Se afișează postările cu eticheta dezbateri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezbateri. Afișați toate postările

vineri, 16 septembrie 2011

Rasism, xenofobism, sexism si altele de acest gen

Mi-am amintit, azi dimineata de o intamplare ce a avut loc pe cand eram prin clasa a X-a. M-am intalnit cu niste persoane. Le cunosteam, dar nu le mai vazusem de ceva vreme (vreo doi ani sa fie). Din ceea ce imi aduceam aminte despre ele... erau niste persoane relativ normale, cu nimic iesite din comun. Dar, in acesti doi ani in care nu le-am mai vazut s-au schimbat multe. Atat eu, cat si ei si-au schimbat grupul de persoane in care isi petreceau viata, s-au schimbat conceptile de viate, etc.

In acest timp eu incepusem sa fac dezbateri si, astfel, am devenit mult mai toleranta (nu ca inainte n-as fi fost, dar pe vremea aceea cred ca chiar eram o intruchipare a tolerantei). Ei in schimb, devenisera mult mai putin toleranti. Si am ramas absolut uimita in momentul in care declarau ca se simteau enervati si ca si-ar dori sa ii bata cam pe toti care erau diferiti de ei (gay, unguri, rromi, chiar si persoane mai inteligente).

Eu una, nu inteleg de unde vin toate acestea. De ce sa te enerveze persoana de langa tine doar pentru ca e diferita de tine. In fond, tocmai acesta e farmecul, si tocmai aceasta este cheia care ne face sa ne simtim atrasi unul de altul: diferentele dintre noi. Daca am fi toti le fel... ce farmec ar mai avea viata aceasta? Am sti de dinainte la ce sa ne asteptam de la persoana care sta in fata noastra, am sti mereu cum va reactiona aceasta, si totul va devenii mult mai plictisitor. 

In plus, ce vina are acea persoana pentru ca s-a nascut altfel, ca a fost educata altfel? Inteleg sa te enerveze atunci cand ceea ce face ea se indreapta impotriva ta, asta e normal. Daca un homosexual incearca sa te violeze, e normal sa te enerveze si sa vrei sa-l bati, dar atata timp cat el isi vede de treaba lui, cat se intalneste cu alte persoane de acelasi sex, dar nu te implica si pe tine in asta, de ce te-ar enerva? Si la fel sta treaba si cu unguri, cu rromi sau cu alte categori care in tara noastra sunt intens discriminate si urate. Da, te deranjeaza si te enerveaza o persoana de etnie rroma care vine si iti fura din buzunar, insa asta nu inseamna ca trebuie sa-i urasti pe toti. Unii sunt chiar ok. Inteleg sa te deranjeze atunci cand unguri afirma sus si tare ca tara asta e a lor, dar de aici pana la a-i uri... e cale lunga. Eu cunosc si vreo doua trei persoane de etnie maghiara care ma enerveaza, dar cunosc mult mai multe persoane de acest fel care sunt de treaba. Asa ca de ce sa nu-i suport?

In concluzie, nu inteleg de ce anumite persoane ajung sa faca discriminari doar pe baza unui singur exemplu negativ sau, mai rau, fac discriminari fara exemple negative, din simplu motiv ca se considera pe ei fiinta suprema (altfel nu imi explic), iar toti ceilalti, ce nu corespund nici macar pe aproape sunt prosti si, in consecinta, merita sa ia bataie. Dar voi, sunteti rasisti?

sâmbătă, 10 septembrie 2011

As prefera sa fiu o pereche de chiloti...

Uitandu-ma pe net dupa ceva inspiratie pentru un articol pe blog, am dat peste urmatoarea intrebare "Ce ai prefera sa fii, o pereche de chiloti sau o pereche de ciorapi?" si mi-am zis ca este un subiect despre care as putea vorbi pe blogul meu. Este amuzant si, in plus, imi alunga plictiseala.

Deci, dupa cum spuneam si in titlul articolului, as prefera sa fiu o pereche de chiloti. Daca se poate chiloti de femeie, marimea S. Sau, o pereche de boxeri special creati pentru iubitul meu. Si da, sunt convinsa ca faptul ca am ales varianta asta nu va surprinde, nu cred ca si-ar dori cineva sa fie o pereche de ciorapi. In schimb, varianta asta e... kinky. 

Ganditi-va si voi umpic. Sa fi o pereche de ciorapi nu poate fi decat neplacut. Indiferent ce persoana te-ar avea in picioare, pana la urma tot ai ajunge sa puti, sa nu mai vrea nimeni sa-ti simta mirosul, sa te mai atinga. Si asta se va intampla indiferent cat de sexy este purtatorul tau. Pe cand o pereche de chiloti... evoca senzulitate. Cred ca orice barbat se imagineaza uneori (unii o si fac) mirosind o pereche de chiloti sexy ce tocmai i-a dezbracat de pe o femeie. Il atrage, il excita. In plus, a fi o pereche de chiloti iti confera o atingere mult mai intima decat aceea a ciorapilor. In calitate de chiloti, poti atinge cele mai intme parti ale unei persoane, acele parti care poate n-au fost aratate nimanui. In schimb ciorapii ce ating? Niste picioare, care, indiferent daca sunt sau nu sexy, sunt introduse in niste pantofi, unde ciorapii nu pot decat sa se asfixie in lipsa de aer. In calitate de chiloti te poti afla chiar sub fusta unei doamne, avand acces direct la aerul ce vine dinspre afara.

Nu stiu ce parere aveti despre ceea ce am scris eu aici, mie mi s-a parut ceva amuzant. Daca vi se pare si voua asa, m-ar intresa sa aud si parerea voastra. Ce ati prefera sa fiti? O pereche de chiloti sau una de ciorapi?

joi, 8 septembrie 2011

Cele mai cautate cuvinte pe internet

Tocmai am dat peste un articol de pe un blog ce probabil sustine un crestinism dus la extrem, sau, poate, persoanele de acolo inca mai spera ca daca vor vorbi despre dezavantajele pornografiei vor reusi sa se faca remarcati printre cei ce cauta acest gen de lucruri pe internet si sa-i faca sa renunte. In fine, ideea a ceea ce vroiam eu sa spun este ca persoana care a scris acel articol sustine ca cele mai multe cautari care se fac pe internet sunt legate de pornografie. Ei bine, nu este chiar asa. Ele exista, intr-adevar, in numar mare, dar e lucrurile care sunt cel mai cautate... sunt de-a dreptul uimitoare si neasteptate.

Ca sa ma conving, am cautat pe internet topuri intocmite de cateva browsere in privinta celor mai cautate cuvinte pe internet. Daca e sa privim lucrurile la nivel mondial... in top 10 nu intra apsolut niciun cuvant legat de pornografie. Cele mai cautate sunt vedetele sau anumite evenimente cu impact mondial, precum criza petrolului sau lansarea noului model de i-phon (conform unui top intocmit de yahoo pe 2010). Deci... nimic legat de pornografie.

In ceea ce priveste topul la romani... acestia par umpic mai interesati de acest aspect, dar nu obsedati. Si cand spun asta, vreau sa zic ca intr-un singur top din toate cele intocmite pe Romania apare un cuvant legat de pornogradie in primele 10, pe cant in celelalte nu apare absolut niciunul in primele 10. Abea in top 100 apar si astfel de cuvinte, dar deja e altceva. De fapt, cei mai multi romani cauta pe internet... jocuri. Jocurile sunt pe primul loc, fiind urmate de diferite reviste sau ziare online, de youtube, filme, horoscop, poze... cam astea intra in primele 10. Deci nimic legat de pornografie. 

Da, stiu, si eu am fost umpic mirata, dar pana la urma, cine are mintea mai murdara? Nu persoanele care isi imagineaza ca altii n-au ce face decat sa stea si sa caute toata ziua lucruri legate de domeniul porno? Oare nu s-au gandit ele la asta inainte ca lucrul sa se intample? Si acum, sa fim sinceri! Cine nu a cautat de loc pornografie pe net? Poate doar persoanele atat de inocente incat nici nu-si pot inchipui ca cineva a facut-o. Deci, in mod clar, nu autorii acelui articol. Si sa nu ma intelegeti gresit, nu sustin ca acesta e un lucru bun, ca, vazut din punct de vedere crestinesc, n-ar fi un pacat. Tot ce sustin e ca e un lucru omenesc si nu vad pentru ce trebuie sa se exagereze in halul asta. Daca ai chef sa scri articole impotriva pornografiei, sa spui cat de rea e aceasta... da-i drumul si scrie. S-au scris, oricum, deja multe pe aceasta tema. Dar nu sustine drept adevaruri lucruri care nu sunt adevarate. Vei induce lumea in eroare si s-ar putea ca oamenii sa te ignore mai multe decat este cazul. Acum nu stiu daca in articolul acela era scris si ceva demn de luat in seama sau nu, caci nici n-am mai citit, ideea e ca nu se cauta atat de multa pornografie pe cat s-ar crede.

duminică, 24 iulie 2011

Femeia

Cartea pe care o citesc acum are in centrul atentiei femeia, care este vazuta atat ca un simbol al puterii, cat si ca pe un simbol al pacatului. Femeia, cu puterea pe care i-o confera farmecele seductiei si frumusetea cu care a inzestrat-o natura este capabila sa ingenuncheze orice barbat, sa-l atraga in pacat sau sa-l inalte pe culmile puterii, dupa cum ii este voia. Nu vreau sa vorbesc despre imaginea ce reiese din carte, asta nu o voi face decat dupa ce voi termina cartea, vreau doar sa vorbesc despre propria mea parere cu privire la aceasta viziune.

Intr-adevar, din multe puncte de vedere se poate spune ca femeia este mai puternica decat barbatul, chiar daca are si ea anumite slabiciuni pe care barbatul nu le are, dar care, sensibil in fata femeii, sunt inlaturate de puterea acesteia. Exemplul il avem inca de la inceputul omenirii. Voi vorbi mai tarziu despre el, caci ma framanta cateva intrebari, pe care vreau sa am timp sa le expun si, poate, voi gasi si un raspuns printre ele.

Poate va intrebati care este acea putere uriasa a femeii? Ei bine, acea putere este data de frumusetea ei naturala, de usurinta cu care si-o transforma pe aceasta intr-o arma a seductiei, lasand barbatul fara puterea de a mai scoate un cuvant in fata ei. Acea putere la care barbatul este, si mereu va fi extrem de sensibil, care il face sa puna armele jos si sa cedeze. In momentul in care femeia a reusit sa aduca barbatul in acest punct, are putere totala asupra lui, chiar daca ea nu este vesnica. Un barbat cazut brada farmecelor frumusetii va face multe ca sa o multumeasca pe femeia care l-a adus in aceasta stare, chiar daca nu mereu. Aceasta are puterea sa-l coboare in pacat, daca doreste, sau sa-l ridice, sa-l inalte (dar ma tem ca de cele mai multe ori femeia nu este chiar atat de puternica incat sa reuseasca sa-l inalte. E mult mai usor sa cobori, decat sa ridici o persoana, iar acest lucru este valabil si pentru femei). 

Spuneam ca si femeile au o slabiciune. Slabiciunea lor nu este, insa, legata de o persoana, de vreo fiinta vie, ci de pasiunea lor pentru lucrurile trecatoare, pentru lux si pentru frumusetea artificiala, lucruri care nu prea au putere in cazul barbatilor (mai putin luxul, desi, in cazul lor, vorbim de un alt fel de lux). Insa, slabiciunea barbatilor in fata femeilor face ca slabiciunea lor sa se extinda si asupra lucrurilor ce au puteri asupra femeilor.

Spuneam despre exemplul pe care il intalnim inca de la inceputul omenirii. Eva este cea care a cazut in pacat, cedand frumusetii fructelor din pomul interzis, cedand curiozitatii. Pacatul lui Adam este ca i-a cedat Evei. Astfel, se poate observa cum, desi mult mai insensibil la lucrurile trecatoare decat femeia, mult mai capabil de a-si tine curiozitatea in frau, el este totusi incapabil de a se opune unei persoane de sex feminin, ajungand sa-i faca pe plac acesteia. Insa acest lucru ne demonstreaza oare faptul ca femeia este mai puternica, sau ca ea este mai slaba, asa cum sustine religia? Eu una consider ca atata timp cat un barbat nu se poate desprinde din vraja pe care femeile o exercita, este mai slab decat acestea. Are totusi posibilitatea de a deveni mai puternic, in momentul in care reuseste sa-si infranga sensibilitatea aceasta la femei, dupa cum si o femeie poate deveni mai puternica decat consoartele ei (iar atunci mult mai puternica decat orice barbat) in momentul in care isi infrange si ea proprile-i sensibilitati. Desi Eva a fost prima care a cazut in pacat, ea este totusi mai puternica, reusind sa-l atraga si pe acesta dupa ea. In acest caz avem de-a face cu o putere folosita in sesnul prost, dar puterea exista.

Iar acesta nu e singurul caz care demonstreaza puterea femeii in fata barbatului. De-a lungul istoriei cazurile sunt nenumarate, o multime de imparati ajungand sa faca anumite lucruri doar pentru a multumi femeia care le-a cazut cu tronc in momentul respectiv. Doar cunoasteti cu totii zicala care spune ca in spatele fiecarui barbat puternic se afla o femeie puternica. Femeia intotdeauna va avea aceasta putere de a calauzi barbatul fie spre succes, fie spre damnare. 

Nu exista abateri de la aceste reguli doar atunci cand in joc intervine iubirea. Abea in momentul in care iubeste pur si e gata sa se daruiasca in totalitate, o femeie poate ajunge un pion in mainile unui barbat (dar doar a unuia singur). Situatia e compensata in momentul in care iubirea e reciproca, caci atunci ambii parteneri vor dori binele unul altuia, ambii vor fi legati cu aceleasi sfori unul de altul, iar puterea lor va fi doar unul asupra celuilalt, devenind imuni la ceea ce se intampla in jurul lor. Acesta este modul in care se poate atinge apogeul, acel moment in care nimeni nu va mai avea putere asupra ta. Doi oameni ce isi ofera iubire reciproc sunt liberi, complet liberi. Pacat ca spiritul uman nu este mereu pur si ca cei doi nu conclucreaza mereu impreuna pentru a alege calea binelui.

marți, 5 iulie 2011

Notele de la bac 2011

Am zis să dezbat şi eu subiectul acesta că, na, e acum la modă. Toată lumea vorbeşte despre el, toată lumea are o părere, aşa că am zis să împărtăşesc şi eu părerea mea celor ce ar fi interesaţi să o cunoască. Totuşi, înainte să mă apuc să scriu, ar trebui să vă spun că tot ce am văzut pe această temă a fost o hartă cu rezultatele, buletinul de ştiri de aseară şi cele cateva comment-uri pe care le-am citit la o poză de pe facebook. Ah, era să uit. Mi-am permis să-mi satisfac curiozitatea uitandu-ma la rezultatele de la liceul pe care l-am terminat eu. 

Si acum sa incep sa-mi expun parerile. Am auzit pe multi calificand aceasta situatie drept dezastroasa. Eu o numesc oarecum reala. De ce oarecum? Pai am sa va explic. In cele mai multe centre de examinare copiatul nu a fost posibil. Insa doar in cele mai multe. Mai raman cateva centre in care s-a putut copia... Acele centre in care a fost promovabilitatea mare. Iar acest lucru nu mi se pare de loc corect. Nu era corect nici inainte, cand, teoretic, copiau toti, pentru ca din cauza fricii personale sau a supraveghetorilor din anumite sali, anumite persoane tot nu copiau. Si chiar daca copiau. Mie nu mi s-a parut corect nicio secunda ca eu, care am invatat, care am luat nota pe bune, si as fi luat aceeasi nota chiar si daca nimeni nu ne lasa sa vorbim (caci au fost rare momentele cand informatia a plecat de la altii inspre mine, deobicei se intampla invers) sa iau nota mai mica decat unul din colegi mei care stiu ca si-a luat nota doar pentru ca taticutul lui se afla intr-o pozitie atat de importanta incat cei din comisie nu au putut sa-i dea nota mica (iar lucrurile au fost facute chiar pe fata, din prima zi, presedintele de comisie a venit la el, i-a strans mana, si i-a zis sa-l salute pe tatal lui). Ah, si nu mi se pare, de asemenea, corect, faptul ca am luat nota mica decat dragutii mei colegi care au copiat cu casca. Si nici macar faptul ca cele ce ne-au supravegheat atunci cand am dat bacul la fizica au fost prea speriate ca sa ne lase sa vorbim, in timp ce cei care au dat proba la biologie au copiat cu cartile pe masa.

Nu! Eu sunt impotriva copiatului. Eu, despre mine, stiu ca sunt capabila si ca pot invata. Iar in acest moment nu vad de ce o persoana care e mai smechera si care si-a bagat un telefon in fund (iertati-mi expresia) si o casca in ureche sa ia aceeasi nota, sau poate chiar o nota mai mare. Dar nu mai continui pe aceasta tema, am plecat sa vorebesc despre notele de la bac, nu despre cat de nedrept este copiatul, desi are legatura. Pentru ca aceasta este cauza pentru care rezultatele de anul acesta chiar ma multumesc. Da, cred ca inca s-a mai copiat in cateva centre, ceea ce e total incorect, dar cred ca in majoritatea chiar s-a dat bacul pe bune. 

S-a vorbit in presa despre faptul ca bobocii de la facultati, anul acesta, vor fi mai slab pregatiti. Eu nu cred ca vor fi de loc mai slab pregatiti. Tocmai, ca vor fi mai bine pregatiti decat multi studenti in curs, sau decat cei care deja au terminat. Vor fi persoane care chiar au ceva in cap, caci acum cei nepregatiti au intalnit bariera ce trebuia intalnita de mult. Vor fi persoane care chiar vor sti cate ceva. Ca daca e sa v-o spun pe-a dreapta, aflati ca mie nu mi se pare normal sa ajungi in anul doi de facultate si sa nu sti cum se calculeaza aria patratului, sau a dreptunghiului. Mi se pare de-a dreptul rusinos. Si mi se pare si mai rusinos ca in momentul in care sti ca nu sti aceste lucruri, sa te lamentezi si sa acuzi toti profesori ca te persecuta. Tu, de fapt, nici nu trebuia sa treci de clasa a V-a (caci atunci inveti arii si volume, daca nu chiar mai repede). 

In fine, nu mai are rost sa ma lamentez pe acest subiect, si nici sa continui dicutia, caci vad ca vorbesc despre orice altceva decat ceea ce as vrea sa vorbesc, dar cred ca noi ar trebui sa fim in stare sa privim realitatea in fata. Cineva m-a intrebat ieri daca mi-e rusine de procentajul judetului Timis (judetul meu). Iata raspunsul meu: nu mi-e jena! Sunt mandra, pentru ca stiu ca aici nu s-a copiat, ca rezultatele sunt reale. Dovada e faptul ca de la fostul meu liceu (unul din cele mai bune din oras), nu au picat decat 12, in timp ce la liceele proaste au picat toti. Asta e! Poate vor intelege candva si romanii ca munca trebuie pretuita!

sâmbătă, 4 iunie 2011

Despre femeie si despre siguranta de sine

Tocmai citeam un articol de pe un blog ce mi-a adus aminte de un alt articol, de pe un alt blog. Primul articol vorbea despre femeie si despre modul acesteia de actiune, iar cel de-al doilea despre cele, nu mai stiu cate femei pe care nu ar trebui sa i le prezinti iubitului tau. Amblele articole au in comun faptul ca se refera la femei, cel de-al doilea fiind exact opusul parerii mele

Si am sa incep sa-mi spun parerea pornind exact de la cel de-al doilea articol. In primul rand, eu nu inteleg de ce ar exista vreo femeie pe lumea asta pe care iubitul tau sa nu trebuiasca sa o cunoasca. Cand spui iubit, se subantelege faptul ca te iubeste si il iubesti. Aceste lucruri iti dau o oarecare siguranta si, din moment ce te iubeste, e clar ca oricare din calitatile tale le vede mult amplificate, iar defectele foarte reduse. Doar nu se intampla asta de fiecare data cand iubesti? Asa ca, acea alta femeie va trebui sa fie mult mai buna decat tine pentru ca el sa se poata gandi la faptul de a renunta la tine pentru ea. Sau chiar la o avea pe ea cat e cu tine, mai ales daca e constient ca acest lucru il poate face sa te piarda. Si, in fond si la urma urmei, daca-i cedeaza alteia, niciodata nu vei fi tu de vina. Singura problema, in acest caz, e ca el este atat de prost incat nici macar nu observa cat de mult pierde renuntand la tine. Eu, cel putin, parerea asta o am. Si nu sunt increzuta, nu ma cred cine stie ce, dar stiu sigur ca sunt exact persoana de care el are nevoie. Poate pentru altul nu as reusi niciodata sa insemn nici macar a zecea parte din ceea ce insemn pentru el, dar pentru acest barbat stiu ca insemn atat de mult incat sa nu imi fie frica ca ma va insela cu prima ocazie. Stiu ca pentru el sunt cea mai buna optiune pe care o poate gasi in acest moment. Iar daca va gasi una mai buna, daca chiar va gasi una mai buna pentru el, atunci e liber sa plece, pentru ca, din moment ce il iubesc, nu vreau decat ceea ce e mai bun pentru el, iar daca pentru el alta este mai buna decat mine, atunci nimic nu-l va mai retine. 

Cand spui ca iubesti o persoana, ca ai face orice pentru ea, nu trebuie sa fie vorbe goale, ci chiar sa faci orice. Sa fi gata sa sacrifici orice parte din tine pentru fericirea lui. Nu spun ca eu as face orice pentru el. Exista lucruri de care ma tem, si in fata carora nu stiu cum as reactiona, dar stiu ca sunt gata sa ma sacrific pentru el daca va fi nevoie. Iar daca intr-un moment nu voi fi, atunci sunt mult prea slaba, mult prea egoista.

Si aici ma voi lega de cel de-al doile articol. Caci eu nu consider ca o femeie ce iubeste pana la daruirea totala este proasta... sau slaba. A te darui total, a face totul pentru celalalt, a inceta sa mai traiesti pentru tine doar ca sa traiesti pentru el... nu vad slabiciune in asta. Din contra, vad doar putere. Puterea de a te invinge pe tine insati, de a-ti depasi fricile, slabiciunile, doar pentru a fi cu adevarat acolo pentru el. Poate fi in aparenta o capitulare, dar in momentul in care alegi acest drum, este imposibil ca el sa ramana indiferent. Pentru ca vei ajunge sa sti atat de bine ce isi doreste incat, involuntar, vei deveni ceea ce isi doreste (singura problema apare in momentul in care alegi barbatul nepotrivit, dar pe mine nu m-a lasat Dumnezeu sa fac o astfel de greseala). Si in plus, daca ai suficienta minte in cap, nici nu te vei indragosti de un barbat care nu e bun de nimic. Caci daca il iubesti, il iubesti si pentru ca sti ca nu va face niciodata lucrurile de care te temi, iar daca le va face, atunci pur si simplu te-ai inselat in privinta lui si nu il vei mai putea iubi. Eu asta am invatat din experienta.

Dar cred ca ar fi cazul sa inchei. Se vede ca am multe proiecte si ca sunt foarte stresata.

marți, 22 septembrie 2009

viziune sumbra


Circula pe internet, in ultima vreme, o leapsa a carui intrebare este "ce s-ar intampla daca ar pica net-ul pentru todeauna?" Sunt sigura ca ar fi interesant sa gasesc un raspuns la aceasta intrebare, caci se pot face multe speculatii pe aceasta tema. Insa, pe mine aceasta intrebare ma duce cu gandul la o viziune mult mai tragica si sa-mi pun creez un scenariu ale carei consecinte vor fi catastrofice: ce s-ar intampla daca intr-o zona extinsa s-ar produce o pana de curent ce n-ar putea fi remediata decat intr-o perioada foarte indelungata? Iar daca mai presupunem ca acest lucru se intampla si iarna...

Numai gandindu-ma ca asa un lucru s-ar putea intampla, ma face sa ma gandesc cat de mult depindem noi de viata asta mecanizata si informatizata, in care totul se bazeaza, in special, pe puterea masinilor. Nu trebuie decat sa ne gandim cate lucruri functioneaza cu electircitate ca sa realizam cat de catastrofala ar putea fi asa o chestie.

Ma gandesc numai la ceea ce s-ar intampla in propia mea casa. Faptul ca as ramane fara lumina este de la sine inteles, dar asta nici n-ar fi cel mai grav lucru. Am centrala termica, deci ca sa ma incalzesc, am nevoie de electricitate. De fapt, adevarul este ca fara curent nu ar mai functiona deloc incalzirea, caci si celor de la Calor le trebuie electricitate pentru a putea pune in functiune propria lor centrala si pentru a produce caldura pe care s-o trimita mai departe spre caloriferele oamenilor. Cei ce inca mai au sobe cu lemne ar deveni adevarati norocosi intr-o astfel de situatie si ar fi invidiati de toata lumea.

In al doilea rand, cred ca si pentru a pompa apa pana la robinetele noastre este nevoie de electricitate. Deci fara ea, am ramane si fara apa. Mai departe va puteti imagina ce consecinta ar avea lucrul acesta pe termen lung. Si nu ma refer doar la cozile de la fantanile publice...

Pe langa acestea, totul este informationalizat in ziua de azi, iar calculatoarele rezolva o mare parte din treaba oamenilor. O multime din datele necesare in munca noastra sunt pastrate in interiorul lor. Sunt o multime de lucruri pe care ne-ar fi imposibil sa le facem fara ajutorul lor. Iar in momentul in care curentul electric ar pica, calculatoarele n-ar deveni nimic mai mult decat niste simple obiecte de decor. Oameni ar alerga disperati incercand sa gaseasca datele necesare pentru munca lor, s-ar chinui sa rezolve manual lucrurile pe care altadata le rezolvau computerizat, intr-un timp de cinci ori mai mare. S-ar produce mari intarzieri si s-ar produce si mai mult haos.

Acestea sunt doar cateva din consecintele unei pene de curent. Nu-ti trebuie decat umpic mai mult timp de gandire pentru a realiza toate dramele care s-ar produce intr-o astfel de situatie, insa eu nu-l am la dispozite acum. Va las pe voi sa va ganditi mai departe de atat.

joi, 25 iunie 2009

De ce este strandul vazut ca un loc de fitze?


Da, n-am mai scris de ceva vreme, dar bacalaureatul imi ocupa asa mult timp incat abia mai reusesc sa ma preocup si de altceva. Si asta nu neaparat pentru ca as sta toata ziua si as invata (caci nu fac asta) ci pentru ca stresul ma consuma intr-o asemenea masura incat nu-mi mai arde mie sa ma ocup si de blog.

Dar nu am sa va plictisesc povestindu-va cat de stresata sunt eu. Am mai facut asta si altatada si n-ar avea niciun rost sa tot repet acelasi lucru de mii de ori. Vreau sa va vorbesc de altceva, caci n-au fost putine lucrurile care mi-au trecut prin cap in timpul in care am lipsit. Dovada este faptul ca am revenit aici mult mai repede decat planuisem, avand in vedere ca eu m-am gandit ca voi face o pauza de doua saptamani, pana voi termina cu totul.

Idea care ma preocupa cel mai mult in ultima vreme este urmatoarea: De ce este strandul vazut ca un loc de fitze? Am avut ocazia sa intalnesc mai multe persoane ce imaprataseau aceasta parere. Mi-a fost dat sa aud chiar si o replica de genul: "eu nu sunt pitipoanca sa ma duc la strand!" Si atunci mi-am pus intrebarea: de ce? Mai ales ca eu nu impartasesc aceasta parere

Mie imi place foarte mult la strand. Si nu ma duc acolo nici ca sa ma bronzez, nici pentru a lasa oameni sa ma admire in costum de baie (nici n-ar avea neaparat ce admira, ca doar n-am corpul cel mai perfect, si si daca l-as avea, tot nu m-as duce de asta). Nu merg la strand decat pentru apa si pentru placerea de a face o baie. Ma duc la strand ca sa inot, ca sa ma racoresc intr-o zi torida. Ma duc la strand pentru ca pur si simplu iubesc apa si imi place sa ma aflu in ea. Si pentru ca, spre deosebire de raurile tarii noastre care sunt pline de mizerii, la strand e curat. Sau cel putin la cele pe care le fregventez eu. Pentru ca nu pot ajunge oricand la mare (si oricum marea din tara noastra e jalnica) si doar n-o sa astept trei luni pentru saptamana in care voi ajunge la mare si in care s-ar putea sa am ghinion si sa nu pot oricum face baie. Apa, acesta e singurul lucru de care imi pasa. Nu ma intereseaza cum arat in costum de baie, nu ma intereseaza prea tare nici sa ma bronzez, cu toate ca intre serile mele de inotat si balacit mai stau si pe la soare.

Deci, dupa cum spuneam, nu inteleg ce e cu acele prejudecati stupide. Faptul ca exista unele persoane care merg la strand doar pentru ca sunt foarte fitoase si pentru ca considera acesta un bun prilej de a-si expune corpul, nu inseamna ca toti ceilalti fac la fel. Mi se pare extrem de aiurea sa te privezi de o placere doar pentru ca sunt pe acolo si anumite persoane asemenea carora nu ti-ai dori sa fi. Si ma intrebam, oare nu este si asta o fita? Ce e refuzul acesta, daca nu un mod de a arata ca ti-e frica sa nu pari altfel in ochii anumitor oameni? Daca e placerea ta, go for it! Nu ai nevoie de confirmari ale faptului ca faci bine. Ce-ti pasa tie daca toti ceilalti care fac asta sunt prosti? Daca tie iti face placere, fa-o, iar de pierdut nu vor avea decat aceia care te vor cataloga gresit in urma gestului tau. Pentru ca eu cred ca un om care nu are fite face ceea ce-i place mereu, atata vreme cat nu-i incorca pe ceilalti, desigur, si nu-i pasa de felul in care va fi catalogat. Caci el isi stie si singur valoarea si nu are nevoie de nu stiu cate confirmari.

Aceasta e parerea mea, daca gresesc si daca jignesc pe cineva imi pare foarte rau, caci nu asta imi e intentia. Pur si simplu mi se pare ca strandurile sunt cam oropsite de catre persoanele care se vor, mai mult sau mai putin, parte a elitei si m-am gandit ca parerea mea ar putea ajuta.

vineri, 12 iunie 2009

legalizarea drogurilor usoare


Nu ma intrerup vorbitul meu despre colegi decat cu o singura postare in care vreau sa vorbesc despre o problema care ma preocupa si care in ultima vreme a starnit ceva polemici in randul mass mediei, dar si al oamenilor de rand: legalizarea drogurilor.

Eu chiar nu inteleg de ce au sarit cu toti pe Elena Basescu pentru afirmatia pe care a facut-o in legatura cu aceasta afacere. Si va spun de la bun inceput, nu imi place de ea si nu o consider suficient de competenta in a ne reprezenta tara, dar cred ca in legatura cu aceasta problema a luat atitudinea corecta si ca este probabil singurul (sau printre singurele) puncte in care sunt de acord cu ea. Ma intreb, oare cei ce s-au apucat sa se ridice impotriva acestei chestiuni au stat macar umpic sa studieze problema? Au incercat macar sa se uite sa vada ce se intampla in tarile unde drogurile usoare sunt legale? Au intors atent problema pe toate partile pentru a intelege ce e, de fapt, cu ea?

Eu am impresia ca cei mai multi oameni cred ca legalizarea drogurilor usoare ar duce implicit si la cresterea numarului de consumatori. Oameni buni, tin sa va anunt ca lucrurile nu stau de loc asa. Consum de droguri exista si acum, si nu se consuma numai marijuana sau hasis sau alte chesti de acest gen, care nu dau dependenta si nici nu au efecte prea nocive asupra sanatatii oamenilor. Se consuma cocaina, se consuma heroina (ceea ce e si mai rau), se consuma extasy (de la care poti face stop cardiac. cu toate ca nici el nu da dependenta), se consuma multe altele al caror nume nu-l cunosc pentru ca nu ma invart prin aceasta industrie a consumatorilor si vanzatorilor de droguri. Odata ce ai legaliza drogurile usoare ar scadea implicit si consumul de droguri grele. De ce? Pentru ca foarte multi oameni vor doar sa incerce un drog, sa vada cum este. Cum sunt toate ilegale, il incearca pe primul la care au acces. Iar daca au ghinion sa ajunga la unul ce o dependenta puternica e clar ca nu vor mai putea sa se lase. Plus ca oricare din celelalte droguri este mult mai nociv pentru sanatatea consumatorului decat oricare din acestea usoare. O data legalizate aceste droguri, omul curios nu va mai incerca sa apeleze la toate mijloacele pentru a incerca un alt drog. Se va servi de iarba pe care o poate cumpara dintr-un bar (foarte scump, binenteles) si care nu va avea nici un efect asupra lui (chiar stiu mai multi oameni care au incercat si care mi-au spus ca nu simti nimic atunci cand o consumi) si astfel el va renunta la ea dupa ce va intelege ca nu e decat un fason.

In afara de asta, legalizare drogurilor ar aduce un mare castig statului, ar scadea criminalitatea si, desigur, ar scadea treficul ilegal cu droguri. Castig statului ar aduce pentru ca toate vanzarile ar fi impozitate, la toate s-ar adauga tva-ul si alte taxe pentru diverse chesti (ca la tigari si alcol). Vanzarile de droguri n-ar mai fi ilegale. Se intampla acelasi lucru ca si in cazul muncii la negru sau al muncii oficiale, ca sa zic asa.

Criminalitatea ar scadea pentru ca o data cu legalizarea drogurilor s-ar reduce si numarul acelor bande care se ocupa cu traficul de droguri si care se bat intre ele pentru suprematie. Care omaora, care fura, care fac multe alte treburi. Nu ar mai avea nici macar cine sa dea mita politistilor ca sa inchinda ochii atunci cand le intra marfa in tara. Nu ar mai avea cine pe cine sa omoare, pentru ca ar disparea cu totii, caci n-ar mai acea nimeni nevoie de ei.

Lumea ar cam trebui sa studieze umpic problemele inainte sa se apuce sa vorbeasca, ar trebui sa se intereseze umpic de cum stau treburile si ce se intampla. Am auzit foarte multe absurditati in legatura cu aceasta treaba si nu inteleg cum oamenii pot sa vorbeasca fara ca macar sa inteleaga ce e de fapt cu problema. Chiar ma mir ca putini stiu ca marijuana sau alte droguri din aceasta categorie nu sunt mai periculoase decat tigarile sau alcolul. Ba chiar unele au gradul de dependenta sub cel al nicotinei, ceea ce spune deja multe. Si ce ma enerveaza si mai tare e ca la aceasta campanie de prostire a populatiei de oferire a impresilor si informatilor falese participa intreaga presa romaneasca.

Vreti sa va spun eu adevarul? Vreti sa va spun de ce nu vrea nimeni sa se legalizeze drogurile? Pentru ca toate persoanele sus-puse profita de pe urma treficului ilegal de droguri ce are loc in prezent, pentru ca tentaculele acestui sistem se intind pana sus de tot, pana la membri parlamentului sau chiar ai guvernului, la fel ca mai toate marile afaceri din Romania. De aceea va rog pe voi toti care cititi ce am scris aici: nu ascultati nici ce spune presa, nici ce spun politicieni. Informati-va din toate sursele pe care le aveti la dispozitie si vedeti cum stau lucrurile cu adevarat.

Si acestea fiind zise, am spus aproape tot ce aveam de zis in legatura cu aceasta problema. Sau poate ar mai fi de adaugat ca nu sunt si nici nu planuiesc sa devin consumatoare de droguri, ca sa nu se creada ca postul acesta a fost scris de o drogata care numai la asta se gandeste. Doar am simtit nevoia se informez putinele persoane care citesc ceea ce scriu eu si sa nu le las la mana celor ce vor sa le manipuleze.