am gandit sa fac un top al locurilor minunate pe care le-am vazut eu, singurul regret fiind acela ca prin imagini si cuvinte nu voi fi in stare sa redau intreaga frumusete a ceea ce am vazut.

1. Golful Kotor - Muntenegru - este, cu siguranta, cel mai frumos loc pe care l-am vazut. Marea si muntele se imbina atat de frumos aici, incat eu ma simt ca in paradis. Sincer sper ca asa sa arate raiul. Caci, va spun sincer, nimic nu este mai frumos decat ca in momentul in care te trezesti sa privesti pe geam si sa vezi muntele ce coboara usor in mare, sau, in momentul in care plutesti pe o saltea in largul marii, sa stai sa privesti muntele ce se apropie de tine. Daca ar fi sa-mi aleg un loc, oricare, unde sa locuiesc, intr-o asemenea zona mi-ar face o deosebita placere. Ah, si ca totul sa fie perfect, acest peisaj minunat este completat de cel al caselor traditionale din piatra, ce se potrivesc perfect in acel peisaj. Deja am repetat de prea multe ori cuvantul perfect, nu?

2. Cinque Terre - Italia - dupa cum v-ati putut da deja seama, imi place combinatia de munte si mare. In aceasta zona ni se ofera un alt fel de peisaj montano-marin, insa este la fel de frumos. Motivul pentru care se afla pe locul doi este izolarea zonei care nu ma face neaparat sa-mi doresc sa locuiesc aici, insa nu ma deranjeaza sa vin sa o vizitez, sau sa o revad, sa o revad de multe ori. Ce e deosebit aici, e ca linia orizontului e deschisa, caci, nefiind golf, nu exista muntii care sa limiteze marea, iar aceasta se intinde la nesfarsit. Va spun sincer, ca nimic nu este mai frumos decat sa stai sa privesti culoarea albastra a acesteia vibrand odata cu miscarea valurilor. Si nimic nu este mai placut decat sa faci o baie intre stanci, in acea apa curata si adanca. Totul este completat de vegetatia de pe mal, de bogatia florei si faunei marine, si de acele minunate sate construite pe stancile ce cad in mare.

3. Parcul natural Triglav - Slovenia - Sincer regret ca aceasta zona nu e mai aproape, caci daca ar fi fost, pe ea mi-as fi ales-o la licenta. Acest parc este situat in Alpii Iulieni (sau Alpii Iuliei), care sunt Alpii de pe teritoriul Sloveniei. Zona abunda de relief carstic, atat de suprafata, cat si de adancime, iar acesta este preferatul meu. Calcarul este roca ce e in stare sa creeze cele mai minunate peisaje. Iar, din punct de vedere stiintific, aceasta zona mai prezinta un avantaj: existenta reliefului glaciar si periglaciar. Ceea ce o face un subiect extrem de interesant de studiat. Dar, chiar si pentru cei ce nu sunt geografi, ci doar simpli iubitori de munte, zona aceasta ofera peisaje minunate. Trasee se pot gasi de toate felurile, de la foarte usoare, la foarte dificile.

4. Paris - Franta - Inainte sa vizitez Parisul, am vazut o gramada de poze cu el, poze ce m-au facut sa-mi doresc sa-l vizitez. Si stiti ce am exclamat cand am ajus acolo? Wow, este mult mai frumos decat se vedea din poze. Intr-adevar, Parisul este superb, cred ca cel mai frumos oras pe care l-am vazut eu. Toate cladirile sunt atat de frumoase, atat de elegante si de semete. Mi-e greu sa descriu in cuvinte tot ceea ce am vazut acolo, dar sper sa ma credeti pe cuvant ca mi-a placut extrem de mult.

5. Venetia - Italia - Ultimul obiectiv din topul meu este cu siguranta unul pe care imi doresc sa-l revad cat mai curand. Cand am fost aici, am vizitat orasul pe graba, neavand decat trei ore la dispozitie. Cu toate astea, trebuie sa recunosc ca imaginea aceea a strazilor inundate, a cladirilor ce se nasc direct din apa, este extrem de atractiva, de pitoreasca. Totul este completat de minunatele gondole, ce ii dau Venetiei o atmosfera de-a dreptul regeasca. Ah, si sa nu uit de vitrinele magazinelor, pline cu masti si rochii pentru carnaval. 

Desigur, mai sunt multe alte locuri minunate pe care le-am vazut, si topul meu s-ar mai putea extinde foarte mult. Dar m-am hotarat sa ma limitez doar la cinci locuri, caci cred ca as putea vorbi despre asta chiar si doua zile incontinuu.

