Practica in Fagaras

Sunt convinsa ca de abea asteptati sa-mi auziti povestile despre practica din Fagaras, asa-i? In fine, o fi, n-o fi asa, tot le veti auzi, insa veti constata ca m-am intors de acolo umpic dezamagita. De ce dezamagita? Ei bine, pentru ca am fost atat de inteligenta incat din prima zi sa calc stramb si sa fac o entorsa de toata frumusetea, astfel ca toate celelalte zile le-am petrecut de una singura in camera de hotel. Mishto, nu? Dar, cu toate acestea, tot ma simt datoare sa vorbesc si sa va impartasesc impresile mele.

Deci... sa incepem cu prima zi. Prima zi, ziua in care am fost pe Vanatoarea lui Buteanu (primul meu varf de peste 2500 m din Romania - avea 2507 m). Ah, da, am uitat sa precizez cateva detali. Am fost cazati la cabana Balea Cascada (1234 m). De acolo ne lua in fiecare zi un camion care ne ducea la Balea Lac (vreo 2000 m, nu mai stiu exact). De aici incepeau toate traseele noastre, asa cum s-a intamplat si in prima zi.

Am pornit pe poteca marcata, urmand sa ajungem in circul suspendat de sub Buteanu. Pe durm am facut numeroase opriri, in care ni se povestea despre relief, despre plante... ce mai, tot ce trebuie sa stie un viitor geograf. Cand am ajuns in circ, am facut o oprire mai lunga. De aici o parte (printre care si eu) am urcat pe varf, o alta parte au ramas si au stat degeaba, iar altii s-au implicat in masuratorile care urmau sa fie executate in acest loc (pentru cei curiosi, faceam tomografi si radiografi ale solului, verificam daca lobi de solifluxiune mai sunt sau nu activi, cautam permafrost, verificam duritatea rocilor, cautam diferite caracteristici ale ghetarilor de pietre - prin toamna ni se vor impartasi si noua rezultatele analizelor, poate le veti afla si voi). 

Cum spuneam, eu si cu inca cativa colegi am decis sa urcam pe varf, dar nu are rost sa va spun prea multe despre asta, in curand voi posta pozele, si atunci veti vedea mai bine, caci cred ca e cam plictisitor, atat pentru voi, cat si pentru mine, sa povestesc cum am urcat aici. Voi trece direct la partea in care am calcat stramb, moment ce mi-a pus sentinta de a-mi petrece tot restul practicii in camera de hotel. Acest lucru se intampla la coborare. Trecusem deja de Balea Lac, mergeam pe poteca ce ducea spre cabana noastra. Chiar acolo era un drum drept. Calcasem stramb deja de doua ori, dar priciorul revenise repede la normal datorita bocancului. Oricum, nu-mi faceam griji, obisnuiesc sa calc usor stramb de fiecare data cand cobor. Si am calcat stramb si a treia oara. La inceput s-a intamplat la fel. Piciorul meu s-a dus putin in jos, loc de unde ar fi revenit, daca nu m-as fi aflat exact pe marginea unei pietre, de unde piciorul meu s-a dus si mai jos. Am auzit glezna paraind, si am stiut ca in urmatoarea zi nu voi mai putea merge. Speram doar sa-mi treaca repede, sa pot merge celelalte zile. M-am ridicat rapid, si am coborat asa restul pantei. Lucru care poate ca n-a fost cel mai bun, dar ce puteam face? Stiu ca a contribuit la umflarea mai accentuata a piciorului, dar asta era. N-am fost atenta, asa ca a trebuit sa raman in camera tot restul practici. Noroc ca prietenul meu imi povestea tot ce le spunea profu, imi povestea cum decurgeau masuratorile, ca sa fiu si eu la zi.

Nu stiu daca m-ai are rost sa va povestesc cum au decurs zilele in care am stat in camera. Nu cred ca are rost sa va vorbesc nici despre ultima zi pe munte, in care am urcat si eu cu camionul la lac, iar apoi m-am intors cu telecabina. Va voi vorbi alta data, caci am multe de spus despre aceasta telecabina, dar nu de bine, in orice caz. Ideea e ca pentru mine cele mai frumoase zile au fost prima si ultima, sau, de fapt, a doua si ultima, adica aceea in  care am putut urca pe munte, si ziua intoarceri acasa, cand ne-am plimbat prin Sibiu, lucru pe care l-am putut face si eu. 

Plimbarea aceasta de o ora prin Sibiu a fost foarte placuta, chiar daca afara ploua. Ne-am prostit, am facut poze, am fugit prin fantana (pentru cei ce cunosc tasnitoarea din Sibiu). Foarte placut. Si am hotarat, impreuna cu toti colegii, ca va trebui sa revenim la Sibiu. 

Cam aceasta a fost excursia noastra. Ieri la 10 jumatate seara am ajuns in Timisoara, acasa. Cand voi avea acces la calculatorul pe care am descarcat pozele, voi posta si cateva poze pe blog, ca sa vedeti mai bine cum sta treaba.

Notele de la bac 2011

Am zis să dezbat şi eu subiectul acesta că, na, e acum la modă. Toată lumea vorbeşte despre el, toată lumea are o părere, aşa că am zis să împărtăşesc şi eu părerea mea celor ce ar fi interesaţi să o cunoască. Totuşi, înainte să mă apuc să scriu, ar trebui să vă spun că tot ce am văzut pe această temă a fost o hartă cu rezultatele, buletinul de ştiri de aseară şi cele cateva comment-uri pe care le-am citit la o poză de pe facebook. Ah, era să uit. Mi-am permis să-mi satisfac curiozitatea uitandu-ma la rezultatele de la liceul pe care l-am terminat eu. 

Si acum sa incep sa-mi expun parerile. Am auzit pe multi calificand aceasta situatie drept dezastroasa. Eu o numesc oarecum reala. De ce oarecum? Pai am sa va explic. In cele mai multe centre de examinare copiatul nu a fost posibil. Insa doar in cele mai multe. Mai raman cateva centre in care s-a putut copia... Acele centre in care a fost promovabilitatea mare. Iar acest lucru nu mi se pare de loc corect. Nu era corect nici inainte, cand, teoretic, copiau toti, pentru ca din cauza fricii personale sau a supraveghetorilor din anumite sali, anumite persoane tot nu copiau. Si chiar daca copiau. Mie nu mi s-a parut corect nicio secunda ca eu, care am invatat, care am luat nota pe bune, si as fi luat aceeasi nota chiar si daca nimeni nu ne lasa sa vorbim (caci au fost rare momentele cand informatia a plecat de la altii inspre mine, deobicei se intampla invers) sa iau nota mai mica decat unul din colegi mei care stiu ca si-a luat nota doar pentru ca taticutul lui se afla intr-o pozitie atat de importanta incat cei din comisie nu au putut sa-i dea nota mica (iar lucrurile au fost facute chiar pe fata, din prima zi, presedintele de comisie a venit la el, i-a strans mana, si i-a zis sa-l salute pe tatal lui). Ah, si nu mi se pare, de asemenea, corect, faptul ca am luat nota mica decat dragutii mei colegi care au copiat cu casca. Si nici macar faptul ca cele ce ne-au supravegheat atunci cand am dat bacul la fizica au fost prea speriate ca sa ne lase sa vorbim, in timp ce cei care au dat proba la biologie au copiat cu cartile pe masa.

Nu! Eu sunt impotriva copiatului. Eu, despre mine, stiu ca sunt capabila si ca pot invata. Iar in acest moment nu vad de ce o persoana care e mai smechera si care si-a bagat un telefon in fund (iertati-mi expresia) si o casca in ureche sa ia aceeasi nota, sau poate chiar o nota mai mare. Dar nu mai continui pe aceasta tema, am plecat sa vorebesc despre notele de la bac, nu despre cat de nedrept este copiatul, desi are legatura. Pentru ca aceasta este cauza pentru care rezultatele de anul acesta chiar ma multumesc. Da, cred ca inca s-a mai copiat in cateva centre, ceea ce e total incorect, dar cred ca in majoritatea chiar s-a dat bacul pe bune. 

S-a vorbit in presa despre faptul ca bobocii de la facultati, anul acesta, vor fi mai slab pregatiti. Eu nu cred ca vor fi de loc mai slab pregatiti. Tocmai, ca vor fi mai bine pregatiti decat multi studenti in curs, sau decat cei care deja au terminat. Vor fi persoane care chiar au ceva in cap, caci acum cei nepregatiti au intalnit bariera ce trebuia intalnita de mult. Vor fi persoane care chiar vor sti cate ceva. Ca daca e sa v-o spun pe-a dreapta, aflati ca mie nu mi se pare normal sa ajungi in anul doi de facultate si sa nu sti cum se calculeaza aria patratului, sau a dreptunghiului. Mi se pare de-a dreptul rusinos. Si mi se pare si mai rusinos ca in momentul in care sti ca nu sti aceste lucruri, sa te lamentezi si sa acuzi toti profesori ca te persecuta. Tu, de fapt, nici nu trebuia sa treci de clasa a V-a (caci atunci inveti arii si volume, daca nu chiar mai repede). 

In fine, nu mai are rost sa ma lamentez pe acest subiect, si nici sa continui dicutia, caci vad ca vorbesc despre orice altceva decat ceea ce as vrea sa vorbesc, dar cred ca noi ar trebui sa fim in stare sa privim realitatea in fata. Cineva m-a intrebat ieri daca mi-e rusine de procentajul judetului Timis (judetul meu). Iata raspunsul meu: nu mi-e jena! Sunt mandra, pentru ca stiu ca aici nu s-a copiat, ca rezultatele sunt reale. Dovada e faptul ca de la fostul meu liceu (unul din cele mai bune din oras), nu au picat decat 12, in timp ce la liceele proaste au picat toti. Asta e! Poate vor intelege candva si romanii ca munca trebuie pretuita!

Concert Cargo si Phoenix

Atat ieri, cat si alaltaieri am avut ocazia sa iau parte la doua concerte foarte faine, concerte date cu ocazia aniversarii a 100 de ani de salubritate in Timisoara. Dar nu ocazia este importanta, ci concertele in sine, care au fost foart faine.

In mod clar, Phoenix au fost mult mai buni decat cei de la Cargo (care au fost buni, la randul lor), si asta cu toate ca sonorizarea a fost mai proasta sambata seara. In schib baietii sunt cu adevarat profesionisti, si cred ca toti reprezinta nume mult mai grele in muzica romaneasca decat cei de la Cargo. 

Dar na, nu vreau sa ma lansez intr-o dezbatere de genul cine e mai bun decat cine. Sunt sigura ca fiecare din voi are deja propria parere pe aceasta tema, si adevarul e ca ambele formatii sunt bune, iar asta e ceea ce conteaza. Avand in vedere ca le ascult pe amandoua, nu cred ca sunt persoana care sa o ridice in slavi pe una dintre ele si sa o coboare pe cealalta

De altfel, nici nu a fost acesta scopul pentru care m-am apucat sa scriu, ci pentru a va impartasi si vouadin bucuria mea in ceea ce priveste faptul ca am putut asista la aceste concerte, ambele fiind niste lucruri pe care imi doream de mult sa le fac. Cred ca nu mai are rost sa ma lungesc cu vorba, am sa va las si pe voi sa ascultati cateva melodi care mi-au placut, am sa va mai arat cateva poze... sper sa va multumeasca :P

 

 

 Mai multe poze, in curand, pe facebook...

Cheile Sighistelului

In ultima vreme nu-mi mai vad capul de proiecte, insa nu am putut rezista tentatiei si mi-am facut timp sa merc intr-o excursie in Cheile Shigistelului, impreuna cu organizatia Prusik, la al carei curs de speologie sunt inscrisa. Excursia a fost super, am avut ocazia sa vizitez niste pesteri destul de dificile si foarte frumoasa. N-am sa vorbesc prea mult despre asta, am sa pun niste poze si am sa va las si pe voi sa va bucurati macar de o mica parte din ceea ce m-a bucurat pe mine.

Antrenament TSA la schela

V-am povestit despre excursia mea la Pojejena, insa eu de acolo m-am intor vineri, iar ieri s-a mai petrecut un lucru in viata mea, un lucru din cauza caruia nu v-am spus inca de ieri despre modul in care mi-am petrecut eu saptamana libera. Acesta este antrenamentul TSA la schela.

Da, sunt sigura ca n-ati prea inteles despre ce este vorba, dar nu va speriati, am sa va explic. TSA este prescurtarea de la tehnici speoplogice alpine. Iar in cazul in care inca nu ati priceput despre ce este vorba (desi sunt sigura ca acum intuiti cu totii), am sa va explic practic ce am facut: am invatat sa ne urcam si sa coboram pe coarda. 

Stiiti deja ca m-am inscris la un curs de speologie, aceste antrenamente avand loc in cadrul acestui curs. Locul in care au avut ele loc a fost in Timisoara, pe strada Muresului, unde este amplasata o schela destul de mare. De aceasta schela au fost legate corziile pe care noi urma sa practcam pentru prima oara urcatul si coboratul. V-as explica mai pe larg cum se fac aceste lucruri, insa ar necesita mult prea multe explicati anterioare pentru ca o persoana ce nu a mai auzit vreodata de treaba aceasta sa priceapa, iar cei care au auzit... presupun ca au cel putin o mica idee. Pentru nestiutori, voi spune, insa, ca acesta este singurul mod in care poate fi parcurs un aven.

Nu spun mai multe despre asta, pentru ca, sincera sa fiu, nu prea stiu ce as mai putea spune. Daca mai aveti intrebari sunteti bineveniti sa mi le adresati, iar eu voi incerca sa va raspund cat mai clar la ele. Mai mult vroiam sa consemnez faptul ca acest eveniment a avut loc in viata mea si ca mi-a placut.

Pojejena

Daca va intrebati cumva de ce nu am mai scris nimic in ultimele... aproape doua saptamani, raspunsul este pentru ca am fost plecata. Am fost plecata un timp destul de lung, iar acum s-au adunat destul de multe lucruri despre care as vrea sa scriu pe blog. Dar, alta alegere n-am, decat sa le iau pe rand, asa ca am sa incep prin a va povesti excursia mea, iar, prin postari ulterioare (pe care le voi face astazi sau zilele viitoare), veti afla si alte lucruri care s-au intamplat in viata mea sau s-au plimbat prin mintea mea.

Deci, unde am fost eu plecata? Ei bine, impreuna cu prietenul meu, m-am dus la parintii lui, in Pojejena. N-am sa va plictisesc cu impresile mele despre persoanele pe care le-am cunoscut acolo (care, de altfel, mi-au parut oameni super), ci am sa va vorbesc mai mult despre locuri. De altfel, noi nici n-am stat prea mult timp in sat. 

In trecut, in acea zona, fiecare familie obisnuia sa aiba o coliba, o mica casuta, alta decat cea din sat, undeva pe dealurile din apropiere. Acesta era locul in care oamenii traiau pe timpul verii. Aici se mutau cu toate animalele si-si desfasurau viata in continuare, pana la venirea toamnei (daca voi cunoasteti deja genul acesta de detalii, sa ma scuzati ca v-am plictisit cu ele, dar eu sunt oraseanca, eu n-am de unde sa stiu). O astfel de coliba au avut si bunicii prietenului meu, aflata la aproximativ 12 km de sat. Acesta este locul spre care ne-am indreptat noi, locul in care ne-am petrecut majoritatea noptilor cat am stat la el (cu exceptia primei si a ultimei nopti). 

In prezent, toate colibele din jur, odata populate, sunt pusti, asa ca a fost extrem de interesant si de placut sa petrec o saptamana de izolare, o saptamana in care zgomotele din jurul meu s-au schimbat din zgomotele produse de masini, de oameni, de usi trantite, in minunatul cantec al pasarilor, placuta adiere a vantului, sau sunetele produse de diferite insecte sau animale. Peisajul ce ni se oferea vederii din acel loc, sau din locurile pe unde ne-am plimbat era si el in armonie cu corul acela minunat al naturii. Dunarea vazuta de sus este superba, iar privind spre linia orizontului, ochii nu vor intalnii bariere in calea privirii decat departe, in Serbia, in locul in care muntii lor incep sa creasca in altitudine. Astfel privirile tale pot trece peste o multime de orase sarbesti, mai intai cele de la malul Dunarii, apoi cele din ce in ce mai indepartate, pana se ajunge la contactul cu muntii. Iar acest spectacol ramane la fel de placut si pe timpul noptii, cand milioane de lumini scot in evidenta orasele si satele sarbesti, dar si putinele sate romanesti ce se pot zari de acolo. 

Cred ca v-ati dat seama deja ca am petrecut o saptamana minunata, o fantezie in doi, ca ne-am intors de acolo extrem de relaxati si multumiti, cu noi forte gata sa atacam sesiunea ce se apropie cu repeziciune. Poate voi reveni pe viitor cu poze din aceasta excursie (nu va promit, dar eu asa sper), iar atunci veti putea vedea si voi pe unde am umblat.

Simpozion

Ieri a fost pentru mine o zi plina... O zi plina, dar placuta in acelasi timp si, cu siguranta, o zi din care am plecat cu multe cunostinte noi si folositoare, cu o perspectiva usor diferita asupra vietii mele de studenta, si, poate, chiar si asupra vietii mele profesionale viitoare.

Vreti sa stiti de ce? Ei bine, pentru ca ieri am participat la Simpozionul National Studentesc de Geografie din Timisoara. Un eveniment pentru care am avut mari emotii inca de cu mult timp inainte si care s-a desfasurat nesperat de bine. Avand in vedere ca atat eu, cat si prietenul meu, suntem abea in anul doi, faptul ca am participat la aces simpozion a fost un lucru total neasteptat pentru celelalte persoane aflate acolo, un lucru care ne-a adus multe laude, atat din partea profesorilor prezenti la eveniment, cat si din partea colegilor nostrii mai mari.

Pentru cei care nu sunteti obisnuiti cu astfel de evenimente, am sa va spun ca la ele, de obicei, participa studentii din anul III, sau cei de la master, cu alte cuvinte, cei care au apucat sa lucreze si sa studieze o bucata destul de consistenta din lucrarea lor de licenta sau de dizertatie. Putini sunt cei care in anul II isi stiu subiectul, si cu atat mai putini cei care au inceput sa lucreze. Dar sa nu credeti ca ma laud (desi poate o fac, asa, umpic), nici eu nu am lucrat prea mult. Adica, in momentul in care am aflat de conferinta am inceput sa lucrez (e drept, subiectul il stiam de dinainte), iar pentru a realiza prezentarea cu care m-am prezentat la simpozion nu cred ca am lucrat mai mult de zece ore (cred ca nici atat). Insa am avut un rezultat relativ bun, m-am descurcat destul de bine si, chiar daca nu am avut cea mai buna lucrare (era de asteptat), sunt extrem de fericita pentru ca am participat, iar acest lucru ma va ajuta ca lucrarile mele de anul viitor sa fie mult mai bune decat cea cu care m-am prezentat ieri.

Dar sa trecem si la alte impresii despre acest simpozion, decat la cele, ca sa zic asa, stiintifice. Sunt convinsa ca multora vi s-ar parea mult mai amuzant sa va povestesc despre faptul ca am stat 15 ore pe tocuri, din care vreo 6 ore le-am petrecut plimbandu-ma prin oras impreuna cu studentii din celelalte centre universitare ale tarii, motiv pentru care acum ma dor talpile de abia mai sunt in stare sa merg, iar coapsele si fesele mele se resimt acut prin febra musculara. De asemenea, mai cred ca vreti sa-mi auziti impresile despre ceilalti studenti, iar eu am sa va spun ca mi-au parut foarte simpatici, ca ne-am inteles foarte bine si ca sunt convinsa ca pe viitor nu pot iesi decat lucruri bune din aceste cuostinte (cine stie, poate candva vom deveni colaboratori - atunci cand noi vom fi mari oameni de stiinta :)) ). Am invatat multe de la ei (ei fiind mai mari ca mine), am aflat despre diferentele dintre centrele univeristare... A fost intresant, amuzant si placut.

Am sa inchei spunand ca abea astept sa vina anul viitor, caci atunci voi merge la cat mai multe simpozioane se va putea (eu sper ca la toate).

Orasul nostru

Acum realizez ca a trecut atat de mult timp de cand am incetat sa postez relativ constant cate ceva pe blog, incat s-au adunat atat de multe lucruri care ar putea fi povestite... Unele dintre ele au devenit atat de indepartate, incat memoria mea le-a alterat deja si mi-ar fi foarte greu sa le redau relativ fidel (relativ fidel, caci intodeauna va fi vorba de subietivitate, doar nu vorbesc decat din perspectiva mea). Care ar fi acele lucruri? As putea vorbi despre ultimele doua piese de teatru la care am fost, despre primul volum din Stapanul Inelelor pe care l-am citit, sau pur si simplu despre viata mea (e destul de plina in ultimul timp, asta dupa o lunga perioada de pauza in care n-am facut mare lucru). O alta idee pe care o am ar fi sa combat un alt articol ce l-am citit pe un alt blog, o chestie ce necesita un comentariu mai lung decat acelea pe care le faci imediat dupa ce citesti articolul.

Dar eu voi alege sa vorbesc despre una din piesele de teatru. Din doua motive: primul este acela ca pana acum nu am vorbit despre nicio piesa de teatru, iar acesta ar fi un bun inceput, iar al doilea (cel care m-a determinat sa aleg aceasta piesa si nu pe cealalta) este faptul ca sora-mea joaca in piesa. Veti primii mai multe detalii despre asta dupa ce vorbesc despre piesa, care este chiar foarte buna.

Actiunea se petrece intr-un oras din Statele Unite, la inceputul secolului XX, fiind impartita in trei acte: Viata, Dragoste si casatorie si Moarte si eternitate. Nu vreau sa dau prea multe detalii in ceea ce priveste desfasurarea actiunii, niciodata nu mi-a placut sa fac asta (desi intr-o piesa de teatru nu este prea important ca actiunea sa nu fie cunoscuta de dinainte). Am sa va spun doar ca in centrul atentiei sunt doua familii, ce locuiesc in case alaturate, copiii acestora fiind in centrul atentiei si ajungand sa se casatoreasca. Piesa este o ilustrare a vietii din acea perioada, dar si a problemelor cu care se confrunta oamenii in viata de zi cu zi, avand numeroase momente comice. Piesa este pusa in scena intr-o maniera moderna, decorurile fiind mai mult sugerate. O piesa care chiar merita vazuta.

Si acum, revenind la surioara mea, ea joaca in aceasta piesa un rol de fantoma. Circumstantele in care a ajuns ea aici poate le voi explica cu o alta ocazie (asta daca voi avea timp, inspiratie sau chef), vroiam doar sa spun ca sunt foarte mandra de micuta mea surioara de 11 anisori.

Curs de speologie

Ieri am facut un lucru pe care vroiam sa-l fac inca de cand eram in clasa a X-a: m-am inscris la un curs de speologie. De ce abea acum? Ar fi o groaza de spus pe tema asta si, adevarul este, ca nici macar eu nu stiu care este adevaratul motiv pentru care n-am facut asta pana acum. Cel mai probabil este din cauza ca nu am vrut s-o fac singura, iar acum am putut sa fac acest lucru impreuna cu prietenul meu. 

Dar nu stiu daca are rost sa dezbat acum motivele care m-au retinut sa fac acest lucru pana acum, mai bine ar fi sa va impartasesc cateva din primele impresii despre acest curs. Adevarul este ca mi s-a parut foarte interesant si ca abea astept sa incep sa invat efectiv tehnicile de speologie alpina. Altfel, fiind studenta la geografie, majoritatea informatilor pe care noi le vom primi despre pesteri (clima, viata din pesteri, fenomenele de formare a pesterilor si a formatiunilor din interior, etc.) le cam stiu, caci noi am invatat asta si la facultate. Mai ales eu, care pana acum am sustinut doua proiecte despre pesteri (poate ar trebui candva sa va povestesc si voua despre ele). 

Ieri ne-au vorbit mai mult despre istoria speologiei (un scurt istoric atat la nivel mondial, cat si in ceea ce priveste cluburile speologice din Romania) si despre echipamentul necesar intr-o tura de mers pe munte. Am ramas uimita sa constat ca stiam destul de multe chiar si despre istoria speologiei. In ceea ce priveste echipamentul, aici ma si asteptam sa stiu. Eu nu stiu, daca v-am mai spus asta vreodata, dar parintii mei au facut alpinism, iar eu am mers adeseori cu ei pe munte, deci era normal sa stiu.

Acum, daca vreti cateva cuvinte in ceea ce priveste oamenii de acolo (va asigur ca vor fi doar cateva, caci n-am apucat sa-i cunosc prea bine), am sa va zic exact ce le-am zis si parintilor mei aseara: unii dintre ei mi-au parut extrem de simpatici, altii poate doar ciudati, iar despre unii dintre ei inca n-am reusit sa-mi fac o parere. Pe perioada cat dureaza acest curs cred ca voi avea destul timp, iar eu intuiesc ca va fi o experienta placuta...

Nightwish

Stiu ca daca scriu acum risc ca postul acesta sa fie influentat foarte tare de euforia ce m-a cuprins in timpul concertului si sa nu pot reda evenimentele foarte realist. Pe de alta parte, daca as lasa asta pentru o alta zi, as pierde mult din sentimentele si din puterea de definire a starii ce m-a cuprins in timpul concertului. Si, avand in vedere ca am de gand sa vorbesc despre mine si despre felul in care s-au vazut lucrurile prin ochii mei, nici nu cred ca merita sa ma mai preocupe cat de rational si de exact voi reda totul.

Adevarul este ca imi e greu sa gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie ceea ce am trait. Imi e teama ca orice as spune nu va reda starea mea, nu va ilustra fericirea pe care am simtit-o chiar si numai stiindu-ma prezenta la primul concert rock la care am asistat vreodata. Pentru inceput voi zice ca milionul pe care l-am dat sa meritat din plin. Iar mai departe, desi vreau sa vorbesc despre Nightwish, voi lua pe rand toate formatile care au cantat.

Subscribe... Nu prea multa lume, evenimentul abea incepuse. Am intrat inauntru si, dupa ce m-am invartit o vreme pe acolo, m-am postat undeva la mijlocul spatiului ingradit si am zis ca-i voi asculta. Nu-i mai auzisem pana acum. Dupa ce-am facut-o nu pot spune nici ca mi-au placut, nici ca mi-au displacut. Cred ca cel mai potrivit ar fi sa zic ca au fost interesanti. Un metal cu ceva influente de prin jazz sau din muzica populara, din pacate bass-ul era setat cam tare si nu prea puteai sa urmaresti bine linia melodica. Sau poate era de vina doar faptul ca inca nu se adunase suficienta lume si nu se incinsese atmosfera. Oricum, am folosit timpul cat am stat acolo pentru a privi in jur, pentru a admira imbracamintea unora. Si n-am dus deloc lipsa de material in aceasta directie. Erau acolo unele fete cu niste rochii atat de interesante, cu niste machiaje ca de scena, ca sa zic asa, ce mai, aproape niste opere de arta pe picioare. M-au facut sa ma intreb cam cat au cheltuit fetele acelea pentru acest concert. Si, cu toate ca nu contest ca erau interesante si ca atrageau intr-adevar multe priviri, m-au facut sa ma intreb daca asta le face sa se simta mai bine. Caci si eu, care nici macar n-am avut o bluza neagra, numai pantaloni, m-am simtit foarte bine. Si daca credeti ca spun asta pentru ca sunt invidioasa... ei bine, poate pe unele care aveau niste rochii superbe, insa majoritatea erau doar artistice, nu neaparat frumoase.

A urmat Pain. Deja se stransese mai multa lume si atmosfera incepuse sa se incinga. Mi-am intrat si eu in rol, m-am destins si am inceput sa ma simt foarte bine. In timpul primelor piese am fost umpic mai timida, insa muzica era suficient de antrenanta incat sa ma faca sa-mi dau drumul. Spre sfarsit m-am lansat intr-un headbanginig de am reusit sa fac niste oameni in trecere sa se opreasca si sa se uite la mine. Voi vedea eu cum voi sta cu durerea de cap in timul zilei de maine din cauza acestui fapt, insa atunci m-am simtit foarte bine.

S-a terminat si Pain, urma sa inceapa Nightwish. Trebuia sa ajung mai in fata, trebuia neaparat sa reusesc sa-i vad. Am inaintat cam jumatatea distantei care era intre scena si locul in care ma aflam eu initial. De aici am asistat la toate pregatirile care s-au facut pentru ca trupa sa poata intra in scena. Am privit cum au fost aduse instrumentele, apoi cum s-a testat sunetul, luminile, flacarile, fumul, toate, si, adevarul este ca emotia crestea pe masura ce vedeam toate lucrurile infaptuindu-se. Nu-mi venea sa cred ca urma sa asist la un eveniment la care visasem de atata vreme. Nu-mi venea sa cred ca ma aflam acolo, gata sa transform unul din visele mele in realitate. Si, cum stateam acolo si priveam acei oameni muncind, imi dateam tot mai tare seama ca aceasta e realitatea si tot mai mult mi se parea ca visez.

La zece fix era programat sa cante Nightwish. La zece fix toata treaba era gata si toate instrumentele erau pregatite, astaptandu-i doar pe cantareti sa-si ocupe locurile. Dupa o asteptare de doua - trei minute si-au facut si acestia aparitia in uralele publicului. Trebuie sa marturisesc ca am ramas surprinsa sa o vad pe Anette blonda. Nu stiu cat de veche e schimbarea, insa eu n-am mai cautat de mult timp poze cu ea, asa ca mi-o inchipuiam tot bruneta. Eram, cu toate acestea, extrem de incantata si euforica ca pot s-o vad. Putin mai greu, e adevarat, caci se postase un tip foarte inalt in fata mea, dar am reusit sa vad acceptabil.

Prima melodie cantata a fost 7 Days To The Wolves. Au mai cantat Wishmaster, The Siren, Romanticide, Dark Chest Of Wonders, The Poet And The Pendulum, Amaranth, Sahara si altele. A fost de-a dreptul superb, iar de incheiat, au incheiat cu melodia Wish I Had An Angel. Daca ar trebui sa mai gasesc un alt apelativ in afara de minunat, foarte fain, de-a dreptul mirific, incantator, magic, as spune ca a fost prea scurt. Si inca n-am descris totul in cuvinte. Nici macar n-am corbit de flacarile care tasneau in ritmul muzicii, fasiile rosii ce au zburat la un moment dat spre public sau artificile care explodau odata cu bataile tobei sau alte tipuri de artificii. De cantat am zis deja ca s-a cantat foarte fain, iar la acestea se adauga euforia si voia buna a publicului gata sa ofere totul pentru a asculta melodiile formatiei Nightwish.

As putea spune mai multe. Sigur ca as putea, caci niciodata cuvintele nu sunt suficiente pentru a vorbi de sentimente, senzatii. Insa ma opresc aici, pentru ca sunt foarte obosite si un somn mi-ar prinde perfect. Voi trebuie doar sa stiti ca acest eveniment m-a facut foarte fericita si daca vreti sa aflati mai multe date, intrebati.