Viaţa nu e o poveste

Viaţa mea nu e o poveste. Nu mi se întâmplă niciun lucru care să o facă interesantă, nimic care se o facă o viaţă ce să merite a fi povestită astfel încât mii de oameni să asculte cu gurile căscate, iar motivul pentru care continui să postez pe acest blog nu este acela că aş considera vreunul din evenimentele din viaţa mea atât de importante încât puţinii cititori să moară fără a citit despre el, ci pentru că cred că sunt capabilă să scriu la un nivel acceptabil, pentru că simt nevoia să scriu şi, odată cu această nevoie, vine şi aceea de a fi citit de cineva ceea ce am scris, de a avea un feed-back oarecare.

Dar mă abat de la subiect. Spuneam că viaţa mea nu este o poveste. Nu este o poveste, dar asta nu înseamnă de loc că nu este extraordinară, nu înseamnă că, în prezent, nu pot spune că viaţa mea se apropie de perfecţiune atât de mult cât se poat întâmpla aacest lucru. Şi da, chiar dacă nu este o poveste, şi chiar dacă sunt conştientă că acum vreo doi-trei ani acest lucru m-ar fi făcut să fiu foarte tristă şi să cred că nu am nici un sens, deci, cu toate acestea, sunt fericită. Şi pot afirma sus şi tare că sunt una dintre cele mai fericite persoane din câte cunosc eu. De ce? Am să vă explic.

În primul rând, în prezent nu-mi lipseşte nimic. Familie sănătoasă am. Ce pune pe masă am. Un acoperiş deasupra capului am. Cel mai minunat iubit din lume, care e mereu aici pentru mine, care mă iubeşte chiar şi atunci când sunt nervoasă, tristă, urâtă sau în cea mai nasoală stare a mea am. Ceva bani care să mă ajute să-mi fac din când în când câte o poftă măruntă (e drept, nu prea mare) am. Mai mult de atât ce mi-aş putea dori. N-am nevoie nici de yaht-uri, nici de maşini scumpe, nici de conturi de milioane, nici de sute de persoane roind în jurul meu şi spunându-mi că mă adoră. N-am nevoie de haine de designeri, cred că la fel de bine îşi face treaba şi o rochie chinezească sau una luată de la reduceri, de o calitate medie (e drept, nu proastă, că nu economisesc bani purtând haine de unică folosinţă). Singurul lucru de care am nevoie pentru a fi eu fericită este să ştiu că persoanele din jurul meu, persoanele care îmi sunt dragi, sunt sănătoase, fericite şi că eu sunt capabile să le aduc uneori zâmbetul pe buze, chiar dacă prin cel mai mărunt gest de care sunt eu capabilă. Şi singurul lucru care îmi aruncă o uşoară umbră asupra fericirii mele este faptul că ştiu că mai există şi momente în care îi întristez pe aceea pe care îi iubesc, că nu pot să fiu mereu perfectă pentru ei, aşa cum încearcă să fie ei pentru mine.

Un al doilea aspect legat de fericire, de propria mea fericire, este aceea că eu nu o consider pe aceasta a depinde de vreuna din situaţile exterioare. Fericirea este o stare de spirit, şi ţine de tine, de gândurile şi trăirile tale dacă ajungi să o simţi sau nu. Şi o primă cale în atingerea fericirii este mulţumirea şi acceptarea. Nu mulţumirea de sine, căci aceasta duce la plafonare şi stă în calea avansării tale pe scară personală sau profesională. Mă refer la mulţumire şi acceptare faţă de lucrurile pe care ţi le-a dat viaţa, faţă de acele lurcuri ce nu pot fi schimbate decât în situaţi extreme, la care nici nu merită să visezi. Fericirea nu are condiţii. Dacă spui "Voi fi fericit când..." deja îţi împiedici fericirea. Căci s-ar putea să realizezi ce îţi propui, sau s-ar putea să nu. Iar apoi, când vei ajunge acolo, tot nu vei fi fericit, căci vei găsi singur un alt obstacol pe care să-l aşezi în calea propriei tale fericiri. Aşa că... Sunt fericită că trăiesc, că am toate câte am (multe sau puţine, depinde doar de locul din care priveşti). Şi niciodată nu mă uit să văd câţi au mai multe decât mine (desigur că găsesc destui), eu mă uit în jur şi observ că sunt mulţi care au mult mai puţin decât mine. Şi printre ei sunt chiar mai multe persoane fericite decât printre cei ce au mai multe. Şi mai trebuie acordată atenţie unui amănunt: mai multe în ce sens? Căci pentru mine nu au valoare bani atunci când ai probleme cu familia, când ţi-au murit din copii şi toţi din jur te urăsc. Când şti că banii pe care îi ai provin din surse dubioase şi nu mai poţi dormi liniştit noaptea de teama momentului în care va trebui să plăteşti pentru toate câte ai făcut.

Dar am vorbit cam mult şi iar m-am abătut de la subiect. Aşa că, reţineţi: viaţa mea nu e o poveste. Din afară poate părea plictisitoare, lipsită de noimă sau sens, fără evenimente ieşite din comun, însă, din interior, vă asigur eu că e grozavă. Şi ţin să le mulţumesc prietenilor, familiei şi minunatului meu iubit pentru tot ceea ce reprezintă ei pentru mine.

Femei speciale

Inca de cand am aflat de initiativa Avon de a descoperi femeile speciale din viata noastra, am inceput sa ma gandesc la cine ar putea fi acestea in viata mea. Si am sa zic de la inceput, ca sa evit confuzile care ar putea aparea pe parcurs, ca mai mult decat titlul acestei campanii nu l-am citit. Nu stiu exact la ce se asteapta ei de la aceste femei, care trebuie sa fie talentele si caracteristicile lor, insa doar acest titlu, de unul singur, mi-a dat o tema de gandire. 

Si de ce se intampla asta? Ei bine, pentru ca imi e relativ greu sa gasesc un model feminin in viata mea. In subconstientul meu exista o regula care spune mereu ceva de genul acesta: "barbatii mai buni ca tine trebuie admirati, dar cu femeile esti mereu in competitie, incearca sa le depasesti, incearca sa fi cea mai buna!". Si cu toate astea, au fost femei pe care le-am admirat, insa modelele mele in viata au fost, de obicei, imaginare. 

Totusi, daca ar fi de vorbit, despre cine as putea sa vorbesc? Prima care imi vine in minte este mama mea. Cred ca este un lucru normal, orice fata isi va aprecia mama, iar aceasta va fi femeia fata de care simtul competitiei va fi extrem de redus. Nu vreau sa vorbesc acum despre ea, caci acum singurul meu scop este de a trece in revista femeile speciale din viata mea, pentru a putea vorbi despre ele in articolele viitoare. Poate, intre timp voi citi si termenii acelei campanii si voi putea face si eu cateva nominalizari.

O alta femeie speciala din viata mea a fost profesoara de fizica. Despre ea am vorbit deja de cand am terminat liceul, cei curiosi pot sa citeasca. Trecand mai departe, ma voi opri tot asupra unei figuri din perioada liceului, si anume, profesoara de biologie. Si acum realizez cat de important este sa vorbesc despre ea, si va trebui sa fac asta cat mai curand. Nu se poate sa vorbesc doar de cea de fizica si de aceasta nu. Adevarul e ca si ea este un model. 

Tot modele voi gasi si printre profesoarele mele din generala: diriginta si profesoara de franceza. Despre ele va fi dificil de vorbit, caci nu am niciun fel de insemnari despre ceea ce au insemnat ele pentru mine la momentul acela, insa voi incerca, cand voi ajunge la acest subiect, sa vorbesc despre influenta pe care inca o exercita si acum asupra mea, si despre faptul ca mai am momente in care ma gandesc admirativ la ele.

Un model, poate ciudat, a reprezentat-o si una din colegele mele de liceu. Cateva cuvinte am spus despre ea, candva, pe blog, insa poate ca s-ar cuveni sa-i aloc un spatiu mai vast. 

Tot modele pot sa-mi gasesc si in facultate, in figura uneia sau a doua profesoare. Insa despre ele am hotarat sa nu vorbesc inaite sa termin facultatea. 

Si iata ca am reusit sa gasesc mai multe modele feminine decat m-as fi asteptat. Daca vreti sa aflati mai multe despre ele, urmariti postarile ulterioare...

Concert Cargo si Phoenix

Atat ieri, cat si alaltaieri am avut ocazia sa iau parte la doua concerte foarte faine, concerte date cu ocazia aniversarii a 100 de ani de salubritate in Timisoara. Dar nu ocazia este importanta, ci concertele in sine, care au fost foart faine.

In mod clar, Phoenix au fost mult mai buni decat cei de la Cargo (care au fost buni, la randul lor), si asta cu toate ca sonorizarea a fost mai proasta sambata seara. In schib baietii sunt cu adevarat profesionisti, si cred ca toti reprezinta nume mult mai grele in muzica romaneasca decat cei de la Cargo. 

Dar na, nu vreau sa ma lansez intr-o dezbatere de genul cine e mai bun decat cine. Sunt sigura ca fiecare din voi are deja propria parere pe aceasta tema, si adevarul e ca ambele formatii sunt bune, iar asta e ceea ce conteaza. Avand in vedere ca le ascult pe amandoua, nu cred ca sunt persoana care sa o ridice in slavi pe una dintre ele si sa o coboare pe cealalta

De altfel, nici nu a fost acesta scopul pentru care m-am apucat sa scriu, ci pentru a va impartasi si vouadin bucuria mea in ceea ce priveste faptul ca am putut asista la aceste concerte, ambele fiind niste lucruri pe care imi doream de mult sa le fac. Cred ca nu mai are rost sa ma lungesc cu vorba, am sa va las si pe voi sa ascultati cateva melodi care mi-au placut, am sa va mai arat cateva poze... sper sa va multumeasca :P

 

 

 Mai multe poze, in curand, pe facebook...

Orasul nostru

Acum realizez ca a trecut atat de mult timp de cand am incetat sa postez relativ constant cate ceva pe blog, incat s-au adunat atat de multe lucruri care ar putea fi povestite... Unele dintre ele au devenit atat de indepartate, incat memoria mea le-a alterat deja si mi-ar fi foarte greu sa le redau relativ fidel (relativ fidel, caci intodeauna va fi vorba de subietivitate, doar nu vorbesc decat din perspectiva mea). Care ar fi acele lucruri? As putea vorbi despre ultimele doua piese de teatru la care am fost, despre primul volum din Stapanul Inelelor pe care l-am citit, sau pur si simplu despre viata mea (e destul de plina in ultimul timp, asta dupa o lunga perioada de pauza in care n-am facut mare lucru). O alta idee pe care o am ar fi sa combat un alt articol ce l-am citit pe un alt blog, o chestie ce necesita un comentariu mai lung decat acelea pe care le faci imediat dupa ce citesti articolul.

Dar eu voi alege sa vorbesc despre una din piesele de teatru. Din doua motive: primul este acela ca pana acum nu am vorbit despre nicio piesa de teatru, iar acesta ar fi un bun inceput, iar al doilea (cel care m-a determinat sa aleg aceasta piesa si nu pe cealalta) este faptul ca sora-mea joaca in piesa. Veti primii mai multe detalii despre asta dupa ce vorbesc despre piesa, care este chiar foarte buna.

Actiunea se petrece intr-un oras din Statele Unite, la inceputul secolului XX, fiind impartita in trei acte: Viata, Dragoste si casatorie si Moarte si eternitate. Nu vreau sa dau prea multe detalii in ceea ce priveste desfasurarea actiunii, niciodata nu mi-a placut sa fac asta (desi intr-o piesa de teatru nu este prea important ca actiunea sa nu fie cunoscuta de dinainte). Am sa va spun doar ca in centrul atentiei sunt doua familii, ce locuiesc in case alaturate, copiii acestora fiind in centrul atentiei si ajungand sa se casatoreasca. Piesa este o ilustrare a vietii din acea perioada, dar si a problemelor cu care se confrunta oamenii in viata de zi cu zi, avand numeroase momente comice. Piesa este pusa in scena intr-o maniera moderna, decorurile fiind mai mult sugerate. O piesa care chiar merita vazuta.

Si acum, revenind la surioara mea, ea joaca in aceasta piesa un rol de fantoma. Circumstantele in care a ajuns ea aici poate le voi explica cu o alta ocazie (asta daca voi avea timp, inspiratie sau chef), vroiam doar sa spun ca sunt foarte mandra de micuta mea surioara de 11 anisori.

Black Swan

De mult timp vroiam sa fac aceasta postare, insa ori timpul, ori alte lucruri pe care la momentul respectiv le-am considerat mai importante, m-au oprit. Si iata ca am ajuns sa o fac abea acum, la aproape o luna dupa ce am vazut filmul. 

Poate ca o parte din detalii au disparut din mintea mea, sau nu mai sunt la fel de clare, insa pot sa afirm cu certitudine ca filmul mi-a placut. Desigur, nu trebuie sa uit sa mentionez faptul ca deja o admiram pe Natalie Portman in momentul in care am vazut filmul, si ca acest film mi-a atras atentia inca de dinainte de a aparea pe piata, dupa ce am vazut ca ea se afla in distributia acestui film. Desi primul lucru care mi-a atras atentia la acest film a fost titlul. Dar, cum as fi in stare sa creez o intreaga filozofie pe aceasta tema, am sa ma aptin sa mai spun ceva si am sa trec la a vorbi efectiv despre film.

Desi, dupa cum am spus, mi-a atras atentia din prima, nu am crezut ca va fi chiar asa de bun. M-as fi asteptat la un film care sa trateze aceasta poveste dramatica intr-un cu totul alt fel, mult mai fad, mult mai putin atractiv. Stiam ca Natalie avea sa faca un rol bun, insa nu m-as fi asteptat ca si subiectul filmului sa fie atat de interesant. 

Dar despre ce este vorba in film? Am sa incerc sa vorbesc despre asta fara a da prea multe detali si fara a strica farmecul filmului pentru cei care nu l-au vazut. De altfel, mi-ar fi si destul de greu sa fac acest lucru, caci cred ca, chiar si in momentul in care ai sti destul de bine cu trebuie sa evolueze filmul de la inceput si pana la sfarsit, tot ai mai avea cu ce sa-ti delectezi privirea si mintea. In film este vorba despre o fata care incearca sa atinga perfectiunea. In cazul ei, aceasta perfectiune consta intr-o perfectiune a dansului. Cum e si normal, aceasta dorinta acerba si disperata de a fi perfecta nu poate sa nu lase urme si sa nu o schimbe, ajungand, in final, sa o distruga. Am auzit multe persoane spunand ca filmul ar fi umpic cam exagerat, mie insa nu mi se pare a fi decat un film plin de metafore excelent realizate. Sunt prezente o serie de scene... umpic sf, care mie imi par, insa, a fi doar niste metafore a modului in care eul uman se confrunte mereu cu doua idei de origine opusa, neputand sa-i dea ascultare decat uneia singure. Practic, filmul prezinta povestea unei fete in care partea ei negativa incearca cu disperare sa invinga partea pozitiva, totul doare pentru a atinge un scurt moment de perfectiune.

Nu cred ca are rost sa vorbesc mai mult. Cei ce ati vazut filmul, stiti deja despre ce este vorba, iar celor ce nu l-au vazut, eu le recomant sa-l vada cat mai repede, caci chiar este un fil ce merita vazut...

colegi de clasa (4)

Uite ca mai am de vorbit doar despre niste colegi si dupa aceea voi termina cu ei chiar si pe acest plan. Ce trist, nu? Asta e, voi continua sa sper ca ne mai vedem pana cand voi vedea ca e asa... Si acum...

Draghita - cu ea n-am fost colega decat doi ani, din pacate. Totusi, acest timp a fost suficient pentru a intelege ca este o persoana foarte prietenoasa, foarte deschisa, foarte vorbareata si vesela. Inarmata cu un bagaj de povestiri pe care este gata sa il rascoleasca oricand este nevoie de o noua tema de discutie, oricand noi ramanem fara idei.

Marinela - in ultimul timp cu ea am stat in banca. Cum colega cu care statea ea inainte a cam parasit-o, am profitat de ocazie pentru a evada din prima banca, unde statusem eu pana atunci. Mie mi-a parut o fata buna si gata sa-mi ofere ajutor. Imi amintesc si acum cum ma ajutat la o teza pentru care eu n-am invatat si a avut grija sa scrie toate raspunsurile suficient de mari ca sa le pot vedea si eu, care stateam in fata ei in banca, insa ma mutase profesoara cu fata la ea.

Binka - e vorba de fata cu rochie alba din aceasta poza. N-am postat o poza in care se afla singura pentru ca nici una din cele pe care le am nu mi s-a parut convenabila. Ce sa spun despre ea? A fost una din fetele cu cel mai mare succes la baieti de la noi din clasa. A fost de asemenea una dintre fetele care mai chiulea impreuna cu mine, sau, mai bine zis, eu chiuleam impreuna cu ea.

Alina - sportiva clasei noastre. Intodeauna o invidiam pentru faptul ca putea sa lipseasca mai mult de la scoala pentru ca facea basket si sa-si ia motivari de la antrenoarea ei. In clasa a IX-a, pe cand mergeau toti cei care stateau prin zonele Mehala, Bucovina, Dacia, Gh. Lazar, etc. pe jos deoareca nu era tramvai, mai mergeam impreuna acasa sau, pana intr-un punct de unde continua fiecare pe drumul ei. Apoi, dupa ce a aparut tramvaiul, am mai mers un timp impreuna si cu el, pana cand eu am incetat sa-l mai folosesc si mergeam zilnic pe jos.

Si acestea fiind zise, am reusit sa vorbesc despre toti colegii mei. As mai fi eu de adaugat in capatul aceste cozi (eu care am fost ultima din catalog) si atunci ar fi o lista completa. Insa despre mine nu vorbesc, ii las pe altii s-o faca.

colegi de clasa (3)

Dragii mei colegi despre care n-am vorbit ieri sper sa ma scuze si sa inteleaga ca am procedat astfel doar pentru ca am fost plecata si nu din lipsa de dragoste. Dovada este faptul ca m-am intors si acum sunt gata sa va impartasesc din nou dragostea mea.

Cristina - cu siguranta o fata foarte inteligenta. O fata care scrie foarte frumos, o fata care citeste. Noi doua mereu mergeam la olimpiada de fizica (ma rog, nu numai noi doua, dar eram si eu, si ea printre cei care participau). N-am vorbit foarte mult cu ea, dar nici ca n-am vorbit de loc nu pot spune. Oricum, acele discutii pe care le-am purtat au fost o dovada suficienta a faptului ca e o persoana care se descurca pe absolut orice tema de discutie.

Claudiu - stiu multe fete care au suspinat (mai mult sau mai putin) dupa el :)). Ok, acum, lasand gluma la o parte si spunand ceva serios despre el... pot spune ca dintre baietii de la noi din clasa el este cel care s-a schimbat cel mai mult. Daca priveste o poza din clasa a IX-a cu el nici n-o sa-ti vina sa crezi ce mutra de baietel cuminte si timid avea la vremea aceea. S-ar putea zice ca este o dovada a felului in care te poate schimba sentumentul de incredere in tine.

Iuliana - cea mai micuta colega a mea (si sper sa nu te superi daca citesti asta, pentru ca ti-o spun cu drag). Singura mea colega despre care stiu sigur ca-mi citeste blogul, lucru pentru care ii multumesc! E important pentru mine sa stiu ca am cititori. Altfel, este o fata desteapta, frumoasa, vesela, deschisa... Intodeauna a dat dovada de spirit de colegialitate, a aratat mereu ca se simte bine alaturi de colegii ei.

Oana - o fata buna si darnica. Nu stiu de ce, dar eu mereu am considerat-o asa. Au fost multi colegi care au condamnat-o (ca sa zic asa) pentru tentinta ei de a exagera lucrurile, eu insa m-am straduit s-o inteleg si atunci am descoperit ca este o fata buna. Am descoperit ca are multe calitati si am socotit nedrept sa pun defectele in fata. Oricum, cred ca a inteles si ea cum stau lucrurile si si-a extirpat singura defectele (sau cat a putut din ele) lucru pentru care merita din nou laudata.

Karina - eu foarte mult am apreciat-o pe fata asta. De ce? Pentru ca este ea insasi. Pentru ca nu ii este frica sa se poarte exact asa cum ii vine, sa faca exact ceea ce ii vine si ce o face fericita. Nu ii este frica sa gandeasca altfel decat ceilalti si nici sa afirme ca o face. Nu-i este frica sa mearga in contra curentului, nu ii este frica sa aibe proprile ei opini si idei. Si, in afara de asta, ceea ce gandeste ea este atat de similar cu proprile mele ganduri si atat de conform cu principile si valorile mele. Ea are doar mai mult curaj de a-si afirma unicitatea decat mine. Si cred ca este si mai desteapta decat mine.

Alin - a fost criticat mereu de toata clasa si, oricat as vrea, nu pot spune ca pe nedrept. A fost mereu imatur. Cu toate acestea mereu i-am acordat posibilitatea de a se corecta si am incercat mereu sa-l inteleg. Odata ce am priceput ca, de fapt, el sufera mult mai mult decat noi si ca tocmai acesta este izvorul comportamentului sau, am incetat sa ma mai supar pe el. Pur si simplu este imposibil sa te superi pe un om a carui motivatie o intelegi. Si are si el partile lui bune, dar ar trebui sa invete sa le cultive pe acelea in detrimentul celorlalte.

colegi de clasa (2)

Cum am spus, revin sa continui ceea ce am inceput ieri si sa vorbesc despre inca sase colegi ai mei...

Roxana - colega mea de banca din orele de chimie (alaturi de Andrada) si o fata cu adevarat deosebita. Calma, linistit, vesela aproape mereu... O bomboana, ai putea spune, mai ales ca e si micuta de inaltime (chiar umpicut mai mica ca mine). Intodeauna am tinut foarte mult la ea si ne-am inteles mereu foarte bine...

Lavinia - cea mai colorata colega. Oricum, mereu am apreciat la ea dezinvoltura cu care face tot ceea ce doreste, faptul ca are curaj sa fie diferita sau, sa fie exact asa cum e ea (pentru ca, in fond, toti suntem diferiti, dar cei mai multi oameni incearca sa ascunda asta). O fata care poate parea superficiala la prima vedere, insa care este, de fapt, foarte desteapta si stie destul de clar ceea ce vrea ea de la viata...

Sidonia - cu ea am fost colega mai mult timp (adica din clasa I). A fost de foarte mare ajutor in timpul testelor si tezelor de la matematica, nu pentru ca nu m-as fi putut descurca singura, ci pentru ca ma puteam baza mereu pe ea la verificarea raspunsurilor si rezultatelor, cu atat mai mult cu cat am stat mereu una in spatele celelilalte (desigur, cu schimbari de-a lungul timpului, ba eu in fata, ba ea)...

Loredana - si pe ea o cunosc de mai multa vreme (suntem si vecine). Ce sa spun despre ea? A fost sefa clasei, a fost una dintre putinele persoane mai destepte decat mine pe care am avut ocazia sa le intalnesc. Mereu am apreciat-o...

Roxana Iancu - din pacate nu am petrecut prea mult timp in compania ei, cu toate ca era mereu in clasa. Totusi, mi-a parut o fata buna si linistita mereu... Nu stiu de ce, dar face parte din categoria acelor persoane despre care e greu sa vorbesti. Si in album i-am scris mai degraba o varza (mai ales ca nici n-am apucat sa-mi fac o ciorna inainte), dar sper sa ma ierte si...

Estera - se pare ca am apasat candva pe ceva si acum scriu subliniat si nu stiu cum sa schimb asta, dar fie. In ceea ce o priveste pe Estera... cred ca ma voi margini la a vorbi despre clasa a IX-a, cand am stat cu ea in banca, si despre care pot sa spun ca a fost clasa in care am copiat cel mai mult. A fost o perioada interesanta...

colegi de clasa (1)

Am promis si ma tin de cuvant. Am promis ca voi face ceva special pentru colegi mei si chiar de asta ma aflu in fata acestei pagini electronice, gata sa infaptuiesc ceea ce mi-am propus. Si ce mi-am propus sa fac? Sa iau toti colegii in ordine (ordine alfabetica) si sa gasesc cate ceva dragut de spus despre ei. Pentru ca o merita. Pentru ca au fost colegii mei si in cazul in care nu-i voi mai vedea (ceea ce sper din suflet sa nu se intample) imi va fi foarte dor de ei si de zilele de scoala petrecute impreuna. Deci, ii voi lua in ordine alfabetica si voi vorbi despre ei...

Ramona - ar fi multe de spus despre ea. Mi-a fost partenera de chiuluri atunci cand se intampla sa mai chiulesc si sa nu plec acasa. Am ajuns astfel sa o cunosc destul de bine si sa-mi dau seama ca e o fata foarte desteapta, ca a mai citit si ea cate ceva, ca are principi de viata bine stabilite si de la care se abate cu greu (ceea ce e de apreciat, acum, cand majoritatea oamenilor se ghideaza dupa ideeile celor din jur si le e frica sa aiba si ei ideile lor propri). Mi-am dat seama si ca e putin complexata, lucru pe care nu-l prea inteleg, avand in vedere ca este una dintre cele mai frumoase fete de la mine din clasa. In rest, numai de bine despre ea...

Carla - una dintre cele mai artistice colege, daca pot sa spun asa. Si nu ma refer la aspect, ci la modul de a gandi. Foarte deschisa spre nou, pasionata de arta in toate formele ei, mereu zambitoare si vesela, mereu amuzanta, mereu o prezenta placuta. Intodeauna a fost o placere pentru mine sa-mi petrec timpul in compania ei. Sper ca nu ma va priva de acum in colo de aceasta placere :))

Bogdan - marele absent, nici nu i-am gasit o poza in care sa fie singur, dar e buna si asta cu profesoara de fizica. Mi-e foarte greu sa vorbesc despre el, avand in vedere ca si-a petrecut mult mai mult timp la bufetul scolii decat in clasa... Tot ce pot spune, din pacate, e ca... mi-a fost si el coleg...

Andrada - in albumul meu mi-a scris a adus vorba despre oamenii deosebiti pe care am avut eu ocazia sa-i cunosc de-a lungul timpului si a spus ca nu stie daca face si ea parte din ei. Ei bine, am sa ma folosesc de acest blog pentru a-i spune ca face parte. Ar trebui sa stie ca ea a fost chiar una dintre persoanele care a insemnat destul de mult pentru mine, ca a fost o persoana in fata careia m-am putut destainui pentru ca am simtit ca niciodata nu ma va judeca. Mi-a placut de ea de cand am cunoscut-o si lucrurile au ramas mereu asa. Sper ca si eu sa fi lasat o urma la fel de placuta in viata ei si sper ca ne vom mai vedea, acelasi lucru pe care il doresc de la majoritatea colegilor mei.

Paul - mi-a fost coleg de banca un timp... un timp destul de lung. Este probabil unul din cei mai maturi baieti din clasa noastra, cu siguranta simpatic si cu siguranta unul din cei mai prezenti in viata clasei noastre...

Claudia - pe ea, din pacate, n-am apucat sa o cunosc prea bine, insa cred ca e o fata buna si foarte deschisa. Cand am avut nevoie de ajutor de la ea mi l-a oferit. Mai mult... nu pot sa spun...

Din pacate ma voi opri aici, urmand sa continui maine ce am inceput, pentru ca e mult mai greu sa vorbesc despre colegii mei decat ma asteptam eu sa fie. Si nu pentru ca n-ar fi destule despus, ci tocmai pentru ca atunci cand sunt prea multe de zis iti e foarte greu sa alegi ce e mai potrivit. Si pentru ca tu apreciezi un om, dar foarte rar iti pui problema de ce il apreciezi. Sti ca e destept, frumos, amuzant sau orice alta caracteristica, dar nu sti sa detaliezi prea tare, nu sti niciodata sa spui ceea ce e mai potrivit. Spui mereu cate ceva si apoi, in final, realizezi ca ai uitat sa exprimi tocmai esenta. Apoi, ceea ce spun eu e ca o descarcare a sufletului, iar eu retraiesc toate emotile despre care vorbesc odata ce le scriu, ceea ce ma oboseste daca o fac la infinit.

Sper sa nu supar pe nimeni prin alegerea mea de a vorbi doar de sase colegi pe zi, iar cei care nu sunt cu primele litere ale alfabetului sa nu se simta lezati ca n-am vorbit astazi despre ei. Sa fie siguri ca nu e din lipsa de simpatie ci doar dintr-o incercare de a-mi organiza cumva treaba...

Profesoara de fizica

Am observat ca tot mai multi oameni vorbesc despre profesori pe bloguri... O fi vreo moda? Nu stiu, dar eu m-am hotarat sa ma alatur si eu acestui cerc al vorbitorilor despre profesori. Nu de alta, dar termin acum liceul si ar fi bine sa se stie ce gandesc si ce cred eu despre profesori. Ar fi bine sa-mi laud si eu una dintre putinele profesoare care a fost cu adevarat profesoara si, poate, daca voi mai avea chef, sa vorbesc despre greselile pe care altii le-au facut sau le fac...

Oricum, acesta va fi un post dedicat profesoarei de fizica, despre care cred ca pot spune ca a fost cea mai buna profesoara pe care am avut-o in tot liceul. Cu totii am iubit-o din prima clipa si nu a existat niciodata cineva care sa fi spus ca n-o place, nici macar cei ce aveau note mici, nici macar colegul meu care ajungea mereu in pragul corigentei si se salva si el cu greu abea in ultimele momente. Cred ca acest simplu adevar este suficient pentru a-i demonstra calitatea de buna profesoara, insa va voi explica in continuare si de ce am iubit-o.

Mereu ne-a expus materia ei cu daruire, cu bucurie, mereu se vedea ca-i face placere sa se afle in sala de clasa si ca nu ar fi preferat sa se afle oriunde altundeva in acel moment. Era fericita in mijlocul nostru si ne facea si pe noi sa fim fericiti in preajma ei. Si-a iubit materia mereu, astfel incat am ajuns si noi sa o iubim. Nu invatam pentru note, nu invatam de frica, invatam mereu pentru ca ne placea, pentru ca ceea ce ne spunea ea ni se parea incredibil de simplu si de frumos. Un timp chiar m-am gandit daca nu ar fi bine sa ma duc la facultatea de fizica. De fapt, inca ma mai gandesc la ea ca la o a doua facultate, eventual. Si doar ei ii datorez aceasta.

La orele ei nu am fost niciodata stresati. Noi mereu am avut obiceiul sa chiulim atunci cand nu invatam de pe la diverse ore, insa foarte putini au chiulit de la orele ei chiar si in aceste conditii. De fapt, cred ca un trei la ora ei nici n-ar fi parut asa o tregedie cum ar fi parut un cinci pe la alti profesori care se chinuiau sa te si faca sa te simti cat mai prost dupa ce ai luat aceea nota si care nu se puteau abtine sa nu te faca sa le urasti materia pe veci. Fizica nu cred sa fie cineva care s-o urasca, cu toate ca au fost destuli care sa fi luat note mici in decursul acestor patru ani in care am avut-o profesoara.

Acum vreau sa spun ca aprecierea noastra pentru ea este cu atat mai mare cu cat dirigintele nostru a fost cam absent in viata noastra de elevi, iar de la ea am putut primi toata dragostea de care acesta ne-a privat sau pe care, poate, pur si simplu n-a stiut sa ne-o arate. Ea, in schimb, mereu s-a preocupat de noi, mereu ne puteam plange la ea de diverse probleme pe care le aveam ca elevi, mereu ne consola atunci cand ne simteam nedreptatiti de diversi profesori. Chiar si acum, la banchet, de unde dirigintele nostru a lipsit, ea a venit si a dansat cu noi, a venit sa se intereseze de cum ne simtim si asa mai departe. Ea si cu profesoara de biologie, ca si ea a fost destul de simpatica. Iar acum, la sfarsit de liceu, ne-a pus pe toti sa scriem cate ceva din ceea ce ne reprezinta pe noi, ce ne-a marcat in timpul liceului, etc., lucruri care in alte clase au fost facute de catre diriginti.

Deci, trebuie sa-i multumesc astfel doamnei profesoare Corina Briac pentru dragostea pe care a depus-o in munca ei, pentru felul in care a stiut sa ne iubeasca si sa se faca iubita, pentru felul in care a stiut sa ne faca mereu atenti si dornici a invata, pentru felul in care ne-a luat sub aripa ei protectoare atunci cand altii ne-au lasat sa cadem, pentru tot ce a facut pentru noi sau pentru orice alt elev. Mii de multumiri!