Cheile Sighistelului

In ultima vreme nu-mi mai vad capul de proiecte, insa nu am putut rezista tentatiei si mi-am facut timp sa merc intr-o excursie in Cheile Shigistelului, impreuna cu organizatia Prusik, la al carei curs de speologie sunt inscrisa. Excursia a fost super, am avut ocazia sa vizitez niste pesteri destul de dificile si foarte frumoasa. N-am sa vorbesc prea mult despre asta, am sa pun niste poze si am sa va las si pe voi sa va bucurati macar de o mica parte din ceea ce m-a bucurat pe mine.

Herculane

Drgii mei cititori, n-am mai scris de mult si m-am gandit ca poate acest lucru v-a intristat. Dar cred ca ma intelegeti si pe mine, am fost ocupata cu facultatea, dar si cu alte chesti care ma fac cand mai fericita, cand mai trista, cand sa plutesc pe un norisor, cand sa turbez de nervi, doar pentru ca apoi sa plutesc din nou pe norisori roz si frumosi. Poate va dati seama despre ce vorbesc, daca nu am sa va spun pe scurt: primele zile ale unei relati. Dar nu despre asta vreau sa discut cu voi. M-am gandit sa va arat cateva poze de la Herculane, unde am fost acum doua saptamani, intr-o excursie cu facultatea pentru a face practica de la geografia turismului. Excursia a fost minunata, multa distractie, nopti nedormite, urcat pe munte in timpul noptii, baie la cloaca (ma rog, eu mai putin, din cauza unor evenimente mai putin favorabile) si ziua si noaptea, urcat pe munte in timpul zilei, o coborare asa cum nu am mai executat de mult (cam de cand eram micuta si o alta mana o tinea pe a mea: cea a tatalui), discoteca, iar baie la cloaca, gratare, glume, rasete, povesti de toate tipurile... Cred ca intelegeti ce vreau sa zic. Am sa va mai arat niste poze, va previn doar sa nu va asteptati la o calitate crescuta, caci n-au fost realizate de mine, ci de altcineva care, cred, nu poseda un aparat atat de bun.

Ziua VII: Wimbachklam

Ultima zi la munte am rezervat-o tot unor chei, la fel ca prima. De aceea, efortul depus astăzi a fost relativ nul, cel puţin dacă este comparat cu traseele din zilele trecute. Cu toate acestea, de care s-au bucurat ochii mei a fost la fel de mare, dacă nu chiar mai mare decât în acele zile.

Cheile sunt relativ scurte, cred că în douăzeci de minute am reuşit să le parcurgem în întregime, în ciuda numeroaselor opriri pe care le făceap pentru a face poze sau pentru a putea pur şi simplu admira împrejurimile.

Dar despre ceea ce era de admirat am să vă vorbesc umpic mai târziu, mai întâi trebuie să vă spun despre ceea ce era de învăţat. Mi-a plăcut foarte mult că la intrarea în chei era o plăcuţă pe care erau scrise toate tipurile de roci ce puteau fi întâlnite în chei şi apoi fiecare era descris, spunându-ţi-se câte ceva despre modul de formare şi conţinut (fragmente de animale, cristale de quartz, etc.). Apoi, înauntru, în chei, fiecare tip de rocă era anunţat, pentru a putea şti cu exactitate ce este. M-a făcut să-mi doresc să înceapă cât mai repede facultatea ca să pot să ştiu şi fără să mi se spună.

admirând stâncile

delimitare clară între 2 tipuri diferite de roci

plăcuţă cu numele rocii

Iar acum... să vă vorbesc despre splendoarea cheilor. Şi de această dată n-am să mă pot abţine şi am să părăsesc realitatea, vorbindu-vă de zâne şi alte creaturi fantastice. Căci toate acele firicele de apă ce se scurgeau de pe stâncile ce alcătuiau pereţii cheilor mă făceau să mă gândesc că exact aşa trebuie să fie în rai. Parcă vedeam nişte zâne micuţe, cu aripioare colorate zburând în jurul lor, sau îmi imaginam toate poveştile ce s-au pendulat prin mintea mea luân viaţă în jurul acelor firicele ce picurau sub forma unor mici căscăduţe. Oh, da, şi la finalizarea acestui gând a contribuit apa, care nu era transparentă ci alb albăsstuie şi lumina difuză ce se strecura printre stânci şi se reflecta în stropii de apă.

apă ce cade

privind frumuseţile din jur

vedere asupra cheilor

A fost ca un vis, chiar dacă unul scurt, însă totuşi un vis, iar faptul că am reuşit să-mi trăiesc acest vis, ar trebui să fie un lucru care să ma umple de mulţumire şi fericire.

îngheţata pe care am mâncat-o seara

prăjitura uriaşă a soră-mi

Ziua VI: Hintersee

Am ramas cu o zi in urma in ceea ce priveste consemnarea amintirilor de calatorie, caci ieri, cand am ajuns acasa, eram foarte obosita. Am insa azi timp la dispozitie sa vorbesc si despre aceasta zi.

Unde am fost? Ei bine, am hotarat sa urcam pana intr-un loc de unde sa putem vedea ultimul ghetar din Germania. Ceea ce am si facut. Ne-am dus pana la o cabanuta de unde se vede bine ghetarul.

Am pornit din parcarea de la Hintersee, acesta fiind, dupa cum probabil v-ati dat seama deja, un lac. Cararea era, de fapt, un drum forestier care urca cu o panta despre care nu poti spune neaparat ca era foarte abrupta, insa constanta. Pana la punctul intermediar (un loc in care se servea bautura si mancare) a fost un urcus lejer.

drumul

vedere asupra lacului

Greul a inceput din locul in care indicatorul ne zicea ca mai avem 40 de minute pana la destinatie, caci pe drum erau trete care ma obligau sa fac pasul mai mare decat l-as fi facut eu in mod normal si nu-mi permiteau sa mentin ritmul si efortul constant. Insa am trecut si de partea asta si am reusit sa ajung unde trebuia (era si normal, de altfel).

partea mai dificila a drumului

ghetarul

tot ghetarul

Cea mai interesanta parte a zilei a fost constituita de faptul ca am mai mers vreo cinci minute in sus, pana am ajuns la un zid (de stanca) ce avea o panta de aproximativ 60 - 70%. Pe acesta ne-am catarat umpic, sau, mai bine zis, ne-am deplasat un timp in latul sau, caci eu una n-am vrut sa ma urc prea sus neasigurata, asa ca m-am multumit sa ma misc de la stanga la dreapta pe el. Ne-am facut numeroase poze si pur si simplu ne-am simtit bine.

peretele pe care m-am catarat

la catarat

tot la catarat

si acum am terminat

Coborarea a fost destul de plictisitoare caci, cum v-am spus, era un drum forestier cu o panta relativ constanta. In plus, eu sunt o iubitoare a coboratului in care poti sa te folosesti de natura ca sa te franezi. Necesita mult mai putin efort si e si mai interactiv.

eu cu lacul

in jos

si acum... lacul de pe malul sau

Seara am mancat wurst gatit de propria mea mama in apartamentul inchiriat de noi si am stat foarte mult timp pe terasa casei noastre fara ca, de fapt, sa fac ceva. A fost o zi foarte frumoasa si m-am simtit foarte bine.

Ziua V: Saline

Încă de când am ajuns aici, în Schonau, am aflat că pentru ziua de miercuri era programată o furtună, aşa că am rezervat-o salinelor. Cu toate că această furtună a venit noaptea şi nu ziua, iar dimineaţa a fost din nou cald, nu ne.am abătut de la programul prestabilit.

Am plecat târziu de acasă şi după lungi discuţii, în care ne-am tot întrebat dacă ar fi mai bine să luăm maşina sau autobuzul. Am ales maşina într-un final, şi am pornit.

După ce am găsit parcarea în care trebuia să ne lăsăm maşina am pornit spre salină, unde am cumpărat bilete şi am aflat că trebuie să aşteptăm o oră şi jumătate până să putem intra. În acest timp ne-am plimbat umpic în stânga şi-n dreapta şi apoi ne-am întors şi ne-am pregătit.

vedere asupra munţilor

o parte din clădirile salinei

La intrare ne-a dat nişte haine speciale pe care urma să le purtăm înauntru şi, după ce am aşteptat umpic la coadă, am fost încărcaţi într-un trenuleţ care ne-a dus adânc în munte. Am intrat în salină.

noi în costumele speciale

Ce să vă povestesc eu din tot ce s-a întâmplat înauntru? Tot ar fi prea mult. Am să vă spun doar că distracţia şi ştiinţa se îmbinau într-un mod foarte plăcut. Ni s-a explicat despre formarea cristalelor de sare, despre modurile în care mina a fost şi/sau este expluatată sau alte asemenea lucruri, dar între timp îţi ofereau şi numeroase prilejuri de a te amuza. De două ori a trebuit să coboâm pe un tobogan, ceea ce a fost cu adevărat special. Am fost plimbaţi cu barca pe un lac sărat, am fost duşi cu liftul şi apoi a venit din nou trenuleţul să ne scoată afară. A fost un tur de o oră cu adevărat special şi nu regret de loc că m-am dus acolo. Probabil că m-aş mai fi dus o dată, dacă plata nu ar fi fost necesară.

Când am ieşit ne-am dus în Berchtesgarden, unde ne-am plimbat umpic şi apoi eu şi surioara mea am mâncat o prăjitură cu îngheţată extrem de bună şi ne-am întors acasă.

prin Berchtesgarden

prăjitura noastră

coborând...