Despre Ponta...

Scriu aceste randuri din dorinta mea de a-mi exprima toate parerile negative, toata scarba, dar si toata spaima cu privire la candidatul la presedentie Victor Ponta si la partidul din care el face parte, PSD. Ma declar, de asemenea, scarbita si de toti cei care, pentru diferite favoriuri, s-au alaturat jocului murdar facut de acestia, incercand sa convinga populatia (care se dovedeste incredibil de naiva si de usor manipulabila) sa puna bazele unui regim semidictatorial care isi doreste sa puna anumite persoane mai presus de lege. Stiu ca nu voi putea sa exprim tot ce-mi trece prin minte, insa voi face tot posibilul sa impartasesc cat mai multe din ideile mele. Poate cineva le citeste, din greseala, si se gandeste de doua ori inaite sa puna stampila pe Ponta. Sau poate isi da seama ca Ponta reprezinta in momentul de fata cea mai mare amenintare pentru Romania si hotaraste sa mearga la vot.

Am sa incep prin a-mi spune parerea despre niste imagini pe care le-am vazut de dimineata pe facebook. Erau acele biletele pe care le primeau oamenii si li se spunea ca Ponta este roman si crestin-ortodox si ca cei credinciosi ar trebui sa voteze cu el, ca altfel isi vor trada credinta. Care e problema cu aceasta afirmatie? In primul rand e de un rasism infiorator. Eu credeam ca traim intr-o lume moderna si ca am depasit conceptele de superioritate pe baza de rasa sau religie. Faptul ca la scurt timp dupa ce te-ai nascut parintii tai au hotarat sa te boteze la o anumita biserica sau sa te supuna oricarui alt ritual care te face doar teoretic adept al unei biserici nu te face pe tine un om mai bun, sau mai valoros si nici nu-ti pune un mot in frunte care te face mai special decat semenii tai. Faptele sunt cele care conteaza, nu niste cuvinte aruncate in vant. Cred ca chiar si in fata lui Dumnezeu este mai valoros un ateu care recunoaste acest fapt, dar cu toate acestea, continua sa se comporte frumos cu semeni sai, sa le fie de ajutor atunci cand acestia au nevoie si sa respecte toti oameni, indiferent de rasa, statut, religie, orientare sexuala, sau altele de acest gen. Ponta nu este crestin-ortodox. Ponta este un lup imbracat in haine de oaie, Ponta este un fariseu care se crede pe sine insusi mai valoros decat toti oamenii de pe planeta cred (ar trebui sa va reveniti in simtiri, oameni buni, si sa nu va mai lasati prostiti de televiziuni sau haimanale imbracate in haine de oameni responsabili si care doar alearga dupa bani). Daca ati fi citit tot ceea ce se scrie despre Ponta si ceea ce este atestat de dovezi ca a realizat vi s-ar ridica parul pe mana si ati intelege exact pana unde merge religiozitatea lui. Desigur, asta daca nu considerati orgiile, furturile, crimele ca moduri de a-ti mainifesta adoratia fata de Dumnezeu. 

Iar in ceea ce priveste originile romane atat de puternice ale domnului Ponta, ele nici macar nu sunt prea puternice. Are bunici de origini italiene si albaneze. Dar, cum zicea Andrei Plesu, italienii sun fratii nostri, iar Albania este suficient de aproape, asa ca nu se pune. Iohanis, pe de alta parte, este, intr-adevar de etie germana, insa nu cred ca incape niciun fel de indoiala cu privire la faptul ca nu ar fi roman. Familia lui este atestata documentar ca fiind pe teritoriul actual al Romaniei inca din secolul XII, ceea ce inseamna ca aceasta se afla aici cu mult inainte de momentul in care s-a infintat Romania. Inclusiv faptul ca familia lui a fost atestata documentar spune multe: aceasta familie inca de pe atunci a fost una importanta, ceea ce inseamna ca educatia pe care a primit-o Iohanis este una de valoare (atat stiintifica, cat si morala, spirituala). Asta desigur, daca nu cumva a reusit comunismul sa va prosteasca de tot si sa credeti ca familia lui a supt timp de multe generatii sangele romanilor, daca nu ati ajuns sa credeti ca un om de nimic si fara niciun fel de educatie se poate compara cu un om invatat si care provine dintr-o familie invatata (valorile le inveti in primii ani de viata, iar daca in familie ai exemple negative, putin probabil sa intreprinzi lucruri pozitive). Desigur, in perioada comunista un cizmar era mai important decat un om invatat, de asta ati si iubit perioada aceea atat de mult, dragi romani. Si nu, nu vreau sa afirm ca un cizmar n-ar fi important. Orice om care munceste este la fel de important ca si un altul, indiferent daca are sau nu facultate. Ceea ce vreau sa spun este ca nu ar trebui ca un cizmar sa-si poata inchipui ca poate trata oameni, la fel cum nici un medic nu ar trebui sa creada despre sine ca ar putea face cizme. Puterea presupune si responsabilitate, nu e doar un mijloc de a castiga influenta si avere. Nu e o jucarie stralucitoare pe care orice copil mic sa spuna "Eu o vreau". Cine va fi presedintele Romaniei va trebui sa fie perfect capabil sa ia decizi care se ne duca pe un drum bun pe noi toti, ca natiune. Chiar credeti ca Ponta poate sa faca asta? Daca credeti asta, va rog, lamuriti-ma si pe mine cum ati ajuns la aceasta concluzie, atunci cand toate marile puteri nu-l considera decat o gluma (si aici puteti numi ce tara doriti voi, nu doar Germania sau SUA, ci si Rusia sau China). Oare chiar nu realizati ca nimeni nu ne mai place? Cred ca daca ar fi sa izbucneasca un razboi tara noastra ar fi ocolita, caci nimeni nu vrea sa se incurce cu o mare de lenesi cu pretentii. Oare nu va dati voi seama ca daca vom continua asa vom ajunge atat de jos incat nu vom mai putea vreodata sa urcam inapoi, ca toti oameni de valoare si cu forta de munca din aceasta tara vor pleca si va vor lasa pe voi, cei care cereti pomana, sa va prabusiti, pentru ca, pana la urma, asta este ceea ce meritati?

Dar ma abat de la discutie. Tema nu este poporul roman, care nu are numai insusiri negative, ci si pozitive. Tema este Victor Ponta, care, cu cat il privesti mai atent, cu cat incepi sa scoti din straturile de minciuna cu care s-a imbracat, constati ca nu gasesti calitati nici macar daca le cauti cu lupa. Ba mai mult, te cuprinde frica. Trebuie sa marturisesc ca ma fascineaza lecturile cu privire la perioada comunista, atat din Romania, cat si din restul Europei, insa niciodata nu mi-am dorit sa ajung sa traiesc experiente similare. Insa, cu Ponta presedinte, cu PSD-ul la guvernare, acest lucru se transforma in posibilitate. Ar trebui sa veniti cu totii cu picioarele pe pamant si sa priviti cati pasi a facut acest partid pentru subminarea democratiei! Iar voi ce faceti? Mai aveti putin si va inchinati la acest om. Toate aceste lucruri imi amintesc de episodul III din Razboiul Stelelor, despre care regizorul a declarat ca si-a dorit sa fie un film care sa ilustreze fragilitatea democratiei. In acest film, la un moment dat, cand personajul negativ, care era guvernator, cred (nu-mi mai amintesc exact) se proclama imparat in aplauzele tuturor, unul din personaje declara ca toata lumea aplauda cum dispare democratia si cum le sunt incalcate drepturile.

E drept ca protestele din ultimele zile mi-au mai dat ceva sperante. Ponta are sanse sa nu ajunga presedinte daca merge destula lume la vot. Asa ca, va rog, prezentati-va la vot! Daca nu va prezentati, vor alege alti pentru voi, dar va fi si viata voastra cea care va ajunge jucaria politicienilor. Este viata voastra in joc, si pur si simplu nu realizati ca sub zambetul si toate pomenile electorale ale lui Ponta se ascunde otrava. Pensionari, daca cumva cititi acest articol, va rog, nu-l votati pe ponta. Faceti asta pentru copii si nepotii dumneavoastra. Ganditi-va la ei cand alegeti. Ganditi-va ca ei vor duce in spate povara. Lumea dumneavoastra este mica si continua sa se micsoreze (asa e viata, asa se va intampla si cu mine candva), insa nepotii vostri au toata viata inainte. Lasati-i sa traiasca si, mai important, lasati-i sa traiasca in Romania. Sa-si creasca copii unde au fost si ei crescuti. Creati-le o lume plina de posibilitati! Va rog, eu, nu fiti egoisit, nu va ganditi la castiguri pe termen scurt! Ganditi-va ce se va intampla cu noi si cu tara asta pe termen lung!

Spuneam acum ceva vreme ca sunt trista din cauza societatii care i-a permis unui monstru ca Ponta sa se dezvolte si sa ajunga la putere. Acum nu mai sunt trista, am trecut peste. Insa, intre timp, am aflat atat de multe lucruri incat sunt speriata. Sper ca cele mai negre banuieli ale mele sa nu se confirme niciodata.

Rasism, xenofobism, sexism si altele de acest gen

Mi-am amintit, azi dimineata de o intamplare ce a avut loc pe cand eram prin clasa a X-a. M-am intalnit cu niste persoane. Le cunosteam, dar nu le mai vazusem de ceva vreme (vreo doi ani sa fie). Din ceea ce imi aduceam aminte despre ele... erau niste persoane relativ normale, cu nimic iesite din comun. Dar, in acesti doi ani in care nu le-am mai vazut s-au schimbat multe. Atat eu, cat si ei si-au schimbat grupul de persoane in care isi petreceau viata, s-au schimbat conceptile de viate, etc.

In acest timp eu incepusem sa fac dezbateri si, astfel, am devenit mult mai toleranta (nu ca inainte n-as fi fost, dar pe vremea aceea cred ca chiar eram o intruchipare a tolerantei). Ei in schimb, devenisera mult mai putin toleranti. Si am ramas absolut uimita in momentul in care declarau ca se simteau enervati si ca si-ar dori sa ii bata cam pe toti care erau diferiti de ei (gay, unguri, rromi, chiar si persoane mai inteligente).

