Mi-am zis ca nu voi mai fura nicio leapsa, insa aceasta este mult prea interesanta ca sa ma pot abtine. Oricum, cel de la care am luat-o zicea ca o poate lua oricine mai doreste, iar cum eu doresc, o voi lua.
Lepsa suna cam asa:
„…dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?” (citatul este din Cristian Tudor Popescu, Libertatea urii, Polirom, 2004, p. 6).
Pentru a putea raspunde la o astfel de intrebare, ar trebui sa stiu daca prin a trai vesnic este sugerata vesnicia de dupa moarte, sau o vesnicie pe acest Pamant, in aceasta lume. Dar pentru ca eu consider ca vesnicia de dupa moarte este strans legata de supravietuirea cuvintelor sau realizarilor unei persoane, voi considera ca cel ce a pus intrebarea se referea la o viata vesnica in lumea de aici, cea pe care o cunoastem.
In acest caz raspunsul meu este foare simplu. As alege sa mor. Vesnicia pe acest pamant nu ma atrage. Nu consider ca in aceasta lume exista ceva care sa faca sa merite sa traiesc vesnic. Ba mai mult, daca cuvintele mele mor (iar prin cuvinte, inteleg realizari de orice fel - care momentan nu sunt prea multe, in cazul meu, dar mai am timp), eu ce rost mai am? De ce mai traiesc acum daca nu pentru speranta ca prin ceea ce voi face eu voi realiza ceva, voi schimba ceva, voi contribui cu ceva la bunul mers al acestei lumi. Si sa nu ma intelegeti gresit. Nu vreau nimic extraordinar, insa de multe ori ai puterea de a influenta chiar si prin cele mai mici actiuni. Deci, daca cuvintele tale mor, atunci tu de ce mai traiesti?
Iar daca ar fi sa privesc mai departe asupra esentei reprezentate de o viata vesnica in aceasta lume? N-as face decat sa-mi port pasi mai departe de-a lungul secolelor, sa privesc cum in jurul meu apar si dispar oameni, apar si dispar civilizatii, apar si dispar vise. Ar fi o viata pe care nu mi-as putea-o lega de nimic, caci totul in afara mea ar fi trecator. As fi privita cu admiratie de lume si as deveni cea mai importanta sursa istorica, insa voi fi pe veci trista, caci orice iubire, orice sentiment pe care il voi simti va fi destinat pieirii. Nu-mi pot imagina nimic mai trist decat o viata vesnica aici.
Insa, daca cuvintele mele ar trai, chiar daca trupul meu va disparea, voi trai si eu prin ele. Doar ele trebuie sa fie calea mea spre vesnicie, iar o moarte a trupului nu trebuie sa ma sperie, trebuie doar sa ma impulsioneze sa am cat mai multe realizari pana in momentul in care se va produce...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu