miercuri, 8 iulie 2009

Pe frontul de vest nimic nou


Mi-a luat destul de mult sa termin cartea aceasta, pentru ca in timpul bacalaureatului n-am reusit sa inaintez cu mai mult de o pagina, doua pe zi. Acum insa am ajuns la sfarsitul ei si ma gandeam ca este ciudat ca in timp ce citeam ultimele pagini ii ascultam pe cei de la Kamelot intrebandu-se "How can there be a reason for war?
For the life of a human that suffers" sau rugandu-se "Sing me an anthem of life", ambele potrivindu-se extrem de bine cu mesajul acestei carti.

Dar despre ce este vorba in carte? Ei bine, ea ilustreaza tragismul razbouiului in toate aspectele pe care acesta le poate avea. Vorbeste despre femei gata sa-si ofere trupul si chiar si dragostea pentru o bucata de paine, vorbeste despre civilii carora le lipseste mancarea, care duc o viata grea, care stau si asteapta intoarcerea copiilor lor plecati pe front, vorbeste despre viata grea a prizonierilor de razboi carora hrana ce o primesc nu le ajunge si care s-ar vinde si pe ei insisi pentru a primi mai multa, pe care viata grea din prizonierat i-a transformat in niste oameni atat de blajini incat nu poti sa nu te intrebi cu ce au gresit si care nu mai astepta decat moartea. Toate acestea sunt vazute prin ochii soldatului, a carui soarta este si mai tragica decat a celorlalti. Soldatul a carui personalitate este stearsa total de experienta frontului, soldatul care este trensformat intr-o masina de ucis al carei unic scop este sa omoare inainte sa fie omorat, al carui singur instinct ramas viu este acela de a supravietui si pentru care nimic nu e mai important decat a gasi un adapost inainte de a fi atins de un glont.

Ceea ce a vazut si trait soldatul in razboi il face sa nu mai poata vedea niciodata viata asa cum o vedea inainte. Miile de morti care s-au perindat prin fata lui, oamenii pe care i-a ucis, faptul ca si-a vazut camarazii (care ii devenisera si prieteni intre timp) murind rand pe rand, il face sa se simta batrat cu toate ca are o varsta extrem de frageda.

Tot ceea ce reprezinta razboiul este descris intr-un mod exceptional de catre Erich Maria Remarque, care a trecut si el printr-o experienta asemanatoare. Este descris frontul, frica de care este stapanit soldatul atunci cand este acolo, felul in care reactioneaza, fara ca macar sa mai gandeasca ce face, totul intampandu-se dintr-un instinct de conservare. Este descrisa viata soldatilor care devine atat de simpla, atat de bazala. Atata timp cat are ce manca si ce bea un soldat e fericit si nu se gandeste niciodata la mai mult. Cu toate acestea, este facuta o coparatie intre soldati si salbatici, afirmandu-se ca salbatici au nevoie de incordare pentru a progresa, caci a trai simplu si bazat pe instincte e normalul la ei, pe cand soldatul are nevoie de incordare pentru a duce acel tip de viata. La acestea se adauga vietile pe care le-a luat si care il chinuie, cu toate ca de cele mai multe ori reuseste sa-si ascunda aceste chinuri atat de adanc incat sa dea foarte rar pste ele. Si tousi, ele raman...

Sunt descrise si spitalele militare, in care sunt ingramaditi oameni cu asemenea rani de iti pui intrebarea cum vor mai trai ei de acum in colo. Oameni cu oase fracturate, zdrobite, oameni cu rani care de care mai grave si in cele mai afurisite locuri. Este descrisa si viata soldatului in permisie, care se simte ciudat si stingher, care incearca cu greu sa regaseasca viata pe care a lasat-o inainte de a pleca la razboi si nereusind sa ajunga decat pana la momentul in care ii este foarte greu sa se reantoarca pe front, fara a da, insa, de urma vechii lui vieti.

Cum am mai spus deja, cartea aceasta ilustraza minunat razboiul si cred ca orice finta care nu a trecut in mod direct printr-o experienta asemanatoare ar trebui sa citeasca cartea aceasta pentru a vedea ca tot ce acesta poate reprezenta se rezuma in trei cuvinte: "sfartecare, mistuire, moarte" sau "icnet, ardere, moarte".

Niciun comentariu: