duminică, 20 septembrie 2009

Ziua XIV: Rab

Iată că am ajuns şi la momentul în care stau în faţa calculatorului, încercând să-mi adun toate amintirile pentru a putea povesti ultima zi a excursiei mele. Şi ce îmi face sarcina aceasta atât de dificilă? Poate că faptul că această zi a fost cea mai frumoasă dintre toate cele pe care le-am petrecut la mare, iar eu îmi caut cuvintele potrivite pentru a vă face şi pe voi să înţelegeţi acest lucru.

În această zi am mers într-o cruazieră, cu vasul numit "Angelina". Ştiam de dinainte traseul acestui vapor. Urma să ne ducă în oraşul Rab, capitala insulei cu acelaşi nume, unde aveam să ne plimbăm şi apoi să servim masa. Apoi plecam mai departe, spre un fiord ce ţinea de partea continentală a Croaţieie, unde aveam iarăşi o pauză, iar apoi ne reîmbarcam pe cas pentru a ne întoarce în Baska, în acest drum trecând pe lângă nişte impresionante stânci ale unei insule.

Acum, că ştiţi cam despre ce este vorba, am să vă povestesc totul de la începutul zilei. Adică, de la ora 9, când vasul a plecat. Aveam prin locuri chiar în faţă, locurile cele mai bune, credeam noi pe atunci. Şi ar fi şi fost aşa, doar că nu luasem în calcul un lucru: vântul Bora. Acest vânt bătea tocmai din faţă, iar când a început vaporaşul să meragă mai repede, lovea cu aşa o forţă în val, încât acesta stropea foarte tare. În scurt timp am fost toţi uzi şi ne-am retras înauntru.
pe vapor, înainte de plecare

stropi de apă...

După două ore de mers am ajuns la Rab, unde aveam asigurat de către firmă un tur ghidat. Aşa am aflat noi că, din punct de vedere arhitectural, oraşul este împărţit în două părţi: una romană şi o alta veneţiană. "Asta îi explică frumuseţea", am gândit noi. Căci şi numai din cât putusem vedea până atunci, ne-am dat seama că oraşul este superb. Până la urmă, cele mai frumoase lucruri tot de către italieni sunt făcute, cel puţin aceasta este părerea mea.

Acum, cum să vă explic vouă ca să înţelegeţi mai bine frumueţea acestui oraş? E greu de descris în cuvinte. Tocmai de aceea vă pun la dispoziţie şi pozele care ilustrează mult mai bine frumuseţea decât o pot face cuvintele mele. Nu ştiu cum aş putea reda prin vorbe farmecul acelor străduţe înguste, cu clădiri în stil italienesc pe ambele părţi şi a căror balcoane şi pervazuri sunt pline de flori. Mi-e greu să vă explic acea impresie a regăsirii unei oaze din trecut care te lovea imediat ce zăreai din vapor oraşul cu cele patru turnuri ale lui, impresie care persista şi atunci când colindai străzile lui şi-i priveai clădirile ridicate de diverşi nobili. La toate acestea se adăuga o vegetaţie foarte bogată şi farmecul mării ce îl înconjura.
cele patru turnuri

străduţe înguste

vedere din turn

de prin partea romană...

pe o stradă...

Nu am să pierd vremea vorbindu-vă despre masa pe care am luat-o aici, şi nici despre călătoria cu vaporul până în fiord. Am să trec direct la a vă vorbi despre acesta. Şi, cu toate ca a fost foarte frumos, am să încep cu punctele lui negative. Poate tocmai datorită faptului că sunt puţine, şi vreau să ştiu că am terminat cu ele, pentru a putea mai apoi să-i laud nestingherită frumuseţea. Primul ar fi faptul că fiordul este umpic cam prea amenajat. Mi-ar fi plăcut să văd un stil de frumuseţe mai sălbatic. Al doila este reprezentat de faptul că ambarcaţiunile cu motor au voie să pătrundă înauntru, ceea ce produce foarte multă poluare, atât asupra aerului, dar mai ales asupra apei, care era plină de ulei pe alocuri.

Gata, acum pot să vorbesc doar despre frumuseţea lui. Şi cum ar fi putut să nu fie frumos, atunci când locul respectiv implica o mare de un albastru turquiz minunat şi stânci ce îi stăteau drept străjeri? Cum ar putea ca locul respectiv să nu te atragă, atunci când şti că acolo este o epavă a unui vas scufundat în timpul celui de-al doilea război mondial şi atunci când zăreşti peşti de toate culorile prin apă? Ei bine, aici, în acest cadru am făcut noi baie şi am înotat pentru a vedea epava. Şi a fost minunat.
epava

spre ieşirea din fiord

oameni înotând

După ce am plecat din fiord, urma să ne întoarcem acasă. Însă, cum am spus încă de la început, nu înainte să trecem pe lângă acele stânci superbe ale insulei St Gregorio (sper că i-am ţinut bine minte numele). Această insulă a fost folosită drept închisoare de femei în timpul regimului comunist, una dintre cele mai dure închisori. Cred că daca spun că pe insulă nu exista nicio sursă de apă potabilă, este îndeajuns pentru a vă face o idee despre cât de dure erau condiţile de aici. Iar dacă vedeţi aspectul insulei, veţi fi absolut siguri că nu vă mint.
stânci impresionante

o altă sâncă

perspectivă sunbră pentru prizoniere

Cam asta a fost excursia noastră. Ah, nu! Am uitat să menţionez că în timp ce ne aflam în vapor am avut şi norocul de a vedea delfini, ceea ce a fost un lucru minunat. Eu vă recomand tuturor celor cere treceţi prin Baska această croazieră.

Niciun comentariu: