Femeia

Cartea pe care o citesc acum are in centrul atentiei femeia, care este vazuta atat ca un simbol al puterii, cat si ca pe un simbol al pacatului. Femeia, cu puterea pe care i-o confera farmecele seductiei si frumusetea cu care a inzestrat-o natura este capabila sa ingenuncheze orice barbat, sa-l atraga in pacat sau sa-l inalte pe culmile puterii, dupa cum ii este voia. Nu vreau sa vorbesc despre imaginea ce reiese din carte, asta nu o voi face decat dupa ce voi termina cartea, vreau doar sa vorbesc despre propria mea parere cu privire la aceasta viziune.

Intr-adevar, din multe puncte de vedere se poate spune ca femeia este mai puternica decat barbatul, chiar daca are si ea anumite slabiciuni pe care barbatul nu le are, dar care, sensibil in fata femeii, sunt inlaturate de puterea acesteia. Exemplul il avem inca de la inceputul omenirii. Voi vorbi mai tarziu despre el, caci ma framanta cateva intrebari, pe care vreau sa am timp sa le expun si, poate, voi gasi si un raspuns printre ele.

Poate va intrebati care este acea putere uriasa a femeii? Ei bine, acea putere este data de frumusetea ei naturala, de usurinta cu care si-o transforma pe aceasta intr-o arma a seductiei, lasand barbatul fara puterea de a mai scoate un cuvant in fata ei. Acea putere la care barbatul este, si mereu va fi extrem de sensibil, care il face sa puna armele jos si sa cedeze. In momentul in care femeia a reusit sa aduca barbatul in acest punct, are putere totala asupra lui, chiar daca ea nu este vesnica. Un barbat cazut brada farmecelor frumusetii va face multe ca sa o multumeasca pe femeia care l-a adus in aceasta stare, chiar daca nu mereu. Aceasta are puterea sa-l coboare in pacat, daca doreste, sau sa-l ridice, sa-l inalte (dar ma tem ca de cele mai multe ori femeia nu este chiar atat de puternica incat sa reuseasca sa-l inalte. E mult mai usor sa cobori, decat sa ridici o persoana, iar acest lucru este valabil si pentru femei). 

Spuneam ca si femeile au o slabiciune. Slabiciunea lor nu este, insa, legata de o persoana, de vreo fiinta vie, ci de pasiunea lor pentru lucrurile trecatoare, pentru lux si pentru frumusetea artificiala, lucruri care nu prea au putere in cazul barbatilor (mai putin luxul, desi, in cazul lor, vorbim de un alt fel de lux). Insa, slabiciunea barbatilor in fata femeilor face ca slabiciunea lor sa se extinda si asupra lucrurilor ce au puteri asupra femeilor.

Spuneam despre exemplul pe care il intalnim inca de la inceputul omenirii. Eva este cea care a cazut in pacat, cedand frumusetii fructelor din pomul interzis, cedand curiozitatii. Pacatul lui Adam este ca i-a cedat Evei. Astfel, se poate observa cum, desi mult mai insensibil la lucrurile trecatoare decat femeia, mult mai capabil de a-si tine curiozitatea in frau, el este totusi incapabil de a se opune unei persoane de sex feminin, ajungand sa-i faca pe plac acesteia. Insa acest lucru ne demonstreaza oare faptul ca femeia este mai puternica, sau ca ea este mai slaba, asa cum sustine religia? Eu una consider ca atata timp cat un barbat nu se poate desprinde din vraja pe care femeile o exercita, este mai slab decat acestea. Are totusi posibilitatea de a deveni mai puternic, in momentul in care reuseste sa-si infranga sensibilitatea aceasta la femei, dupa cum si o femeie poate deveni mai puternica decat consoartele ei (iar atunci mult mai puternica decat orice barbat) in momentul in care isi infrange si ea proprile-i sensibilitati. Desi Eva a fost prima care a cazut in pacat, ea este totusi mai puternica, reusind sa-l atraga si pe acesta dupa ea. In acest caz avem de-a face cu o putere folosita in sesnul prost, dar puterea exista.

Iar acesta nu e singurul caz care demonstreaza puterea femeii in fata barbatului. De-a lungul istoriei cazurile sunt nenumarate, o multime de imparati ajungand sa faca anumite lucruri doar pentru a multumi femeia care le-a cazut cu tronc in momentul respectiv. Doar cunoasteti cu totii zicala care spune ca in spatele fiecarui barbat puternic se afla o femeie puternica. Femeia intotdeauna va avea aceasta putere de a calauzi barbatul fie spre succes, fie spre damnare. 

Nu exista abateri de la aceste reguli doar atunci cand in joc intervine iubirea. Abea in momentul in care iubeste pur si e gata sa se daruiasca in totalitate, o femeie poate ajunge un pion in mainile unui barbat (dar doar a unuia singur). Situatia e compensata in momentul in care iubirea e reciproca, caci atunci ambii parteneri vor dori binele unul altuia, ambii vor fi legati cu aceleasi sfori unul de altul, iar puterea lor va fi doar unul asupra celuilalt, devenind imuni la ceea ce se intampla in jurul lor. Acesta este modul in care se poate atinge apogeul, acel moment in care nimeni nu va mai avea putere asupra ta. Doi oameni ce isi ofera iubire reciproc sunt liberi, complet liberi. Pacat ca spiritul uman nu este mereu pur si ca cei doi nu conclucreaza mereu impreuna pentru a alege calea binelui.

Notele de la bac 2011

Am zis să dezbat şi eu subiectul acesta că, na, e acum la modă. Toată lumea vorbeşte despre el, toată lumea are o părere, aşa că am zis să împărtăşesc şi eu părerea mea celor ce ar fi interesaţi să o cunoască. Totuşi, înainte să mă apuc să scriu, ar trebui să vă spun că tot ce am văzut pe această temă a fost o hartă cu rezultatele, buletinul de ştiri de aseară şi cele cateva comment-uri pe care le-am citit la o poză de pe facebook. Ah, era să uit. Mi-am permis să-mi satisfac curiozitatea uitandu-ma la rezultatele de la liceul pe care l-am terminat eu. 

Si acum sa incep sa-mi expun parerile. Am auzit pe multi calificand aceasta situatie drept dezastroasa. Eu o numesc oarecum reala. De ce oarecum? Pai am sa va explic. In cele mai multe centre de examinare copiatul nu a fost posibil. Insa doar in cele mai multe. Mai raman cateva centre in care s-a putut copia... Acele centre in care a fost promovabilitatea mare. Iar acest lucru nu mi se pare de loc corect. Nu era corect nici inainte, cand, teoretic, copiau toti, pentru ca din cauza fricii personale sau a supraveghetorilor din anumite sali, anumite persoane tot nu copiau. Si chiar daca copiau. Mie nu mi s-a parut corect nicio secunda ca eu, care am invatat, care am luat nota pe bune, si as fi luat aceeasi nota chiar si daca nimeni nu ne lasa sa vorbim (caci au fost rare momentele cand informatia a plecat de la altii inspre mine, deobicei se intampla invers) sa iau nota mai mica decat unul din colegi mei care stiu ca si-a luat nota doar pentru ca taticutul lui se afla intr-o pozitie atat de importanta incat cei din comisie nu au putut sa-i dea nota mica (iar lucrurile au fost facute chiar pe fata, din prima zi, presedintele de comisie a venit la el, i-a strans mana, si i-a zis sa-l salute pe tatal lui). Ah, si nu mi se pare, de asemenea, corect, faptul ca am luat nota mica decat dragutii mei colegi care au copiat cu casca. Si nici macar faptul ca cele ce ne-au supravegheat atunci cand am dat bacul la fizica au fost prea speriate ca sa ne lase sa vorbim, in timp ce cei care au dat proba la biologie au copiat cu cartile pe masa.

Nu! Eu sunt impotriva copiatului. Eu, despre mine, stiu ca sunt capabila si ca pot invata. Iar in acest moment nu vad de ce o persoana care e mai smechera si care si-a bagat un telefon in fund (iertati-mi expresia) si o casca in ureche sa ia aceeasi nota, sau poate chiar o nota mai mare. Dar nu mai continui pe aceasta tema, am plecat sa vorebesc despre notele de la bac, nu despre cat de nedrept este copiatul, desi are legatura. Pentru ca aceasta este cauza pentru care rezultatele de anul acesta chiar ma multumesc. Da, cred ca inca s-a mai copiat in cateva centre, ceea ce e total incorect, dar cred ca in majoritatea chiar s-a dat bacul pe bune. 

S-a vorbit in presa despre faptul ca bobocii de la facultati, anul acesta, vor fi mai slab pregatiti. Eu nu cred ca vor fi de loc mai slab pregatiti. Tocmai, ca vor fi mai bine pregatiti decat multi studenti in curs, sau decat cei care deja au terminat. Vor fi persoane care chiar au ceva in cap, caci acum cei nepregatiti au intalnit bariera ce trebuia intalnita de mult. Vor fi persoane care chiar vor sti cate ceva. Ca daca e sa v-o spun pe-a dreapta, aflati ca mie nu mi se pare normal sa ajungi in anul doi de facultate si sa nu sti cum se calculeaza aria patratului, sau a dreptunghiului. Mi se pare de-a dreptul rusinos. Si mi se pare si mai rusinos ca in momentul in care sti ca nu sti aceste lucruri, sa te lamentezi si sa acuzi toti profesori ca te persecuta. Tu, de fapt, nici nu trebuia sa treci de clasa a V-a (caci atunci inveti arii si volume, daca nu chiar mai repede). 

In fine, nu mai are rost sa ma lamentez pe acest subiect, si nici sa continui dicutia, caci vad ca vorbesc despre orice altceva decat ceea ce as vrea sa vorbesc, dar cred ca noi ar trebui sa fim in stare sa privim realitatea in fata. Cineva m-a intrebat ieri daca mi-e rusine de procentajul judetului Timis (judetul meu). Iata raspunsul meu: nu mi-e jena! Sunt mandra, pentru ca stiu ca aici nu s-a copiat, ca rezultatele sunt reale. Dovada e faptul ca de la fostul meu liceu (unul din cele mai bune din oras), nu au picat decat 12, in timp ce la liceele proaste au picat toti. Asta e! Poate vor intelege candva si romanii ca munca trebuie pretuita!

Despre femeie si despre siguranta de sine

Tocmai citeam un articol de pe un blog ce mi-a adus aminte de un alt articol, de pe un alt blog. Primul articol vorbea despre femeie si despre modul acesteia de actiune, iar cel de-al doilea despre cele, nu mai stiu cate femei pe care nu ar trebui sa i le prezinti iubitului tau. Amblele articole au in comun faptul ca se refera la femei, cel de-al doilea fiind exact opusul parerii mele

Si am sa incep sa-mi spun parerea pornind exact de la cel de-al doilea articol. In primul rand, eu nu inteleg de ce ar exista vreo femeie pe lumea asta pe care iubitul tau sa nu trebuiasca sa o cunoasca. Cand spui iubit, se subantelege faptul ca te iubeste si il iubesti. Aceste lucruri iti dau o oarecare siguranta si, din moment ce te iubeste, e clar ca oricare din calitatile tale le vede mult amplificate, iar defectele foarte reduse. Doar nu se intampla asta de fiecare data cand iubesti? Asa ca, acea alta femeie va trebui sa fie mult mai buna decat tine pentru ca el sa se poata gandi la faptul de a renunta la tine pentru ea. Sau chiar la o avea pe ea cat e cu tine, mai ales daca e constient ca acest lucru il poate face sa te piarda. Si, in fond si la urma urmei, daca-i cedeaza alteia, niciodata nu vei fi tu de vina. Singura problema, in acest caz, e ca el este atat de prost incat nici macar nu observa cat de mult pierde renuntand la tine. Eu, cel putin, parerea asta o am. Si nu sunt increzuta, nu ma cred cine stie ce, dar stiu sigur ca sunt exact persoana de care el are nevoie. Poate pentru altul nu as reusi niciodata sa insemn nici macar a zecea parte din ceea ce insemn pentru el, dar pentru acest barbat stiu ca insemn atat de mult incat sa nu imi fie frica ca ma va insela cu prima ocazie. Stiu ca pentru el sunt cea mai buna optiune pe care o poate gasi in acest moment. Iar daca va gasi una mai buna, daca chiar va gasi una mai buna pentru el, atunci e liber sa plece, pentru ca, din moment ce il iubesc, nu vreau decat ceea ce e mai bun pentru el, iar daca pentru el alta este mai buna decat mine, atunci nimic nu-l va mai retine. 

Cand spui ca iubesti o persoana, ca ai face orice pentru ea, nu trebuie sa fie vorbe goale, ci chiar sa faci orice. Sa fi gata sa sacrifici orice parte din tine pentru fericirea lui. Nu spun ca eu as face orice pentru el. Exista lucruri de care ma tem, si in fata carora nu stiu cum as reactiona, dar stiu ca sunt gata sa ma sacrific pentru el daca va fi nevoie. Iar daca intr-un moment nu voi fi, atunci sunt mult prea slaba, mult prea egoista.

Si aici ma voi lega de cel de-al doile articol. Caci eu nu consider ca o femeie ce iubeste pana la daruirea totala este proasta... sau slaba. A te darui total, a face totul pentru celalalt, a inceta sa mai traiesti pentru tine doar ca sa traiesti pentru el... nu vad slabiciune in asta. Din contra, vad doar putere. Puterea de a te invinge pe tine insati, de a-ti depasi fricile, slabiciunile, doar pentru a fi cu adevarat acolo pentru el. Poate fi in aparenta o capitulare, dar in momentul in care alegi acest drum, este imposibil ca el sa ramana indiferent. Pentru ca vei ajunge sa sti atat de bine ce isi doreste incat, involuntar, vei deveni ceea ce isi doreste (singura problema apare in momentul in care alegi barbatul nepotrivit, dar pe mine nu m-a lasat Dumnezeu sa fac o astfel de greseala). Si in plus, daca ai suficienta minte in cap, nici nu te vei indragosti de un barbat care nu e bun de nimic. Caci daca il iubesti, il iubesti si pentru ca sti ca nu va face niciodata lucrurile de care te temi, iar daca le va face, atunci pur si simplu te-ai inselat in privinta lui si nu il vei mai putea iubi. Eu asta am invatat din experienta.

Dar cred ca ar fi cazul sa inchei. Se vede ca am multe proiecte si ca sunt foarte stresata.

Stirea zilei

Purtatorul de cuvant al Guvernului a anuntat astazi hotararea cabinetului de a schimba stema. Noua stema, infatisand un prezervativ, este considerata ca fiind mult mai reprezentativa pentru situatia si performanta politica actuala. Prezervativul va simboliza inflatia, oprirea productiei, distrugerea generatiilor viitoare, protejarea unor capete tari si manjite. De asemenea, el va da pop...atiei un sentiment de protectie in timp ce aceasta va fi in continuare f*tuta.

stare de spirit

Tocmai ma uitam prin lista de bloguri pe care le mai citesc eu din cand in cand si-mi puneam intrebarea cum de unele persoane pot sa faca postari pe blog indiferent de starea lor de spirit. Eu n-am mai scris de mult si n-am trecut prin niciun eveniment care sa ma aca mai trita. As putea spune ca, din contra, fericirea este cea care m-a adus in starea de a nu mai scrie pe blog. Desigur, exager putin, nu sunt chiar atat de mega, extra fericita, as spune mai degraba ca imi e bine. Sunt si fericita, insa nu e vorba neaparat de acea stare euforica pe care o puteti intelege voi. Pur si simplu stiu ca in momentul de fata am tot ceea ce imi doresc si incerc sa ma bucur cat mai mult de ceea ce imi este oferit, pentru ca stiu ca nu are cum sa dureze vesnic. Lucrurile se schimba, evolueaza... devin mai bune sau mai proaste, dar sigur nu raman la fel. Dar incerc sa ma gandesc cat mai putin la viitor, sa ma bucur cat mai mult de prezent si sa incerc sa obtin cat mai mult din situatia curenta si sa ofer cat mai mult celorlalti. SI sa ii multumesc Lui Dumnezeu pentru ca mi-a oferit prilejul sa traiesc un astfel de moment.

S-ar putea sa va fi plictisit vorbin aiurea despre starea mea de spirit, dar a fost unul din momentele in care mi-am adus aminte de acest blog si am zis sa va mai zic si voua ceva, ca sa nu credeti ca v-am uitat total (am facut-o doar partial).

Intrebari existentiale

Sunt obosita si mi-e greu sa gandesc. Va spun sincer ca ieri, inainte de a adormi, mi-a venit o idee mega tare in legatura cu ceea ce as putea scrie pe blog, insa se pare ca in timpul somnului ea s-a evaporat din capul meu, iar acesta a ramas gol. Asa ca ma indrept spre una din solutile de rezerva, spre ceva ce mi-am spus ca voi face in momentele in care ma aflu in pana de inspiratie: o leapsa. Sau, o leapsa furata, poate ar fi mai ok. De fapt, nu stiu sigur daca e furata sau nu, caci ea nu i-a fost adresata nicicui. Asa ca nu vad nicio problema in a raspunde si eu la acele intrebari.

1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai sti cati ani ai?
Nu e tocmai usor de raspuns la aceasta intrebare. Daca ar fi sa ma iau dupa aspectul fizic... 16 - 17. Daca ma iau dupa reactile mele emotionale din anumite momente... vreo 15. Daca ma bazez pe faptul ca am pareri destul de clare despre viata si ca stiu ceea ce vreau mai bine decat majoritatea celor de varsta mea... as putea ajunge si pana la 30.

2. Ce e mai rau: sa esuezi sau sa nu incerci?
As zice ca e mai rau sa nu incerci, caci mereu vei ramane cu regretul lucrului nefacut, pe cand, daca esuezi, poti invata cum sa invingi data viitoare.

3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
Pentru ca nu ne cunoastem suicient de bine pentru a sti exact ceea ce ne place si ce nu, astfel ajungand sa le incercam pe toate. Iar daca raspunsul acesta nu va satisface, am sa va spun ca parerea mea este ca uneori avem nevoia sa fim nefericiti pentru a putea recunoaste fericirea atunci cand o intalnim.

4. Cand ti se pare ca s-a vorbit si s-a facut totul, ti se pare ca ai vorbit mai mult decat ai facut?
De obicei fac mai mult decat vorbesc. Nu imi place sa vorbesc atunci cand nu am nimic de zis, iar, uneori, nu o fac nici atunci cand trebuie.

5. Daca moneda nationala ar fi fericirea, cat de bogat ai fi?
Probabil mai bogata decat majoritatea oamenilor. De obicei, sunt o fiinta fericita. N-am necazuri prea mari si sunt impacata cu mine insumi.

6. Care este lucrul pe care ai vrea sa-l vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Ma gandesc mereu ca daca toti oamenii ar fi buni, lumea aceasta ar fi un loc perfect.

7. Faci ceea ce ai visat ca faci, sau faci ceea ce faci pentru ca imprejurarile te-au adus aici?
Daca stau sa ma gandesc la situatia mea actuala - studenta la geografie - pot spune ca fac ceea ce am visat sa fac. Am considerat mereu ca a face ceea ce imi place, a ma indrepta spre locul unde ma poarta visul meu, sperantele mele este cel mai important. Cand faci lucrurile cu placere, orice obstacol pare mai usor de trecut.

8. Daca media de viata ar fi de doar 40 de ani, ti-ai trai viata diferit?
Nu. Avand in vedere ca pot sa mor in orice clipa, incerc sa traiesc astfel incat sa nu am prea multe regrete.

9. Esti preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
As putea spune ca sa fac lucrurile care trebuie asa cum trebuie, insa nu stiu cat de mult as minti. De obicei fac ceea ce trebuie si ma chinui sa fac si asa cum trebuie. Mai dau gres uneori, dar, asta e, a gresi e omeneste.

10. Daca ar fi sa oferi un singur sfat unui copil despre viata, care ar fi acela?
Cel mai important in viata mi se pare sa sti sa iubesti si sa respecti ceea ce se afla in jurul tau. Daca as putea, l-as invata sa faca asta.

11. Ce ai prefera sa fii: un geniu stresat, sau un prost fericit?
Sincera sa fiu, am momente si momente. Uneroi mi-as fi dorit sa ma fi nascut mult mai proasta, caci poate viata mi s-ar fi parut mai simpla. Alteori ii invidez pe acei scriitori care au creat capodopere, chiar daca pretul a fost sanatatea lor mintala. Nu stiu ce sa zic. Cred ca prefer sa raman ceea ce sunt acum.

12. Ce ai alege intre amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa mai ai amintiri de acum inainte?
Daca as uita tot ce s-a petrecut cu mine pana acum, cred ca as putea sa traiesc in continuare. In schimb, daca nu as mai avea nicio amintire de acum inainte, as deveni total inutila, caci nu voi mai putea realiza nimic. Insa as prefera sa nu trebuiasca sa fac astfel de alegeri.

13. Iti mai aduci aminte de momentul acela de acum cinci ani cand erai extrem de nervos si de nefericit? Mai are vreo importanta acum?
Tot ceea ce s-a intamplat in trecutul meu, influenteaza intr-un fel sau altul prezentul. Exista anumite sentimente ce sunt capabile sa dicteze decizii, iar despre o decizie din trecut nu poti spune ca nu-ti influenteaza prezentul. De obicei, din momentele de nefericire am invatat si modalitatile de a le depasi, deci da, conteaza. Nu poti sterge trecutul.

14. Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie? Ce o face atat de speciala?
Cand vine vorba sa dau un raspuns la intrebari de genul cea mai frumoasa amintire, cea mai frumoasa zi, etc., ma blochez. In viata mea s-au petrecut multe lucruri frumoase, si totusi, nimic atat de special incat sa merite povestit. Daca tot trebuie sa raspund ceva... Poate cand am fost la pestera Focul Viu si m-am dat pe gheata impreuna cu taica-miu. Sau una din multele excursi pe la munte impreuna cu prietenii alor mei. De fapt, cred ca am gresit cand am spus ca nimic nu e special. Cred ca totul e special.

15. Daca ai castiga un milion de dolari, ai renunta la ceea ce faci acum?
Nu. Prin ceea ce fac nu caut mari castiguri financiare, ci, mai degraba, multe satisfaci profesionale, o recunoastere a valorii mele de catre cat mai multe persoane. Imi place geografia si nu vreau sa renunt la ea.

16. Cand a fost ultima oara cad te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in care credeai din tot sufletul, desi toti te sfatuiau sa nu incerci?
De obicei, atunci cand imi doresc ceva foarte tare, cand cred cu adevarat in ceva, macar parintii mei sunt acolo sa ma sustina. Dar daca ma gandesc la un moment in care majoritatea persoanelor imi spuneau sa merg in alta directie, ar putea fi acela in care m-am hotarat sa aleg geografia. Erau multi care ma priveau (si cred ca inca o mai fac) ca pe o nebuna. Dar nu regret si sunt convinsa ca va fi bine si pe viitor.

17. Cand a fost ultima data cand ti-ai auzit sunetul propriei respiratii?
Mi se intampla destul de des chestia asta...

18. Care e lucrul pe care ti l-ai dorit intodeauna sa-l faci si nu l-ai facut? Ce te opreste?
Alpinism si parapantism. Iar de oprit, ma opresc doua lucruri: faptul ca ai mei nu au vorbit inca cu persoana care m-ar putea ajuta si faptul ca eu n-am insistat suficient de mult pentru ca ei sa faca asta. Dar lucrurile se vor schimba.

19. Care e lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti?
Nu exista domeniu in care sa nu mai am nimic de invatat si, din fericire, cunosc si persoanele de la care pot invata. Deci, nu exista un astfel de lucru.

frica si fericirea - cai spre cunoastere de sine

Aseara m-am uitat la un film... Un film destul de prost, insa ideea de la care a plecat era buna. Si mi-a dat de altfel si ideea acestui post.

Filmul era unul horror, iar in el era vorba despre nu stiu ce creatura care s-a suparat ca oamenii au deranjat-o si a inceput sa-i atace. Toate acestea se intamplau intr-un hotel. Da, stiu, pana aici nimic interesant si veti zice "ce prostie". Numai ca ceea ce mi s-a parut mie interesant, a fost modul in care aceasta creatura ataca. Ea isi obliga adversarii sa se confrunte cu cele mai mari temeri ale lor. Mai departe nu are rost sa va povestesc, caci modul in care a fost invinsa este extrem de penibil, insa aceasta strategie de atac m-a facut sa-mi pun niste intrebari.

De exemplu: Cum as reactiona eu daca as fi pusa fata in fata cu frica mea? Si care ar fi cea mai mare frica a mea? Niste intrebari care, daca as reusi sa le gasesc raspunsul potrivit, m-ar conduce fara indoiala spre o cunoastere a propriei persoane mult mai buna.

De altfel, acesta a fost subiectul la care eu am reflecat aseara inainte de culcare. Iar a gasi un raspuns la a doua intrebare a fost chiar complicat. Asta doar ca sa nu spun imposibil, caci nu am nicio idee care ar fi cea mai mare frica a mea. Probabil frica de durere, dar nici macar nu stiu sa spun cu exactitate ce fel de durere si de ce anume provocata. Iar la prima intrebare... cred ca singura solutie de a mai iesi cu mintea intreaga dintr-o astfel de confruntare ar fi sa reusesc sa-mi inving frica.

Acum trebuie sa va zic ca aceste ganduri m-au dus cu mintea si mai departe, iar cum in film era vorba de chesti supranaturale, am inceput sa ma gandesc la Harry Potter, sau, mai exact, la acea oglinda care iti arata dorinta cea mai mare. Si m-am gandit ca a privi in acea oglinda ar fi un alt mod prin care as putea sa ma cunosc mai bine, caci din multitudinea mea de dorinte, nu stiu care este cea mai mare. Afland care este cea mai mare as putea sa incep sa ma intreb de ce imi doresc acel lucru asa de tare, precum daca as afla care mi-ar fi cea mai mare frica, as putea sa incep sa ma intreb de ce imi este atat de frica de acel lucru, astfel ajungand la mai multe cunostinte despre eul meu.

Cred ca din acest post v-ati prins ca incerc sa ma definesc pe mine. Caci nu stiu decat partial cine sunt. Si as vrea sa va spun ca tocmai din aceasta cauza ma enerveaza persoanele care au vorbit de doua ori cu mine, care m-au vazut o data (sau, mai rau, niciodata) si pretind ca m-ar cunoaste, ca ar sti totul despre mine! Cum puteti, fratilor, sa ma cunoasteti atat de bine, cand nici macar eu nu stiu exact cine sunt? Cum puteti sa spuneti voi ceva despre mine, cand eu inca ma aflu intr-o intensa cautare de sine si inca n-am un raspuns la toate intrebarile despre mine?

Ma rog, acest gen de intrebari pentru ceilalti ar putea face obiectul unui alt post, ideea acestuia era doar sa scot in evidenta doua moduri de a te cunoaste pe tine insuti.

cuvintele si vesnicia

Mi-am zis ca nu voi mai fura nicio leapsa, insa aceasta este mult prea interesanta ca sa ma pot abtine. Oricum, cel de la care am luat-o zicea ca o poate lua oricine mai doreste, iar cum eu doresc, o voi lua.

Lepsa suna cam asa:

„…dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?” (citatul este din Cristian Tudor Popescu, Libertatea urii, Polirom, 2004, p. 6).

Pentru a putea raspunde la o astfel de intrebare, ar trebui sa stiu daca prin a trai vesnic este sugerata vesnicia de dupa moarte, sau o vesnicie pe acest Pamant, in aceasta lume. Dar pentru ca eu consider ca vesnicia de dupa moarte este strans legata de supravietuirea cuvintelor sau realizarilor unei persoane, voi considera ca cel ce a pus intrebarea se referea la o viata vesnica in lumea de aici, cea pe care o cunoastem.

In acest caz raspunsul meu este foare simplu. As alege sa mor. Vesnicia pe acest pamant nu ma atrage. Nu consider ca in aceasta lume exista ceva care sa faca sa merite sa traiesc vesnic. Ba mai mult, daca cuvintele mele mor (iar prin cuvinte, inteleg realizari de orice fel - care momentan nu sunt prea multe, in cazul meu, dar mai am timp), eu ce rost mai am? De ce mai traiesc acum daca nu pentru speranta ca prin ceea ce voi face eu voi realiza ceva, voi schimba ceva, voi contribui cu ceva la bunul mers al acestei lumi. Si sa nu ma intelegeti gresit. Nu vreau nimic extraordinar, insa de multe ori ai puterea de a influenta chiar si prin cele mai mici actiuni. Deci, daca cuvintele tale mor, atunci tu de ce mai traiesti?

Iar daca ar fi sa privesc mai departe asupra esentei reprezentate de o viata vesnica in aceasta lume? N-as face decat sa-mi port pasi mai departe de-a lungul secolelor, sa privesc cum in jurul meu apar si dispar oameni, apar si dispar civilizatii, apar si dispar vise. Ar fi o viata pe care nu mi-as putea-o lega de nimic, caci totul in afara mea ar fi trecator. As fi privita cu admiratie de lume si as deveni cea mai importanta sursa istorica, insa voi fi pe veci trista, caci orice iubire, orice sentiment pe care il voi simti va fi destinat pieirii. Nu-mi pot imagina nimic mai trist decat o viata vesnica aici.

Insa, daca cuvintele mele ar trai, chiar daca trupul meu va disparea, voi trai si eu prin ele. Doar ele trebuie sa fie calea mea spre vesnicie, iar o moarte a trupului nu trebuie sa ma sperie, trebuie doar sa ma impulsioneze sa am cat mai multe realizari pana in momentul in care se va produce...

singuratatea

De curand am inceput si eu sa-mi iau notite din cartile pe care le citesc. Imi scot citate care imi plac, scriu pareri, impresi, observatii de toate felurile, imi scriu chiar si idei care se pot dezvolta si dezbate ulterior, idei interesant de folosit intr-o conversatie, idei ce merita retinute. Am realizat ca lucrul acesta ma ajuta in momentul cand vorbesc despre cartea respectiva pe blog si, in plus, reprezinta un bun mod de a-mi reaminti cate ceva despre cartile ce au fost citite. Uneori indraznesc sa merg cu gandul chiar si mai departe si sa-mi zic ca notitele mele le vor fi folositoare generatilor vitoare care isi vor putea alege cartea pe baza lor. Nu stiu cat de mult exagerez la faza asta, dar mie imi place sa gandesc asa, pentru ca vreau sa cred ca toate lucrurile pe care le fac sunt foarte folositoare.

Dar de ce va spun toate astea? Pentru ca tocmai rasfoiam acest caiet (in care n-am apucat sa scriu decat despre trei carti) si, ajungand la prima dintre ele, Un veac de singuratate vad scris acolo de mine: fericirea si prezenta sau absenta sentimentului de singuratate nu depind de cei din jur, un lucru pe care planuisem sa-l sa-l dezvolt candva pe blog si pe care, evident, n-am apucat sa-l fac pana in momentul de fata.

Aceasta cugetare, ca s-o numesc asa, imi bantuia mintea de ceva vreme si inainte de a citi cartea, iar faptul ca am facut acest lucru a venit ca o confirmare a faptului ca ceea ce cred eu e corect. Nu stiu daca si voi ati avut aceeasi impresie, sau daca am fost eu influentata de ideea aceasta pe care o aveam de dinaite, insa mie mi s-a parut ca toate personajele se simt singure cu toate ca ele sunt inconjurate de foarte multi oameni. Putine din personaje au fost singure la propriu.

Si acum, pe aceasta tema, ma gandeam sa reflectez la intrebarea: ce iti creaza sentimentul de singuratate? Nu compania celorlati, dupa cum am mai spus si inainte. Poti fi inconjurat de lume si totusi sa te simti singur, absent. Sa simti ca trupeste esti acolo, insa pe acestia sa-i vezi atat de diferiti de tine, atat de ciudati incat sa nu poti fi tu insuti in mijlocul lor. Iar aceasta idee ma conduce spre o alta, si anume ca singuratatea este data de relatia cu sinele.

Atata timp cat esti impacat cu cine esti tu, cu ceea ce reprezinti, cu ceea ce ai facut, cu ceea ce iti doresti, etc., nu te vei simti singur chiar daca nu va fi nicio persoana care sa-ti tina companie. Daca, insa, nu esti de loc multumit cu ceea ce esti sau nu sti cine esti fara ca macar a incerca sa te cauti, sentimentul de singuratate nu va ezita sa apara. Pentru ca atata timp cat nu esti sigur de validitatea propriului tau sisteam de valori vei cauta necontenit aprobarea celorlalti, aprobare pe care nu o vei primi niciodata de la toti. Pentru ca atata timp cat nu sti cine esti vei avea nevoie de ceilalti sa te defineasca, insa acestia nu vor putea sa se defineasca corect decat pe ei (eventual), iar pe tine totdeauna te vor vedea intr-o mie de moduri, lasandu-te intr-o ceata totala pe tine, cel care nu te vezi nicicum si nu sti cine esti.

Umpic altfel sta situatia in cazul in care faptele, actiunile tale din trecut nu-ti convin si nu poti gasi niciun mod de a te impaca cu ceea ce s-a intamplat, de a lasa totul in urma si a merge mai departe cu o inima noua si curata. Cu toate ca si acestea creaza o instrainare de sine, ele vor crea concomitent si o instrainare de ceilalti. Vei incerca mai intai sa te ascunzi doar de tine. Sa fugi, sa uiti ce s-a intamplat, fara a te ierta tu pe tine, ceea ce inseamna ca vina va continua sa apese asupra ta. Apoi, contactele pe care le vei avea cu celelalte persoane vor incepe sa te indispuna, vei avea mereu parerea ca te judeca, ca te condamna, astfel incat vei inceta sa le mai doresti compania. Nu neg faptul ca oameni judeca si condamna, dar atunci cand esti impacat cu tine nu-ti mai pasa de ceea gandesc alti, caci tu te poti defini prin tine insuti.

Desigur, aici ar putea fi foarte mult de vorbit si eu n-am atuns decat cateva din aspectele singuratatii. Insa cred ca ati observat cu totii ca exista oameni care sunt mereu inconjurati de alte persoane, mereu in centru atentiei, insa aceasta nu le aduce fericirea si nici nu-i face sa se simta mai putin singuri. Am sa dau si un mic exemplu aici.

Intr-o zi, o colega a venit cu o revista si mi-a aratat o reclama la ceva parfum (s-ar putea sa nu mai tin bine minte si sa fi fost la altceva) in care era pozata o fata extrem de frumoasa. Colega mea mi-a spus: "uite, fata asta s-a sinucis. Avea doar 20 de ani si uite cat e de frumoasa. Era un fotomodel cautat si apreciat si avea si o situatie financiara buna. De ce crezi ca a facut asta?" Nu i-am raspuns nimic atunci, caci imi era prea greu sa-i explic totul, insa cred ca ilustreaza foarte bine ceea ce am spus pana acum. Fata aceea se simtea singura cu toate ca traia intr-un mediu in care toti s-ar fi asteptat s-o vada foarte fericita.

Despre persoanele care nu se simt singure nici macar in lipsa companiei nu am prea vorbit, insa cred ca sunteti cu totii convinsi ca ele exista. Inclusiv eu am momente cand sunt atat de impacata cu mine incat n-am nevoie de cineva care sa ma faca sa nu ma mai simt singura. Ma simt acompaniata chiar si atunci cand nu sunt, iar faptul ca pot sa scriu este un minunat mod de a ma elibera de gandurile care ma apasa.

Lucruri ciudate

Viata e ciudata iar lucrurile nu se intampla niciodata atunci cand te astepti sau asa cum te astepti. Nu pot sa nu ma gandesc la nenumaratele dati in care mi-am dorit cu ardoare sa se intample un lucru, iar acesta sa nu se intample pana in momentul in care eu am incetat sa mi-l mai doresc. Cred ca daca as sta sa numar de cate ori s-a intamplat asa, degetele de la mana nu mi-ar ajunge, poate nu mi-ar ajunge nici daca le adaug si pe cele de la picioare. Si n-are importanta ce-mi doream, ideea e doar ca de multe ori indeplinirea dorintei a venit prea tarziu. Si totusi, am privit zambind situatia respectiva si mi-am zis ca lasa, mi s-a indeplinit dorinta, chiar daca in momentul in care am incetat sa mi-o doresc.

Dar nu despre cand se implinsec dorintele vreau sa vorbesc acum, ci despre cum se indeplinesc acestea. Felul e la fel de ciudat ca si momentul. Si as merge chiar umpic mai departe si as zice ca ori momentul ori felul in care dorintele se indeplinesc nu coincid niciodata cu perceptia ta asupra acestor doua caracteristici.

Nu stiu voi cum sunteti, dar eu cand imi doresc ceva ma gandesc necontenit la acel lucru. Imi imaginez nenumarate moduri in care acesta poate deveni realitate (oricat de iral ar parea), imi iaginez viata mea de dupa intamplarea lui, imi imaginez reactile mele. De altfel imaginatia este unul din acei factori care ma poarta pe mine mai departe de-a lungul vietii. Nu exista zi in care sa nu ma gandesc oare ce voi face eu daca as sti ca mor sau cum voi suporta eu suferinta, sau cum voi reactiona daca ma ataca cineva, sau, sau, sau... Sunt multe lucrurile la care ma gandesc, desigur, unele fiind mai probabile decat altele, insa eu ma gandesc la toate. Iar atunci cand posibilitatea ca unul din lucrurile la care ma gandesc eu sa se intample in realitate este mare, ma bucur cand vine timpul sa ma confrunt cu acea situatie si sa vad daca reactile mele vor fi chiar asa cum mi le-am imaginat eu ca vor fi. Cand cele doua coincid ma bucur, iar atunci cand nu coincid incerc sa le fac sa coincida data vitoare.

Dar nu acestea sunt lucrurile ciudate. Nu reactile mele, caci eu ma cunosc pe mine cat de cat, ceea ce inseamna ca-mi si pot anticipa (cel putin partial) reactile. Sau imi pot dori foarte tare sa reactionez intr-un anumit fel intr-un anumit moment si atunci eu imi si imaginez ca voi reactiona asa. Nu e nimic anormal, paranorma sau mai stiu eu ce alt derivat al normalului in toata chestia asta. Ciudatenia intervine in momentul in care un lucru la care m-am gandit de milioane de ori si pe care mi l-am imaginat in milioane de feluri se intampla, insa nu coincide cu niciunul din felurile imaginate de mine. Si nici nu stiu sa zic sigur daca ciudatenia consta in faptul ca se intampla intr-un alt mod, sau insasi in faptul ca el se intampla. Si parca, parca as merge pe a doua varianta. Pentru ca, de fapt, daca s-ar intampla asa cum mi l-am imaginat ar fi si mai ciudat.

Dar ca sa intelegeti mai bine ceea ce am spus eu mai sus am sa va exemplific prin cateva fapte care mi s-au intamplat mie. Cum ar fi faptul ca de multa, multa vreme imi doream sa cunosc anumite persoane. Sau nu stiu daca e corect ceea ce am spus. Nu anumite persoane, ci un anumit tip de persoane, tip pe care n-am sa-l spun aici pentru ca nu stiu cat de bine este sa o fac. Oricum, ideea e ca imi doream de mult timp sa le cunosc, iar prin mult timp puteti intelege fara niciun fel de problema, ani de zile. Le cautam peste tot, prin tot orasul, prin tari straine, prin locuri mai mult sau mai putin luxoase, cam peste tot. Insa niciodata nu m-am gandit sa le caut in parcul de langa blocul meu, parc pe care pana anul acesta il evitam, pe motiv ca ar fi plin de vagabonzi. Si e adevarat ca si acum poti gasi persoane de toate felurile, inclusiv din cei ce fac parte din categoria sociala mentionata mai-nainte, insa am gasit si acel tip de persoane pe care il cautam eu. E adevarat ca sunt de pe ramura cea mai de jos a copacului, sau poate cea mai de sud daca consideri trunchiul instrumentul decizional, dar na, sa zicem ca mi-am imginat un copac asezat invers (cu coroana in jos si cu trunchiul in sus). Da, deci nu sunt ei foarte sus asezati, insa prin ei am posibilitatea ca eu insami sa urc pana ajung acolo unde imi doresc, prin ei am reusit sa aflu si sa inteleg mai multe despre acel tip de persoane. Acestia imi deschid o usa spre o multime de posibilitati, iar eu nu am decat sa-i pasesc pragul in cazul in care chiar asta imi doresc (caci inca ma mai gandesc putin la acest aspect).

Am scris acest post pentru ca mi se parea ciudat ca dupa ani de cautari sa gasesc lucrul cautat chiar in locul in care ma asteptam cel mai putin. Si nici macar nu e prima data cand mi se intampla ceva de genul acesta. Pur si simplu lucrurile nu se intampla niciodata asa cum iti imaginezi si, imi vine sa zic, nu se intampla decat atunci cand ti-ai pierdut speranta transformarii lor in realitate. Insa sunt de parere ca tocmai aceste mici ciudateni fac viata frumoasa si palpitanta. Daca totul s-ar intampla atunci cand vrei si asa cum vrei, cred ca ar deveni foarte plictisitor sa traiesti.