marți, 13 septembrie 2011

Despre inspiratie

Ştiţi ce este ciudat? Că de fiecare dată când am vreo indee despre ce aş putea scrie pe blog (aproape de fiecare dată), mă aflu într-un loc în care nu mă pot folosi de ea, nu o pot nota, nu pot scrie nici măcar o parte din ea şi, mai apoi o uit sau, chiar dacă nu o uit, nu văd niciun mod în care să o pot aborda, să scriu despre ea, pentru că prima dată când ea a apărut în capul meu suna aşa de bine, iar acum sună foarte sec, parcă i-am pierdut esenţa. Sau, pur şi simplu, nu mă aflu în starea necesară de a scrie despre ea. 

Dacă aţi şti voi câte idei mi-au trecut prin cap doar ieri, în timp ce mergeam pe stradă! Câte lucruri nu m-am gândit să vă spun, câte secrete să vă împărtăşesc! Şi ştiţi ce mai ştiu acum din ele? Aproape nimic e un cuvânt potrivit. Nu-mi amintesc niciunul din lucrurile la care m-am gândit atunci, cu excepţia faptului că am vrut să scriu o postare despre prietenul meu, dar aia oricum trebuie să mai aştepte, trebuie să mă gândesc la un mod de a o face ok, astfel încât să înţelegeţi tot ce vreau eu să spun şi să nu vă imaginaţi lucruri diferite. Şi astfel încât să-mi convină mie cum arată, doar e vorrba de iubitul meu, nu? Persoana care, prin importanţă şi semnificaţi vine imediat după sora mea, în acest momente.

Şi, dacă tot vorbeam de inspiraţie, mi-am amintit un studiu făcut odată, care încerca să afle unde le vin oamenilor cele mai bune idei. Astfel, doar 2% din persoanele întrebate au răspuns că la birou, în timp ce, restul de 98% erau locuri precum pe stradă, noaptea în pat, pe wc, etc. Venea şi expliaţia care să justifice aceste răspunsuri şi spunea că, de obicei, asociem biroul cu un anumit tip de gândire, una mult mai conformă, în standare. Cum s-ar spune, cât suntem la birou, we can't think outside the box. Chestia asta o putem face abea când am părăsit acel spaţiu în care totul funcţionează după legi şi norme şi ne îndreptăm spre locurile în care noi suntem proprii noştri stăpâni şi mintea noastră poate să se plimbe nestighrită pe unde doreşte ea. Abia când suntem capabili să facem lucrul acesta, să ne lăsăm mintea să zburde în voia ei, fără a fi presată de vreun program, de vreo îndatorite, abia atunci putem avea idei valoroase. 

Probabil că ceva de genul acesta se întâmplă şi cu mine în momentul în care încep să scriu pe blog. Mă aşez în faţa calculatorului şi există un lucru care îmi îngrădeşte imaginaţia, care n-o lasă să se mişte exact aşa cum vrea ea. Este vorba despre acel gând "Trebuie să scriu un articol bun". Cu asta în minte, aproape tot ce scriu mi se pare o prostie. Doar eu ştiu de câte ori, în zilele în care nu apare nimic, mai ales, încep să scriu, apoi şterg, încerc să scriu altceva şi tot încerc până când îmi dau seama că nu merge, că în acea zi nu voi putea veni cu nimic interesant pentru voi. Nu ştiu, probabil că n-ar trebui să gândesc aşa, n-ar trebui să las un gând să mă mărginească. În fond, blogul acesta a pornit ca un experiment, ca un loc al meu în care să pot să-mi las gândurile să curgă şi să se mişte după cum vor ele, iar orice gând care încearcă să le îngrădească ar trebui să dispară. Din păcate, nu e mereu aşa, iar atunci, tot ce pot face este să vă las să mai aşteptaţi o vreme după un alt articol de al meu.

Niciun comentariu: