morti ce se plimba

Aseara am fost in vizita la niste persoane, unde am cinat alaturi de un editor si actor francez, un sculptor, un sociolog ce lucreaza in germania si un critic de film. De mancare am avut pateu de porumbel si tocanita de caprioara cu galuste de cartofi. Dar ideea nu era sa ma laud, caci singurul meu merit in toata afacerea asta a fost ca sunt fiica parintilor mei, care sunt prieteni cu persoanele la care am fost, iar acestea, la randul lor sunt prieteni cu sculptorul, care e prieten cu francezul... Intelegeti voi cam ce vreau eu sa zic. Motivul pentru care am inceput sa va povestesc toate acestea este pentru a va spune ca am asistat la cateva discutii interesante... foarte interesante.

Am discutat foarte mult despre comunism, despre legionari, Antonescu, despre etica umana, despre ceea ce nu merge bine in Romania si despre locul din care pleaca toate problemele ei, despre persoane pe care le credeam exemple de cultura si de etica si ne-au dezamagit, dar si despre cele ce nu ne-au dezamagit. Au fost multe discuti, iar eu sunt mult mai bogata din punct de vedere intelectual dupa ce am asistat la ele. Am discutat si despre filme, regizori si actori, iar astfel cineva a venit cu o serie de povestioare pe care as vrea sa vi le povestesc si voua.

Este vorba despre niste intamplari de pe vremea comunismului, iar aceste intrebari se refera la morti ce se plimba. Da, stiu, nu intelegeti ce vreau sa zic, dar am sa va explic imediat.

Cum s-a ajuns la asta nu se stie foarte clar. Exista doua ipoteze: una dintre ele spune ca s-a dat o lege prin care se spunea ca toti oamenii sa fie inmormantati in locul in care au murit (si deci, nu neaparat acolo unde le este intreaga familie, unde au loc in cimitir, etc.), iar cealalta spune ca era foarte scump sa transporti un mort dintr-o parte in alta. Oricum, ideea era ca daca vroiai sa muti un mort, odata declarat, era foarte dificil. Insa dorinta oamenilor de a-si ingorpa morti alaturi de familie nu a scazut, astfel s-a ajuns la diferite metode de a-i transporta.

Se lua mortul, se imbraca si apoi se stropea bine cu alcool, dupa care existau doua variante: ori i se cumpara mortului bilet de tren si era imbarcat in tren, ori, in cazul in care rudele sale dispuneau de o masina, se suia mortul in ea. Datorita mirosului de alcool, toata lumea il considera mort de beat, nu mort intr-adevar.

Acum, cel ce a citit despre asta, a citit si doua istorioare oarecum comice vizavi despre aceste obiceiuri, istorioare pe care, bine-nteles, ni le-a povestit. In prima dintre ele era vorba despre o femeie, ce trebuia sa-si duca bunica moarta din localitatea X pana in localitatea Y, localitati suficient de indepartate pentru a face pe drum un timp pe care sa nu-l poti parcurge dintr-una, daca mergi cu masina, asa cum a ales ea. Asa ca a trebuit sa se opreasca. A ales sa se opresaca la un prieten ce locuia undeva la jumatatea drumului, caruia i-a spus ca va veni cu bunica. Nu i-a spus insa ca aceasta va fi moarta, deci, va puteti imagina surpriza acelei persoane in momentul constatari. Ba mai mult, se spunea in aceea istorioara, ca pana cand tipa n-a ajuns cu bunica la destinatie, nici nu i-a constientizat prea bine moartea. Pe tot parcursul drumului se amuza teribil, vazandu-se ca o ilegalista, lucru care este excitant pana la un anumit moment. Insa in momentul in care a ajuns la casa bunicii, totul a inceput sa-i para tragic si trist.

Cea de-a doua istorioara este ceva mai comica decat prima. Niste oameni s-au urcat cu mortul in tren, tot asa, facut sa para mort de beat, si l-au lasat in compartiment alaturi de niste tineri, iar ei s-au dus sa fumeze, sau unde s-or fi dus, nu mai tin minte exact, si nici n-are prea mare importanta. La un moment dat unul din tineri, amuzat, ii trage o palma "betivului", sa se trezeasca. Acesta cade cu capul in perete, apoi cade jos de pe bancheta. Cand sa-l ridice, tinerii constata ca e mort. Speriati ca ei l-au omorat, hotarasc sa-l arunce pe geam. Dupa un timp se intorc rudele decedatului si ii intreaba pe tineri unde este omul. Acestia raspun ca s-a trezit si a coborat la statia de dinainte. Va dati seama cam care a fost reactia rudeolor, care atunci le-au spus tinerilor ca omul n-avea cum sa se trezeasca, caci era mort. Nu stiu povestea mai departe, insa pe mine m-a amuzat teribil.

Sper ca si voua vi s-au parut amuzante aceste povestioare pe care m-am hotarat eu sa vi le povestesc, si sper ca nu mi-am ales gresit subiectul, dintre tot ce s-a discutat aseara. Caci au fost multe alte lucruri interesante, pe care, poate, vi le voi povesti alta data. Pentru azi m-am gandit totusi la ceva amuzant, caci e duminica, si, desi este vorbe de un umor umpic mai negru, cred ca poate binedispune.