Despre Ponta...

Scriu aceste randuri din dorinta mea de a-mi exprima toate parerile negative, toata scarba, dar si toata spaima cu privire la candidatul la presedentie Victor Ponta si la partidul din care el face parte, PSD. Ma declar, de asemenea, scarbita si de toti cei care, pentru diferite favoriuri, s-au alaturat jocului murdar facut de acestia, incercand sa convinga populatia (care se dovedeste incredibil de naiva si de usor manipulabila) sa puna bazele unui regim semidictatorial care isi doreste sa puna anumite persoane mai presus de lege. Stiu ca nu voi putea sa exprim tot ce-mi trece prin minte, insa voi face tot posibilul sa impartasesc cat mai multe din ideile mele. Poate cineva le citeste, din greseala, si se gandeste de doua ori inaite sa puna stampila pe Ponta. Sau poate isi da seama ca Ponta reprezinta in momentul de fata cea mai mare amenintare pentru Romania si hotaraste sa mearga la vot.

Am sa incep prin a-mi spune parerea despre niste imagini pe care le-am vazut de dimineata pe facebook. Erau acele biletele pe care le primeau oamenii si li se spunea ca Ponta este roman si crestin-ortodox si ca cei credinciosi ar trebui sa voteze cu el, ca altfel isi vor trada credinta. Care e problema cu aceasta afirmatie? In primul rand e de un rasism infiorator. Eu credeam ca traim intr-o lume moderna si ca am depasit conceptele de superioritate pe baza de rasa sau religie. Faptul ca la scurt timp dupa ce te-ai nascut parintii tai au hotarat sa te boteze la o anumita biserica sau sa te supuna oricarui alt ritual care te face doar teoretic adept al unei biserici nu te face pe tine un om mai bun, sau mai valoros si nici nu-ti pune un mot in frunte care te face mai special decat semenii tai. Faptele sunt cele care conteaza, nu niste cuvinte aruncate in vant. Cred ca chiar si in fata lui Dumnezeu este mai valoros un ateu care recunoaste acest fapt, dar cu toate acestea, continua sa se comporte frumos cu semeni sai, sa le fie de ajutor atunci cand acestia au nevoie si sa respecte toti oameni, indiferent de rasa, statut, religie, orientare sexuala, sau altele de acest gen. Ponta nu este crestin-ortodox. Ponta este un lup imbracat in haine de oaie, Ponta este un fariseu care se crede pe sine insusi mai valoros decat toti oamenii de pe planeta cred (ar trebui sa va reveniti in simtiri, oameni buni, si sa nu va mai lasati prostiti de televiziuni sau haimanale imbracate in haine de oameni responsabili si care doar alearga dupa bani). Daca ati fi citit tot ceea ce se scrie despre Ponta si ceea ce este atestat de dovezi ca a realizat vi s-ar ridica parul pe mana si ati intelege exact pana unde merge religiozitatea lui. Desigur, asta daca nu considerati orgiile, furturile, crimele ca moduri de a-ti mainifesta adoratia fata de Dumnezeu. 

Iar in ceea ce priveste originile romane atat de puternice ale domnului Ponta, ele nici macar nu sunt prea puternice. Are bunici de origini italiene si albaneze. Dar, cum zicea Andrei Plesu, italienii sun fratii nostri, iar Albania este suficient de aproape, asa ca nu se pune. Iohanis, pe de alta parte, este, intr-adevar de etie germana, insa nu cred ca incape niciun fel de indoiala cu privire la faptul ca nu ar fi roman. Familia lui este atestata documentar ca fiind pe teritoriul actual al Romaniei inca din secolul XII, ceea ce inseamna ca aceasta se afla aici cu mult inainte de momentul in care s-a infintat Romania. Inclusiv faptul ca familia lui a fost atestata documentar spune multe: aceasta familie inca de pe atunci a fost una importanta, ceea ce inseamna ca educatia pe care a primit-o Iohanis este una de valoare (atat stiintifica, cat si morala, spirituala). Asta desigur, daca nu cumva a reusit comunismul sa va prosteasca de tot si sa credeti ca familia lui a supt timp de multe generatii sangele romanilor, daca nu ati ajuns sa credeti ca un om de nimic si fara niciun fel de educatie se poate compara cu un om invatat si care provine dintr-o familie invatata (valorile le inveti in primii ani de viata, iar daca in familie ai exemple negative, putin probabil sa intreprinzi lucruri pozitive). Desigur, in perioada comunista un cizmar era mai important decat un om invatat, de asta ati si iubit perioada aceea atat de mult, dragi romani. Si nu, nu vreau sa afirm ca un cizmar n-ar fi important. Orice om care munceste este la fel de important ca si un altul, indiferent daca are sau nu facultate. Ceea ce vreau sa spun este ca nu ar trebui ca un cizmar sa-si poata inchipui ca poate trata oameni, la fel cum nici un medic nu ar trebui sa creada despre sine ca ar putea face cizme. Puterea presupune si responsabilitate, nu e doar un mijloc de a castiga influenta si avere. Nu e o jucarie stralucitoare pe care orice copil mic sa spuna "Eu o vreau". Cine va fi presedintele Romaniei va trebui sa fie perfect capabil sa ia decizi care se ne duca pe un drum bun pe noi toti, ca natiune. Chiar credeti ca Ponta poate sa faca asta? Daca credeti asta, va rog, lamuriti-ma si pe mine cum ati ajuns la aceasta concluzie, atunci cand toate marile puteri nu-l considera decat o gluma (si aici puteti numi ce tara doriti voi, nu doar Germania sau SUA, ci si Rusia sau China). Oare chiar nu realizati ca nimeni nu ne mai place? Cred ca daca ar fi sa izbucneasca un razboi tara noastra ar fi ocolita, caci nimeni nu vrea sa se incurce cu o mare de lenesi cu pretentii. Oare nu va dati voi seama ca daca vom continua asa vom ajunge atat de jos incat nu vom mai putea vreodata sa urcam inapoi, ca toti oameni de valoare si cu forta de munca din aceasta tara vor pleca si va vor lasa pe voi, cei care cereti pomana, sa va prabusiti, pentru ca, pana la urma, asta este ceea ce meritati?

Dar ma abat de la discutie. Tema nu este poporul roman, care nu are numai insusiri negative, ci si pozitive. Tema este Victor Ponta, care, cu cat il privesti mai atent, cu cat incepi sa scoti din straturile de minciuna cu care s-a imbracat, constati ca nu gasesti calitati nici macar daca le cauti cu lupa. Ba mai mult, te cuprinde frica. Trebuie sa marturisesc ca ma fascineaza lecturile cu privire la perioada comunista, atat din Romania, cat si din restul Europei, insa niciodata nu mi-am dorit sa ajung sa traiesc experiente similare. Insa, cu Ponta presedinte, cu PSD-ul la guvernare, acest lucru se transforma in posibilitate. Ar trebui sa veniti cu totii cu picioarele pe pamant si sa priviti cati pasi a facut acest partid pentru subminarea democratiei! Iar voi ce faceti? Mai aveti putin si va inchinati la acest om. Toate aceste lucruri imi amintesc de episodul III din Razboiul Stelelor, despre care regizorul a declarat ca si-a dorit sa fie un film care sa ilustreze fragilitatea democratiei. In acest film, la un moment dat, cand personajul negativ, care era guvernator, cred (nu-mi mai amintesc exact) se proclama imparat in aplauzele tuturor, unul din personaje declara ca toata lumea aplauda cum dispare democratia si cum le sunt incalcate drepturile.

E drept ca protestele din ultimele zile mi-au mai dat ceva sperante. Ponta are sanse sa nu ajunga presedinte daca merge destula lume la vot. Asa ca, va rog, prezentati-va la vot! Daca nu va prezentati, vor alege alti pentru voi, dar va fi si viata voastra cea care va ajunge jucaria politicienilor. Este viata voastra in joc, si pur si simplu nu realizati ca sub zambetul si toate pomenile electorale ale lui Ponta se ascunde otrava. Pensionari, daca cumva cititi acest articol, va rog, nu-l votati pe ponta. Faceti asta pentru copii si nepotii dumneavoastra. Ganditi-va la ei cand alegeti. Ganditi-va ca ei vor duce in spate povara. Lumea dumneavoastra este mica si continua sa se micsoreze (asa e viata, asa se va intampla si cu mine candva), insa nepotii vostri au toata viata inainte. Lasati-i sa traiasca si, mai important, lasati-i sa traiasca in Romania. Sa-si creasca copii unde au fost si ei crescuti. Creati-le o lume plina de posibilitati! Va rog, eu, nu fiti egoisit, nu va ganditi la castiguri pe termen scurt! Ganditi-va ce se va intampla cu noi si cu tara asta pe termen lung!

Spuneam acum ceva vreme ca sunt trista din cauza societatii care i-a permis unui monstru ca Ponta sa se dezvolte si sa ajunga la putere. Acum nu mai sunt trista, am trecut peste. Insa, intre timp, am aflat atat de multe lucruri incat sunt speriata. Sper ca cele mai negre banuieli ale mele sa nu se confirme niciodata.

De ce e Ponta cel mai potrivit presedinte pentru romani?

De ceva vreme citesc şi eu articole cu privire la situaţia politică din România. Multe dintre articolele care au ajuns în faţa privirii mele sunt axate pe descrierea caracterului lui Ponta şi pe încercarea de a scoate în evidenţă toate acele însuşirii care îl fac nepotrivit pentru funcţia de preşedinte al României. Cu toate că sunt de acord cu tot ce scrie în acele articole, nu pot să nu constat că tocmai aceste însuşiri sunt cele pentru care are un număr atât de mare de votanţi... Majoritatea românilor nu sunt cu mult difetiţi de el, iar cei ce sunt aspiră să ajungă ca şi el. Da, o parte din votanţii lui Ponta probabil că nu se încadrează în niciuna din aceste categorii, ei fiind, doar, incapabil să mai înţeleagă. 

Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, nu plănuiesc să jignesc pe nimeni şi scriu acest articol cu o profundă tristeţe. Ştiu că unii oameni sunt complet nevinovaţi, că anii de comunism prin care a trecut România le-a dat balanţa morală atât de tare peste cap, încât acum le e foarte greu să mai discearnă ceea ce e bine de ceea ce este rău. În toţi acei ani în care scopul şcolii nu a fost decât să ne adâncească şi mai mult în incultură (lucru pe care, parţial, continuă să îl facă şi în prezent), să distorsioneze istoria astfel încât noi să ajungem să ne mândrim cu valori false şi să socotim drept asupritori, duşmani, personalităţi negative, toate acele figuri ce au încercat să aducă un strop de civilizaţie în rândul poporului român. Am fost învăţaţi să ne mândrimi cu non-valori, cu oameni care nu au realizat mare lucru pentru această ţară (lăudăm ţăranii care s-au răsculat împotriva boierului ce era prea aspru cu ei, fără să stăm să ne gândim că în acea perioadă în alte ţări erau deja construiţi zgârie-nori - asta doar aşa, ca un mic exemplu pentru a ne face să înţelegem ceea ce reprezentăm noi), astfel încât anumite persoane au ajuns să nu mai poată vedea în ce direcţie e ieşirea din această stare de prostie în care am fost învăţaţi să trăim. În această categorie s pot fi incluse persoanele mai în vârstă, sau anumite persoane care au trăit toată viaţa lor la sat, muncind pământul. Despre aceste persoane nu se poate spune decât că sunt naive şi prost informate atunci când îşi exprimă preferinţa de a-l avea pe Ponta drept preşedinte. Trăiesc într-o lume în care singura lor sursă de informare o reprezită televizorul, care nu face decât să-i bombardeze cu minciuni, pe orice canal s-ar uita, unde reporterii trag concluziile pentru ei, că de ce i-ar lăsa pe săracii români să se chinuie să mai gândeasca? Poate cumva văd adevărul! 

După cum spuneam, oamenii descrişi mai sus au o scuză, dar ceilalţi nu. În special cei tineri. Şi aici nu mă refer doar la cei până în 30 de ani, ci la cei până în 60... Poate chiar la toţi oamenii care încă nu s-au pensionat. Ei încă se învârt în lume. Lucrează, iar dacă nu lucrează vor să lucreze, sau cel puţin aşa ar trebui. Pentru că, într-adevăr, există acei oameni care sunt nu au un loc de muncă doar din cauza ghinionului, dar ei contiuă să caute. Însă, majoritatea oamenilor din România care nu lucrează fac asta din propria alegere, pentru că e mai simplu să stea acasă şi să aştepte alocaţia copiilor, pensia părinţilor sau bunicilor, ajutoarele de diferite feluri date de stat. Sau, mai există acei oameni care nu îşi găsesc un loc de muncă pentru că, deşi au o diplomă care să ateste că au finalizat o facultate, le lipsesc competenţele pe care ar fi trebuit să le dobândească în timpul acesteia, dar sunt mult prea mândri ca să o recunoască sau să încerce să câştige şi ei o pâine într-un alt domeniu care nu îţi cere abilităţi intelectuale atât de avansate. Pentru că societatea românească mai are o problemă: vede ca o ruşine faptul că ai terminat o facultate sau că lucrezi într-un domeniu care nu presupune studii universitare (cred că numai noi, românii, putem considera o ruşine faptul că cineva lucrează). 

Acum, revenind la întrebarea din titlu, de ce e Victor Ponta cel mai potrivit preşedinte pentru români? Căci da, am citit atâtea articole care ne vorbeau despre toate însuşirile lui negative, însă adevărul este că nu ar fi ajuns niciodată în poziţia pe care o are dacă nu ar fi fost tolerat de societate. Degeaba încearcă anumiţi autori să justifice acţiunea masei de români spunând ca aceasta este "bolnavă" şi clasa politică refuză să o trateze, dar adevărul este că nimeni nu poate fi tratat atâta vreme cât nu recunoaşte că este bolnavă şi nu dă voie medicului să aplice tratamentele necesare pentru vindecare. Aud atât de des că se spune că Victor Ponta tratează electoratul de parcă ar fi prost. Îmi cer scuze că sunt atât de dură, dar faptul că există atât de mulţi oameni dispuşi să îl voteze, ajung la concluzia că are dreptate. Ponta se comportă în modul în care se comportă pentru că poate. Pentru că în societatea românească politicienii nu sunt vinovaţi pentru că fură, ci pentru că fură prea mult. Faptul că cineva fură nici măcar nu mai constituie o infracţiune. Abia în momentul în care depăşeşte o anumită sumă începem să fim revoltaţi că el a furat. Preferă pe cineva care să fure, cu condiţia să ne lase şi pe noi să facem acelaşi lucru, decât pe cineva cinstit, dar care să dea şi legi dure împotriva hoţiei. Pentru că noi nu vrem să progresăm. Nu vrem să fim cinstiţi. Ne plângem că străini vor să ne fure ţara, dar nici dacă ar vrea nu ar putea face asta: noi ne-o furăm singuri. Şi de vină nu este numai politicianul care dă tunuri de miliarde, ci şi ţăranul care fură o palmă de pământ de la vecinul, proprietarul de magazin care-şi păcăleşte clienţii, vânzătorul care se face că greşeşte atunci când le dă restul, profesurul sau medicul care ia şpagă de la pacient/elev/student, omul acela care vinde în piaţă şi trage la cântar, etc. Cred ca se pot da aici sute de exemple. Fiecare din aceste persoane este vinovată de situaţia în care se află ţara noastră în prezent, fiecare este vinovat că aceptă şi tolerează astfel de comportamente. Şi da, este şi vina mea pentru că au fost situaţi când am văzut astfel de comportamente şi am închis ochii. Dar credeţi-mă, noi cei cărora nu ne plac astfel de comportamente suntem puţini, şi suntem speriaţi de marea masă ce ne copleşeşte. Nu avem puterea să luptăm cu ei. Numai dacă ne unim, dar este mult mai uşor să te uneşti sub steagul dorinţei comune de a comite infracţiuni, decât sub steagul celor ce vor să o combată. Căci asta e o altă problemă a noastră: nu ne putem hotărî asupra modului în care vrem să combatem aceste infracţiuni, asupra cuvintelor cu care vrem sa-i mustrăm pe cei ce greşesc, asupra pedepselor pe care aceştia le merită, astfel încât vom sfârşi prin a ne certa între noi, timp în care ei pot să-şi desfăşoare în linişte activităţile şi să ascundă mizeria sub preş. 

Mă voi opri aici, pe moment, deşi cred că, dacă aş încerca, aş putea scrie o carte, atât de multe sunt defectele lui Ponta în care societatea românească nu face decât să se privească în oglindă. Sunt tristă, sunt foarte tristă. Noi cei foarte tineri putem încă să plecăm din ţară, dar ce se va alege de părinţii noştrii? Sau de fraţii noştri prea mici să plece? Şi nu, nu e datoria mea să schimb această societate, e datoria fiecăruia. 

Locuri frumoase in Romania

Spuneam nu demult că turismul românesc este de kkt. Că noi nu ştim să punem în valoare nimic din ceea ce avem, aşa că ţara noastră apare ştearsă, lipsită de frumuseţe, în comparaţie cu altele. O ţinem într-una cu litoralul românesc, însă acesta este pe departe a fi una dintre cele mai frumoase locuri din ţara noastră. Din contra, comparat cu litoralul mediteranean, unde apa este albastră, unde există stânci şi vegetaţie specifică, creeând un efect vizual diferit, el nu este de loc interesant. Însă avem şi noi locuri superbe, locuri în care ar trebui investit şi care ar merita puse în valoare. Despre câteva dintre acestea vreau să vorbesc în cele ce urmează.

Delta Dunării - cred că acesta este locul care este cu adevărat unic la noi în ţară. Un loc care trebuie intens protejat, căci este foarte fragil, dar, tocmai de aceea, un loc ce ar putea atrage turiştii ca un magnet. Şi sunt convinsă că mai e mult de căutat până să descoperi în orice ţară din Europa vreun loc care să-l egaleze. Flora şi fauna de aici sunt absolut superbe şi greu de găsit în alte locuri. Iar, în cazul în care turistul alege să meargă înspre Sulina, va avea acces atât la deltă, cât şi la mare, iar, acesta este, în opinia mea, singura parte a litoralului românesc ce ar merita vizitată. Şi să nu uităm că apusurile ce pot fi privite în deltă sunt unice.

Munţii Făgăraş - de curând m-am întors din practica pe care am avut-o aici, şi într-adevăr sunt superbi şi sunt printre puţinii munţi de la noi din ţară care sunt similari cu Alpi (care sunt mult mai spectaculoşi decât Carpaţii - deşi şi la noi se pot găsi lucruri frumoase). Cea mai mare asemănare este cu Alpii Iulieni, din Slovenia, cu toate că roca este diferită (în Slovenia calcare, aici şisturi cristaline), ceea ce îi imprimă un aspect uşor diferit reliefului, însă sunt frumoşi. Ah, şi să nu uităm de Transfăgărăşan, care chiar este cel mai spectaculos drum din ţara noastră (ce să-i faci, unul ma bun n-avem :p). Ar merita mult mai multe eforturi în a canaliza turismul şi spre această zonă.

Zona Padiş - Munţii Apuseni - o zonă minunată, însă mult, mult, prea puţin valorificată. Cred că reprezintă şi un rai al speologilor, aici găsindu-se numeroase peşteri, dintre care una prezintă chiar şi un gheţar fosil - Focul Viu (e posibil să mai fie şi altele, dar asta este cea mai cunoscută). În cazul în care poţi trece peste drumul prost pe care trebuie să-l parcurgi pentru a ajunge aici, dacă te poţi descurca fără marcaje, acest loc cu siguranţă trebuie vizitat. Mai ales dacă pătrunderea în subteran este una din pasiunile tale. Ah, am uitat să spun că tot aici se găseşte şi cel mai mare aven din România la ora actuală.

Dacă mai ştiţi şi alte zone frumoase vă invit să mi le spuneţi. Desigur, mai cunosc şi eu câteva altele, însă am ales să vorbesc doar despre trei dintre ele. Dacă există persoane care vor să afle şi despre alte zone, să mă anunţe şi voi interveni cu o completare.

Practica in Fagaras

Sunt convinsa ca de abea asteptati sa-mi auziti povestile despre practica din Fagaras, asa-i? In fine, o fi, n-o fi asa, tot le veti auzi, insa veti constata ca m-am intors de acolo umpic dezamagita. De ce dezamagita? Ei bine, pentru ca am fost atat de inteligenta incat din prima zi sa calc stramb si sa fac o entorsa de toata frumusetea, astfel ca toate celelalte zile le-am petrecut de una singura in camera de hotel. Mishto, nu? Dar, cu toate acestea, tot ma simt datoare sa vorbesc si sa va impartasesc impresile mele.

Deci... sa incepem cu prima zi. Prima zi, ziua in care am fost pe Vanatoarea lui Buteanu (primul meu varf de peste 2500 m din Romania - avea 2507 m). Ah, da, am uitat sa precizez cateva detali. Am fost cazati la cabana Balea Cascada (1234 m). De acolo ne lua in fiecare zi un camion care ne ducea la Balea Lac (vreo 2000 m, nu mai stiu exact). De aici incepeau toate traseele noastre, asa cum s-a intamplat si in prima zi.

Am pornit pe poteca marcata, urmand sa ajungem in circul suspendat de sub Buteanu. Pe durm am facut numeroase opriri, in care ni se povestea despre relief, despre plante... ce mai, tot ce trebuie sa stie un viitor geograf. Cand am ajuns in circ, am facut o oprire mai lunga. De aici o parte (printre care si eu) am urcat pe varf, o alta parte au ramas si au stat degeaba, iar altii s-au implicat in masuratorile care urmau sa fie executate in acest loc (pentru cei curiosi, faceam tomografi si radiografi ale solului, verificam daca lobi de solifluxiune mai sunt sau nu activi, cautam permafrost, verificam duritatea rocilor, cautam diferite caracteristici ale ghetarilor de pietre - prin toamna ni se vor impartasi si noua rezultatele analizelor, poate le veti afla si voi). 

Cum spuneam, eu si cu inca cativa colegi am decis sa urcam pe varf, dar nu are rost sa va spun prea multe despre asta, in curand voi posta pozele, si atunci veti vedea mai bine, caci cred ca e cam plictisitor, atat pentru voi, cat si pentru mine, sa povestesc cum am urcat aici. Voi trece direct la partea in care am calcat stramb, moment ce mi-a pus sentinta de a-mi petrece tot restul practicii in camera de hotel. Acest lucru se intampla la coborare. Trecusem deja de Balea Lac, mergeam pe poteca ce ducea spre cabana noastra. Chiar acolo era un drum drept. Calcasem stramb deja de doua ori, dar priciorul revenise repede la normal datorita bocancului. Oricum, nu-mi faceam griji, obisnuiesc sa calc usor stramb de fiecare data cand cobor. Si am calcat stramb si a treia oara. La inceput s-a intamplat la fel. Piciorul meu s-a dus putin in jos, loc de unde ar fi revenit, daca nu m-as fi aflat exact pe marginea unei pietre, de unde piciorul meu s-a dus si mai jos. Am auzit glezna paraind, si am stiut ca in urmatoarea zi nu voi mai putea merge. Speram doar sa-mi treaca repede, sa pot merge celelalte zile. M-am ridicat rapid, si am coborat asa restul pantei. Lucru care poate ca n-a fost cel mai bun, dar ce puteam face? Stiu ca a contribuit la umflarea mai accentuata a piciorului, dar asta era. N-am fost atenta, asa ca a trebuit sa raman in camera tot restul practici. Noroc ca prietenul meu imi povestea tot ce le spunea profu, imi povestea cum decurgeau masuratorile, ca sa fiu si eu la zi.

Nu stiu daca m-ai are rost sa va povestesc cum au decurs zilele in care am stat in camera. Nu cred ca are rost sa va vorbesc nici despre ultima zi pe munte, in care am urcat si eu cu camionul la lac, iar apoi m-am intors cu telecabina. Va voi vorbi alta data, caci am multe de spus despre aceasta telecabina, dar nu de bine, in orice caz. Ideea e ca pentru mine cele mai frumoase zile au fost prima si ultima, sau, de fapt, a doua si ultima, adica aceea in  care am putut urca pe munte, si ziua intoarceri acasa, cand ne-am plimbat prin Sibiu, lucru pe care l-am putut face si eu. 

Plimbarea aceasta de o ora prin Sibiu a fost foarte placuta, chiar daca afara ploua. Ne-am prostit, am facut poze, am fugit prin fantana (pentru cei ce cunosc tasnitoarea din Sibiu). Foarte placut. Si am hotarat, impreuna cu toti colegii, ca va trebui sa revenim la Sibiu. 

Cam aceasta a fost excursia noastra. Ieri la 10 jumatate seara am ajuns in Timisoara, acasa. Cand voi avea acces la calculatorul pe care am descarcat pozele, voi posta si cateva poze pe blog, ca sa vedeti mai bine cum sta treaba.

Turismul romanesc

Ieri am ascultat doua marturi ale unor persoane ce au fost excursionisti prin tarisoara noastra, doua marturi ce m-au determinat sa scriu acest post. Una din ele le apartine parintilor mei, ce au fost week-end-ul trecut la Herculane, iar cea de-a doua unor prieteni de-ai lor, ce au vizitat litoralul Romanesc. In ambele cazuri au fost inregistrate nemultumiri (e drept, pe litoral mai multe), asa ca acest post are mai mult rolul unei lamentari in ceea ce priveste calitatea servicilor turistice din Romania.

Am sa incep prin a va povesti impresile celor ce au fost pe litoral. Sunt mai dramatice, mai nasoale, si ilustriaza mult mai bine tapenia unor oameni care incearca sa invie ceva ce nu poate fi inviat (sau nici macar nu incearca, doar se prefac). Persoanele despre care vorbesc eu au fost in excursie la Mamaia. Desigur, nu de placere, putini se duc de placere pe litoralul romanesc, mai ales cand, cu aceeasi bani, poti vizita Marea Adriatica (in special noi, cei din sud-vest), mult mai frumoasa decat Marea Neagra si fara a lua in calcul calitatea servicilor. Au mers aici la un congres. Cazarea le-a fost asigurata intr-un hotel de trei sau patru stele (nu mai stiu exact, dar as inclina, totusi, spre 4). Si exact cu descrierea servicilor din acest hotel am sa incep. Ar fi trebuit sa primeasca halate si papuci de baie. Halate au primit, intr-adevar, insa papuci lipseau. Iar unuia dintre halate ii lipsea cordonul. Cu toate ca se spunea ca va veni, in fiecare zi, cineva care sa itischimbe asternuturile si prosoapele, singurul lucru pe care la facut persoana ce a venit a fost sa aduca o noua hartie igienica. Iar in ultimazi nici asta nu s-a mai intamplat (pai ce, nu e ultima zi, cine se mai sterge la fund, nu?).

Un alt aspect legat de hotel: acesta nu avea plaja lui privata. Da, veti spune ca nu e mare lucru, insa nu stiu cat de normal vi se pare acest lucru in momentul in care plaja este plina de sezlonguri pe care turistii din hotel,( de patru stele, va rog sa nu uitati!), daca vor sa stea, trebuie sa plateasca 20 de lei pe zi. Iar daca nu vor, nu au loc decat in spatele plajii, foarte departe de mare. Ca doar n-o sa-si consume cei de la hotel banii ca sa inchirieze sezlongurile pentru turistii lor. Iar eu in Grecia aveam sezlong gratis, cu conditia sa fac consumatie la terasa ce raspundea de ele (lucru care oricum s-ar fi intamplat, si daca nu stateam pe ele).

In fine, sa termin cu problemele legate de hotel, ca mai am ulte de zis si despre celelalte servici de pe litoral. Pentru asta va trebui sa mentionez ca aceasta excursie a avut loc la sfarsit de iunie, in plin sezon turistic. Ei bine, in acest moment inca nu erau deschise toate restaurantele, toate unitatile de deservire a turistilor de orice fel. Inca mai erau oameni care dadeau cu var. Restaurantele unor hoteluri de trei stele erau inchise din simplu motiv ca celor de acolo le era prea lene sa deschida (alta explicatie logica nu exista). Si, in afara de asta, in cazul in care iti doresti sa vizitezi un obiectiv turistic important (cum este delfinariul din Constanta), nu gasesti pe nimeni care sa stie sa te indrume inspre acolo (si aici am in minte personalul hotelului), iar acesta nu si-a afiat niciunde un program, astfel incat, in momentul in care tu ajungi la 11 si un sfert acolo, afli ca spectacolul a inceput, si urmatorul nu este decat la ora trei, insa nimeni nu a binevoit sa faca un pliant in care sa explice programul si drumul, iar acesta sa fie lasat la fiecare hotel. In fine, n-are rost sa mai vorbesc despre asta. Cred ca v-ati prins deja cum sta treaba. De fapt, cred ca stiati multe din lucrurile astea de dinainte. Si nu uitati ca n-am vorbit despre mizeria de acolo, dar am preferat sa nu mai aduc si subiectul acesta in discutie.

Voi trece la a doua relatare, cea de la Herculane. Aici nu a fost nimic in neregula cu pensiunea (poate doar ca era o singura femeie ce se ocupa si de receptia hotelului si de servirea clientilor in restaurantul pensiunii, dar trecem peste). Insa starea in care se afla aceasta statiune este una tragica. Da, am vorbit de mult despre acesta statiune, in acest post, insa ma vad nevoita sa o fac din nou. De ce? Pentru ca dintr-o comoara a intregii Europe, cum obisnuia sa fie aceasta statiune in perioada interbelica, nu a mai ramas decat un cimitir de cladiri aflate in paragina. A te plimba acum prin statiune este de-a dreptul, trist, deprimant, si nu poti sa nu te intrebi cum de am reusit sa acumulam atat de multa nepasare pentru frumusetile patriei noastre, incat sa le lasam sa se ofileasca in halul in care s-a intamplat. Cum am putut fi atat de ignoranti incat aceasta minunata statiune, ce putea avea in continuare un potential turistic urias, ce ar fi putut atrage vizitatori ca un magnet, sa fie lasata sa moara, de parca nici n-ar fi existat vreodata? Avand in vedere starea statiunii, cred ca nici nu mai are rost sa vorbesc de calitatea unor drumuri spre unele obiective turistice din aceasta zona. Daca n-am avut grija de un oras atat de frumos, cum ne-am fi putut gandi sa punem in valoare ceea ce a lasat natura?

In fine, nu mai are rost sa vorbesc despre asta, imi provoacca o stare neplacuta si nervi inutili, caci eu nu pot schimba nimic. Cred ca v-ati prins de mult cum sta treaba cu turismul romanesc, dar cand asa stau lucrurile, nu cred ca ne mai putem intreba de ce majoritatea prefera sa-si petreaca concediile in strainatate. Nu cred ca ne putem plange ca nu avem turisti straini. Cred ca cea mai buna solutie ar fi ca toti cei de la minister sa-si tragaun glont in cap si sa lase niste oameni mai competenti sa se ocupe de acest aspect. Turismul nu se face dupa ureche, necesita si el o oaresce cunoastere. 

Am sa inchei cu o fraza pe care sunt convinsa ca o cunoaste toata lumea:

Avem o tara minunata, pacat ca e populata!

Notele de la bac 2011

Am zis să dezbat şi eu subiectul acesta că, na, e acum la modă. Toată lumea vorbeşte despre el, toată lumea are o părere, aşa că am zis să împărtăşesc şi eu părerea mea celor ce ar fi interesaţi să o cunoască. Totuşi, înainte să mă apuc să scriu, ar trebui să vă spun că tot ce am văzut pe această temă a fost o hartă cu rezultatele, buletinul de ştiri de aseară şi cele cateva comment-uri pe care le-am citit la o poză de pe facebook. Ah, era să uit. Mi-am permis să-mi satisfac curiozitatea uitandu-ma la rezultatele de la liceul pe care l-am terminat eu. 

Si acum sa incep sa-mi expun parerile. Am auzit pe multi calificand aceasta situatie drept dezastroasa. Eu o numesc oarecum reala. De ce oarecum? Pai am sa va explic. In cele mai multe centre de examinare copiatul nu a fost posibil. Insa doar in cele mai multe. Mai raman cateva centre in care s-a putut copia... Acele centre in care a fost promovabilitatea mare. Iar acest lucru nu mi se pare de loc corect. Nu era corect nici inainte, cand, teoretic, copiau toti, pentru ca din cauza fricii personale sau a supraveghetorilor din anumite sali, anumite persoane tot nu copiau. Si chiar daca copiau. Mie nu mi s-a parut corect nicio secunda ca eu, care am invatat, care am luat nota pe bune, si as fi luat aceeasi nota chiar si daca nimeni nu ne lasa sa vorbim (caci au fost rare momentele cand informatia a plecat de la altii inspre mine, deobicei se intampla invers) sa iau nota mai mica decat unul din colegi mei care stiu ca si-a luat nota doar pentru ca taticutul lui se afla intr-o pozitie atat de importanta incat cei din comisie nu au putut sa-i dea nota mica (iar lucrurile au fost facute chiar pe fata, din prima zi, presedintele de comisie a venit la el, i-a strans mana, si i-a zis sa-l salute pe tatal lui). Ah, si nu mi se pare, de asemenea, corect, faptul ca am luat nota mica decat dragutii mei colegi care au copiat cu casca. Si nici macar faptul ca cele ce ne-au supravegheat atunci cand am dat bacul la fizica au fost prea speriate ca sa ne lase sa vorbim, in timp ce cei care au dat proba la biologie au copiat cu cartile pe masa.

Nu! Eu sunt impotriva copiatului. Eu, despre mine, stiu ca sunt capabila si ca pot invata. Iar in acest moment nu vad de ce o persoana care e mai smechera si care si-a bagat un telefon in fund (iertati-mi expresia) si o casca in ureche sa ia aceeasi nota, sau poate chiar o nota mai mare. Dar nu mai continui pe aceasta tema, am plecat sa vorebesc despre notele de la bac, nu despre cat de nedrept este copiatul, desi are legatura. Pentru ca aceasta este cauza pentru care rezultatele de anul acesta chiar ma multumesc. Da, cred ca inca s-a mai copiat in cateva centre, ceea ce e total incorect, dar cred ca in majoritatea chiar s-a dat bacul pe bune. 

S-a vorbit in presa despre faptul ca bobocii de la facultati, anul acesta, vor fi mai slab pregatiti. Eu nu cred ca vor fi de loc mai slab pregatiti. Tocmai, ca vor fi mai bine pregatiti decat multi studenti in curs, sau decat cei care deja au terminat. Vor fi persoane care chiar au ceva in cap, caci acum cei nepregatiti au intalnit bariera ce trebuia intalnita de mult. Vor fi persoane care chiar vor sti cate ceva. Ca daca e sa v-o spun pe-a dreapta, aflati ca mie nu mi se pare normal sa ajungi in anul doi de facultate si sa nu sti cum se calculeaza aria patratului, sau a dreptunghiului. Mi se pare de-a dreptul rusinos. Si mi se pare si mai rusinos ca in momentul in care sti ca nu sti aceste lucruri, sa te lamentezi si sa acuzi toti profesori ca te persecuta. Tu, de fapt, nici nu trebuia sa treci de clasa a V-a (caci atunci inveti arii si volume, daca nu chiar mai repede). 

In fine, nu mai are rost sa ma lamentez pe acest subiect, si nici sa continui dicutia, caci vad ca vorbesc despre orice altceva decat ceea ce as vrea sa vorbesc, dar cred ca noi ar trebui sa fim in stare sa privim realitatea in fata. Cineva m-a intrebat ieri daca mi-e rusine de procentajul judetului Timis (judetul meu). Iata raspunsul meu: nu mi-e jena! Sunt mandra, pentru ca stiu ca aici nu s-a copiat, ca rezultatele sunt reale. Dovada e faptul ca de la fostul meu liceu (unul din cele mai bune din oras), nu au picat decat 12, in timp ce la liceele proaste au picat toti. Asta e! Poate vor intelege candva si romanii ca munca trebuie pretuita!

Iubim natura - Hai s-o protejam!

 Am aflat ca Umbrela Verde a initiat un concurs prin care sustine intitiativele ecologice. Asa ca mi-am zis ca de ce sa nu particip? Preocupari in ceea ce priveste ecologia am avut de multa vreme, iar faptul ca sunt studenta la geografie nu poate duce decat la inmultirea acestora, sau, daca nu, macar la practicarea lor intr-un mod mai constient. Si cum tema concursului tine de ecologie urbana, iar eu nu demult am terminat de studiat geografia urbana, cred ca pot avea ceva pareri, mai mult sau mai putin competente (desigur, nu e specialitatea mea, si nici visul meu sa ma specializez pe urbanism, dar, cu toate acestea, vad acest lucru mai posibil decat orice alta cariera). Dar sa termin sa vorbesc despre mine, si sa incep sa dezbat tema concursului.

Intrebarea la care trebuie sa raspund suna cam asa: ‘Care crezi ca sunt cele mai importante masuri pe care autoritatile si locuitorii ar trebui sa le ia pentru a imbunatati calitatea mediului din orasul tau?’

 Pentru a da un raspuns cat mai bun la aceasta intrebare, cred ca este foarte important sa mentionez care este orasul meu, si care este calitatea mediului de aici la ora actuala. Ei bine, eu locuiesc in Timisoara. Este un oras ce, in comparatie cu alte orase din tara, ar putea fi calificat drept curat, insa nu este suficient de curat. Cu toate ca exista deja cateva campanii ce incearca sa incurajeze cetatenii sa renunte la aruncatul mizerilor pe strada, sau sa le faca cunoscute avantajele colectari selective a deseurilor, adevarul este ca nu se intreprind suficiente lucruri, iar oamenii nu sunt atat de receptivi pe cat s-ar dori.

Ce ar trebui sa se faca totusi? Vorbeam de colectarea selectiva a deseurilor, si am spus ca exista campani ce incurajeaza acest lucru. Cu toate acestea, nu exista, in centrul orasului, cosuri de gunoi care sa faca posibil acest lucru. Toate cosurile de gunoi sunt universale, pubele speciale pentru colectare selectiva nu se afla decat in apropierea blocurilor, sau in unele institutii, insa, cred ca un prim pas pentru un centru curat ar fi amenajarea unor astfel de cosuri de gunoi. Cred ca acest lucru ar demonstra ca ceea ce ni se cere nu sunt doar vorbe, iar oamenii vor putea face acest lucru mereu.

Insa calitatea mediului nu depinde doar de a nu arunca gunoaiele pe jos, sau de reciclarea acestora atunci cand este posibil. Traficul este intens in Timisoara. Initiativa de a amenaja piste de biciclete in aproape tot orasul este foarte buna, insa influenta acestora asupra decongestionarii traficului este relativ mica. Asa ca, atat poluarea atmosferica, cat si cea fonica sunt inca considerabile. Din cate am invatat la facultate, cel mai bun pansament si medicament pentru a reduce aceste forme de poluare este vegetatia. Astfel, amenajarea unui numar cat mai mare de spatii verzi devine strict necesara. Pomii sau gardul viu ar trebui sa se regasesca pe marginea fiecarei artere intens circulate, reducand astfel, substantial, atat zgomotul cat si patrunderea gazelor emanate de masini spre spatiul locuibil sau zonele de circulatie a pietonilor. 

Cred insa ca pentru a imbunatati cu adevarat calitatea mediului este nevoie de un efort combinat: atat din partea autoritatilor, care trebuie sa creeze toate conditile ca locuitorii Timisoarei sa traiasca intr-un mediu curat, insa si din partea acestora, care trebuie sa respecte toate reglementarile autoritatilor cu privire la protejarea mediului (niste sanctiuni severe ar ajuta) si sa contribuie la intretinerea spatiului verde, macar atunci cand este vorba de gradina din fata blocului.

Concert Cargo si Phoenix

Atat ieri, cat si alaltaieri am avut ocazia sa iau parte la doua concerte foarte faine, concerte date cu ocazia aniversarii a 100 de ani de salubritate in Timisoara. Dar nu ocazia este importanta, ci concertele in sine, care au fost foart faine.

In mod clar, Phoenix au fost mult mai buni decat cei de la Cargo (care au fost buni, la randul lor), si asta cu toate ca sonorizarea a fost mai proasta sambata seara. In schib baietii sunt cu adevarat profesionisti, si cred ca toti reprezinta nume mult mai grele in muzica romaneasca decat cei de la Cargo. 

Dar na, nu vreau sa ma lansez intr-o dezbatere de genul cine e mai bun decat cine. Sunt sigura ca fiecare din voi are deja propria parere pe aceasta tema, si adevarul e ca ambele formatii sunt bune, iar asta e ceea ce conteaza. Avand in vedere ca le ascult pe amandoua, nu cred ca sunt persoana care sa o ridice in slavi pe una dintre ele si sa o coboare pe cealalta

De altfel, nici nu a fost acesta scopul pentru care m-am apucat sa scriu, ci pentru a va impartasi si vouadin bucuria mea in ceea ce priveste faptul ca am putut asista la aceste concerte, ambele fiind niste lucruri pe care imi doream de mult sa le fac. Cred ca nu mai are rost sa ma lungesc cu vorba, am sa va las si pe voi sa ascultati cateva melodi care mi-au placut, am sa va mai arat cateva poze... sper sa va multumeasca :P

 

 

 Mai multe poze, in curand, pe facebook...

Cheile Sighistelului

In ultima vreme nu-mi mai vad capul de proiecte, insa nu am putut rezista tentatiei si mi-am facut timp sa merc intr-o excursie in Cheile Shigistelului, impreuna cu organizatia Prusik, la al carei curs de speologie sunt inscrisa. Excursia a fost super, am avut ocazia sa vizitez niste pesteri destul de dificile si foarte frumoasa. N-am sa vorbesc prea mult despre asta, am sa pun niste poze si am sa va las si pe voi sa va bucurati macar de o mica parte din ceea ce m-a bucurat pe mine.

Pojejena

Daca va intrebati cumva de ce nu am mai scris nimic in ultimele... aproape doua saptamani, raspunsul este pentru ca am fost plecata. Am fost plecata un timp destul de lung, iar acum s-au adunat destul de multe lucruri despre care as vrea sa scriu pe blog. Dar, alta alegere n-am, decat sa le iau pe rand, asa ca am sa incep prin a va povesti excursia mea, iar, prin postari ulterioare (pe care le voi face astazi sau zilele viitoare), veti afla si alte lucruri care s-au intamplat in viata mea sau s-au plimbat prin mintea mea.

Deci, unde am fost eu plecata? Ei bine, impreuna cu prietenul meu, m-am dus la parintii lui, in Pojejena. N-am sa va plictisesc cu impresile mele despre persoanele pe care le-am cunoscut acolo (care, de altfel, mi-au parut oameni super), ci am sa va vorbesc mai mult despre locuri. De altfel, noi nici n-am stat prea mult timp in sat. 

In trecut, in acea zona, fiecare familie obisnuia sa aiba o coliba, o mica casuta, alta decat cea din sat, undeva pe dealurile din apropiere. Acesta era locul in care oamenii traiau pe timpul verii. Aici se mutau cu toate animalele si-si desfasurau viata in continuare, pana la venirea toamnei (daca voi cunoasteti deja genul acesta de detalii, sa ma scuzati ca v-am plictisit cu ele, dar eu sunt oraseanca, eu n-am de unde sa stiu). O astfel de coliba au avut si bunicii prietenului meu, aflata la aproximativ 12 km de sat. Acesta este locul spre care ne-am indreptat noi, locul in care ne-am petrecut majoritatea noptilor cat am stat la el (cu exceptia primei si a ultimei nopti). 

In prezent, toate colibele din jur, odata populate, sunt pusti, asa ca a fost extrem de interesant si de placut sa petrec o saptamana de izolare, o saptamana in care zgomotele din jurul meu s-au schimbat din zgomotele produse de masini, de oameni, de usi trantite, in minunatul cantec al pasarilor, placuta adiere a vantului, sau sunetele produse de diferite insecte sau animale. Peisajul ce ni se oferea vederii din acel loc, sau din locurile pe unde ne-am plimbat era si el in armonie cu corul acela minunat al naturii. Dunarea vazuta de sus este superba, iar privind spre linia orizontului, ochii nu vor intalnii bariere in calea privirii decat departe, in Serbia, in locul in care muntii lor incep sa creasca in altitudine. Astfel privirile tale pot trece peste o multime de orase sarbesti, mai intai cele de la malul Dunarii, apoi cele din ce in ce mai indepartate, pana se ajunge la contactul cu muntii. Iar acest spectacol ramane la fel de placut si pe timpul noptii, cand milioane de lumini scot in evidenta orasele si satele sarbesti, dar si putinele sate romanesti ce se pot zari de acolo. 

Cred ca v-ati dat seama deja ca am petrecut o saptamana minunata, o fantezie in doi, ca ne-am intors de acolo extrem de relaxati si multumiti, cu noi forte gata sa atacam sesiunea ce se apropie cu repeziciune. Poate voi reveni pe viitor cu poze din aceasta excursie (nu va promit, dar eu asa sper), iar atunci veti putea vedea si voi pe unde am umblat.

Simpozion

Ieri a fost pentru mine o zi plina... O zi plina, dar placuta in acelasi timp si, cu siguranta, o zi din care am plecat cu multe cunostinte noi si folositoare, cu o perspectiva usor diferita asupra vietii mele de studenta, si, poate, chiar si asupra vietii mele profesionale viitoare.

Vreti sa stiti de ce? Ei bine, pentru ca ieri am participat la Simpozionul National Studentesc de Geografie din Timisoara. Un eveniment pentru care am avut mari emotii inca de cu mult timp inainte si care s-a desfasurat nesperat de bine. Avand in vedere ca atat eu, cat si prietenul meu, suntem abea in anul doi, faptul ca am participat la aces simpozion a fost un lucru total neasteptat pentru celelalte persoane aflate acolo, un lucru care ne-a adus multe laude, atat din partea profesorilor prezenti la eveniment, cat si din partea colegilor nostrii mai mari.

Pentru cei care nu sunteti obisnuiti cu astfel de evenimente, am sa va spun ca la ele, de obicei, participa studentii din anul III, sau cei de la master, cu alte cuvinte, cei care au apucat sa lucreze si sa studieze o bucata destul de consistenta din lucrarea lor de licenta sau de dizertatie. Putini sunt cei care in anul II isi stiu subiectul, si cu atat mai putini cei care au inceput sa lucreze. Dar sa nu credeti ca ma laud (desi poate o fac, asa, umpic), nici eu nu am lucrat prea mult. Adica, in momentul in care am aflat de conferinta am inceput sa lucrez (e drept, subiectul il stiam de dinainte), iar pentru a realiza prezentarea cu care m-am prezentat la simpozion nu cred ca am lucrat mai mult de zece ore (cred ca nici atat). Insa am avut un rezultat relativ bun, m-am descurcat destul de bine si, chiar daca nu am avut cea mai buna lucrare (era de asteptat), sunt extrem de fericita pentru ca am participat, iar acest lucru ma va ajuta ca lucrarile mele de anul viitor sa fie mult mai bune decat cea cu care m-am prezentat ieri.

Dar sa trecem si la alte impresii despre acest simpozion, decat la cele, ca sa zic asa, stiintifice. Sunt convinsa ca multora vi s-ar parea mult mai amuzant sa va povestesc despre faptul ca am stat 15 ore pe tocuri, din care vreo 6 ore le-am petrecut plimbandu-ma prin oras impreuna cu studentii din celelalte centre universitare ale tarii, motiv pentru care acum ma dor talpile de abia mai sunt in stare sa merg, iar coapsele si fesele mele se resimt acut prin febra musculara. De asemenea, mai cred ca vreti sa-mi auziti impresile despre ceilalti studenti, iar eu am sa va spun ca mi-au parut foarte simpatici, ca ne-am inteles foarte bine si ca sunt convinsa ca pe viitor nu pot iesi decat lucruri bune din aceste cuostinte (cine stie, poate candva vom deveni colaboratori - atunci cand noi vom fi mari oameni de stiinta :)) ). Am invatat multe de la ei (ei fiind mai mari ca mine), am aflat despre diferentele dintre centrele univeristare... A fost intresant, amuzant si placut.

Am sa inchei spunand ca abea astept sa vina anul viitor, caci atunci voi merge la cat mai multe simpozioane se va putea (eu sper ca la toate).

Curs de speologie

Ieri am facut un lucru pe care vroiam sa-l fac inca de cand eram in clasa a X-a: m-am inscris la un curs de speologie. De ce abea acum? Ar fi o groaza de spus pe tema asta si, adevarul este, ca nici macar eu nu stiu care este adevaratul motiv pentru care n-am facut asta pana acum. Cel mai probabil este din cauza ca nu am vrut s-o fac singura, iar acum am putut sa fac acest lucru impreuna cu prietenul meu. 

Dar nu stiu daca are rost sa dezbat acum motivele care m-au retinut sa fac acest lucru pana acum, mai bine ar fi sa va impartasesc cateva din primele impresii despre acest curs. Adevarul este ca mi s-a parut foarte interesant si ca abea astept sa incep sa invat efectiv tehnicile de speologie alpina. Altfel, fiind studenta la geografie, majoritatea informatilor pe care noi le vom primi despre pesteri (clima, viata din pesteri, fenomenele de formare a pesterilor si a formatiunilor din interior, etc.) le cam stiu, caci noi am invatat asta si la facultate. Mai ales eu, care pana acum am sustinut doua proiecte despre pesteri (poate ar trebui candva sa va povestesc si voua despre ele). 

Ieri ne-au vorbit mai mult despre istoria speologiei (un scurt istoric atat la nivel mondial, cat si in ceea ce priveste cluburile speologice din Romania) si despre echipamentul necesar intr-o tura de mers pe munte. Am ramas uimita sa constat ca stiam destul de multe chiar si despre istoria speologiei. In ceea ce priveste echipamentul, aici ma si asteptam sa stiu. Eu nu stiu, daca v-am mai spus asta vreodata, dar parintii mei au facut alpinism, iar eu am mers adeseori cu ei pe munte, deci era normal sa stiu.

Acum, daca vreti cateva cuvinte in ceea ce priveste oamenii de acolo (va asigur ca vor fi doar cateva, caci n-am apucat sa-i cunosc prea bine), am sa va zic exact ce le-am zis si parintilor mei aseara: unii dintre ei mi-au parut extrem de simpatici, altii poate doar ciudati, iar despre unii dintre ei inca n-am reusit sa-mi fac o parere. Pe perioada cat dureaza acest curs cred ca voi avea destul timp, iar eu intuiesc ca va fi o experienta placuta...

Stirea zilei

Purtatorul de cuvant al Guvernului a anuntat astazi hotararea cabinetului de a schimba stema. Noua stema, infatisand un prezervativ, este considerata ca fiind mult mai reprezentativa pentru situatia si performanta politica actuala. Prezervativul va simboliza inflatia, oprirea productiei, distrugerea generatiilor viitoare, protejarea unor capete tari si manjite. De asemenea, el va da pop...atiei un sentiment de protectie in timp ce aceasta va fi in continuare f*tuta.

Herculane

Drgii mei cititori, n-am mai scris de mult si m-am gandit ca poate acest lucru v-a intristat. Dar cred ca ma intelegeti si pe mine, am fost ocupata cu facultatea, dar si cu alte chesti care ma fac cand mai fericita, cand mai trista, cand sa plutesc pe un norisor, cand sa turbez de nervi, doar pentru ca apoi sa plutesc din nou pe norisori roz si frumosi. Poate va dati seama despre ce vorbesc, daca nu am sa va spun pe scurt: primele zile ale unei relati. Dar nu despre asta vreau sa discut cu voi. M-am gandit sa va arat cateva poze de la Herculane, unde am fost acum doua saptamani, intr-o excursie cu facultatea pentru a face practica de la geografia turismului. Excursia a fost minunata, multa distractie, nopti nedormite, urcat pe munte in timpul noptii, baie la cloaca (ma rog, eu mai putin, din cauza unor evenimente mai putin favorabile) si ziua si noaptea, urcat pe munte in timpul zilei, o coborare asa cum nu am mai executat de mult (cam de cand eram micuta si o alta mana o tinea pe a mea: cea a tatalui), discoteca, iar baie la cloaca, gratare, glume, rasete, povesti de toate tipurile... Cred ca intelegeti ce vreau sa zic. Am sa va mai arat niste poze, va previn doar sa nu va asteptati la o calitate crescuta, caci n-au fost realizate de mine, ci de altcineva care, cred, nu poseda un aparat atat de bun.

morti ce se plimba

Aseara am fost in vizita la niste persoane, unde am cinat alaturi de un editor si actor francez, un sculptor, un sociolog ce lucreaza in germania si un critic de film. De mancare am avut pateu de porumbel si tocanita de caprioara cu galuste de cartofi. Dar ideea nu era sa ma laud, caci singurul meu merit in toata afacerea asta a fost ca sunt fiica parintilor mei, care sunt prieteni cu persoanele la care am fost, iar acestea, la randul lor sunt prieteni cu sculptorul, care e prieten cu francezul... Intelegeti voi cam ce vreau eu sa zic. Motivul pentru care am inceput sa va povestesc toate acestea este pentru a va spune ca am asistat la cateva discutii interesante... foarte interesante.

Am discutat foarte mult despre comunism, despre legionari, Antonescu, despre etica umana, despre ceea ce nu merge bine in Romania si despre locul din care pleaca toate problemele ei, despre persoane pe care le credeam exemple de cultura si de etica si ne-au dezamagit, dar si despre cele ce nu ne-au dezamagit. Au fost multe discuti, iar eu sunt mult mai bogata din punct de vedere intelectual dupa ce am asistat la ele. Am discutat si despre filme, regizori si actori, iar astfel cineva a venit cu o serie de povestioare pe care as vrea sa vi le povestesc si voua.

Este vorba despre niste intamplari de pe vremea comunismului, iar aceste intrebari se refera la morti ce se plimba. Da, stiu, nu intelegeti ce vreau sa zic, dar am sa va explic imediat.

Cum s-a ajuns la asta nu se stie foarte clar. Exista doua ipoteze: una dintre ele spune ca s-a dat o lege prin care se spunea ca toti oamenii sa fie inmormantati in locul in care au murit (si deci, nu neaparat acolo unde le este intreaga familie, unde au loc in cimitir, etc.), iar cealalta spune ca era foarte scump sa transporti un mort dintr-o parte in alta. Oricum, ideea era ca daca vroiai sa muti un mort, odata declarat, era foarte dificil. Insa dorinta oamenilor de a-si ingorpa morti alaturi de familie nu a scazut, astfel s-a ajuns la diferite metode de a-i transporta.

Se lua mortul, se imbraca si apoi se stropea bine cu alcool, dupa care existau doua variante: ori i se cumpara mortului bilet de tren si era imbarcat in tren, ori, in cazul in care rudele sale dispuneau de o masina, se suia mortul in ea. Datorita mirosului de alcool, toata lumea il considera mort de beat, nu mort intr-adevar.

Acum, cel ce a citit despre asta, a citit si doua istorioare oarecum comice vizavi despre aceste obiceiuri, istorioare pe care, bine-nteles, ni le-a povestit. In prima dintre ele era vorba despre o femeie, ce trebuia sa-si duca bunica moarta din localitatea X pana in localitatea Y, localitati suficient de indepartate pentru a face pe drum un timp pe care sa nu-l poti parcurge dintr-una, daca mergi cu masina, asa cum a ales ea. Asa ca a trebuit sa se opreasca. A ales sa se opresaca la un prieten ce locuia undeva la jumatatea drumului, caruia i-a spus ca va veni cu bunica. Nu i-a spus insa ca aceasta va fi moarta, deci, va puteti imagina surpriza acelei persoane in momentul constatari. Ba mai mult, se spunea in aceea istorioara, ca pana cand tipa n-a ajuns cu bunica la destinatie, nici nu i-a constientizat prea bine moartea. Pe tot parcursul drumului se amuza teribil, vazandu-se ca o ilegalista, lucru care este excitant pana la un anumit moment. Insa in momentul in care a ajuns la casa bunicii, totul a inceput sa-i para tragic si trist.

Cea de-a doua istorioara este ceva mai comica decat prima. Niste oameni s-au urcat cu mortul in tren, tot asa, facut sa para mort de beat, si l-au lasat in compartiment alaturi de niste tineri, iar ei s-au dus sa fumeze, sau unde s-or fi dus, nu mai tin minte exact, si nici n-are prea mare importanta. La un moment dat unul din tineri, amuzat, ii trage o palma "betivului", sa se trezeasca. Acesta cade cu capul in perete, apoi cade jos de pe bancheta. Cand sa-l ridice, tinerii constata ca e mort. Speriati ca ei l-au omorat, hotarasc sa-l arunce pe geam. Dupa un timp se intorc rudele decedatului si ii intreaba pe tineri unde este omul. Acestia raspun ca s-a trezit si a coborat la statia de dinainte. Va dati seama cam care a fost reactia rudeolor, care atunci le-au spus tinerilor ca omul n-avea cum sa se trezeasca, caci era mort. Nu stiu povestea mai departe, insa pe mine m-a amuzat teribil.

Sper ca si voua vi s-au parut amuzante aceste povestioare pe care m-am hotarat eu sa vi le povestesc, si sper ca nu mi-am ales gresit subiectul, dintre tot ce s-a discutat aseara. Caci au fost multe alte lucruri interesante, pe care, poate, vi le voi povesti alta data. Pentru azi m-am gandit totusi la ceva amuzant, caci e duminica, si, desi este vorbe de un umor umpic mai negru, cred ca poate binedispune.

politie si legi

Eu nu mai incetez sa ma mir de cat de cretine sunt unele legi sau cat de zelosi (ca sa nu folosesc alt termen) pot fi politistii in aplicarea lor. O sa va intrebati cum de m-a apucat pe mine acum sa am un dinte impotriva acestor chesti si am sa va povestesc in cele ce urmeaza.

Ei bine, stiati ca in parcurile din Timisoara nu mai ai voie sa intri dupa ora zece seara? Si nu e vorba ca n-ai voie sa folosesti leaganele sau obiectele de joaca, nu ai voie de loc sa stai acolo. Nici macar pe o banca si nici in picioare, pur si simplu in incinta parcului nu ai voie. Spune-ti-mi si voi daca nu e asta o mare tampenie!

Acum, ca sa trec mai departe, am sa va spun ca ieri am avut sansa sa ma intalnesc cu politisti in timp ce eram in parc. Dupa ce ne-au scos pe toti afara, ne-au hasait si din fata parcului, pe motiv ca tulburam linistea publica. Cum o tulburam, nu stiu! N-am sa va spun ca acest lucru m-a enervat foarte tare. Si cei care ma cunosc stiu ca eu sunt o persoana care se enerveaza greu, deci daca au reusit politisti sa ma enerveze... e clar ca erau enervanti rau de tot. Adica cum imi spun ei mie ca n-am voie sa stau in fata parcului. Am voie sa stau unde vreau. Hai, inteleg, legea cu parcurile, e legea cu parcurile, si, desi cretina, ea exista si nu prea am ce face. Insa nu exista absolut nicio lege care sa-ti interzica sa te afli in fata parcului. Si dupa recomandarea politistului am citit si eu legea la care facea referire. Uitati si voi:

tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă
tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora

Cred ca nu e nevoie sa va spun ca noi nu faceam niciuna din cele spuse de mai sus. Nu faceam zgomote sau larma (sau, ma rog, acum depinde de la ce intensitate incepi sa numesti un sunet zgomot), nu aveam nici un aparat sau instrument muzical la nici o intensitate, da mai intensitate mare. Noi stateam pur si simplu de vorba si nu deranjam pe nimeni cu nimic.

Dar nu-i nimic. Voi fi pregatita pentru astazi, cand se intorc politistii. Ii voi astepta in fata parcului, sau poate chiar in parc, mai vad eu, si atata le trebe sa incerce sa-mi dea o amenda. Prin prezenta lege nu mi se interzice de loc sa ma aflu pe spatiul public sau ceva de genul acesta, ci doar sa fac galagie imi este interzis. Si degeaba ma iau ei cu chesti de genul "nimeni nu mai face galagie cand vede masina politiei", ca nu tin. Nu ma pot amenda pentru presupuneri, ci doar pentru lucruri clare.

Sincer, mult mai normal mi s-ar fi parut daca s-ar fi luat de fata care manca seminte putin mai incolo aruncand cojile pe jos. Macar ea face mizerie, eu nu faceam absolut nimic, nici eu si nici care din cei care erau cu mine.

presa romaneasca sau de ce nu ma uit eu la televizor

Nu stiu daca am mai spus asta pana acum, dar eu nu prea ma uit la televizor. Iar in rarele ocazii cand o fac ocolesc toate canalele romanesti. Prefer sa citesc o carte sau daca chiar vreau sa vad un film, pot sa-l vizionez pe calculator sau sa ma duc la cinema. Adevarul este ca foarte rar gasesc chiar si filme acceptabile la tv.

Dar poate va intrebati cum a aparut idea acestui post? Ei bine, acum cateva zile citeam eu pe un alt blog (nu stiu a cui, citeam pur si simplu bloguri la intamplare) ca e bine sa te uiti la televizor si sa urmaresti stirile pentru a-ti putea gasi noi subiecte pentru blog. Sincer, ma intreb cam ce gen de subiecte ti-ai putea gasi urmarind stirile din Romania? Daca vrei sa vorbesti de Becali, de Vadim, de Basescu sau de viata personala a altor politicieni, n-ai decat sa urmaresti stirile. Pentru ca la stirile de pe posturile noastre nu se vorbeste despre adevaratele decizi politice, despre ceea ce se intampla cu adevarat in tara sau in afara ei. Nimini nu vine sa te informeze cum sta situatia pentru a te lasa pe tine sa tragi concluzile. La noi ti se comunica concluzile prezentatorilor de stiri, a diversilor invitati in studio sau, de fapt, al celor ce detin acele posturi de televiziune si la comanda carora se intocmesc toate. In loc sa ti se spuna ca in parlament s-a votat legea cutare, ti se spune ca e bine sau ca e rau ca s-a intamplat asa, de parca omul n-ar mai putea gandi si singur, de parca ar fi toti ascultatorii atat de batuti in cap incat sa nu stie ce concluzi sa traga din ceea ce s-a zis si atunci sa trebuiasca sa li se explice ca unor copii mici.

Desigur, nici eu nu sunt naiva si stiu ca toate acestea se fac cu scopul precis de indobitocire a telespectatorilor. Totul este doar o forma de manipulare, poate cea mai simpla forma de manipulare posibila. Atunci, de ce sa ma uit la televizor? Sa vad cum fiecare incearca sa-mi induca parerile lor despre politicianul X sau Y? Eu am pledat in numeroase posturi pentru informare, pentru a cauta mereu mai mult decat ceea ce ti se ofera la televizor, pentru ca doar asa poti vedea situatia reala. Dar, de multe ori ma intreb, oare chiar merita sa cunosti situatia reala? Adica, merita sa cunosti? Din moment ce fiecare post de televiziune isi impune proprile idei, ce rost are sa mai cauti si tu o a n-spea versiune? Oricum, vor exista o gramada de versiuni false si diferite. La ce-ti va folosi sa fi tu ala care o stie pe aia buna? Si-asa nu poti sa convingi pe nimeni. Da, s-ar putea sa fie ignoranta, dar asta e.

Dar sa privim mai in adancime. In afara de stirile - opini care-ti sunt prezentate, ce altceva ti se mai spune la stiri? Cate babe au fost violate, cati copii au fost ucisi, caci oameni s-au incaierat la betie, cate accidente sangeroase au avut loc (si hai ca prezentarea accidentelor ar mai putea avea o noima daca ar ajuta la prevenirea altora) sau alte lucruri de acest gen. Stau si ma intreb: ce ne pasa noua de toate chestile astea? As putea sa-mi exprim opinia si in legatura cu rostul acestora, dar dupa aceea veti zice ca sunt paranoica, asa ca voi spune doar: nici unul.

Apoi, daca nu sunt stiri, ce altceva mai poti urmari la televizor? Desigur, emisiuni de divertisment. Cea mai buna alegere in cazul in care esti interesat de pornografie, de barfe, de umor de proasta calitate sau altele de acest gen. Nici nu-mi mai amintesc de cand n-am mai privit si eu o emisiune de divertisment care chiar sa ma relaxeze si sa-mi faca placere sa ma uit la ea. Intr-o vreme obisnuiam sa ma uit la Carcotasi, dar si ei se axeaza in ultima vreme doar pe probleme cu conotati sexuale. Nu i-am mai auzit razand decat de transexuali, de homosexuali, de curve, sau persoane care-si expun sexualitatea in public. Si, da, stiu ca ridiculizand si razand de un anumit obicei poti ajunge la extirparea lui, dar e nevoie de masura in toate. Ceea ce e prea mult strica mereu. Cred ca am sa ma duc la bac si am sa scriu ca cea mai dezvoltata ramura industriala dir Romania este industria sexuala. E singura pe care o intalnesti oriunde. Ah, si ca o compltare la ceea ce am spus inainte, si anume ca ceea ce e prea mult strica, am sa va spun ceea ce i-a raspuns o colega de-a mea unui alt coleg care zicea ca el se uita la emisiunile cu Becali doar ca sa rada. Ea ea raspuns ca pentru ea nici nu exista omul acela, asa ca a se uita la el ar fi doar o pierdere de timp. Ei bine, sunt perfect de acord cu ea. A ne pierde timpul uitandu-ne la prosti inseamna ca macar pentru cateva momente sa ne coboram la nivelul lor. Si nu merita.

Nu inteleg de ce nu putem face si noi mai multe emisiuni cu tematica culturala, de ce nu invitam telespecatori sa citeasca mai mult, de ce nu promovam intelectuali. Sau poate ca, de fapt, nici nu este nevoie. Noi, oamenii ce ne mai pastram cat de cat capul pe umeri, putem sa ne gasim placerea si in cititul unei carti, in timp ce prostimii nu-i va fi niciodata de ajuns. Asa ca de ce sa nu-i dam valori proaste si de ce sa n-o indobitocim mai tare, nu? Oamenii ce inca mai au discernamantul la ei vor ajunge in curand sa se simta ca niste fenomene paranormale.

Timisoara

M-am gandit ca poate ar fi cazul sa vorbesc si despre Timisoara. De ce? Ei bine, pentru ca este orasul in care m-am nascut, in care am copilarit si in care traiesc. Pentru ca este un oras de care chiar sunt mandra, cu toate ca nu sunt la fel de mandra si de Romania mea.

Da, eu chiar imi iubesc orasul. Il iubesc impreuna cu zona lui centrala minunata, cu Piata Unirii cea plina de terase si mereu elegata, impreuna cu multele cladiri vechi, construite intr-un minunt stil arhitectural din zona Maria si mai departe, inspre Iozefin, impreuna cu florile din centru, cu opera, cu catedrala, chiar si cu zona mea (Bucovina), cu toate ca de multe ori se intampla sa puta.

Dar ce ma face pe mine sa fiu cu adevarat mandra de orasul meu? Nu cladirile, sau nu doar cladirile. Nu, ceea ce m-a facut cu adevarat sa ma unflu in pene pentru ca sunt Timisoreanca a fost constatarea faptului ca mentalitatea oamenilor ce locuiesc in acest oras este cea mai apropiata de mentalitatea vest europeana. Oamenii sunt deschisi si gata sa accepte noul, sau, cel putini, mai deschisi decat in oricare al oras am fost. Am realizat aceste lucruri dupa ce m-am intor de la Sibiu, oras de care am fost dezamagita (dar nu voi vorbi despre asta aici; poate altadata) si mi-am dat seama ca niciunde nu e ca in propriul meu oras.

Noi ne mai putem mandri si cu faptul ca de la noi a pornit revolutia din 1989. Eu una sunt foarte mandra de asta si regret sincer ca n-am putut participa activ la ea, datorita faptului ca pe atunci eram inca nenascuta. Dar asta e. Cu toate astea continui sa ma simt mandra cand aud vorbindu-se de revolutie si de Timisoara. Si pe masura ce citesc diverse carti nu ma pot opri sa nu constat cat de mandra sunt de revolutia noastra.

Acum, ca am inceput sa vorbesc despre un simbol al Timisoarei (revolutia), voi continua cu cateva alte simboluri. Unul dintre acestea este catedrala mitropolitana. Adevarul este ca mie intodeauna mi-a placut aceasta cladire si, de fiecare data cand trec pe acolo, nu pot sa nu ma opresc pentru cateva secunde si sa exclam: "Doamne, ce frumos!". Daca ne referim la cladiri as mai putea aminti si opera, piata Victoriei, Piata Unirii, etc.

Raul Bega consider ca este un alt simbol al orasului, macar datorita faptului ca se poate afirma ca Timisoara este orasul de pe Bega. Poli, echipa noastra de fotbal, care, din pacate, a trebuit sa-si schimbe denumirea, este si ea destul de cunoscuta in afara orasului.

Mai multe lucruri nu prea-mi vin in cap. Poate ar mai fi de spus ca am vazut de multe ori orasul nostru pe la diferite emisiuni germane, iar totul acestora era laudativ, in special datorita existentei centrului de refugiati. Deci si acesta este extrem de important pentru noi si am putea spune ca a devenit un adevarat simbol al Timisorii moderne.

Daca voi mai stiti si alte lucruri cu care acest oras se poate mandri, va rog sa mai completati.

legalizarea drogurilor usoare

Nu ma intrerup vorbitul meu despre colegi decat cu o singura postare in care vreau sa vorbesc despre o problema care ma preocupa si care in ultima vreme a starnit ceva polemici in randul mass mediei, dar si al oamenilor de rand: legalizarea drogurilor.

Eu chiar nu inteleg de ce au sarit cu toti pe Elena Basescu pentru afirmatia pe care a facut-o in legatura cu aceasta afacere. Si va spun de la bun inceput, nu imi place de ea si nu o consider suficient de competenta in a ne reprezenta tara, dar cred ca in legatura cu aceasta problema a luat atitudinea corecta si ca este probabil singurul (sau printre singurele) puncte in care sunt de acord cu ea. Ma intreb, oare cei ce s-au apucat sa se ridice impotriva acestei chestiuni au stat macar umpic sa studieze problema? Au incercat macar sa se uite sa vada ce se intampla in tarile unde drogurile usoare sunt legale? Au intors atent problema pe toate partile pentru a intelege ce e, de fapt, cu ea?

Eu am impresia ca cei mai multi oameni cred ca legalizarea drogurilor usoare ar duce implicit si la cresterea numarului de consumatori. Oameni buni, tin sa va anunt ca lucrurile nu stau de loc asa. Consum de droguri exista si acum, si nu se consuma numai marijuana sau hasis sau alte chesti de acest gen, care nu dau dependenta si nici nu au efecte prea nocive asupra sanatatii oamenilor. Se consuma cocaina, se consuma heroina (ceea ce e si mai rau), se consuma extasy (de la care poti face stop cardiac. cu toate ca nici el nu da dependenta), se consuma multe altele al caror nume nu-l cunosc pentru ca nu ma invart prin aceasta industrie a consumatorilor si vanzatorilor de droguri. Odata ce ai legaliza drogurile usoare ar scadea implicit si consumul de droguri grele. De ce? Pentru ca foarte multi oameni vor doar sa incerce un drog, sa vada cum este. Cum sunt toate ilegale, il incearca pe primul la care au acces. Iar daca au ghinion sa ajunga la unul ce o dependenta puternica e clar ca nu vor mai putea sa se lase. Plus ca oricare din celelalte droguri este mult mai nociv pentru sanatatea consumatorului decat oricare din acestea usoare. O data legalizate aceste droguri, omul curios nu va mai incerca sa apeleze la toate mijloacele pentru a incerca un alt drog. Se va servi de iarba pe care o poate cumpara dintr-un bar (foarte scump, binenteles) si care nu va avea nici un efect asupra lui (chiar stiu mai multi oameni care au incercat si care mi-au spus ca nu simti nimic atunci cand o consumi) si astfel el va renunta la ea dupa ce va intelege ca nu e decat un fason.

In afara de asta, legalizare drogurilor ar aduce un mare castig statului, ar scadea criminalitatea si, desigur, ar scadea treficul ilegal cu droguri. Castig statului ar aduce pentru ca toate vanzarile ar fi impozitate, la toate s-ar adauga tva-ul si alte taxe pentru diverse chesti (ca la tigari si alcol). Vanzarile de droguri n-ar mai fi ilegale. Se intampla acelasi lucru ca si in cazul muncii la negru sau al muncii oficiale, ca sa zic asa.

Criminalitatea ar scadea pentru ca o data cu legalizarea drogurilor s-ar reduce si numarul acelor bande care se ocupa cu traficul de droguri si care se bat intre ele pentru suprematie. Care omaora, care fura, care fac multe alte treburi. Nu ar mai avea nici macar cine sa dea mita politistilor ca sa inchinda ochii atunci cand le intra marfa in tara. Nu ar mai avea cine pe cine sa omoare, pentru ca ar disparea cu totii, caci n-ar mai acea nimeni nevoie de ei.

Lumea ar cam trebui sa studieze umpic problemele inainte sa se apuce sa vorbeasca, ar trebui sa se intereseze umpic de cum stau treburile si ce se intampla. Am auzit foarte multe absurditati in legatura cu aceasta treaba si nu inteleg cum oamenii pot sa vorbeasca fara ca macar sa inteleaga ce e de fapt cu problema. Chiar ma mir ca putini stiu ca marijuana sau alte droguri din aceasta categorie nu sunt mai periculoase decat tigarile sau alcolul. Ba chiar unele au gradul de dependenta sub cel al nicotinei, ceea ce spune deja multe. Si ce ma enerveaza si mai tare e ca la aceasta campanie de prostire a populatiei de oferire a impresilor si informatilor falese participa intreaga presa romaneasca.

Vreti sa va spun eu adevarul? Vreti sa va spun de ce nu vrea nimeni sa se legalizeze drogurile? Pentru ca toate persoanele sus-puse profita de pe urma treficului ilegal de droguri ce are loc in prezent, pentru ca tentaculele acestui sistem se intind pana sus de tot, pana la membri parlamentului sau chiar ai guvernului, la fel ca mai toate marile afaceri din Romania. De aceea va rog pe voi toti care cititi ce am scris aici: nu ascultati nici ce spune presa, nici ce spun politicieni. Informati-va din toate sursele pe care le aveti la dispozitie si vedeti cum stau lucrurile cu adevarat.

Si acestea fiind zise, am spus aproape tot ce aveam de zis in legatura cu aceasta problema. Sau poate ar mai fi de adaugat ca nu sunt si nici nu planuiesc sa devin consumatoare de droguri, ca sa nu se creada ca postul acesta a fost scris de o drogata care numai la asta se gandeste. Doar am simtit nevoia se informez putinele persoane care citesc ceea ce scriu eu si sa nu le las la mana celor ce vor sa le manipuleze.

povestea trista a Bailor Herculane

Astazi vreau sa vorbesc despre una dintre statiunile de la noi din tara in care obisnuiam sa merg foarte des cand eram mica, dar in care n-am mai mers de multa vreme. Motivul? Toate lucrurile pe care le-am auzit despre aceasta statiune in ultima vreme nu au facut decat sa ma intristeze.

Am sa incep cam asa: A fost odata ca niciodata o minunata statiune balneo-climaterica asezata intr-o pozitie de vis, intre Muntii Cernei si Muntii Mehedint, si de unde putine lucruri lipseau. Da, cred ca pot vorbi despre Baile Herculane ca despre un basm, caci, din cate am inteles eu, toate lucrurile frumoase care se puteau spune despre aceasta statiune nu se mai potrivesc de loc cu realitatea.

Ce-mi amintesc eu despre acest loc de pe vremea cand veneam aici? Multe. Pe langa faptul ca-mi amintesc perfect despre Hotelul Roman, unde obisnuiam sa vin cu bunicii mei in fiecare vara, despre cum ma jucam eu pe malul Cernei sau cum fugeam seara dupa licurici, ca-mi amintesc despre lacul de acumulare pe malul caruia am stat printre primele dati cu cortul, sau despre toate celelalte locatii in care am campat in cort impreuna cu parintii mei si cu prietenii lor si de faptul ca aici mi-am privit prima oara parintii catarandu-se, imi amintesc foarte multe despre aspectul statiunii si a vaii.

Herculanele era o statiune minunata, cu o multime de case vechi, adevarate monumente arhitecturale, o statiune incarcata de istorie (si acum imi amintesc cum, intr-una din vizitele noastre acolo, un prieten de-al tatalui meu m-a luat intr-o plimbare prin statiune si mi-a povestit despre fiecare loc pe care il vedeam, mi-a relatat istoria fiecarei asezari, fantani, etc), la care se adauga minunata proprietate de a avea ape termale. Si acum imi amintesc de cloaca la care ai mei incercau sa ma duca pe motiv ca e sanatos si placut, iar eu rareori intram in apa datorita caldurii acesteia (cand eram mai mica suportam foarte prost apa calda si n-aveam nici o problema cu cea rece, spre deosebire de acum). Inca tin minte momentele cand imprejurimile statiunii nu erau pline de corturi, pe orice petec de iarba, chiar si in curba (uni oameni sunt chiar inconstientii) sau strandul de la 7 izvoare, unde am invatat eu sa inot.

Inca de ultima oara cand am fost acolo incepusera sa se schimbe multe. Noi am stat cu cortul undeva pe malul Cernei, dupa ce aglomeratia inceta, insa, pana am ajuns acolo ne chinuiam sa mergem cat de incet puteam, atenti la corturile care mai putin si ajungeau pe drum, la multimea de plozi nesupravegheati despre care nu stiai daca nu ti se vor arunca in fata masinii si chiar si la adultii carora le pasa prea putin de viata lor. Ca sa nu mai vorbesc ca pe langa corturile intinse peste tot, puteam mereu admira frumoasele gunoaie lasate de romanii nostri "civilizati". Nici nu se punea problema sa merg cumva la strand. La aglomeratia care era acolo nu m-as fi putut alege decat cu vreo ciuperca, ca a inota intr-un bazin plin cu oamenii e cam greu. La cloaca am fost, insa unul din zidurile care dadea inspre Cerna se sparsese si, astfel, apa aului putea patrunde in cloaca. Va dati seama ca nu mai era de loc aceeasi apa termala pura si ca nici proprietatile ei nu mai erau aceleasi. Ah, si sa nu va mai spun ca in prima noapte, stiindu-ne departe de aglomeratie, papuci, alturi de alte cateva lucruri, i-am lasat afara. Ei bine, acestia ne-au fost furati, si ne-ar fi fost furate si celelalte lucruri daca zgomotul facut de cei care s-au ocupat de treaba aceasta nu m-ar fi trezit din somn. Pagubele n-au fost mari, semn ca hotii au fost prosti (au preferat sa ure papucii, in loc sa se ocupe si ei de aragazul nostru portabil sau alte lucruri mult mai valoroase care ramasesera si ele pe afara), insa ideea in sine de hoti nu e prea placuta. Binenteles, lucrurile astea nu ne-au stricat noua vacanta, pentru ca daca noi ne propunem sa ne simtim bine asta facem, insa ar fi putut foare usor s-o faca.

Dar toate lucrurile de care v-am vorbit s-au intamplat cu 5 ani in urma. Acum e si mai rau. Am inteles ca marile hoteluri sunt cu toate in paragina (nu spun ca ar fi fost foarte frumoase, dar un hotel functional si ingrijit arata cu siguranta mult mai bine decat unul lasat de izbeliste), ca au inceput sa creasca arbusti in interiorul lor si tot felul de astfel de lucruri. Apoi am auzit ca in centru s-a construit fara a se tine cont de nici un fel de arhitectura, ca vechiul si noul sunt mai amestecate ca la balci si alte lucruri de acest gen. Oh, si sa nu mai vorbesc de mizerie, nesimtire sau alte chesti de genul asta care se intalnesc la tot pasul!

Faptul ca se intampla lucruri de genul acesta e, in opinia mea, trist. E trist penru ca noi romanii nu facem decat sa ne gandim la castiguri imediate, neglijand consecintele de mai tarziu ale actiunilor noastre. Niciodata nu gandim pe termen lung, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca ne doare in cot de felul in care va arata lumea in care vor traii copii nostri. Cum spuneam, n-am mai fost de mult acolo si nu stiu daca se mai poate schimba ceva, dar, daca se mai poate, vreau ca prin aceasta postare sa fac un apel la toti cei care le pasa de a incerca sa schimbe lucrurile in bine sau ca, macar, sa evite ca aceasta dominatie malefica a nesimtirii sa se rasfranga si asupra naturii ce a ramas inca neafectate si ar fi bine daca in acest paradis montan nu s-ar mai avanta decat adevaratii cunoscatori, care stiu sa respecte natura, viata si chiar si istoria.