Stau ingenunchiata pe nisipul ud, unde valuri violente incearca sa ma doboare tot mai jos, tot mai jos. Rochia mea alba ce se lipeste rece de mine a devenit transparenta. Nisipul care nu este de loc fin lasa rani din care se scurge sange pe genunchi mei si gambele mele. Din parul meu lung curg picaturi de apa, iar din ochii mei curg lacrimi de sange ce mi se scurg incet, intai pe gat, apoi pe piept, oprindu-mi-se in poala si lasand urme rosii pe rochia mea alba. Nori intunecati acopera soarele si ploua. Fulgere arginti despica cerul in doua, scurgandu-se in marea a caror valuri nervoase incearca iar si iar sa ma darame. Dar eu nu vreau sa cedez! Imi infig tot mai tare picioarele in nisipul care cresteaza rani tot mai adanci pe ele. Dar stiu ca e in zadar. Valurile sunt mai multe si mai puternice decat mine. Degeaba ma agat cu disperare de stanci in incercarea de a-mi castiga dreptul la viata. Valurile ce lovesc stanca cu tarie ma doboara, iar aceasta imi lasa rani ce sangereaza in palme. Nimic nu vrea sa ma salveze, nimic nu ma vrea vie. Lipsita de salvare si plina de sange, las valurile sa ma poarte spre locul in care fulgerele se contopesc cu apa. Cad spre adancuri, iar apa rece imi alina durerea, imi spala sangele. Cad spre adancuri, unde voi fi din nou vie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu