Cheile sunt relativ scurte, cred că în douăzeci de minute am reuşit să le parcurgem în întregime, în ciuda numeroaselor opriri pe care le făceap pentru a face poze sau pentru a putea pur şi simplu admira împrejurimile.
Dar despre ceea ce era de admirat am să vă vorbesc umpic mai târziu, mai întâi trebuie să vă spun despre ceea ce era de învăţat. Mi-a plăcut foarte mult că la intrarea în chei era o plăcuţă pe care erau scrise toate tipurile de roci ce puteau fi întâlnite în chei şi apoi fiecare era descris, spunându-ţi-se câte ceva despre modul de formare şi conţinut (fragmente de animale, cristale de quartz, etc.). Apoi, înauntru, în chei, fiecare tip de rocă era anunţat, pentru a putea şti cu exactitate ce este. M-a făcut să-mi doresc să înceapă cât mai repede facultatea ca să pot să ştiu şi fără să mi se spună.
admirând stâncile
delimitare clară între 2 tipuri diferite de roci
plăcuţă cu numele rociiIar acum... să vă vorbesc despre splendoarea cheilor. Şi de această dată n-am să mă pot abţine şi am să părăsesc realitatea, vorbindu-vă de zâne şi alte creaturi fantastice. Căci toate acele firicele de apă ce se scurgeau de pe stâncile ce alcătuiau pereţii cheilor mă făceau să mă gândesc că exact aşa trebuie să fie în rai. Parcă vedeam nişte zâne micuţe, cu aripioare colorate zburând în jurul lor, sau îmi imaginam toate poveştile ce s-au pendulat prin mintea mea luân viaţă în jurul acelor firicele ce picurau sub forma unor mici căscăduţe. Oh, da, şi la finalizarea acestui gând a contribuit apa, care nu era transparentă ci alb albăsstuie şi lumina difuză ce se strecura printre stânci şi se reflecta în stropii de apă.
apă ce cade
privind frumuseţile din jur
vedere asupra cheilorA fost ca un vis, chiar dacă unul scurt, însă totuşi un vis, iar faptul că am reuşit să-mi trăiesc acest vis, ar trebui să fie un lucru care să ma umple de mulţumire şi fericire.
îngheţata pe care am mâncat-o seara
prăjitura uriaşă a soră-mi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu