De curand am inceput si eu sa-mi iau notite din cartile pe care le citesc. Imi scot citate care imi plac, scriu pareri, impresi, observatii de toate felurile, imi scriu chiar si idei care se pot dezvolta si dezbate ulterior, idei interesant de folosit intr-o conversatie, idei ce merita retinute. Am realizat ca lucrul acesta ma ajuta in momentul cand vorbesc despre cartea respectiva pe blog si, in plus, reprezinta un bun mod de a-mi reaminti cate ceva despre cartile ce au fost citite. Uneori indraznesc sa merg cu gandul chiar si mai departe si sa-mi zic ca notitele mele le vor fi folositoare generatilor vitoare care isi vor putea alege cartea pe baza lor. Nu stiu cat de mult exagerez la faza asta, dar mie imi place sa gandesc asa, pentru ca vreau sa cred ca toate lucrurile pe care le fac sunt foarte folositoare.
Dar de ce va spun toate astea? Pentru ca tocmai rasfoiam acest caiet (in care n-am apucat sa scriu decat despre trei carti) si, ajungand la prima dintre ele, Un veac de singuratate vad scris acolo de mine: fericirea si prezenta sau absenta sentimentului de singuratate nu depind de cei din jur, un lucru pe care planuisem sa-l sa-l dezvolt candva pe blog si pe care, evident, n-am apucat sa-l fac pana in momentul de fata.
Aceasta cugetare, ca s-o numesc asa, imi bantuia mintea de ceva vreme si inainte de a citi cartea, iar faptul ca am facut acest lucru a venit ca o confirmare a faptului ca ceea ce cred eu e corect. Nu stiu daca si voi ati avut aceeasi impresie, sau daca am fost eu influentata de ideea aceasta pe care o aveam de dinaite, insa mie mi s-a parut ca toate personajele se simt singure cu toate ca ele sunt inconjurate de foarte multi oameni. Putine din personaje au fost singure la propriu.
Si acum, pe aceasta tema, ma gandeam sa reflectez la intrebarea: ce iti creaza sentimentul de singuratate? Nu compania celorlati, dupa cum am mai spus si inainte. Poti fi inconjurat de lume si totusi sa te simti singur, absent. Sa simti ca trupeste esti acolo, insa pe acestia sa-i vezi atat de diferiti de tine, atat de ciudati incat sa nu poti fi tu insuti in mijlocul lor. Iar aceasta idee ma conduce spre o alta, si anume ca singuratatea este data de relatia cu sinele.
Atata timp cat esti impacat cu cine esti tu, cu ceea ce reprezinti, cu ceea ce ai facut, cu ceea ce iti doresti, etc., nu te vei simti singur chiar daca nu va fi nicio persoana care sa-ti tina companie. Daca, insa, nu esti de loc multumit cu ceea ce esti sau nu sti cine esti fara ca macar a incerca sa te cauti, sentimentul de singuratate nu va ezita sa apara. Pentru ca atata timp cat nu esti sigur de validitatea propriului tau sisteam de valori vei cauta necontenit aprobarea celorlalti, aprobare pe care nu o vei primi niciodata de la toti. Pentru ca atata timp cat nu sti cine esti vei avea nevoie de ceilalti sa te defineasca, insa acestia nu vor putea sa se defineasca corect decat pe ei (eventual), iar pe tine totdeauna te vor vedea intr-o mie de moduri, lasandu-te intr-o ceata totala pe tine, cel care nu te vezi nicicum si nu sti cine esti.
Umpic altfel sta situatia in cazul in care faptele, actiunile tale din trecut nu-ti convin si nu poti gasi niciun mod de a te impaca cu ceea ce s-a intamplat, de a lasa totul in urma si a merge mai departe cu o inima noua si curata. Cu toate ca si acestea creaza o instrainare de sine, ele vor crea concomitent si o instrainare de ceilalti. Vei incerca mai intai sa te ascunzi doar de tine. Sa fugi, sa uiti ce s-a intamplat, fara a te ierta tu pe tine, ceea ce inseamna ca vina va continua sa apese asupra ta. Apoi, contactele pe care le vei avea cu celelalte persoane vor incepe sa te indispuna, vei avea mereu parerea ca te judeca, ca te condamna, astfel incat vei inceta sa le mai doresti compania. Nu neg faptul ca oameni judeca si condamna, dar atunci cand esti impacat cu tine nu-ti mai pasa de ceea gandesc alti, caci tu te poti defini prin tine insuti.
Desigur, aici ar putea fi foarte mult de vorbit si eu n-am atuns decat cateva din aspectele singuratatii. Insa cred ca ati observat cu totii ca exista oameni care sunt mereu inconjurati de alte persoane, mereu in centru atentiei, insa aceasta nu le aduce fericirea si nici nu-i face sa se simta mai putin singuri. Am sa dau si un mic exemplu aici.
Intr-o zi, o colega a venit cu o revista si mi-a aratat o reclama la ceva parfum (s-ar putea sa nu mai tin bine minte si sa fi fost la altceva) in care era pozata o fata extrem de frumoasa. Colega mea mi-a spus: "uite, fata asta s-a sinucis. Avea doar 20 de ani si uite cat e de frumoasa. Era un fotomodel cautat si apreciat si avea si o situatie financiara buna. De ce crezi ca a facut asta?" Nu i-am raspuns nimic atunci, caci imi era prea greu sa-i explic totul, insa cred ca ilustreaza foarte bine ceea ce am spus pana acum. Fata aceea se simtea singura cu toate ca traia intr-un mediu in care toti s-ar fi asteptat s-o vada foarte fericita.
Despre persoanele care nu se simt singure nici macar in lipsa companiei nu am prea vorbit, insa cred ca sunteti cu totii convinsi ca ele exista. Inclusiv eu am momente cand sunt atat de impacata cu mine incat n-am nevoie de cineva care sa ma faca sa nu ma mai simt singura. Ma simt acompaniata chiar si atunci cand nu sunt, iar faptul ca pot sa scriu este un minunat mod de a ma elibera de gandurile care ma apasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu