prizoniera

Adevarul este ca in ultima vreme sunt cam plictisita de scris. De fapt, sunt cam plictisita de tot ce se intampla in viata mea, de incetineala ritmului in care se desfasoara evenimentele sau in care sunt eu capabila sa fac cate ceva, de felul in care trebuie sa stau sa astept zile si nopti implinirea unei dorinte care s-ar putea sa nici nu se mai implineasca sau altele de genul acesta. Rareori cate un eveniment asa cum a fost concertul Nightwish mai sterge praful de pe viata mea, dar altfel ma simt blocata intr-un spatiu din care nu pot sa mai evadez.

Cat am fost la Sibiu mi-a fost bine. Am scapat si eu umpic de aerul Timisoarei, plus ca am avut ce face acolo, nu? Timp de doua zile am uitat si eu de toate problemele care ma preocupau aici, in orasul meu, si am fost gata sa ma abandonez visarii, dar mai ales bucuriei. Insa, dupa ce s-a terminat concertul, totul a revenit. M-am simtit din nou aceeasi fata cu aceleasi probleme si preocupari. Am inceput sa ard de nerabdare sa ma intorc, dovada fiind ca am si facut-o cat mai curand posibil. Dar m-am intors ca sa ce? Ca sa stau din nou sa astept ceva ce nu stiu daca se va intampla, ca astept oameni care nu vin, sa caut lucruri care nu exista, sa-mi doresc sa traiesc evenimente care nu se intampla.

Nici macar nu stiu de ce ma simt atat de blocata. Dupa ce am dat bac-ul mi-am zis "Libertate!" si am privit fiecare noua zi in care puteam pur si simplu sa stau ca pe un adevarat cadou. Dar apoi a urmat alergatura pentru inscrierea la facultate (care nu s-a terminat inca, de altfel), au urmat toate diminetile in care a trebuit sa ma trezesc devreme, taindu-mi astfel pofta de viata si afundandu-ma intr-o stare cronica de oboseala, caci aceste dimineti se aduna la serile in care stateam afara pana pe la unu, doua noaptea. Au urmat si alte probleme, unele de sanatate, care m-au obosit si mai tare si mi-au taiat si mai tare pofta.

Din punctul acesta de vedere, Sibiul a reprezentat o imbunatatire. Macar acum imi doresc sa fac anumite lucruri. Chiar daca pe unele nu le pot face, macar dorinta exista, iar asta e totusi bine. Nu mai sunt chiar asa de blocata. Dar asta nu inseamna ca am incetat a ma mai simti prizoniera in propria mea lume, ca am incetat sa astept, sa stau fara a putea face nimic. Cartile, in care am avadat dupa ce am terminat cu examenele nu-mi mai ofera aceeasi oaza de liniste ca in primele zile. Da, desigur, inca ma simt mai bine, mai relaxata si mai in siguranta atunci cand citesc, insa cand ma uit la cele trei teancuri de carti pe care mi-am propus sa le citesc in vacanta, incepe sa mi se para ca citesc prea incet si atunci incep sa ma stresez si din aceasta cauza.

Eu pur si simplu nu inteleg ce e cu mine. Am tot ce imi trebuie (sau aproape), am avut parte de foarte multe bucuri, foarte multe lucruri care mi-au facut inima sa-mi tresalte si, cu toate acestea, ceva lipseste. Ceva nu e exact asa cum vreau eu si din aceasta cauza nici nu ma pot simti libera. Caci libertatea inseamna posibilitatea de a face o alegere, iar atata timp cat mi se iau optiunile si raman cu o singura varianta in fata mea (care nici macar nu stiu daca este cea pe care mi-o doaream) nu ma mai pot simti libera. Atunci am sentimentul ca cineva ma obliga sa merg pe un drum care a fost ales deja ales pentru mine, iar eu nu vreau asta. Vreau sa merg pe propriul meu drum, vreau sa pot sa aleg, chiar daca ceea ce voi alege va fi gresit. Vreau sa fac doar ce vreau, mereu numai ce vreau eu, caci doar asa pot merge me calea corecta, doar asa ma pot duce in directia buna. Dar atunci cand nu mi se da posibilitatea sa privesc indeaproape ambele directi, sa le studiez si sa o aleg singura pe cea care imi place si pe care o cred corecta. Si daca pur si simplu vreau sa merg pe calea gresita, vreau sa stiu ca am posibilitatea sa o fac.

Mi s-a promis libertate, dar vad ca aceasta nu imi este acordata intotdeauna. Iar eu o vreau mereu. Vreau sa stiu ca daca imi voi dori vreodata sa merg in iad, ca pot sa o fac. Nu vreau sa mai fiu oprita. Nu vreau sa fiu salvata. Vreau sa fiu lasata sa merg in fata sau, sa fiu facuta sa realizez ca gresesc, dar fara a mi se fura optiunile. Atunci ma simt prizoniera, inar daca ma simt prizoniera ma voi simti nevoita sa fac tot ce pot pentru a scapa din inchisoarea in care ma aflu. Cand un lucru mi se ia din fata ochilor in vreau mai tare si ma ambitionez sa lupt pentru el chiar daca duc o lupta pierduta din start. Abea atunci se poate vedea ca sunt berbec, abea atunci se poate intelege de ce spun ca sunt incapatanata si ca pot fi si foarte ambitioasa daca imi doresc si imi pun asta in cap.