Eu una, nu inteleg de unde vin toate acestea. De ce sa te enerveze persoana de langa tine doar pentru ca e diferita de tine. In fond, tocmai acesta e farmecul, si tocmai aceasta este cheia care ne face sa ne simtim atrasi unul de altul: diferentele dintre noi. Daca am fi toti le fel... ce farmec ar mai avea viata aceasta? Am sti de dinainte la ce sa ne asteptam de la persoana care sta in fata noastra, am sti mereu cum va reactiona aceasta, si totul va devenii mult mai plictisitor. 

In plus, ce vina are acea persoana pentru ca s-a nascut altfel, ca a fost educata altfel? Inteleg sa te enerveze atunci cand ceea ce face ea se indreapta impotriva ta, asta e normal. Daca un homosexual incearca sa te violeze, e normal sa te enerveze si sa vrei sa-l bati, dar atata timp cat el isi vede de treaba lui, cat se intalneste cu alte persoane de acelasi sex, dar nu te implica si pe tine in asta, de ce te-ar enerva? Si la fel sta treaba si cu unguri, cu rromi sau cu alte categori care in tara noastra sunt intens discriminate si urate. Da, te deranjeaza si te enerveaza o persoana de etnie rroma care vine si iti fura din buzunar, insa asta nu inseamna ca trebuie sa-i urasti pe toti. Unii sunt chiar ok. Inteleg sa te deranjeze atunci cand unguri afirma sus si tare ca tara asta e a lor, dar de aici pana la a-i uri... e cale lunga. Eu cunosc si vreo doua trei persoane de etnie maghiara care ma enerveaza, dar cunosc mult mai multe persoane de acest fel care sunt de treaba. Asa ca de ce sa nu-i suport?

In concluzie, nu inteleg de ce anumite persoane ajung sa faca discriminari doar pe baza unui singur exemplu negativ sau, mai rau, fac discriminari fara exemple negative, din simplu motiv ca se considera pe ei fiinta suprema (altfel nu imi explic), iar toti ceilalti, ce nu corespund nici macar pe aproape sunt prosti si, in consecinta, merita sa ia bataie. Dar voi, sunteti rasisti?

Cele mai cautate cuvinte pe internet

Tocmai am dat peste un articol de pe un blog ce probabil sustine un crestinism dus la extrem, sau, poate, persoanele de acolo inca mai spera ca daca vor vorbi despre dezavantajele pornografiei vor reusi sa se faca remarcati printre cei ce cauta acest gen de lucruri pe internet si sa-i faca sa renunte. In fine, ideea a ceea ce vroiam eu sa spun este ca persoana care a scris acel articol sustine ca cele mai multe cautari care se fac pe internet sunt legate de pornografie. Ei bine, nu este chiar asa. Ele exista, intr-adevar, in numar mare, dar e lucrurile care sunt cel mai cautate... sunt de-a dreptul uimitoare si neasteptate.

Ca sa ma conving, am cautat pe internet topuri intocmite de cateva browsere in privinta celor mai cautate cuvinte pe internet. Daca e sa privim lucrurile la nivel mondial... in top 10 nu intra apsolut niciun cuvant legat de pornografie. Cele mai cautate sunt vedetele sau anumite evenimente cu impact mondial, precum criza petrolului sau lansarea noului model de i-phon (conform unui top intocmit de yahoo pe 2010). Deci... nimic legat de pornografie.

In ceea ce priveste topul la romani... acestia par umpic mai interesati de acest aspect, dar nu obsedati. Si cand spun asta, vreau sa zic ca intr-un singur top din toate cele intocmite pe Romania apare un cuvant legat de pornogradie in primele 10, pe cant in celelalte nu apare absolut niciunul in primele 10. Abea in top 100 apar si astfel de cuvinte, dar deja e altceva. De fapt, cei mai multi romani cauta pe internet... jocuri. Jocurile sunt pe primul loc, fiind urmate de diferite reviste sau ziare online, de youtube, filme, horoscop, poze... cam astea intra in primele 10. Deci nimic legat de pornografie. 

Da, stiu, si eu am fost umpic mirata, dar pana la urma, cine are mintea mai murdara? Nu persoanele care isi imagineaza ca altii n-au ce face decat sa stea si sa caute toata ziua lucruri legate de domeniul porno? Oare nu s-au gandit ele la asta inainte ca lucrul sa se intample? Si acum, sa fim sinceri! Cine nu a cautat de loc pornografie pe net? Poate doar persoanele atat de inocente incat nici nu-si pot inchipui ca cineva a facut-o. Deci, in mod clar, nu autorii acelui articol. Si sa nu ma intelegeti gresit, nu sustin ca acesta e un lucru bun, ca, vazut din punct de vedere crestinesc, n-ar fi un pacat. Tot ce sustin e ca e un lucru omenesc si nu vad pentru ce trebuie sa se exagereze in halul asta. Daca ai chef sa scri articole impotriva pornografiei, sa spui cat de rea e aceasta... da-i drumul si scrie. S-au scris, oricum, deja multe pe aceasta tema. Dar nu sustine drept adevaruri lucruri care nu sunt adevarate. Vei induce lumea in eroare si s-ar putea ca oamenii sa te ignore mai multe decat este cazul. Acum nu stiu daca in articolul acela era scris si ceva demn de luat in seama sau nu, caci nici n-am mai citit, ideea e ca nu se cauta atat de multa pornografie pe cat s-ar crede.

Turismul romanesc

Ieri am ascultat doua marturi ale unor persoane ce au fost excursionisti prin tarisoara noastra, doua marturi ce m-au determinat sa scriu acest post. Una din ele le apartine parintilor mei, ce au fost week-end-ul trecut la Herculane, iar cea de-a doua unor prieteni de-ai lor, ce au vizitat litoralul Romanesc. In ambele cazuri au fost inregistrate nemultumiri (e drept, pe litoral mai multe), asa ca acest post are mai mult rolul unei lamentari in ceea ce priveste calitatea servicilor turistice din Romania.

Am sa incep prin a va povesti impresile celor ce au fost pe litoral. Sunt mai dramatice, mai nasoale, si ilustriaza mult mai bine tapenia unor oameni care incearca sa invie ceva ce nu poate fi inviat (sau nici macar nu incearca, doar se prefac). Persoanele despre care vorbesc eu au fost in excursie la Mamaia. Desigur, nu de placere, putini se duc de placere pe litoralul romanesc, mai ales cand, cu aceeasi bani, poti vizita Marea Adriatica (in special noi, cei din sud-vest), mult mai frumoasa decat Marea Neagra si fara a lua in calcul calitatea servicilor. Au mers aici la un congres. Cazarea le-a fost asigurata intr-un hotel de trei sau patru stele (nu mai stiu exact, dar as inclina, totusi, spre 4). Si exact cu descrierea servicilor din acest hotel am sa incep. Ar fi trebuit sa primeasca halate si papuci de baie. Halate au primit, intr-adevar, insa papuci lipseau. Iar unuia dintre halate ii lipsea cordonul. Cu toate ca se spunea ca va veni, in fiecare zi, cineva care sa itischimbe asternuturile si prosoapele, singurul lucru pe care la facut persoana ce a venit a fost sa aduca o noua hartie igienica. Iar in ultimazi nici asta nu s-a mai intamplat (pai ce, nu e ultima zi, cine se mai sterge la fund, nu?).

Un alt aspect legat de hotel: acesta nu avea plaja lui privata. Da, veti spune ca nu e mare lucru, insa nu stiu cat de normal vi se pare acest lucru in momentul in care plaja este plina de sezlonguri pe care turistii din hotel,( de patru stele, va rog sa nu uitati!), daca vor sa stea, trebuie sa plateasca 20 de lei pe zi. Iar daca nu vor, nu au loc decat in spatele plajii, foarte departe de mare. Ca doar n-o sa-si consume cei de la hotel banii ca sa inchirieze sezlongurile pentru turistii lor. Iar eu in Grecia aveam sezlong gratis, cu conditia sa fac consumatie la terasa ce raspundea de ele (lucru care oricum s-ar fi intamplat, si daca nu stateam pe ele).

In fine, sa termin cu problemele legate de hotel, ca mai am ulte de zis si despre celelalte servici de pe litoral. Pentru asta va trebui sa mentionez ca aceasta excursie a avut loc la sfarsit de iunie, in plin sezon turistic. Ei bine, in acest moment inca nu erau deschise toate restaurantele, toate unitatile de deservire a turistilor de orice fel. Inca mai erau oameni care dadeau cu var. Restaurantele unor hoteluri de trei stele erau inchise din simplu motiv ca celor de acolo le era prea lene sa deschida (alta explicatie logica nu exista). Si, in afara de asta, in cazul in care iti doresti sa vizitezi un obiectiv turistic important (cum este delfinariul din Constanta), nu gasesti pe nimeni care sa stie sa te indrume inspre acolo (si aici am in minte personalul hotelului), iar acesta nu si-a afiat niciunde un program, astfel incat, in momentul in care tu ajungi la 11 si un sfert acolo, afli ca spectacolul a inceput, si urmatorul nu este decat la ora trei, insa nimeni nu a binevoit sa faca un pliant in care sa explice programul si drumul, iar acesta sa fie lasat la fiecare hotel. In fine, n-are rost sa mai vorbesc despre asta. Cred ca v-ati prins deja cum sta treaba. De fapt, cred ca stiati multe din lucrurile astea de dinainte. Si nu uitati ca n-am vorbit despre mizeria de acolo, dar am preferat sa nu mai aduc si subiectul acesta in discutie.

Voi trece la a doua relatare, cea de la Herculane. Aici nu a fost nimic in neregula cu pensiunea (poate doar ca era o singura femeie ce se ocupa si de receptia hotelului si de servirea clientilor in restaurantul pensiunii, dar trecem peste). Insa starea in care se afla aceasta statiune este una tragica. Da, am vorbit de mult despre acesta statiune, in acest post, insa ma vad nevoita sa o fac din nou. De ce? Pentru ca dintr-o comoara a intregii Europe, cum obisnuia sa fie aceasta statiune in perioada interbelica, nu a mai ramas decat un cimitir de cladiri aflate in paragina. A te plimba acum prin statiune este de-a dreptul, trist, deprimant, si nu poti sa nu te intrebi cum de am reusit sa acumulam atat de multa nepasare pentru frumusetile patriei noastre, incat sa le lasam sa se ofileasca in halul in care s-a intamplat. Cum am putut fi atat de ignoranti incat aceasta minunata statiune, ce putea avea in continuare un potential turistic urias, ce ar fi putut atrage vizitatori ca un magnet, sa fie lasata sa moara, de parca nici n-ar fi existat vreodata? Avand in vedere starea statiunii, cred ca nici nu mai are rost sa vorbesc de calitatea unor drumuri spre unele obiective turistice din aceasta zona. Daca n-am avut grija de un oras atat de frumos, cum ne-am fi putut gandi sa punem in valoare ceea ce a lasat natura?

In fine, nu mai are rost sa vorbesc despre asta, imi provoacca o stare neplacuta si nervi inutili, caci eu nu pot schimba nimic. Cred ca v-ati prins de mult cum sta treaba cu turismul romanesc, dar cand asa stau lucrurile, nu cred ca ne mai putem intreba de ce majoritatea prefera sa-si petreaca concediile in strainatate. Nu cred ca ne putem plange ca nu avem turisti straini. Cred ca cea mai buna solutie ar fi ca toti cei de la minister sa-si tragaun glont in cap si sa lase niste oameni mai competenti sa se ocupe de acest aspect. Turismul nu se face dupa ureche, necesita si el o oaresce cunoastere. 

Am sa inchei cu o fraza pe care sunt convinsa ca o cunoaste toata lumea:

Avem o tara minunata, pacat ca e populata!

Notele de la bac 2011

Am zis să dezbat şi eu subiectul acesta că, na, e acum la modă. Toată lumea vorbeşte despre el, toată lumea are o părere, aşa că am zis să împărtăşesc şi eu părerea mea celor ce ar fi interesaţi să o cunoască. Totuşi, înainte să mă apuc să scriu, ar trebui să vă spun că tot ce am văzut pe această temă a fost o hartă cu rezultatele, buletinul de ştiri de aseară şi cele cateva comment-uri pe care le-am citit la o poză de pe facebook. Ah, era să uit. Mi-am permis să-mi satisfac curiozitatea uitandu-ma la rezultatele de la liceul pe care l-am terminat eu. 

Si acum sa incep sa-mi expun parerile. Am auzit pe multi calificand aceasta situatie drept dezastroasa. Eu o numesc oarecum reala. De ce oarecum? Pai am sa va explic. In cele mai multe centre de examinare copiatul nu a fost posibil. Insa doar in cele mai multe. Mai raman cateva centre in care s-a putut copia... Acele centre in care a fost promovabilitatea mare. Iar acest lucru nu mi se pare de loc corect. Nu era corect nici inainte, cand, teoretic, copiau toti, pentru ca din cauza fricii personale sau a supraveghetorilor din anumite sali, anumite persoane tot nu copiau. Si chiar daca copiau. Mie nu mi s-a parut corect nicio secunda ca eu, care am invatat, care am luat nota pe bune, si as fi luat aceeasi nota chiar si daca nimeni nu ne lasa sa vorbim (caci au fost rare momentele cand informatia a plecat de la altii inspre mine, deobicei se intampla invers) sa iau nota mai mica decat unul din colegi mei care stiu ca si-a luat nota doar pentru ca taticutul lui se afla intr-o pozitie atat de importanta incat cei din comisie nu au putut sa-i dea nota mica (iar lucrurile au fost facute chiar pe fata, din prima zi, presedintele de comisie a venit la el, i-a strans mana, si i-a zis sa-l salute pe tatal lui). Ah, si nu mi se pare, de asemenea, corect, faptul ca am luat nota mica decat dragutii mei colegi care au copiat cu casca. Si nici macar faptul ca cele ce ne-au supravegheat atunci cand am dat bacul la fizica au fost prea speriate ca sa ne lase sa vorbim, in timp ce cei care au dat proba la biologie au copiat cu cartile pe masa.

Nu! Eu sunt impotriva copiatului. Eu, despre mine, stiu ca sunt capabila si ca pot invata. Iar in acest moment nu vad de ce o persoana care e mai smechera si care si-a bagat un telefon in fund (iertati-mi expresia) si o casca in ureche sa ia aceeasi nota, sau poate chiar o nota mai mare. Dar nu mai continui pe aceasta tema, am plecat sa vorebesc despre notele de la bac, nu despre cat de nedrept este copiatul, desi are legatura. Pentru ca aceasta este cauza pentru care rezultatele de anul acesta chiar ma multumesc. Da, cred ca inca s-a mai copiat in cateva centre, ceea ce e total incorect, dar cred ca in majoritatea chiar s-a dat bacul pe bune. 

S-a vorbit in presa despre faptul ca bobocii de la facultati, anul acesta, vor fi mai slab pregatiti. Eu nu cred ca vor fi de loc mai slab pregatiti. Tocmai, ca vor fi mai bine pregatiti decat multi studenti in curs, sau decat cei care deja au terminat. Vor fi persoane care chiar au ceva in cap, caci acum cei nepregatiti au intalnit bariera ce trebuia intalnita de mult. Vor fi persoane care chiar vor sti cate ceva. Ca daca e sa v-o spun pe-a dreapta, aflati ca mie nu mi se pare normal sa ajungi in anul doi de facultate si sa nu sti cum se calculeaza aria patratului, sau a dreptunghiului. Mi se pare de-a dreptul rusinos. Si mi se pare si mai rusinos ca in momentul in care sti ca nu sti aceste lucruri, sa te lamentezi si sa acuzi toti profesori ca te persecuta. Tu, de fapt, nici nu trebuia sa treci de clasa a V-a (caci atunci inveti arii si volume, daca nu chiar mai repede). 

In fine, nu mai are rost sa ma lamentez pe acest subiect, si nici sa continui dicutia, caci vad ca vorbesc despre orice altceva decat ceea ce as vrea sa vorbesc, dar cred ca noi ar trebui sa fim in stare sa privim realitatea in fata. Cineva m-a intrebat ieri daca mi-e rusine de procentajul judetului Timis (judetul meu). Iata raspunsul meu: nu mi-e jena! Sunt mandra, pentru ca stiu ca aici nu s-a copiat, ca rezultatele sunt reale. Dovada e faptul ca de la fostul meu liceu (unul din cele mai bune din oras), nu au picat decat 12, in timp ce la liceele proaste au picat toti. Asta e! Poate vor intelege candva si romanii ca munca trebuie pretuita!

Iubim natura - Hai s-o protejam!

 Am aflat ca Umbrela Verde a initiat un concurs prin care sustine intitiativele ecologice. Asa ca mi-am zis ca de ce sa nu particip? Preocupari in ceea ce priveste ecologia am avut de multa vreme, iar faptul ca sunt studenta la geografie nu poate duce decat la inmultirea acestora, sau, daca nu, macar la practicarea lor intr-un mod mai constient. Si cum tema concursului tine de ecologie urbana, iar eu nu demult am terminat de studiat geografia urbana, cred ca pot avea ceva pareri, mai mult sau mai putin competente (desigur, nu e specialitatea mea, si nici visul meu sa ma specializez pe urbanism, dar, cu toate acestea, vad acest lucru mai posibil decat orice alta cariera). Dar sa termin sa vorbesc despre mine, si sa incep sa dezbat tema concursului.

Intrebarea la care trebuie sa raspund suna cam asa: ‘Care crezi ca sunt cele mai importante masuri pe care autoritatile si locuitorii ar trebui sa le ia pentru a imbunatati calitatea mediului din orasul tau?’

 Pentru a da un raspuns cat mai bun la aceasta intrebare, cred ca este foarte important sa mentionez care este orasul meu, si care este calitatea mediului de aici la ora actuala. Ei bine, eu locuiesc in Timisoara. Este un oras ce, in comparatie cu alte orase din tara, ar putea fi calificat drept curat, insa nu este suficient de curat. Cu toate ca exista deja cateva campanii ce incearca sa incurajeze cetatenii sa renunte la aruncatul mizerilor pe strada, sau sa le faca cunoscute avantajele colectari selective a deseurilor, adevarul este ca nu se intreprind suficiente lucruri, iar oamenii nu sunt atat de receptivi pe cat s-ar dori.

Ce ar trebui sa se faca totusi? Vorbeam de colectarea selectiva a deseurilor, si am spus ca exista campani ce incurajeaza acest lucru. Cu toate acestea, nu exista, in centrul orasului, cosuri de gunoi care sa faca posibil acest lucru. Toate cosurile de gunoi sunt universale, pubele speciale pentru colectare selectiva nu se afla decat in apropierea blocurilor, sau in unele institutii, insa, cred ca un prim pas pentru un centru curat ar fi amenajarea unor astfel de cosuri de gunoi. Cred ca acest lucru ar demonstra ca ceea ce ni se cere nu sunt doar vorbe, iar oamenii vor putea face acest lucru mereu.

Insa calitatea mediului nu depinde doar de a nu arunca gunoaiele pe jos, sau de reciclarea acestora atunci cand este posibil. Traficul este intens in Timisoara. Initiativa de a amenaja piste de biciclete in aproape tot orasul este foarte buna, insa influenta acestora asupra decongestionarii traficului este relativ mica. Asa ca, atat poluarea atmosferica, cat si cea fonica sunt inca considerabile. Din cate am invatat la facultate, cel mai bun pansament si medicament pentru a reduce aceste forme de poluare este vegetatia. Astfel, amenajarea unui numar cat mai mare de spatii verzi devine strict necesara. Pomii sau gardul viu ar trebui sa se regasesca pe marginea fiecarei artere intens circulate, reducand astfel, substantial, atat zgomotul cat si patrunderea gazelor emanate de masini spre spatiul locuibil sau zonele de circulatie a pietonilor. 

Cred insa ca pentru a imbunatati cu adevarat calitatea mediului este nevoie de un efort combinat: atat din partea autoritatilor, care trebuie sa creeze toate conditile ca locuitorii Timisoarei sa traiasca intr-un mediu curat, insa si din partea acestora, care trebuie sa respecte toate reglementarile autoritatilor cu privire la protejarea mediului (niste sanctiuni severe ar ajuta) si sa contribuie la intretinerea spatiului verde, macar atunci cand este vorba de gradina din fata blocului.

Cele mai frumoase locuri vizitate de mine

La ce iti zboara gandul in sesiune? La ce altceva daca nu la cele mai frumoase locuri pe care le-ai vazut pana acum, la acele locuri pe care candva iti doresti sa le revezi. Asa ca, despre ce ar fi mai potrivit acum sa scriu, daca nu despre acestea? Asa ca m-am gandit sa fac un top al locurilor minunate pe care le-am vazut eu, singurul regret fiind acela ca prin imagini si cuvinte nu voi fi in stare sa redau intreaga frumusete a ceea ce am vazut.

1. Golful Kotor - Muntenegru - este, cu siguranta, cel mai frumos loc pe care l-am vazut. Marea si muntele se imbina atat de frumos aici, incat eu ma simt ca in paradis. Sincer sper ca asa sa arate raiul. Caci, va spun sincer, nimic nu este mai frumos decat ca in momentul in care te trezesti sa privesti pe geam si sa vezi muntele ce coboara usor in mare, sau, in momentul in care plutesti pe o saltea in largul marii, sa stai sa privesti muntele ce se apropie de tine. Daca ar fi sa-mi aleg un loc, oricare, unde sa locuiesc, intr-o asemenea zona mi-ar face o deosebita placere. Ah, si ca totul sa fie perfect, acest peisaj minunat este completat de cel al caselor traditionale din piatra, ce se potrivesc perfect in acel peisaj. Deja am repetat de prea multe ori cuvantul perfect, nu?

2. Cinque Terre - Italia - dupa cum v-ati putut da deja seama, imi place combinatia de munte si mare. In aceasta zona ni se ofera un alt fel de peisaj montano-marin, insa este la fel de frumos. Motivul pentru care se afla pe locul doi este izolarea zonei care nu ma face neaparat sa-mi doresc sa locuiesc aici, insa nu ma deranjeaza sa vin sa o vizitez, sau sa o revad, sa o revad de multe ori. Ce e deosebit aici, e ca linia orizontului e deschisa, caci, nefiind golf, nu exista muntii care sa limiteze marea, iar aceasta se intinde la nesfarsit. Va spun sincer, ca nimic nu este mai frumos decat sa stai sa privesti culoarea albastra a acesteia vibrand odata cu miscarea valurilor. Si nimic nu este mai placut decat sa faci o baie intre stanci, in acea apa curata si adanca. Totul este completat de vegetatia de pe mal, de bogatia florei si faunei marine, si de acele minunate sate construite pe stancile ce cad in mare.

3. Parcul natural Triglav - Slovenia - Sincer regret ca aceasta zona nu e mai aproape, caci daca ar fi fost, pe ea mi-as fi ales-o la licenta. Acest parc este situat in Alpii Iulieni (sau Alpii Iuliei), care sunt Alpii de pe teritoriul Sloveniei. Zona abunda de relief carstic, atat de suprafata, cat si de adancime, iar acesta este preferatul meu. Calcarul este roca ce e in stare sa creeze cele mai minunate peisaje. Iar, din punct de vedere stiintific, aceasta zona mai prezinta un avantaj: existenta reliefului glaciar si periglaciar. Ceea ce o face un subiect extrem de interesant de studiat. Dar, chiar si pentru cei ce nu sunt geografi, ci doar simpli iubitori de munte, zona aceasta ofera peisaje minunate. Trasee se pot gasi de toate felurile, de la foarte usoare, la foarte dificile.

4. Paris - Franta - Inainte sa vizitez Parisul, am vazut o gramada de poze cu el, poze ce m-au facut sa-mi doresc sa-l vizitez. Si stiti ce am exclamat cand am ajus acolo? Wow, este mult mai frumos decat se vedea din poze. Intr-adevar, Parisul este superb, cred ca cel mai frumos oras pe care l-am vazut eu. Toate cladirile sunt atat de frumoase, atat de elegante si de semete. Mi-e greu sa descriu in cuvinte tot ceea ce am vazut acolo, dar sper sa ma credeti pe cuvant ca mi-a placut extrem de mult.

5. Venetia - Italia - Ultimul obiectiv din topul meu este cu siguranta unul pe care imi doresc sa-l revad cat mai curand. Cand am fost aici, am vizitat orasul pe graba, neavand decat trei ore la dispozitie. Cu toate astea, trebuie sa recunosc ca imaginea aceea a strazilor inundate, a cladirilor ce se nasc direct din apa, este extrem de atractiva, de pitoreasca. Totul este completat de minunatele gondole, ce ii dau Venetiei o atmosfera de-a dreptul regeasca. Ah, si sa nu uit de vitrinele magazinelor, pline cu masti si rochii pentru carnaval. 

Desigur, mai sunt multe alte locuri minunate pe care le-am vazut, si topul meu s-ar mai putea extinde foarte mult. Dar m-am hotarat sa ma limitez doar la cinci locuri, caci cred ca as putea vorbi despre asta chiar si doua zile incontinuu.

Concert Cargo si Phoenix

Atat ieri, cat si alaltaieri am avut ocazia sa iau parte la doua concerte foarte faine, concerte date cu ocazia aniversarii a 100 de ani de salubritate in Timisoara. Dar nu ocazia este importanta, ci concertele in sine, care au fost foart faine.

In mod clar, Phoenix au fost mult mai buni decat cei de la Cargo (care au fost buni, la randul lor), si asta cu toate ca sonorizarea a fost mai proasta sambata seara. In schib baietii sunt cu adevarat profesionisti, si cred ca toti reprezinta nume mult mai grele in muzica romaneasca decat cei de la Cargo. 

Dar na, nu vreau sa ma lansez intr-o dezbatere de genul cine e mai bun decat cine. Sunt sigura ca fiecare din voi are deja propria parere pe aceasta tema, si adevarul e ca ambele formatii sunt bune, iar asta e ceea ce conteaza. Avand in vedere ca le ascult pe amandoua, nu cred ca sunt persoana care sa o ridice in slavi pe una dintre ele si sa o coboare pe cealalta

De altfel, nici nu a fost acesta scopul pentru care m-am apucat sa scriu, ci pentru a va impartasi si vouadin bucuria mea in ceea ce priveste faptul ca am putut asista la aceste concerte, ambele fiind niste lucruri pe care imi doream de mult sa le fac. Cred ca nu mai are rost sa ma lungesc cu vorba, am sa va las si pe voi sa ascultati cateva melodi care mi-au placut, am sa va mai arat cateva poze... sper sa va multumeasca :P

 

 

 Mai multe poze, in curand, pe facebook...

Cheile Sighistelului

In ultima vreme nu-mi mai vad capul de proiecte, insa nu am putut rezista tentatiei si mi-am facut timp sa merc intr-o excursie in Cheile Shigistelului, impreuna cu organizatia Prusik, la al carei curs de speologie sunt inscrisa. Excursia a fost super, am avut ocazia sa vizitez niste pesteri destul de dificile si foarte frumoasa. N-am sa vorbesc prea mult despre asta, am sa pun niste poze si am sa va las si pe voi sa va bucurati macar de o mica parte din ceea ce m-a bucurat pe mine.

Ziua Nationala a Germaniei

Astazi este Ziua Nationala a Germaniei. Am stat mult timp si m-am gandit daca as putea scrie ceva in legatura cu acest subiect. Nu pentru ca as iubi germania extraordinar de tare (nu am fata de ea sentimente diferite fata de nici o alta tara din Europa), ci mai degraba pentru ceea ce inseamna aceasta zi: Reunire RDG-ului cu RFG-ul, deci, prabusirea comunismului.

Intr-o vreme eram destul de preocupata de modul in care decurgea viata in perioada comunista, de aceea am citit cateva carti, si sunt convinsa ca nu exista niciun lucru care ne-ar putea bucura mai tare decat prabusirea acestui regim. Si nu ma refer acum la situatia din Romania, despre asta probabil ca voi vorbi mai mult pe perioada comemorarii revolutiei noastre.

Germania, ca stat satelit al Uniuni Sovietice, avea o situatie mult mai sumbra decat cea de la noi din tara. Desi trebuie sa recunosc ca au fost mult mai norcosi decat noi, caci la ei regimul comunist s-a prabusit fara a fi nevoie de varsarea de sange a atator oameni, ceea ce se petrecea in tara atata timp cat acesta a fost la putere nu a fost deloc roz.

Dar daca va preocupa sa aflati mai multe date despre felul in care se traia in Germania de Est, va recomand sa cititi Manifestul negru, care, desi carte de fictiune, are si cateva referiri la situatia de acolo care nu sunt deloc fictionale. Eu am vrut doar sa ne bucuram impreuna ca faptul ca Europa a reusit sa scape de acest regim.

morti ce se plimba

Aseara am fost in vizita la niste persoane, unde am cinat alaturi de un editor si actor francez, un sculptor, un sociolog ce lucreaza in germania si un critic de film. De mancare am avut pateu de porumbel si tocanita de caprioara cu galuste de cartofi. Dar ideea nu era sa ma laud, caci singurul meu merit in toata afacerea asta a fost ca sunt fiica parintilor mei, care sunt prieteni cu persoanele la care am fost, iar acestea, la randul lor sunt prieteni cu sculptorul, care e prieten cu francezul... Intelegeti voi cam ce vreau eu sa zic. Motivul pentru care am inceput sa va povestesc toate acestea este pentru a va spune ca am asistat la cateva discutii interesante... foarte interesante.

Am discutat foarte mult despre comunism, despre legionari, Antonescu, despre etica umana, despre ceea ce nu merge bine in Romania si despre locul din care pleaca toate problemele ei, despre persoane pe care le credeam exemple de cultura si de etica si ne-au dezamagit, dar si despre cele ce nu ne-au dezamagit. Au fost multe discuti, iar eu sunt mult mai bogata din punct de vedere intelectual dupa ce am asistat la ele. Am discutat si despre filme, regizori si actori, iar astfel cineva a venit cu o serie de povestioare pe care as vrea sa vi le povestesc si voua.

Este vorba despre niste intamplari de pe vremea comunismului, iar aceste intrebari se refera la morti ce se plimba. Da, stiu, nu intelegeti ce vreau sa zic, dar am sa va explic imediat.

Cum s-a ajuns la asta nu se stie foarte clar. Exista doua ipoteze: una dintre ele spune ca s-a dat o lege prin care se spunea ca toti oamenii sa fie inmormantati in locul in care au murit (si deci, nu neaparat acolo unde le este intreaga familie, unde au loc in cimitir, etc.), iar cealalta spune ca era foarte scump sa transporti un mort dintr-o parte in alta. Oricum, ideea era ca daca vroiai sa muti un mort, odata declarat, era foarte dificil. Insa dorinta oamenilor de a-si ingorpa morti alaturi de familie nu a scazut, astfel s-a ajuns la diferite metode de a-i transporta.

Se lua mortul, se imbraca si apoi se stropea bine cu alcool, dupa care existau doua variante: ori i se cumpara mortului bilet de tren si era imbarcat in tren, ori, in cazul in care rudele sale dispuneau de o masina, se suia mortul in ea. Datorita mirosului de alcool, toata lumea il considera mort de beat, nu mort intr-adevar.

Acum, cel ce a citit despre asta, a citit si doua istorioare oarecum comice vizavi despre aceste obiceiuri, istorioare pe care, bine-nteles, ni le-a povestit. In prima dintre ele era vorba despre o femeie, ce trebuia sa-si duca bunica moarta din localitatea X pana in localitatea Y, localitati suficient de indepartate pentru a face pe drum un timp pe care sa nu-l poti parcurge dintr-una, daca mergi cu masina, asa cum a ales ea. Asa ca a trebuit sa se opreasca. A ales sa se opresaca la un prieten ce locuia undeva la jumatatea drumului, caruia i-a spus ca va veni cu bunica. Nu i-a spus insa ca aceasta va fi moarta, deci, va puteti imagina surpriza acelei persoane in momentul constatari. Ba mai mult, se spunea in aceea istorioara, ca pana cand tipa n-a ajuns cu bunica la destinatie, nici nu i-a constientizat prea bine moartea. Pe tot parcursul drumului se amuza teribil, vazandu-se ca o ilegalista, lucru care este excitant pana la un anumit moment. Insa in momentul in care a ajuns la casa bunicii, totul a inceput sa-i para tragic si trist.

Cea de-a doua istorioara este ceva mai comica decat prima. Niste oameni s-au urcat cu mortul in tren, tot asa, facut sa para mort de beat, si l-au lasat in compartiment alaturi de niste tineri, iar ei s-au dus sa fumeze, sau unde s-or fi dus, nu mai tin minte exact, si nici n-are prea mare importanta. La un moment dat unul din tineri, amuzat, ii trage o palma "betivului", sa se trezeasca. Acesta cade cu capul in perete, apoi cade jos de pe bancheta. Cand sa-l ridice, tinerii constata ca e mort. Speriati ca ei l-au omorat, hotarasc sa-l arunce pe geam. Dupa un timp se intorc rudele decedatului si ii intreaba pe tineri unde este omul. Acestia raspun ca s-a trezit si a coborat la statia de dinainte. Va dati seama cam care a fost reactia rudeolor, care atunci le-au spus tinerilor ca omul n-avea cum sa se trezeasca, caci era mort. Nu stiu povestea mai departe, insa pe mine m-a amuzat teribil.

Sper ca si voua vi s-au parut amuzante aceste povestioare pe care m-am hotarat eu sa vi le povestesc, si sper ca nu mi-am ales gresit subiectul, dintre tot ce s-a discutat aseara. Caci au fost multe alte lucruri interesante, pe care, poate, vi le voi povesti alta data. Pentru azi m-am gandit totusi la ceva amuzant, caci e duminica, si, desi este vorbe de un umor umpic mai negru, cred ca poate binedispune.

politie si legi

Eu nu mai incetez sa ma mir de cat de cretine sunt unele legi sau cat de zelosi (ca sa nu folosesc alt termen) pot fi politistii in aplicarea lor. O sa va intrebati cum de m-a apucat pe mine acum sa am un dinte impotriva acestor chesti si am sa va povestesc in cele ce urmeaza.

Ei bine, stiati ca in parcurile din Timisoara nu mai ai voie sa intri dupa ora zece seara? Si nu e vorba ca n-ai voie sa folosesti leaganele sau obiectele de joaca, nu ai voie de loc sa stai acolo. Nici macar pe o banca si nici in picioare, pur si simplu in incinta parcului nu ai voie. Spune-ti-mi si voi daca nu e asta o mare tampenie!

Acum, ca sa trec mai departe, am sa va spun ca ieri am avut sansa sa ma intalnesc cu politisti in timp ce eram in parc. Dupa ce ne-au scos pe toti afara, ne-au hasait si din fata parcului, pe motiv ca tulburam linistea publica. Cum o tulburam, nu stiu! N-am sa va spun ca acest lucru m-a enervat foarte tare. Si cei care ma cunosc stiu ca eu sunt o persoana care se enerveaza greu, deci daca au reusit politisti sa ma enerveze... e clar ca erau enervanti rau de tot. Adica cum imi spun ei mie ca n-am voie sa stau in fata parcului. Am voie sa stau unde vreau. Hai, inteleg, legea cu parcurile, e legea cu parcurile, si, desi cretina, ea exista si nu prea am ce face. Insa nu exista absolut nicio lege care sa-ti interzica sa te afli in fata parcului. Si dupa recomandarea politistului am citit si eu legea la care facea referire. Uitati si voi:

tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă
tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora

Cred ca nu e nevoie sa va spun ca noi nu faceam niciuna din cele spuse de mai sus. Nu faceam zgomote sau larma (sau, ma rog, acum depinde de la ce intensitate incepi sa numesti un sunet zgomot), nu aveam nici un aparat sau instrument muzical la nici o intensitate, da mai intensitate mare. Noi stateam pur si simplu de vorba si nu deranjam pe nimeni cu nimic.

Dar nu-i nimic. Voi fi pregatita pentru astazi, cand se intorc politistii. Ii voi astepta in fata parcului, sau poate chiar in parc, mai vad eu, si atata le trebe sa incerce sa-mi dea o amenda. Prin prezenta lege nu mi se interzice de loc sa ma aflu pe spatiul public sau ceva de genul acesta, ci doar sa fac galagie imi este interzis. Si degeaba ma iau ei cu chesti de genul "nimeni nu mai face galagie cand vede masina politiei", ca nu tin. Nu ma pot amenda pentru presupuneri, ci doar pentru lucruri clare.

Sincer, mult mai normal mi s-ar fi parut daca s-ar fi luat de fata care manca seminte putin mai incolo aruncand cojile pe jos. Macar ea face mizerie, eu nu faceam absolut nimic, nici eu si nici care din cei care erau cu mine.

Un drum cu trenul de la Timisoara la Sibiu

N-am mai scris de ceva vreme datorita unor probleme mai mult sau mai putin de sanatate, insa revin astazi, si revin cu descrierea drumului pe care l-am facut cu trenul din Timisoara pana in Sibiu.

Trebuie sa va spun ca am plecat de acasa intr-o stare destul de nasoala. Ma durea stomacul, ma simteam fara vlaga, abea mai stateam in picioare. Norocul meu ca intre timp starea mea s-a mai ameliorat si, chiar daca nu pot spune inca ca mi-e bine, mi-e umpicut mai bine decat imi era. Cat despre drum... ei bine, acesta a fost plini de amintiri. Amintiri care au sau n-au legatura cu peisajul ce se desfasura in fata ochilor mei, amintiri care mi-au fost nascute de cine stie ce imagine a unui obiect prins fugar cu un colt al ochiului.

In primul rand, mi-am adus aminte de jurnalul de calatorie (ca sa-l numesc asa) pe care l-am facut cand am plecat intr-o excursie prin clasa I sau a II-a. Mult timp a fost uitat acest jurnal, pana cand l-am regasit intr-o zi pe cand faceam curat in birou. Daca v-as spune cam ce am scris in el, v-ar bufni rasul. Am scris ceva de genul "vad: un cal, o benzinarie, niste flori, fire de iarba, pomi, o cladire verde..." si cam asa continua cateva pagini, caci scrisesesm acolo cam tot ce am vazut eu pe geam in acea excursie. Mi-am amintit asta pe tren in timp ce priveam o caruta trasa de un cal inaintand pe un drum de tara.

O a doua amintire mi-a fost trezita in momentul in care am reusit sa zaresc pe geam drumul Deva - Sibiu. Atunci mi-am amintit de o data de acum vreo cinci sase ani cand ma intorceam dintr-o excursie de la mare cu familia. Ajunsesem in Sibiu si ne indreptam spre Deva. Pe atunci mai aveam inca Dacia galbena care mergea atat de incet incat de intreceau chiar si unele tiruri. Ca sa nu mai vorbesc de calitatea farurilor care era extrem de proasta si nu ne-ar fi ajutat prea mult in cazul unui drum intocmit noaptea. Insa, cum mergea ea asa incet, normal ca ne-a prins intunericul. Exact pe drumul Sibiu - Deva. Atunci ce puteam sa facem? Farurile nu ne ajutau, viteza era mica, stateam cam prost. Asa ca taica-miu s-a gandit sa mergem in spatele unui tir. Fix in spatele lui, adica sa ne tinem la o distanta cat mai mica de el. Astfel acesta urma sa ne lumineze drumul cu farurile lui si era, de altfel, singurul vehicul de a carui viteza ne puteam tine. Si asa am ajuns noi la Deva...

Adevarul este ca am amintiri destul de dragute legate de Dacia galbena. Multe drumuri am strabatut cu ea, multe coclauri. Doar datorita ei am mers prin multe locuri prin care nu ne-am fi dus cu o alta masina, ca ne-ar fi fost mila de ea si ne-am fi gandit ca o stricam. Tot de aceasta masina mi-a amintit si o alta masina zarita din tren ce era extrem de aglomerata cu bagaje. Asta m-a facut sa ma gandesc la vacantele pe care le petreceam cu parintii tot acum cinci, sase ani, paote si mai mult, si in care ne aglomeram masina cu bagaje si de mare si de munte. Trebuia sa luam cortul impreuna cu toate ustensilele necesare (caci la munte stateam in cort), impreuna cu fasuri si haine groase, dar si un set de haine subtiri, de chesti pentru plaja si asa mai departe. Si astfel ajungea maisinuta noastra sa fie arhiplina, cu toate ca aveam un bortbagaj foarte spatios.

Mai sunt si alte amintiri care mi-au fost trezite in timpul calatoriei de astazi, insa acestea sunt cele mai importate. Nu am sa va mai spun decat ca in timpul calatoriei am fost acompaniata de Kamelot, Rhapsody of fire sau Luca Turilli si ca timpul mi l-am petrecut citind sau privind imaginile care apareau in cadrul geamului.

despre ceea ce observ eu in jurul meu

Cu toate ca azi toata lumea vorbeste de Michael Jackson, eu nu am s-o fac. Fac parte dintre acele persoane care nu priveste aceasta moarte ca pe o pierdere. Steaua muzicii lui a apus oricum de mult. Gloria lui muzicala se datoreaza trecutului, si nu cred ca a mai scos vreo piesa valabila in prezent. In ultima vreme nu s-a mai facut remarcat decat prin procese sau operatii estetice. Deci, nu vad ce am pierdut. El a murit, iar, in fond, toti oamenii sunt muritori si asta e, iar muzica lui poate sa traiasca in continuare. Cum nu mai asteptam nimic gradios din partea lui pe viitor, faptul ca a murit el sau un om total necunoscut mi-e tot aia.

Si, am sa ma leg de ceea ce am spus mai sus si am sa continui cu o idee (sau mai degraba sentiment) pe care o resimt tot mai puternic in ultima vreme. Este vorba de faptul ca eu incep sa ma simt din ce in ce mai mult ca si cum eu n-as face parte din aceasta lume. Ma simt din ce in ce mai diferita, toti ceilati imi apar ciudati, valorile lor imi par incorecte, felul lor de a privi viata mi se pare in totala neconcordanta cu ceea ce cred si ce astept eu de la aceasta lume.

Nu stiu daca am exprimat corect ceea ce simt, insa voi incerca sa explic mai detaliat in cele ce urmeaza. In primul rand, e vorba de gusturile mele, care incep sa difere tot mai mult de ale tuturor celor pe care ii cunosc. Nu stiu daca m-as putea inscrie in vreo categorie. Eu ascult metal, dar ma imbrac normal, iar acest lucru nu il fac din cauza fricii de a fi diferita sau de a ma exprima prin imagine, ci pentru ca simt ca a ma imbraca normal ma caracterizeaza. Nu m-as putea imagina imbracata in niciun alt fel de haine, nu mi se pare ca ma caracterizeaza. Oh, si sa nu intelegeti prin normal "la moda", pentru ca nu, asta nu ma caracterizeaza. Habar n-am de tendite si singurul lucru de care tin cont e sa-mi placa respectiva piesa de imbracaminte. Binenteles ca garderoba mea s-ar putea sa fie intr-o oarecare masura la moda, avand in vedere ca-mi cumpar hainele din magazine, unde se urmeaza tendinta, dar n-am nici o problema in a purta o piesa vestimentara pe care o am de 4 ani, daca inca mai mi-e buna, mai imi place si mai e intreaga.

Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. Nici felul in care ma imbrac, nici muzica pe care o ascult, nici amandoua combinate nu ma particularizeaza chiar asa de tare incat sa ma faca sa ma simt atat de diferita. E mult mai mult de atat. As mai putea sa adaug ca iubesc natura, ca ador sa urc pe munte, ca imi place sa citesc, sa scriu si ca sunt crestina, si tot nu cred ca ar fi suficient pentru a se putea intelege de ce ma simt asa de diferita.

Si uite ca am ajuns si la o prima concluzie, in acest post pe care il scriu mai mult in speranta de a ma autointelege: nu gusturile mele ma fac sa ma simt asa. Da, probabil sunt diferite de a multora, dar e destul de car ca nu acesta e criteriul dupa care ii evaluez eu pe ceilalti, deci nici pe mine nu ma va face sa ma simt altfel. Ceea ce eu, insa, apreciez, caut, sau evaluez la un om e setul lui de valori si modul in care priveste viata. Si aici simt un mare gol, o mare diferenta intre mine si ceilalti. Desigur, nu generalizez. Cu siguranta nu sunt singura persoana care crede ceea ce crede si care are un anumit set de valori in viata. Insa cei ca mine sunt putini si s-ar putea sa se simta si ei la fel de pierduti in lume, asta daca n-au avut norocul sa se gaseasca si atunci sa poata alcatui un cerc al lor, o lume separata din care simt ca fac cu adevarat parte.

Mi-ar fi greu sa zic exact care este setul meu de valori, dar cred ca gusturile mele va pot conduce vag inspre ghicirea lui. Insa, ceea ce vreau cu adevarat sa spun, e ca raman de multe ori mirata privind lumea din jurul meu. Ma frapeaza incultura unor persoane pe care obisnuiam sa le consider mediocred (iar daca sunt cu adevarat mediocre, atunci e groaznic, caci nu cred ca eu ma ridic prea mult deasupra mediocritati, deci sunt si eu la fel ca ele), ma frapeaza faptul ca cei din jurul meu citesc atat de putin, ca exista persoane care se vor cultivat si inteligente si cu toate acestea ele nu pot avea o parere proprie despre nimic din ce se intampla in jurul lor. Faptul ca vad persoane care se conduc dupa ceea ce e la moda, care nu fac decat ceea ce e la moda, nu poarta decat ceea ce e la moda, nu asculta decat ceea ce e la moda si, in general, pentru care nu conteaza lucrurile care nu sunt la moda e cu adevarat socant pentru mine. Mai ales cand aceste persoane nu vin din mahalale sau alte medii in care e normal sa nu prea ai pareri propri, mai ales cand aceste persoane se vor inteligente si fruntase, cand ele se considera a fi situate undeva foarte sus (sau macar sus).

De multe ori raman mirata si in momentul interactiunii cu parintii diverselor persoane si observ ca setul de valori pe care acestia incearca sa-l iduca odraslelor lor e total diferit de setul de valori al familiei mele. Mie mi se pare ciudat sa iti incurajezi copilul sa se imbrace sexi in detrimentul bunului gust sau chiar in detrimentul imbracamintei care il face sa arate bine. Parerea mea este ca in vestimentatie exista anumite reguli care trebuie respecate, iar asta iti da clasa. Ah, si nu trebuie uitata adecvarea imbracamintii la ocazie.

Un alt lucru care m-a frapta, tot legat de paritii si copii, a fost faptul ca mi-a fost dat sa aud o mama care se plangea ca nu mai stie ce sa faca cu fica-sa ca sta toata ziua sa citeasca, in loc sa mearga si ea la sala. Eu stind-o pe fata ca este foarte slaba, ca are o viata destul de activa din care nu lipsesc nici iesirile si nici sportul din cand in cand, nu o pot intelege pe acea mama. A-ti umple timpul liber cititn mi se pare o actiune destul de potrivit si eram ferm convinsa ca orice parinte ar incuraja-o. Dar se pare ca exista si parinti care prefera sa-si vada fetele animatoare prin cluburi decat sa le vada citind.

Si as putea sa continui cu multe exemple de oameni care se comporta ciudat, care au valori ciudate, care privesc viata total diferit de mine si pentru care stirile de la ora cinci sau o poza facuta de paparazzi sunt mult mai importante decat o discutie dintre doi intelectuali sau decat o carte citita. Si ceea ce ma mira cu adevarat nu e faptul ca acesti oameni exista, ci faptul ca ei spun ca fac parte dintr-o categorie siociala de varf si ca se cred mai sus decat multi altii.

Poate ca am avut un tot prea superior in aceasta postare, poate ca par a ma considera mai sus decat toti. Nu este asa. Sunt multi oameni deasupra mea, mutli oameni la valoarea carora mi-ar placea sa ma ridic si eu. Ceea ce vroiam eu sa scot in evidenta este faptul ca nu intelege de ce unii oameni isi aleg modele peste care s-ar putea ridica cu usurinta (sau chiar sunt peste ele, dar ei se chinuie sa se coboare la nivelul lor), iar pe cei ce sunt, de fapt, deasupra lor, ii desconsidera.

De ce este strandul vazut ca un loc de fitze?

Da, n-am mai scris de ceva vreme, dar bacalaureatul imi ocupa asa mult timp incat abia mai reusesc sa ma preocup si de altceva. Si asta nu neaparat pentru ca as sta toata ziua si as invata (caci nu fac asta) ci pentru ca stresul ma consuma intr-o asemenea masura incat nu-mi mai arde mie sa ma ocup si de blog.

Dar nu am sa va plictisesc povestindu-va cat de stresata sunt eu. Am mai facut asta si altatada si n-ar avea niciun rost sa tot repet acelasi lucru de mii de ori. Vreau sa va vorbesc de altceva, caci n-au fost putine lucrurile care mi-au trecut prin cap in timpul in care am lipsit. Dovada este faptul ca am revenit aici mult mai repede decat planuisem, avand in vedere ca eu m-am gandit ca voi face o pauza de doua saptamani, pana voi termina cu totul.

