Ziua IV: Gotzenalm

Astăzi am făcut tura cea mai serioasă. Am atacat un urcuş despre care se spunea că ne va lua patru ore şi jumătate, însă noi am reuşit să-l terminăm cu o oră mai repede. Dar mă voi întoarce mai târziu la asta, mai întâi să vă povestesc cum am ajuns acolo, căci merită.

Ne-am trezit de dimineaţă şi ne-am dus pe jos până la Konigsee. Asta înseamnă vreo 2 km. De acolo urma să luăm vaporaşul, cu care am mers până la o staţie intermediară, unde nu se oprea decât la cerere. Noi am cerut, iar vaporul a oprit. De aici, de la această staţie, pleca traseul nostru.

vaporul pe lac

Vreo oră şi jumătate am urcat pe un drumeag cu o pantă relativ mică, ce şerpuia prin pădure. Am reuşit să păstrăm un ritm relativ ok şi să ajungem sus fără să obosim. Mai greu a devenit după ce am ieşit din pădure, căci gradul pantei a început să crească, la aceasta adăugându-se faptul că nu mai exista pădurea ce-ţi ţinea umbră mereu, iar locurile în care ne bătea soarele încap erau destul de numeroase. E adevărat că aveai şi unele avantaje, cum ar fi faptul că locurile din care vederea ţi se deschidea tot mai frumos au devenit şi ele mai numeroase. Totuşi, a fost mai obositor decât prima bucată, însă, cu toate acestea, am parcurs-o şi pe aceasta în doar două ore, adică cu o jumătate de oră mai repede decât timpul indicat.

lacul văzut de la o înălţime oarecare

la ieşirea din pădure

o bucată de drum

vedere spre vale

Am ajuns şi la Gotzemuhle, aceasta fiind o cabană unde am băut un suc ce ne-a deranjat burţile (mie şi surioarei mele) şi apoi am pornit în jos cu burţile dereglate. Am ajuns jos în două ore şi i-am dat semnal vaporului că trebuie să vină să ne ia. Eram obosiţi, ceea ce e logic, căci am urcat şi am coborât 1200 m diferenţă de nivel, iar asta nu e chiar puţin.

şi iată-ne ajungând la destinaţie...

stâncile din împrejurimi

la întoarcere...

din nou pe vapor

Am mai făcut o oprire cu vaporaşul într-un sătuc (sau ce-o fi fost) unde am băut o apă minerală şi apoi am stat la o coadă uriaşă pentru a putea lua vaporaşul de întoarcere.

în sătucul în care ne-am oprit

Când am ajuns a trebuit să mai mergem cei doi km pe care îi mai aveam de parcurs până acasă, pe care vă imaginaţi că i-am făcut abea mişcându-ne, căci picioarele ne dureau îngrozitor. Cu toate acestea, a fost o zi frumoasă şi mă bucur că am trăit-o.