greva, colegi si muzica

Astazi a fost greva. Trebuie sa marturisesc sincer ca mi-a parut cam rau ca n-am facut cursurile (imi place la facultate), insa pana la urma a fost un lucru bun, caci am avut timp sa-mi cunosc mai bine colegii, sau macar cativa dintre ei. Oricum, nu am sa continui prea mult cu discutii pe acesta tema. Imi dau seama ca nu am nimic de zis, iar in ultima vreme ma cam deranjeaza sa vorbesc fara rost. Asa ca va voi pune niste muzica. Niste muzica pe care mi-au zis unii din colegii mei ca o asculta si care imi place si mie.

Mi-e dor de viata

In ultima vreme sunt atat de stresata incat nu mai sunt in stare sa savurez nimic asa cum ar trebui. Nimic nu ma bucura cum o facea inainte, nimic nu ma relaxeaza suficient. Asta in cazul in care trec peste lucrurile pe care nu le fac pentru ca ma simt pur si simplu vinovata ca acord atentie altei actiuni in afara invatatului. Si stiti care e problema? Nici macar de invata nu invat in timpul asta, pentru ca dupa trei - patru ore de invatat simt deja ca am invata destul intr-o zi, ca-mi ajunge, asa ca incep sa nu fac nimic, sa stau pur si simplu degeaba, pierd vremea. Nici nu invat, dar nici nu ma relaxez. De fapt, cred ca in momentele astea nu fac decat sa ma stresez si mai tare, invartindu-ma intre o carte pe care s-o citesc, un joc pe care as vrea sa-l joc si toate cartile pe care le am de invatat pentru examenul de bacalaureat.

Abea seara (asa dupa 8) mai ies pe afara cu o prietena si atunci mai uit cat de cat de stresul care apasa tot timpul pe mine. Nu, binentles ca acesta nu dispare total, ca inca mai persista, insa, stiti cum e, cum mai e cineva cu mine am impresia ca il impart, ca nu mai apasa cu toata greutatea pe umeri mei. Mai ales ca prietena mea se intereseaza mereu in legatura cu stadiul pregatirii mele si mereu incearca sa ma linisteasca (ea a trecut anul trecut prin asta). Iar daca se intampla sa nu fim numai noi, ma simt foarte bine atunci cand toti cei prezenti incearca sa ma linisteasca.

Dar astea sunt momente scurte. La 12 noapte intru in casa, dorm, iar a doua zi stresul si emotile revin din nou, mai puternice, ca doar examenul e tot mai aproape. As vrea sa stiu si eu niste metode de a nu ma mai stresa, dar mereu mi se pare ca nu sunt suficient pregatita, ca sunt lucruri pe care inca nu le stiu, ca inca mai intalnesc probleme cu care nu ma descurc, iar acum nici nu mai am pe cine sa intreb, ceea ce e de-a dreptul groaznic. Si mai stiu ca din cauza emotilor voi pierde foarte mult la examen, dar asta, in loc sa ma determine sa ma linistesc, sa ma calmez si sa privesc totul lucid, ma agita si mai tare.

Nu stiu ce sa mai fac, ma simt de parca ma indrept spre moarte, nu spre un examen care va trece. Mai bine sau mai prost, dar va trece. Oh, ma urasc, pe mine si emotile mele! Abea astept sa termin cu tot.

colegi de clasa (4)

Uite ca mai am de vorbit doar despre niste colegi si dupa aceea voi termina cu ei chiar si pe acest plan. Ce trist, nu? Asta e, voi continua sa sper ca ne mai vedem pana cand voi vedea ca e asa... Si acum...

Draghita - cu ea n-am fost colega decat doi ani, din pacate. Totusi, acest timp a fost suficient pentru a intelege ca este o persoana foarte prietenoasa, foarte deschisa, foarte vorbareata si vesela. Inarmata cu un bagaj de povestiri pe care este gata sa il rascoleasca oricand este nevoie de o noua tema de discutie, oricand noi ramanem fara idei.

Marinela - in ultimul timp cu ea am stat in banca. Cum colega cu care statea ea inainte a cam parasit-o, am profitat de ocazie pentru a evada din prima banca, unde statusem eu pana atunci. Mie mi-a parut o fata buna si gata sa-mi ofere ajutor. Imi amintesc si acum cum ma ajutat la o teza pentru care eu n-am invatat si a avut grija sa scrie toate raspunsurile suficient de mari ca sa le pot vedea si eu, care stateam in fata ei in banca, insa ma mutase profesoara cu fata la ea.

Binka - e vorba de fata cu rochie alba din aceasta poza. N-am postat o poza in care se afla singura pentru ca nici una din cele pe care le am nu mi s-a parut convenabila. Ce sa spun despre ea? A fost una din fetele cu cel mai mare succes la baieti de la noi din clasa. A fost de asemenea una dintre fetele care mai chiulea impreuna cu mine, sau, mai bine zis, eu chiuleam impreuna cu ea.

Alina - sportiva clasei noastre. Intodeauna o invidiam pentru faptul ca putea sa lipseasca mai mult de la scoala pentru ca facea basket si sa-si ia motivari de la antrenoarea ei. In clasa a IX-a, pe cand mergeau toti cei care stateau prin zonele Mehala, Bucovina, Dacia, Gh. Lazar, etc. pe jos deoareca nu era tramvai, mai mergeam impreuna acasa sau, pana intr-un punct de unde continua fiecare pe drumul ei. Apoi, dupa ce a aparut tramvaiul, am mai mers un timp impreuna si cu el, pana cand eu am incetat sa-l mai folosesc si mergeam zilnic pe jos.

Si acestea fiind zise, am reusit sa vorbesc despre toti colegii mei. As mai fi eu de adaugat in capatul aceste cozi (eu care am fost ultima din catalog) si atunci ar fi o lista completa. Insa despre mine nu vorbesc, ii las pe altii s-o faca.

colegi de clasa (3)

Dragii mei colegi despre care n-am vorbit ieri sper sa ma scuze si sa inteleaga ca am procedat astfel doar pentru ca am fost plecata si nu din lipsa de dragoste. Dovada este faptul ca m-am intors si acum sunt gata sa va impartasesc din nou dragostea mea.

Cristina - cu siguranta o fata foarte inteligenta. O fata care scrie foarte frumos, o fata care citeste. Noi doua mereu mergeam la olimpiada de fizica (ma rog, nu numai noi doua, dar eram si eu, si ea printre cei care participau). N-am vorbit foarte mult cu ea, dar nici ca n-am vorbit de loc nu pot spune. Oricum, acele discutii pe care le-am purtat au fost o dovada suficienta a faptului ca e o persoana care se descurca pe absolut orice tema de discutie.

Claudiu - stiu multe fete care au suspinat (mai mult sau mai putin) dupa el :)). Ok, acum, lasand gluma la o parte si spunand ceva serios despre el... pot spune ca dintre baietii de la noi din clasa el este cel care s-a schimbat cel mai mult. Daca priveste o poza din clasa a IX-a cu el nici n-o sa-ti vina sa crezi ce mutra de baietel cuminte si timid avea la vremea aceea. S-ar putea zice ca este o dovada a felului in care te poate schimba sentumentul de incredere in tine.

Iuliana - cea mai micuta colega a mea (si sper sa nu te superi daca citesti asta, pentru ca ti-o spun cu drag). Singura mea colega despre care stiu sigur ca-mi citeste blogul, lucru pentru care ii multumesc! E important pentru mine sa stiu ca am cititori. Altfel, este o fata desteapta, frumoasa, vesela, deschisa... Intodeauna a dat dovada de spirit de colegialitate, a aratat mereu ca se simte bine alaturi de colegii ei.

Oana - o fata buna si darnica. Nu stiu de ce, dar eu mereu am considerat-o asa. Au fost multi colegi care au condamnat-o (ca sa zic asa) pentru tentinta ei de a exagera lucrurile, eu insa m-am straduit s-o inteleg si atunci am descoperit ca este o fata buna. Am descoperit ca are multe calitati si am socotit nedrept sa pun defectele in fata. Oricum, cred ca a inteles si ea cum stau lucrurile si si-a extirpat singura defectele (sau cat a putut din ele) lucru pentru care merita din nou laudata.

Karina - eu foarte mult am apreciat-o pe fata asta. De ce? Pentru ca este ea insasi. Pentru ca nu ii este frica sa se poarte exact asa cum ii vine, sa faca exact ceea ce ii vine si ce o face fericita. Nu ii este frica sa gandeasca altfel decat ceilalti si nici sa afirme ca o face. Nu-i este frica sa mearga in contra curentului, nu ii este frica sa aibe proprile ei opini si idei. Si, in afara de asta, ceea ce gandeste ea este atat de similar cu proprile mele ganduri si atat de conform cu principile si valorile mele. Ea are doar mai mult curaj de a-si afirma unicitatea decat mine. Si cred ca este si mai desteapta decat mine.

Alin - a fost criticat mereu de toata clasa si, oricat as vrea, nu pot spune ca pe nedrept. A fost mereu imatur. Cu toate acestea mereu i-am acordat posibilitatea de a se corecta si am incercat mereu sa-l inteleg. Odata ce am priceput ca, de fapt, el sufera mult mai mult decat noi si ca tocmai acesta este izvorul comportamentului sau, am incetat sa ma mai supar pe el. Pur si simplu este imposibil sa te superi pe un om a carui motivatie o intelegi. Si are si el partile lui bune, dar ar trebui sa invete sa le cultive pe acelea in detrimentul celorlalte.

colegi de clasa (2)

Cum am spus, revin sa continui ceea ce am inceput ieri si sa vorbesc despre inca sase colegi ai mei...

Roxana - colega mea de banca din orele de chimie (alaturi de Andrada) si o fata cu adevarat deosebita. Calma, linistit, vesela aproape mereu... O bomboana, ai putea spune, mai ales ca e si micuta de inaltime (chiar umpicut mai mica ca mine). Intodeauna am tinut foarte mult la ea si ne-am inteles mereu foarte bine...

Lavinia - cea mai colorata colega. Oricum, mereu am apreciat la ea dezinvoltura cu care face tot ceea ce doreste, faptul ca are curaj sa fie diferita sau, sa fie exact asa cum e ea (pentru ca, in fond, toti suntem diferiti, dar cei mai multi oameni incearca sa ascunda asta). O fata care poate parea superficiala la prima vedere, insa care este, de fapt, foarte desteapta si stie destul de clar ceea ce vrea ea de la viata...

Sidonia - cu ea am fost colega mai mult timp (adica din clasa I). A fost de foarte mare ajutor in timpul testelor si tezelor de la matematica, nu pentru ca nu m-as fi putut descurca singura, ci pentru ca ma puteam baza mereu pe ea la verificarea raspunsurilor si rezultatelor, cu atat mai mult cu cat am stat mereu una in spatele celelilalte (desigur, cu schimbari de-a lungul timpului, ba eu in fata, ba ea)...

Loredana - si pe ea o cunosc de mai multa vreme (suntem si vecine). Ce sa spun despre ea? A fost sefa clasei, a fost una dintre putinele persoane mai destepte decat mine pe care am avut ocazia sa le intalnesc. Mereu am apreciat-o...

Roxana Iancu - din pacate nu am petrecut prea mult timp in compania ei, cu toate ca era mereu in clasa. Totusi, mi-a parut o fata buna si linistita mereu... Nu stiu de ce, dar face parte din categoria acelor persoane despre care e greu sa vorbesti. Si in album i-am scris mai degraba o varza (mai ales ca nici n-am apucat sa-mi fac o ciorna inainte), dar sper sa ma ierte si...

Estera - se pare ca am apasat candva pe ceva si acum scriu subliniat si nu stiu cum sa schimb asta, dar fie. In ceea ce o priveste pe Estera... cred ca ma voi margini la a vorbi despre clasa a IX-a, cand am stat cu ea in banca, si despre care pot sa spun ca a fost clasa in care am copiat cel mai mult. A fost o perioada interesanta...

colegi de clasa (1)

Am promis si ma tin de cuvant. Am promis ca voi face ceva special pentru colegi mei si chiar de asta ma aflu in fata acestei pagini electronice, gata sa infaptuiesc ceea ce mi-am propus. Si ce mi-am propus sa fac? Sa iau toti colegii in ordine (ordine alfabetica) si sa gasesc cate ceva dragut de spus despre ei. Pentru ca o merita. Pentru ca au fost colegii mei si in cazul in care nu-i voi mai vedea (ceea ce sper din suflet sa nu se intample) imi va fi foarte dor de ei si de zilele de scoala petrecute impreuna. Deci, ii voi lua in ordine alfabetica si voi vorbi despre ei...

Ramona - ar fi multe de spus despre ea. Mi-a fost partenera de chiuluri atunci cand se intampla sa mai chiulesc si sa nu plec acasa. Am ajuns astfel sa o cunosc destul de bine si sa-mi dau seama ca e o fata foarte desteapta, ca a mai citit si ea cate ceva, ca are principi de viata bine stabilite si de la care se abate cu greu (ceea ce e de apreciat, acum, cand majoritatea oamenilor se ghideaza dupa ideeile celor din jur si le e frica sa aiba si ei ideile lor propri). Mi-am dat seama si ca e putin complexata, lucru pe care nu-l prea inteleg, avand in vedere ca este una dintre cele mai frumoase fete de la mine din clasa. In rest, numai de bine despre ea...

Carla - una dintre cele mai artistice colege, daca pot sa spun asa. Si nu ma refer la aspect, ci la modul de a gandi. Foarte deschisa spre nou, pasionata de arta in toate formele ei, mereu zambitoare si vesela, mereu amuzanta, mereu o prezenta placuta. Intodeauna a fost o placere pentru mine sa-mi petrec timpul in compania ei. Sper ca nu ma va priva de acum in colo de aceasta placere :))

Bogdan - marele absent, nici nu i-am gasit o poza in care sa fie singur, dar e buna si asta cu profesoara de fizica. Mi-e foarte greu sa vorbesc despre el, avand in vedere ca si-a petrecut mult mai mult timp la bufetul scolii decat in clasa... Tot ce pot spune, din pacate, e ca... mi-a fost si el coleg...

Andrada - in albumul meu mi-a scris a adus vorba despre oamenii deosebiti pe care am avut eu ocazia sa-i cunosc de-a lungul timpului si a spus ca nu stie daca face si ea parte din ei. Ei bine, am sa ma folosesc de acest blog pentru a-i spune ca face parte. Ar trebui sa stie ca ea a fost chiar una dintre persoanele care a insemnat destul de mult pentru mine, ca a fost o persoana in fata careia m-am putut destainui pentru ca am simtit ca niciodata nu ma va judeca. Mi-a placut de ea de cand am cunoscut-o si lucrurile au ramas mereu asa. Sper ca si eu sa fi lasat o urma la fel de placuta in viata ei si sper ca ne vom mai vedea, acelasi lucru pe care il doresc de la majoritatea colegilor mei.

Paul - mi-a fost coleg de banca un timp... un timp destul de lung. Este probabil unul din cei mai maturi baieti din clasa noastra, cu siguranta simpatic si cu siguranta unul din cei mai prezenti in viata clasei noastre...

Claudia - pe ea, din pacate, n-am apucat sa o cunosc prea bine, insa cred ca e o fata buna si foarte deschisa. Cand am avut nevoie de ajutor de la ea mi l-a oferit. Mai mult... nu pot sa spun...

Din pacate ma voi opri aici, urmand sa continui maine ce am inceput, pentru ca e mult mai greu sa vorbesc despre colegii mei decat ma asteptam eu sa fie. Si nu pentru ca n-ar fi destule despus, ci tocmai pentru ca atunci cand sunt prea multe de zis iti e foarte greu sa alegi ce e mai potrivit. Si pentru ca tu apreciezi un om, dar foarte rar iti pui problema de ce il apreciezi. Sti ca e destept, frumos, amuzant sau orice alta caracteristica, dar nu sti sa detaliezi prea tare, nu sti niciodata sa spui ceea ce e mai potrivit. Spui mereu cate ceva si apoi, in final, realizezi ca ai uitat sa exprimi tocmai esenta. Apoi, ceea ce spun eu e ca o descarcare a sufletului, iar eu retraiesc toate emotile despre care vorbesc odata ce le scriu, ceea ce ma oboseste daca o fac la infinit.

Sper sa nu supar pe nimeni prin alegerea mea de a vorbi doar de sase colegi pe zi, iar cei care nu sunt cu primele litere ale alfabetului sa nu se simta lezati ca n-am vorbit astazi despre ei. Sa fie siguri ca nu e din lipsa de simpatie ci doar dintr-o incercare de a-mi organiza cumva treaba...

inceput, dar mai ales sfarsit:(

Azi, rand pe rand, mi-au venit in minte tot felul de idei in ceea ce priveste acest post pe blog, dar apoi m-a luat somnul, m-am culcat si le-am uitat pe toate. Dar asta nu conteaza, caci oricum am un subiect mult mai bun despre care as putea sa vorbesc decat toate acele gandulete si prostioare care mi-au trecut prin cap.

De astazi nu mai sunt liceana. Da, am absolvit, am trecut macar de liceu. Nu mai urmeaza decat bacul si dupa ma voi putea numi studenta (cel putin sper). Nici nu stiu daca ar trebui sa adaug acestui "am terminat liceul" un "din fericire" pentru ca... ei bine, pentru ca a venit vremea sa se intample asta, pentru ca n-am ramas nici repetenta, nici corigenta (desi nici nu ma asteptam), pentru ca... nu mai stiu de ce, sau un "din pacate", pentru ca, ei bine, cu toate ca ma asteapta un nou inceput, pentru moment ma aflu la un final, pentru ca e vorba de o despartire, pentru ca pur si simplu va disparea ceva ce timp de patru ani m-am obisnuit sa fie prezent in fiecare zi a vietii mele.

Chiar stateam azi la terasa (caci dupa ca am terminat totul ne-am dus la terasa) si ma gandeam ca uite, de acum s-a terminat. Caci eram obisnuita sa facem in fiecare sfarsit de an cate o iesire in Unirii, insa stiam intodeauna ca dupa urmeaza o revedere, un alt an in care ne vom vedea cinci zile pe saptamana, nu stiu cate saptamani din an, stiam ca nimic nu e definitiv si stiam, mai presus de toate, ca ne vom revedea cu siguranta. Pe cand acum... acum, cu toate ca ne-am zis cu toti ca ne vom mai intalni, ca vor mai fi iesiri, nu mai exista siguranta aceea. Atunci ne revedeam chiar si numai de nevoie. Acum se pune problema cat efort vom fi in stare sa facem pentru a ne anunta mereu unii pe altii si pentru a ne si face umpic de timp pentru o intalnire ce sa dureze macar o ora, doua.

Nu-mi fac iluzii si nici nu cred ca ne vom mai intalni vreodata in formatie completa, caci n-am fost o clasa prea unita niciodata, insa sper ca macar cate-un grupulet, macar cativa sa ne mai vedem din cand in cand. M-ar intrista foarte tare sa stiu ca lucrurile nu vor sta asa. Daca ati sti, chiar si acum cand ma chinui sa scriu aceste lucruri am lacrimi in ochi si nu pot decat sa ma gandesc la cat de dor imi va fi de colegii mei daca nu-i voi mai vedea. Un sentiment atat de puternic incat nici macar nu mai simt vesnica mea teama in fata examenului ce urmeaza.

Sunt multe lucruri pe care pot sa le regret in legatura cu acesti ani. Sunt foarte multe... Si cred ca cel mai tare regret faptul ca n-am stiut niciodata sa-mi arat sentimentele asa cum ar fi trebuit, sa le dovedesc colegilor mei ca tin cu adevarat la ei si ca imi face placere sa ma aflu in mijlocul lor. Intodeauna am fost fata cea timida care s-a tinut umpic deoparte. Cred ca aceasta e impresia pe care le-am lasat-o, cu toate ca am incercat sa fiu prezenta la toate iesirile, in toate momentele. Imi pare rau ca n-am stiut sa le arat cat ii iubesc si promit ca cel tarziu maine voi face ceva care sper sa compenseze macar partial aceasta necunostinta a mea in a-mi arata sentimentele. Regret ca n-am fost o prezenta mai activa, poate mai amuzanta, o prezenta care sa fie placuta celor din jur. Habar n-am cum m-au privit ei pe mine, prin albumul meu am citit unele lucruri care m-au uimit si la care nu ma asteptam neaparat, iar daca au fost sinceri... nu pot decat sa le multumesc.

Dar aceasta nu va fi o postare in care sa vorbesc de colegi si nici de mine. Este pur si simplu o instintare a faptului ca mi-am luat adio de la niste ani care vor lasa urme adanci in mintea mea si din care sper sa mai pot retrai mici fragmente prin intalniri cu cei ce vor deveni fosti colegi. Iar mai mult despre acestia, caci, cum spuneam, vreau neaparat sa spun mai mult, va veni mai tarziu, printr-o alta postare. In rest... doar sa stie ca mereu i-am iubit si ca sper ca nu am fost nici eu chiar de ignorat pentru ei. Au fost cu toti deosebiti in felul lor si le multumesc pentru asta!

Profesoara de fizica

Am observat ca tot mai multi oameni vorbesc despre profesori pe bloguri... O fi vreo moda? Nu stiu, dar eu m-am hotarat sa ma alatur si eu acestui cerc al vorbitorilor despre profesori. Nu de alta, dar termin acum liceul si ar fi bine sa se stie ce gandesc si ce cred eu despre profesori. Ar fi bine sa-mi laud si eu una dintre putinele profesoare care a fost cu adevarat profesoara si, poate, daca voi mai avea chef, sa vorbesc despre greselile pe care altii le-au facut sau le fac...

Oricum, acesta va fi un post dedicat profesoarei de fizica, despre care cred ca pot spune ca a fost cea mai buna profesoara pe care am avut-o in tot liceul. Cu totii am iubit-o din prima clipa si nu a existat niciodata cineva care sa fi spus ca n-o place, nici macar cei ce aveau note mici, nici macar colegul meu care ajungea mereu in pragul corigentei si se salva si el cu greu abea in ultimele momente. Cred ca acest simplu adevar este suficient pentru a-i demonstra calitatea de buna profesoara, insa va voi explica in continuare si de ce am iubit-o.

Mereu ne-a expus materia ei cu daruire, cu bucurie, mereu se vedea ca-i face placere sa se afle in sala de clasa si ca nu ar fi preferat sa se afle oriunde altundeva in acel moment. Era fericita in mijlocul nostru si ne facea si pe noi sa fim fericiti in preajma ei. Si-a iubit materia mereu, astfel incat am ajuns si noi sa o iubim. Nu invatam pentru note, nu invatam de frica, invatam mereu pentru ca ne placea, pentru ca ceea ce ne spunea ea ni se parea incredibil de simplu si de frumos. Un timp chiar m-am gandit daca nu ar fi bine sa ma duc la facultatea de fizica. De fapt, inca ma mai gandesc la ea ca la o a doua facultate, eventual. Si doar ei ii datorez aceasta.

La orele ei nu am fost niciodata stresati. Noi mereu am avut obiceiul sa chiulim atunci cand nu invatam de pe la diverse ore, insa foarte putini au chiulit de la orele ei chiar si in aceste conditii. De fapt, cred ca un trei la ora ei nici n-ar fi parut asa o tregedie cum ar fi parut un cinci pe la alti profesori care se chinuiau sa te si faca sa te simti cat mai prost dupa ce ai luat aceea nota si care nu se puteau abtine sa nu te faca sa le urasti materia pe veci. Fizica nu cred sa fie cineva care s-o urasca, cu toate ca au fost destuli care sa fi luat note mici in decursul acestor patru ani in care am avut-o profesoara.

Acum vreau sa spun ca aprecierea noastra pentru ea este cu atat mai mare cu cat dirigintele nostru a fost cam absent in viata noastra de elevi, iar de la ea am putut primi toata dragostea de care acesta ne-a privat sau pe care, poate, pur si simplu n-a stiut sa ne-o arate. Ea, in schimb, mereu s-a preocupat de noi, mereu ne puteam plange la ea de diverse probleme pe care le aveam ca elevi, mereu ne consola atunci cand ne simteam nedreptatiti de diversi profesori. Chiar si acum, la banchet, de unde dirigintele nostru a lipsit, ea a venit si a dansat cu noi, a venit sa se intereseze de cum ne simtim si asa mai departe. Ea si cu profesoara de biologie, ca si ea a fost destul de simpatica. Iar acum, la sfarsit de liceu, ne-a pus pe toti sa scriem cate ceva din ceea ce ne reprezinta pe noi, ce ne-a marcat in timpul liceului, etc., lucruri care in alte clase au fost facute de catre diriginti.

Deci, trebuie sa-i multumesc astfel doamnei profesoare Corina Briac pentru dragostea pe care a depus-o in munca ei, pentru felul in care a stiut sa ne iubeasca si sa se faca iubita, pentru felul in care a stiut sa ne faca mereu atenti si dornici a invata, pentru felul in care ne-a luat sub aripa ei protectoare atunci cand altii ne-au lasat sa cadem, pentru tot ce a facut pentru noi sau pentru orice alt elev. Mii de multumiri!

la gratar

Azi am fost cu colegii mei la gratar. Ne-a luat trei ani de zile sa reusim si noi sa ne organizam si sa iesim undeva toti, dar ce sa mai zic... bine ca macar acum am reusit?

Si cum a fost? Va voi povesti... Noi planuisem sa ne intalnim cu toti pe la 9, 9:30 la Padurea Verde, insa va ganditi ca planurile de acasa nu se potrivesc intodeauna cu ce gasesti pe teren... Asa ca la ora 9 nu eram decat 4 persoane, iar pana la 9:30 au mai venit inca doua. Si mult timp (pana pe la 12) am fost doar sase. Dar am profitat sa facem ceva plaja, ca si-asa dupa aceea n-am mai stat prea mult la soare si chiar nu sunt prea bronzata, cu toata iesirea mea. Abea daca mi se vad cateva urme, dar si acolo ma intreb daca nu e oare doar imaginatia mea si dorinta ca ele sa fie acolo.

Anyway, sa trec mai departe, la momentul cand in sfarsit ne-am strans destul de multi. Atunci ne gandim si noi sa ne apucam de facut gratarul. Oh, si daca ati sti voi ce operatiune complicata este aceasta! Ne-am chinuit vreo ora sa aprindem focul cu crengute cazute pe jos prin padure si cu carbunii pe care ii aveam pentru ca nimeni n-a cumparat lemne. Si acum sunt plina de... funingine? prin par, de la cat am suflat in acel amalgam de crengute, hartie si carbune in speranta ca va lua foc. Ei bine, n-a luat, mai ales ca ploaia de aseara udase totul, deci lemnele erau mult prea ude ca sa poti face focul cu ele. Asa ca, dupa multe eforturi zadarnice, o colega de-a mea s-a hotarat in sfarsit sa plece sa cumpere lemne. Am mai asteptat vreo jumatate de ora dupa ea, si cand s-a inors am reusit si noi sa incingem focul.

Despre prepararea mancarii nu va mai spun, caci a decurs normal. Va voi spune doar ca am muncit aproape toti la ea, ca a fost foarte distractiv si ca, in final, mancarea a fost absolut delicioasa. Cel mai bun gratar pe care l-am mancat vreodata!

Ce alte evenimente notabile au mai fost? Sa zicem faptul ca la un moment dat unei colege i s-a parut foarte amuzant sa se urce pe o masina si sa danseze din buric... drept pentru care a si facut asta.


Sau poate ar trebui sa va povestesc despre colegul meu care s-a mascat in treansexual? A fost si el foarte amuzant... Mai multe momente care sa merite povestite... Nu cred, ca doar n-o sa va povestesc acum despre cum am jucat badminton sau despre cum am stat la plaja sau despre alte lucruri banale pe care le-am facut in timpul in care am fost acolo. Ideea e ca ceea ce am facut ne-a facut sa ne simtim bine si a fost o sambata extrem de placuta. Mai mult ar putea parea plictisitor atunci cand e povestit aici asa ca nu o voi face...

Vreau doar sa mai adaug ca am constatat ca majoritatea colegelor mele sunt extrem de sclifosite si le este frica de cam toate chestile vii si miscatoare si le este foarte greu sa muceasca (desi trebuie sa recunosc ca aici nu stau chiar asa de prost, cel putin nu toate)...

A, si aici voi mai pune o poza cu mine, sa ma vedeti in timp ce lucru...

cum e sa NU faci scoala...

Azi m-am dus la scoala de dimineata, de la 8, ca in orice zi normala. Ma duc in clasa... nimeni. Dar pentru ca

prima ora urma sa o tinem in laboratorul de chimie nu m-am mirat prea tare, mi-am lasat geaca pe cuier si am plecat si eu inspre laborator. Nu m-am mirat nici cand am observat ca nu mai venisera decat trei colegi... Era inca devreme... Insa in momentul cand nu mai ramasesera decat vreo cinci minute pana sa inceapa ora, ei bine, atunci m-am mirat ca nu mai venise nimeni intre timp. Totusi, pe la opt fix au mai venit cativa si ne-am steans vreo zece...

Cand a venit dirigul in clasa ne-a intrebat unde sunt ceilalti, i-am raspuns ca nu stim, ne-a dictat o problema si a plecat (un coleg care a ajuns ulterior a spus ca l-a vazut chiar plecand din scoala). Nici nu ma mir ca n-avea chef de ora la cati eram! Asa ca eu am inceput sa povestesc cu Roxy, colega mea de banca din timpul orelor de chimie :)), si cam asta am facut pana la sfarsitul orei...

Apoi aveam matematica. Insa aici era o mare problema... In afara de inca vreo doua persoane, toata lumea vroia sa plece... Asa ca, ca sa nu se supere prea tare proful de mate, am mers sa-l anuntam ca mai suntem trei. "Dar sa stiti ca va pun pe toti absenti si anunt directiunea!" au fost vorbele lui. "Bine, fa ce vrei, noi plecam," au fost gandurile noastre. Mai ales ca dupa nu mai faceam nici o ora, pt ca profa de bio era plecata sau bolnava sau nu stiu ce se intamplase cu ea, iar de la engleza planuisem sa iesim in oras...

Asa ca am plecat mai repede in oras... Norocul nostru ca erau doua colege cu masini si astfel am incaput toti 10 in ele si ne-am indreptat spre Piata Unirii. A durat un timp sa gasim loc de parcare, apoi un birt cu locuri libere suficiente pentru toti (sau mai degraba toate, ca baietii parca nici nu fac parte din clasa noastra, ei nu vin cu noi) si apoi am stat... Cu cate un frappe in fata am inceput sa povestim despre fantome, vraji, spirite & co., am rememorat sau am povestit filme de groaza sau alte lucruri de genul acesta. Apoi, pe la 11 am sunat-o pe profa de engleza si i-am zis unde suntem si am intrebat-o despre ce urma sa facem in continuare si despre locul unde aveam sa ne intalnim in oras cu ea. Aici ne-a asteptat o mica surpriza... Ea a spus ca nu poate sa stea decat jumatate de ora. Dar nu ne-am suparat. Avand in vedere timpul mult prea scurt pe care putea sa-l petreaca cu noi si numarul nostru destul de mic, am contramandat si ne-am hotarat sa mergem la un film in mall...

Aici ne mai astepta o surpriza... Desi cinematograful se deschide la 12:30, primul film nu incepea decat la 13:30, mult prea tarziu pentru colegele mele care aveau meditatii... Deci ghinion... Mergem sa mancam atunci. Kartoffel...

Dupa masa, ne mai plimbam noi umpic stinghere prin mall, intrebandu-ne ce sa facem, am iesit afara in ideea de a ne intoarce in Unirii si, pentru ca nu prea mai aveam bani, sa stam pur si simplu pe banci. Insa Draghitei i-a venit o idee mult mai buna. Ne-a chemat la ea, la apartamentul pe care il imparte cu frate-su. Am stat acolo pana la 4 si cred ca ne-am simtit destul de bine.

Apoi am venit acasa, unde ma asteptau inca doua albume de completat (dintre care cu unu am terminat si celalalt... cred ca-l voi completa maine la scoala) si unde inca ma asteapta necesitatea de a pleca la orele de engleza. Iar cand ma voi intoarce, voi mai sta afara cu Oana si cu cine o mai veni, ca doar eu maine "nu" am scoala si "nu" trebuie sa ma scol :))!

Oricum, de asa zile sa tot avem parte. Acestea sunt genul de lucruri care ma fac sa regret ca terminam liceul... M-am simtit atat de bine azi...

vremea albumelor

A sosit vremea sa completam albumele noastre de sfarsit de liceu. Un lucru destul de complicat totusi... Nu credeam ca va fi atat de greu, mai ales daca ma gandesc la pretentile mele de scriitoare... ar fi trebuit sa fie mult mai usor. Asta ca sa se vada cat de falsa este totusi parerea mea despre mine... Dar totusi, e mai bine sa ma subpraapreciez, pentru ca tintesc mai sus...

Dar, revenind la albume... Spuneam ca e destul de greu sa le completezi. La primul a mai fost cum a fost. La al doilea a fost foarte usor ca aveam foarte multe de zis. La fel si la al treilea. Si apoi a venit al patrulea... Ma asteptam sa fie la fel de usor, mai ales ca fata careia tocmai i-am scris imi e prietena destul de buna, deci se intelege ca de-a lungul acestor patru ani am impartit destul de multe, insa... ei bine, mi-a fost greu. Pana la urma i-am scris ceva, destul de frumos, cred eu. Poate ca tocmai de aceea mi-a fost atat de greu, pentru ca vroiam sa evoc aminiri care merita evocate. Ah, si ar mai fi un motiv, dar acela tine doar de starea mea de spirit din ziua de azi, care cred ca a avut si ea o influenta asupra celor scrise de mine.

Altfel, consider extrem de frumoasa vremea aceasta de la sfarsit de an, ultimele zile petrecute cu colegii... Frumos si trist in acelasi timp, din pacate. Si mai e si bacul ala care apasa asupra noastra si care, cel putin pe mine, nu ma lasa sa petrec o zi fara a ma stresa din cine stie ce motive. Insa, sunt sigura ca peste ani, cand voi privi inapoi spre aceste vremuri, mi se vor parea foarte frumoase si imi va fi atat de dor de ele. Si inca un lucru bun pe care il aduce cu sine clasa a XII-a este faptul ca clasa noastra pare mult mai unita acum. Mi-e frica sa zic este, noi n-am fost niciodata uniti, dar macar acum asa parem, ne intelegem bine uni cu alti si toate cele... cu cateva mici exceptii desigur....

Astazi m-am simtit melancolica si am simtit nevoia sa-mi aduc aminte de frumusete in tot ceea ce se intampla in jurul meu, de acea am scris si acest lucru vag sentimental....