Idea care ma preocupa cel mai mult in ultima vreme este urmatoarea: De ce este strandul vazut ca un loc de fitze? Am avut ocazia sa intalnesc mai multe persoane ce imaprataseau aceasta parere. Mi-a fost dat sa aud chiar si o replica de genul: "eu nu sunt pitipoanca sa ma duc la strand!" Si atunci mi-am pus intrebarea: de ce? Mai ales ca eu nu impartasesc aceasta parere

Mie imi place foarte mult la strand. Si nu ma duc acolo nici ca sa ma bronzez, nici pentru a lasa oameni sa ma admire in costum de baie (nici n-ar avea neaparat ce admira, ca doar n-am corpul cel mai perfect, si si daca l-as avea, tot nu m-as duce de asta). Nu merg la strand decat pentru apa si pentru placerea de a face o baie. Ma duc la strand ca sa inot, ca sa ma racoresc intr-o zi torida. Ma duc la strand pentru ca pur si simplu iubesc apa si imi place sa ma aflu in ea. Si pentru ca, spre deosebire de raurile tarii noastre care sunt pline de mizerii, la strand e curat. Sau cel putin la cele pe care le fregventez eu. Pentru ca nu pot ajunge oricand la mare (si oricum marea din tara noastra e jalnica) si doar n-o sa astept trei luni pentru saptamana in care voi ajunge la mare si in care s-ar putea sa am ghinion si sa nu pot oricum face baie. Apa, acesta e singurul lucru de care imi pasa. Nu ma intereseaza cum arat in costum de baie, nu ma intereseaza prea tare nici sa ma bronzez, cu toate ca intre serile mele de inotat si balacit mai stau si pe la soare.

Deci, dupa cum spuneam, nu inteleg ce e cu acele prejudecati stupide. Faptul ca exista unele persoane care merg la strand doar pentru ca sunt foarte fitoase si pentru ca considera acesta un bun prilej de a-si expune corpul, nu inseamna ca toti ceilalti fac la fel. Mi se pare extrem de aiurea sa te privezi de o placere doar pentru ca sunt pe acolo si anumite persoane asemenea carora nu ti-ai dori sa fi. Si ma intrebam, oare nu este si asta o fita? Ce e refuzul acesta, daca nu un mod de a arata ca ti-e frica sa nu pari altfel in ochii anumitor oameni? Daca e placerea ta, go for it! Nu ai nevoie de confirmari ale faptului ca faci bine. Ce-ti pasa tie daca toti ceilalti care fac asta sunt prosti? Daca tie iti face placere, fa-o, iar de pierdut nu vor avea decat aceia care te vor cataloga gresit in urma gestului tau. Pentru ca eu cred ca un om care nu are fite face ceea ce-i place mereu, atata vreme cat nu-i incorca pe ceilalti, desigur, si nu-i pasa de felul in care va fi catalogat. Caci el isi stie si singur valoarea si nu are nevoie de nu stiu cate confirmari.

Aceasta e parerea mea, daca gresesc si daca jignesc pe cineva imi pare foarte rau, caci nu asta imi e intentia. Pur si simplu mi se pare ca strandurile sunt cam oropsite de catre persoanele care se vor, mai mult sau mai putin, parte a elitei si m-am gandit ca parerea mea ar putea ajuta.

presa romaneasca sau de ce nu ma uit eu la televizor

Nu stiu daca am mai spus asta pana acum, dar eu nu prea ma uit la televizor. Iar in rarele ocazii cand o fac ocolesc toate canalele romanesti. Prefer sa citesc o carte sau daca chiar vreau sa vad un film, pot sa-l vizionez pe calculator sau sa ma duc la cinema. Adevarul este ca foarte rar gasesc chiar si filme acceptabile la tv.

Dar poate va intrebati cum a aparut idea acestui post? Ei bine, acum cateva zile citeam eu pe un alt blog (nu stiu a cui, citeam pur si simplu bloguri la intamplare) ca e bine sa te uiti la televizor si sa urmaresti stirile pentru a-ti putea gasi noi subiecte pentru blog. Sincer, ma intreb cam ce gen de subiecte ti-ai putea gasi urmarind stirile din Romania? Daca vrei sa vorbesti de Becali, de Vadim, de Basescu sau de viata personala a altor politicieni, n-ai decat sa urmaresti stirile. Pentru ca la stirile de pe posturile noastre nu se vorbeste despre adevaratele decizi politice, despre ceea ce se intampla cu adevarat in tara sau in afara ei. Nimini nu vine sa te informeze cum sta situatia pentru a te lasa pe tine sa tragi concluzile. La noi ti se comunica concluzile prezentatorilor de stiri, a diversilor invitati in studio sau, de fapt, al celor ce detin acele posturi de televiziune si la comanda carora se intocmesc toate. In loc sa ti se spuna ca in parlament s-a votat legea cutare, ti se spune ca e bine sau ca e rau ca s-a intamplat asa, de parca omul n-ar mai putea gandi si singur, de parca ar fi toti ascultatorii atat de batuti in cap incat sa nu stie ce concluzi sa traga din ceea ce s-a zis si atunci sa trebuiasca sa li se explice ca unor copii mici.

Desigur, nici eu nu sunt naiva si stiu ca toate acestea se fac cu scopul precis de indobitocire a telespectatorilor. Totul este doar o forma de manipulare, poate cea mai simpla forma de manipulare posibila. Atunci, de ce sa ma uit la televizor? Sa vad cum fiecare incearca sa-mi induca parerile lor despre politicianul X sau Y? Eu am pledat in numeroase posturi pentru informare, pentru a cauta mereu mai mult decat ceea ce ti se ofera la televizor, pentru ca doar asa poti vedea situatia reala. Dar, de multe ori ma intreb, oare chiar merita sa cunosti situatia reala? Adica, merita sa cunosti? Din moment ce fiecare post de televiziune isi impune proprile idei, ce rost are sa mai cauti si tu o a n-spea versiune? Oricum, vor exista o gramada de versiuni false si diferite. La ce-ti va folosi sa fi tu ala care o stie pe aia buna? Si-asa nu poti sa convingi pe nimeni. Da, s-ar putea sa fie ignoranta, dar asta e.

Dar sa privim mai in adancime. In afara de stirile - opini care-ti sunt prezentate, ce altceva ti se mai spune la stiri? Cate babe au fost violate, cati copii au fost ucisi, caci oameni s-au incaierat la betie, cate accidente sangeroase au avut loc (si hai ca prezentarea accidentelor ar mai putea avea o noima daca ar ajuta la prevenirea altora) sau alte lucruri de acest gen. Stau si ma intreb: ce ne pasa noua de toate chestile astea? As putea sa-mi exprim opinia si in legatura cu rostul acestora, dar dupa aceea veti zice ca sunt paranoica, asa ca voi spune doar: nici unul.

Apoi, daca nu sunt stiri, ce altceva mai poti urmari la televizor? Desigur, emisiuni de divertisment. Cea mai buna alegere in cazul in care esti interesat de pornografie, de barfe, de umor de proasta calitate sau altele de acest gen. Nici nu-mi mai amintesc de cand n-am mai privit si eu o emisiune de divertisment care chiar sa ma relaxeze si sa-mi faca placere sa ma uit la ea. Intr-o vreme obisnuiam sa ma uit la Carcotasi, dar si ei se axeaza in ultima vreme doar pe probleme cu conotati sexuale. Nu i-am mai auzit razand decat de transexuali, de homosexuali, de curve, sau persoane care-si expun sexualitatea in public. Si, da, stiu ca ridiculizand si razand de un anumit obicei poti ajunge la extirparea lui, dar e nevoie de masura in toate. Ceea ce e prea mult strica mereu. Cred ca am sa ma duc la bac si am sa scriu ca cea mai dezvoltata ramura industriala dir Romania este industria sexuala. E singura pe care o intalnesti oriunde. Ah, si ca o compltare la ceea ce am spus inainte, si anume ca ceea ce e prea mult strica, am sa va spun ceea ce i-a raspuns o colega de-a mea unui alt coleg care zicea ca el se uita la emisiunile cu Becali doar ca sa rada. Ea ea raspuns ca pentru ea nici nu exista omul acela, asa ca a se uita la el ar fi doar o pierdere de timp. Ei bine, sunt perfect de acord cu ea. A ne pierde timpul uitandu-ne la prosti inseamna ca macar pentru cateva momente sa ne coboram la nivelul lor. Si nu merita.

Nu inteleg de ce nu putem face si noi mai multe emisiuni cu tematica culturala, de ce nu invitam telespecatori sa citeasca mai mult, de ce nu promovam intelectuali. Sau poate ca, de fapt, nici nu este nevoie. Noi, oamenii ce ne mai pastram cat de cat capul pe umeri, putem sa ne gasim placerea si in cititul unei carti, in timp ce prostimii nu-i va fi niciodata de ajuns. Asa ca de ce sa nu-i dam valori proaste si de ce sa n-o indobitocim mai tare, nu? Oamenii ce inca mai au discernamantul la ei vor ajunge in curand sa se simta ca niste fenomene paranormale.

Muntii - dragoste, armonie si libertate

Am stat azi multa vreme gandindu-ma ce sa scriu azi pe blog. Nu neaparat din lipsa de idei, ci mai degraba datorita aptului ca aveam atatea idei, insa nici una nu mi se parea potrivita pentru a o dezbate, dezvolta. Si apoi m-am gandit... de ce trebuie neaparat sa vorbesc? N-as putea eu lua niste poze supere cu munti si sa le postez pe acest blog, sa le vada toata lumea, sa se stie ce imi place si pe unde mi-as dori eu sa ajung? Nu de alta, dar azi n-am suficienta inspiratie pentru a scrie ceva mai mult...

Acum, ca am postat aceste poze, ma simt capabila sa spun ca muntii reprezinta pentru mine o intruchipare a celor mai mari frumuseti pe care ni le-a dat natura. Reprezinta libertate, reprezinta absolut. Nu sunt o fire prea sportiva, insa mereu voi fi fericita atunci cand trebuie sa urc un munte. Mereu acest lucru imi va da senzatia de libertate, ma va face sa ma cred stapana absoluta peste inaltimile unde doar putini mai ajung. Pe un varf de munte ma simt chiar si mai aproape de Dumnezeu, simt ca eu insumi sunt parte a naturii si nici nu va puteti imagina cata fericire iti poate da acest sentiment. Iar pe langa acestea, ganditi-va cat de rasplatiti sunteti in timp ce urcati, cate frumuseti altfel ascunse va sunt dezvaluite in drumul spre inaltimi! Adevarul e ca ceea ce simt eu atunci cand pasi ma poarta spre culmile cele mai inalte e greu de descris in cuvinte. As putea spune frumusete, fericire, libertate, putere, iubire, zbor, si tot nu as spune tot. Pentru ca traiesc unul din acele sentimente pentru care cuvintele nu vor fi niciodata de ajuns, unul din acele sentimente care nu ar putea fi descris decat prin imbinarea tuturor artelor, astfel incat sa fie atinse toate simturile, pentru ca la ceea ce traiesti atunci, chiar contribuie toate simturile...

Timisoara

M-am gandit ca poate ar fi cazul sa vorbesc si despre Timisoara. De ce? Ei bine, pentru ca este orasul in care m-am nascut, in care am copilarit si in care traiesc. Pentru ca este un oras de care chiar sunt mandra, cu toate ca nu sunt la fel de mandra si de Romania mea.

Da, eu chiar imi iubesc orasul. Il iubesc impreuna cu zona lui centrala minunata, cu Piata Unirii cea plina de terase si mereu elegata, impreuna cu multele cladiri vechi, construite intr-un minunt stil arhitectural din zona Maria si mai departe, inspre Iozefin, impreuna cu florile din centru, cu opera, cu catedrala, chiar si cu zona mea (Bucovina), cu toate ca de multe ori se intampla sa puta.

Dar ce ma face pe mine sa fiu cu adevarat mandra de orasul meu? Nu cladirile, sau nu doar cladirile. Nu, ceea ce m-a facut cu adevarat sa ma unflu in pene pentru ca sunt Timisoreanca a fost constatarea faptului ca mentalitatea oamenilor ce locuiesc in acest oras este cea mai apropiata de mentalitatea vest europeana. Oamenii sunt deschisi si gata sa accepte noul, sau, cel putini, mai deschisi decat in oricare al oras am fost. Am realizat aceste lucruri dupa ce m-am intor de la Sibiu, oras de care am fost dezamagita (dar nu voi vorbi despre asta aici; poate altadata) si mi-am dat seama ca niciunde nu e ca in propriul meu oras.

Noi ne mai putem mandri si cu faptul ca de la noi a pornit revolutia din 1989. Eu una sunt foarte mandra de asta si regret sincer ca n-am putut participa activ la ea, datorita faptului ca pe atunci eram inca nenascuta. Dar asta e. Cu toate astea continui sa ma simt mandra cand aud vorbindu-se de revolutie si de Timisoara. Si pe masura ce citesc diverse carti nu ma pot opri sa nu constat cat de mandra sunt de revolutia noastra.

Acum, ca am inceput sa vorbesc despre un simbol al Timisoarei (revolutia), voi continua cu cateva alte simboluri. Unul dintre acestea este catedrala mitropolitana. Adevarul este ca mie intodeauna mi-a placut aceasta cladire si, de fiecare data cand trec pe acolo, nu pot sa nu ma opresc pentru cateva secunde si sa exclam: "Doamne, ce frumos!". Daca ne referim la cladiri as mai putea aminti si opera, piata Victoriei, Piata Unirii, etc.

Raul Bega consider ca este un alt simbol al orasului, macar datorita faptului ca se poate afirma ca Timisoara este orasul de pe Bega. Poli, echipa noastra de fotbal, care, din pacate, a trebuit sa-si schimbe denumirea, este si ea destul de cunoscuta in afara orasului.

Mai multe lucruri nu prea-mi vin in cap. Poate ar mai fi de spus ca am vazut de multe ori orasul nostru pe la diferite emisiuni germane, iar totul acestora era laudativ, in special datorita existentei centrului de refugiati. Deci si acesta este extrem de important pentru noi si am putea spune ca a devenit un adevarat simbol al Timisorii moderne.

Daca voi mai stiti si alte lucruri cu care acest oras se poate mandri, va rog sa mai completati.

colegi de clasa (4)

Uite ca mai am de vorbit doar despre niste colegi si dupa aceea voi termina cu ei chiar si pe acest plan. Ce trist, nu? Asta e, voi continua sa sper ca ne mai vedem pana cand voi vedea ca e asa... Si acum...

Draghita - cu ea n-am fost colega decat doi ani, din pacate. Totusi, acest timp a fost suficient pentru a intelege ca este o persoana foarte prietenoasa, foarte deschisa, foarte vorbareata si vesela. Inarmata cu un bagaj de povestiri pe care este gata sa il rascoleasca oricand este nevoie de o noua tema de discutie, oricand noi ramanem fara idei.

Marinela - in ultimul timp cu ea am stat in banca. Cum colega cu care statea ea inainte a cam parasit-o, am profitat de ocazie pentru a evada din prima banca, unde statusem eu pana atunci. Mie mi-a parut o fata buna si gata sa-mi ofere ajutor. Imi amintesc si acum cum ma ajutat la o teza pentru care eu n-am invatat si a avut grija sa scrie toate raspunsurile suficient de mari ca sa le pot vedea si eu, care stateam in fata ei in banca, insa ma mutase profesoara cu fata la ea.

Binka - e vorba de fata cu rochie alba din aceasta poza. N-am postat o poza in care se afla singura pentru ca nici una din cele pe care le am nu mi s-a parut convenabila. Ce sa spun despre ea? A fost una din fetele cu cel mai mare succes la baieti de la noi din clasa. A fost de asemenea una dintre fetele care mai chiulea impreuna cu mine, sau, mai bine zis, eu chiuleam impreuna cu ea.

Alina - sportiva clasei noastre. Intodeauna o invidiam pentru faptul ca putea sa lipseasca mai mult de la scoala pentru ca facea basket si sa-si ia motivari de la antrenoarea ei. In clasa a IX-a, pe cand mergeau toti cei care stateau prin zonele Mehala, Bucovina, Dacia, Gh. Lazar, etc. pe jos deoareca nu era tramvai, mai mergeam impreuna acasa sau, pana intr-un punct de unde continua fiecare pe drumul ei. Apoi, dupa ce a aparut tramvaiul, am mai mers un timp impreuna si cu el, pana cand eu am incetat sa-l mai folosesc si mergeam zilnic pe jos.

Si acestea fiind zise, am reusit sa vorbesc despre toti colegii mei. As mai fi eu de adaugat in capatul aceste cozi (eu care am fost ultima din catalog) si atunci ar fi o lista completa. Insa despre mine nu vorbesc, ii las pe altii s-o faca.

colegi de clasa (3)

Dragii mei colegi despre care n-am vorbit ieri sper sa ma scuze si sa inteleaga ca am procedat astfel doar pentru ca am fost plecata si nu din lipsa de dragoste. Dovada este faptul ca m-am intors si acum sunt gata sa va impartasesc din nou dragostea mea.

Cristina - cu siguranta o fata foarte inteligenta. O fata care scrie foarte frumos, o fata care citeste. Noi doua mereu mergeam la olimpiada de fizica (ma rog, nu numai noi doua, dar eram si eu, si ea printre cei care participau). N-am vorbit foarte mult cu ea, dar nici ca n-am vorbit de loc nu pot spune. Oricum, acele discutii pe care le-am purtat au fost o dovada suficienta a faptului ca e o persoana care se descurca pe absolut orice tema de discutie.

Claudiu - stiu multe fete care au suspinat (mai mult sau mai putin) dupa el :)). Ok, acum, lasand gluma la o parte si spunand ceva serios despre el... pot spune ca dintre baietii de la noi din clasa el este cel care s-a schimbat cel mai mult. Daca priveste o poza din clasa a IX-a cu el nici n-o sa-ti vina sa crezi ce mutra de baietel cuminte si timid avea la vremea aceea. S-ar putea zice ca este o dovada a felului in care te poate schimba sentumentul de incredere in tine.

Iuliana - cea mai micuta colega a mea (si sper sa nu te superi daca citesti asta, pentru ca ti-o spun cu drag). Singura mea colega despre care stiu sigur ca-mi citeste blogul, lucru pentru care ii multumesc! E important pentru mine sa stiu ca am cititori. Altfel, este o fata desteapta, frumoasa, vesela, deschisa... Intodeauna a dat dovada de spirit de colegialitate, a aratat mereu ca se simte bine alaturi de colegii ei.

Oana - o fata buna si darnica. Nu stiu de ce, dar eu mereu am considerat-o asa. Au fost multi colegi care au condamnat-o (ca sa zic asa) pentru tentinta ei de a exagera lucrurile, eu insa m-am straduit s-o inteleg si atunci am descoperit ca este o fata buna. Am descoperit ca are multe calitati si am socotit nedrept sa pun defectele in fata. Oricum, cred ca a inteles si ea cum stau lucrurile si si-a extirpat singura defectele (sau cat a putut din ele) lucru pentru care merita din nou laudata.

Karina - eu foarte mult am apreciat-o pe fata asta. De ce? Pentru ca este ea insasi. Pentru ca nu ii este frica sa se poarte exact asa cum ii vine, sa faca exact ceea ce ii vine si ce o face fericita. Nu ii este frica sa gandeasca altfel decat ceilalti si nici sa afirme ca o face. Nu-i este frica sa mearga in contra curentului, nu ii este frica sa aibe proprile ei opini si idei. Si, in afara de asta, ceea ce gandeste ea este atat de similar cu proprile mele ganduri si atat de conform cu principile si valorile mele. Ea are doar mai mult curaj de a-si afirma unicitatea decat mine. Si cred ca este si mai desteapta decat mine.

Alin - a fost criticat mereu de toata clasa si, oricat as vrea, nu pot spune ca pe nedrept. A fost mereu imatur. Cu toate acestea mereu i-am acordat posibilitatea de a se corecta si am incercat mereu sa-l inteleg. Odata ce am priceput ca, de fapt, el sufera mult mai mult decat noi si ca tocmai acesta este izvorul comportamentului sau, am incetat sa ma mai supar pe el. Pur si simplu este imposibil sa te superi pe un om a carui motivatie o intelegi. Si are si el partile lui bune, dar ar trebui sa invete sa le cultive pe acelea in detrimentul celorlalte.