Viaţa nu e o poveste

Viaţa mea nu e o poveste. Nu mi se întâmplă niciun lucru care să o facă interesantă, nimic care se o facă o viaţă ce să merite a fi povestită astfel încât mii de oameni să asculte cu gurile căscate, iar motivul pentru care continui să postez pe acest blog nu este acela că aş considera vreunul din evenimentele din viaţa mea atât de importante încât puţinii cititori să moară fără a citit despre el, ci pentru că cred că sunt capabilă să scriu la un nivel acceptabil, pentru că simt nevoia să scriu şi, odată cu această nevoie, vine şi aceea de a fi citit de cineva ceea ce am scris, de a avea un feed-back oarecare.

Dar mă abat de la subiect. Spuneam că viaţa mea nu este o poveste. Nu este o poveste, dar asta nu înseamnă de loc că nu este extraordinară, nu înseamnă că, în prezent, nu pot spune că viaţa mea se apropie de perfecţiune atât de mult cât se poat întâmpla aacest lucru. Şi da, chiar dacă nu este o poveste, şi chiar dacă sunt conştientă că acum vreo doi-trei ani acest lucru m-ar fi făcut să fiu foarte tristă şi să cred că nu am nici un sens, deci, cu toate acestea, sunt fericită. Şi pot afirma sus şi tare că sunt una dintre cele mai fericite persoane din câte cunosc eu. De ce? Am să vă explic.

În primul rând, în prezent nu-mi lipseşte nimic. Familie sănătoasă am. Ce pune pe masă am. Un acoperiş deasupra capului am. Cel mai minunat iubit din lume, care e mereu aici pentru mine, care mă iubeşte chiar şi atunci când sunt nervoasă, tristă, urâtă sau în cea mai nasoală stare a mea am. Ceva bani care să mă ajute să-mi fac din când în când câte o poftă măruntă (e drept, nu prea mare) am. Mai mult de atât ce mi-aş putea dori. N-am nevoie nici de yaht-uri, nici de maşini scumpe, nici de conturi de milioane, nici de sute de persoane roind în jurul meu şi spunându-mi că mă adoră. N-am nevoie de haine de designeri, cred că la fel de bine îşi face treaba şi o rochie chinezească sau una luată de la reduceri, de o calitate medie (e drept, nu proastă, că nu economisesc bani purtând haine de unică folosinţă). Singurul lucru de care am nevoie pentru a fi eu fericită este să ştiu că persoanele din jurul meu, persoanele care îmi sunt dragi, sunt sănătoase, fericite şi că eu sunt capabile să le aduc uneori zâmbetul pe buze, chiar dacă prin cel mai mărunt gest de care sunt eu capabilă. Şi singurul lucru care îmi aruncă o uşoară umbră asupra fericirii mele este faptul că ştiu că mai există şi momente în care îi întristez pe aceea pe care îi iubesc, că nu pot să fiu mereu perfectă pentru ei, aşa cum încearcă să fie ei pentru mine.

Un al doilea aspect legat de fericire, de propria mea fericire, este aceea că eu nu o consider pe aceasta a depinde de vreuna din situaţile exterioare. Fericirea este o stare de spirit, şi ţine de tine, de gândurile şi trăirile tale dacă ajungi să o simţi sau nu. Şi o primă cale în atingerea fericirii este mulţumirea şi acceptarea. Nu mulţumirea de sine, căci aceasta duce la plafonare şi stă în calea avansării tale pe scară personală sau profesională. Mă refer la mulţumire şi acceptare faţă de lucrurile pe care ţi le-a dat viaţa, faţă de acele lurcuri ce nu pot fi schimbate decât în situaţi extreme, la care nici nu merită să visezi. Fericirea nu are condiţii. Dacă spui "Voi fi fericit când..." deja îţi împiedici fericirea. Căci s-ar putea să realizezi ce îţi propui, sau s-ar putea să nu. Iar apoi, când vei ajunge acolo, tot nu vei fi fericit, căci vei găsi singur un alt obstacol pe care să-l aşezi în calea propriei tale fericiri. Aşa că... Sunt fericită că trăiesc, că am toate câte am (multe sau puţine, depinde doar de locul din care priveşti). Şi niciodată nu mă uit să văd câţi au mai multe decât mine (desigur că găsesc destui), eu mă uit în jur şi observ că sunt mulţi care au mult mai puţin decât mine. Şi printre ei sunt chiar mai multe persoane fericite decât printre cei ce au mai multe. Şi mai trebuie acordată atenţie unui amănunt: mai multe în ce sens? Căci pentru mine nu au valoare bani atunci când ai probleme cu familia, când ţi-au murit din copii şi toţi din jur te urăsc. Când şti că banii pe care îi ai provin din surse dubioase şi nu mai poţi dormi liniştit noaptea de teama momentului în care va trebui să plăteşti pentru toate câte ai făcut.

Dar am vorbit cam mult şi iar m-am abătut de la subiect. Aşa că, reţineţi: viaţa mea nu e o poveste. Din afară poate părea plictisitoare, lipsită de noimă sau sens, fără evenimente ieşite din comun, însă, din interior, vă asigur eu că e grozavă. Şi ţin să le mulţumesc prietenilor, familiei şi minunatului meu iubit pentru tot ceea ce reprezintă ei pentru mine.