Am stat azi multa vreme gandindu-ma ce sa scriu azi pe blog. Nu neaparat din lipsa de idei, ci mai degraba datorita aptului ca aveam atatea idei, insa nici una nu mi se parea potrivita pentru a o dezbate, dezvolta. Si apoi m-am gandit... de ce trebuie neaparat sa vorbesc? N-as putea eu lua niste poze supere cu munti si sa le postez pe acest blog, sa le vada toata lumea, sa se stie ce imi place si pe unde mi-as dori eu sa ajung? Nu de alta, dar azi n-am suficienta inspiratie pentru a scrie ceva mai mult...
Acum, ca am postat aceste poze, ma simt capabila sa spun ca muntii reprezinta pentru mine o intruchipare a celor mai mari frumuseti pe care ni le-a dat natura. Reprezinta libertate, reprezinta absolut. Nu sunt o fire prea sportiva, insa mereu voi fi fericita atunci cand trebuie sa urc un munte. Mereu acest lucru imi va da senzatia de libertate, ma va face sa ma cred stapana absoluta peste inaltimile unde doar putini mai ajung. Pe un varf de munte ma simt chiar si mai aproape de Dumnezeu, simt ca eu insumi sunt parte a naturii si nici nu va puteti imagina cata fericire iti poate da acest sentiment. Iar pe langa acestea, ganditi-va cat de rasplatiti sunteti in timp ce urcati, cate frumuseti altfel ascunse va sunt dezvaluite in drumul spre inaltimi! Adevarul e ca ceea ce simt eu atunci cand pasi ma poarta spre culmile cele mai inalte e greu de descris in cuvinte. As putea spune frumusete, fericire, libertate, putere, iubire, zbor, si tot nu as spune tot. Pentru ca traiesc unul din acele sentimente pentru care cuvintele nu vor fi niciodata de ajuns, unul din acele sentimente care nu ar putea fi descris decat prin imbinarea tuturor artelor, astfel incat sa fie atinse toate simturile, pentru ca la ceea ce traiesti atunci, chiar contribuie toate simturile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu