Despre femeie si despre siguranta de sine

Tocmai citeam un articol de pe un blog ce mi-a adus aminte de un alt articol, de pe un alt blog. Primul articol vorbea despre femeie si despre modul acesteia de actiune, iar cel de-al doilea despre cele, nu mai stiu cate femei pe care nu ar trebui sa i le prezinti iubitului tau. Amblele articole au in comun faptul ca se refera la femei, cel de-al doilea fiind exact opusul parerii mele

Si am sa incep sa-mi spun parerea pornind exact de la cel de-al doilea articol. In primul rand, eu nu inteleg de ce ar exista vreo femeie pe lumea asta pe care iubitul tau sa nu trebuiasca sa o cunoasca. Cand spui iubit, se subantelege faptul ca te iubeste si il iubesti. Aceste lucruri iti dau o oarecare siguranta si, din moment ce te iubeste, e clar ca oricare din calitatile tale le vede mult amplificate, iar defectele foarte reduse. Doar nu se intampla asta de fiecare data cand iubesti? Asa ca, acea alta femeie va trebui sa fie mult mai buna decat tine pentru ca el sa se poata gandi la faptul de a renunta la tine pentru ea. Sau chiar la o avea pe ea cat e cu tine, mai ales daca e constient ca acest lucru il poate face sa te piarda. Si, in fond si la urma urmei, daca-i cedeaza alteia, niciodata nu vei fi tu de vina. Singura problema, in acest caz, e ca el este atat de prost incat nici macar nu observa cat de mult pierde renuntand la tine. Eu, cel putin, parerea asta o am. Si nu sunt increzuta, nu ma cred cine stie ce, dar stiu sigur ca sunt exact persoana de care el are nevoie. Poate pentru altul nu as reusi niciodata sa insemn nici macar a zecea parte din ceea ce insemn pentru el, dar pentru acest barbat stiu ca insemn atat de mult incat sa nu imi fie frica ca ma va insela cu prima ocazie. Stiu ca pentru el sunt cea mai buna optiune pe care o poate gasi in acest moment. Iar daca va gasi una mai buna, daca chiar va gasi una mai buna pentru el, atunci e liber sa plece, pentru ca, din moment ce il iubesc, nu vreau decat ceea ce e mai bun pentru el, iar daca pentru el alta este mai buna decat mine, atunci nimic nu-l va mai retine. 

Cand spui ca iubesti o persoana, ca ai face orice pentru ea, nu trebuie sa fie vorbe goale, ci chiar sa faci orice. Sa fi gata sa sacrifici orice parte din tine pentru fericirea lui. Nu spun ca eu as face orice pentru el. Exista lucruri de care ma tem, si in fata carora nu stiu cum as reactiona, dar stiu ca sunt gata sa ma sacrific pentru el daca va fi nevoie. Iar daca intr-un moment nu voi fi, atunci sunt mult prea slaba, mult prea egoista.

Si aici ma voi lega de cel de-al doile articol. Caci eu nu consider ca o femeie ce iubeste pana la daruirea totala este proasta... sau slaba. A te darui total, a face totul pentru celalalt, a inceta sa mai traiesti pentru tine doar ca sa traiesti pentru el... nu vad slabiciune in asta. Din contra, vad doar putere. Puterea de a te invinge pe tine insati, de a-ti depasi fricile, slabiciunile, doar pentru a fi cu adevarat acolo pentru el. Poate fi in aparenta o capitulare, dar in momentul in care alegi acest drum, este imposibil ca el sa ramana indiferent. Pentru ca vei ajunge sa sti atat de bine ce isi doreste incat, involuntar, vei deveni ceea ce isi doreste (singura problema apare in momentul in care alegi barbatul nepotrivit, dar pe mine nu m-a lasat Dumnezeu sa fac o astfel de greseala). Si in plus, daca ai suficienta minte in cap, nici nu te vei indragosti de un barbat care nu e bun de nimic. Caci daca il iubesti, il iubesti si pentru ca sti ca nu va face niciodata lucrurile de care te temi, iar daca le va face, atunci pur si simplu te-ai inselat in privinta lui si nu il vei mai putea iubi. Eu asta am invatat din experienta.

Dar cred ca ar fi cazul sa inchei. Se vede ca am multe proiecte si ca sunt foarte stresata.

Cheile Sighistelului

In ultima vreme nu-mi mai vad capul de proiecte, insa nu am putut rezista tentatiei si mi-am facut timp sa merc intr-o excursie in Cheile Shigistelului, impreuna cu organizatia Prusik, la al carei curs de speologie sunt inscrisa. Excursia a fost super, am avut ocazia sa vizitez niste pesteri destul de dificile si foarte frumoasa. N-am sa vorbesc prea mult despre asta, am sa pun niste poze si am sa va las si pe voi sa va bucurati macar de o mica parte din ceea ce m-a bucurat pe mine.

Antrenament TSA la schela

V-am povestit despre excursia mea la Pojejena, insa eu de acolo m-am intor vineri, iar ieri s-a mai petrecut un lucru in viata mea, un lucru din cauza caruia nu v-am spus inca de ieri despre modul in care mi-am petrecut eu saptamana libera. Acesta este antrenamentul TSA la schela.

Da, sunt sigura ca n-ati prea inteles despre ce este vorba, dar nu va speriati, am sa va explic. TSA este prescurtarea de la tehnici speoplogice alpine. Iar in cazul in care inca nu ati priceput despre ce este vorba (desi sunt sigura ca acum intuiti cu totii), am sa va explic practic ce am facut: am invatat sa ne urcam si sa coboram pe coarda. 

Stiiti deja ca m-am inscris la un curs de speologie, aceste antrenamente avand loc in cadrul acestui curs. Locul in care au avut ele loc a fost in Timisoara, pe strada Muresului, unde este amplasata o schela destul de mare. De aceasta schela au fost legate corziile pe care noi urma sa practcam pentru prima oara urcatul si coboratul. V-as explica mai pe larg cum se fac aceste lucruri, insa ar necesita mult prea multe explicati anterioare pentru ca o persoana ce nu a mai auzit vreodata de treaba aceasta sa priceapa, iar cei care au auzit... presupun ca au cel putin o mica idee. Pentru nestiutori, voi spune, insa, ca acesta este singurul mod in care poate fi parcurs un aven.

Nu spun mai multe despre asta, pentru ca, sincera sa fiu, nu prea stiu ce as mai putea spune. Daca mai aveti intrebari sunteti bineveniti sa mi le adresati, iar eu voi incerca sa va raspund cat mai clar la ele. Mai mult vroiam sa consemnez faptul ca acest eveniment a avut loc in viata mea si ca mi-a placut.

Pojejena

Daca va intrebati cumva de ce nu am mai scris nimic in ultimele... aproape doua saptamani, raspunsul este pentru ca am fost plecata. Am fost plecata un timp destul de lung, iar acum s-au adunat destul de multe lucruri despre care as vrea sa scriu pe blog. Dar, alta alegere n-am, decat sa le iau pe rand, asa ca am sa incep prin a va povesti excursia mea, iar, prin postari ulterioare (pe care le voi face astazi sau zilele viitoare), veti afla si alte lucruri care s-au intamplat in viata mea sau s-au plimbat prin mintea mea.

Deci, unde am fost eu plecata? Ei bine, impreuna cu prietenul meu, m-am dus la parintii lui, in Pojejena. N-am sa va plictisesc cu impresile mele despre persoanele pe care le-am cunoscut acolo (care, de altfel, mi-au parut oameni super), ci am sa va vorbesc mai mult despre locuri. De altfel, noi nici n-am stat prea mult timp in sat. 

In trecut, in acea zona, fiecare familie obisnuia sa aiba o coliba, o mica casuta, alta decat cea din sat, undeva pe dealurile din apropiere. Acesta era locul in care oamenii traiau pe timpul verii. Aici se mutau cu toate animalele si-si desfasurau viata in continuare, pana la venirea toamnei (daca voi cunoasteti deja genul acesta de detalii, sa ma scuzati ca v-am plictisit cu ele, dar eu sunt oraseanca, eu n-am de unde sa stiu). O astfel de coliba au avut si bunicii prietenului meu, aflata la aproximativ 12 km de sat. Acesta este locul spre care ne-am indreptat noi, locul in care ne-am petrecut majoritatea noptilor cat am stat la el (cu exceptia primei si a ultimei nopti). 

In prezent, toate colibele din jur, odata populate, sunt pusti, asa ca a fost extrem de interesant si de placut sa petrec o saptamana de izolare, o saptamana in care zgomotele din jurul meu s-au schimbat din zgomotele produse de masini, de oameni, de usi trantite, in minunatul cantec al pasarilor, placuta adiere a vantului, sau sunetele produse de diferite insecte sau animale. Peisajul ce ni se oferea vederii din acel loc, sau din locurile pe unde ne-am plimbat era si el in armonie cu corul acela minunat al naturii. Dunarea vazuta de sus este superba, iar privind spre linia orizontului, ochii nu vor intalnii bariere in calea privirii decat departe, in Serbia, in locul in care muntii lor incep sa creasca in altitudine. Astfel privirile tale pot trece peste o multime de orase sarbesti, mai intai cele de la malul Dunarii, apoi cele din ce in ce mai indepartate, pana se ajunge la contactul cu muntii. Iar acest spectacol ramane la fel de placut si pe timpul noptii, cand milioane de lumini scot in evidenta orasele si satele sarbesti, dar si putinele sate romanesti ce se pot zari de acolo. 

Cred ca v-ati dat seama deja ca am petrecut o saptamana minunata, o fantezie in doi, ca ne-am intors de acolo extrem de relaxati si multumiti, cu noi forte gata sa atacam sesiunea ce se apropie cu repeziciune. Poate voi reveni pe viitor cu poze din aceasta excursie (nu va promit, dar eu asa sper), iar atunci veti putea vedea si voi pe unde am umblat.

Simpozion

Ieri a fost pentru mine o zi plina... O zi plina, dar placuta in acelasi timp si, cu siguranta, o zi din care am plecat cu multe cunostinte noi si folositoare, cu o perspectiva usor diferita asupra vietii mele de studenta, si, poate, chiar si asupra vietii mele profesionale viitoare.

Vreti sa stiti de ce? Ei bine, pentru ca ieri am participat la Simpozionul National Studentesc de Geografie din Timisoara. Un eveniment pentru care am avut mari emotii inca de cu mult timp inainte si care s-a desfasurat nesperat de bine. Avand in vedere ca atat eu, cat si prietenul meu, suntem abea in anul doi, faptul ca am participat la aces simpozion a fost un lucru total neasteptat pentru celelalte persoane aflate acolo, un lucru care ne-a adus multe laude, atat din partea profesorilor prezenti la eveniment, cat si din partea colegilor nostrii mai mari.

Pentru cei care nu sunteti obisnuiti cu astfel de evenimente, am sa va spun ca la ele, de obicei, participa studentii din anul III, sau cei de la master, cu alte cuvinte, cei care au apucat sa lucreze si sa studieze o bucata destul de consistenta din lucrarea lor de licenta sau de dizertatie. Putini sunt cei care in anul II isi stiu subiectul, si cu atat mai putini cei care au inceput sa lucreze. Dar sa nu credeti ca ma laud (desi poate o fac, asa, umpic), nici eu nu am lucrat prea mult. Adica, in momentul in care am aflat de conferinta am inceput sa lucrez (e drept, subiectul il stiam de dinainte), iar pentru a realiza prezentarea cu care m-am prezentat la simpozion nu cred ca am lucrat mai mult de zece ore (cred ca nici atat). Insa am avut un rezultat relativ bun, m-am descurcat destul de bine si, chiar daca nu am avut cea mai buna lucrare (era de asteptat), sunt extrem de fericita pentru ca am participat, iar acest lucru ma va ajuta ca lucrarile mele de anul viitor sa fie mult mai bune decat cea cu care m-am prezentat ieri.

Dar sa trecem si la alte impresii despre acest simpozion, decat la cele, ca sa zic asa, stiintifice. Sunt convinsa ca multora vi s-ar parea mult mai amuzant sa va povestesc despre faptul ca am stat 15 ore pe tocuri, din care vreo 6 ore le-am petrecut plimbandu-ma prin oras impreuna cu studentii din celelalte centre universitare ale tarii, motiv pentru care acum ma dor talpile de abia mai sunt in stare sa merg, iar coapsele si fesele mele se resimt acut prin febra musculara. De asemenea, mai cred ca vreti sa-mi auziti impresile despre ceilalti studenti, iar eu am sa va spun ca mi-au parut foarte simpatici, ca ne-am inteles foarte bine si ca sunt convinsa ca pe viitor nu pot iesi decat lucruri bune din aceste cuostinte (cine stie, poate candva vom deveni colaboratori - atunci cand noi vom fi mari oameni de stiinta :)) ). Am invatat multe de la ei (ei fiind mai mari ca mine), am aflat despre diferentele dintre centrele univeristare... A fost intresant, amuzant si placut.

Am sa inchei spunand ca abea astept sa vina anul viitor, caci atunci voi merge la cat mai multe simpozioane se va putea (eu sper ca la toate).

Orasul nostru

Acum realizez ca a trecut atat de mult timp de cand am incetat sa postez relativ constant cate ceva pe blog, incat s-au adunat atat de multe lucruri care ar putea fi povestite... Unele dintre ele au devenit atat de indepartate, incat memoria mea le-a alterat deja si mi-ar fi foarte greu sa le redau relativ fidel (relativ fidel, caci intodeauna va fi vorba de subietivitate, doar nu vorbesc decat din perspectiva mea). Care ar fi acele lucruri? As putea vorbi despre ultimele doua piese de teatru la care am fost, despre primul volum din Stapanul Inelelor pe care l-am citit, sau pur si simplu despre viata mea (e destul de plina in ultimul timp, asta dupa o lunga perioada de pauza in care n-am facut mare lucru). O alta idee pe care o am ar fi sa combat un alt articol ce l-am citit pe un alt blog, o chestie ce necesita un comentariu mai lung decat acelea pe care le faci imediat dupa ce citesti articolul.

Dar eu voi alege sa vorbesc despre una din piesele de teatru. Din doua motive: primul este acela ca pana acum nu am vorbit despre nicio piesa de teatru, iar acesta ar fi un bun inceput, iar al doilea (cel care m-a determinat sa aleg aceasta piesa si nu pe cealalta) este faptul ca sora-mea joaca in piesa. Veti primii mai multe detalii despre asta dupa ce vorbesc despre piesa, care este chiar foarte buna.

Actiunea se petrece intr-un oras din Statele Unite, la inceputul secolului XX, fiind impartita in trei acte: Viata, Dragoste si casatorie si Moarte si eternitate. Nu vreau sa dau prea multe detalii in ceea ce priveste desfasurarea actiunii, niciodata nu mi-a placut sa fac asta (desi intr-o piesa de teatru nu este prea important ca actiunea sa nu fie cunoscuta de dinainte). Am sa va spun doar ca in centrul atentiei sunt doua familii, ce locuiesc in case alaturate, copiii acestora fiind in centrul atentiei si ajungand sa se casatoreasca. Piesa este o ilustrare a vietii din acea perioada, dar si a problemelor cu care se confrunta oamenii in viata de zi cu zi, avand numeroase momente comice. Piesa este pusa in scena intr-o maniera moderna, decorurile fiind mai mult sugerate. O piesa care chiar merita vazuta.

Si acum, revenind la surioara mea, ea joaca in aceasta piesa un rol de fantoma. Circumstantele in care a ajuns ea aici poate le voi explica cu o alta ocazie (asta daca voi avea timp, inspiratie sau chef), vroiam doar sa spun ca sunt foarte mandra de micuta mea surioara de 11 anisori.

Curs de speologie

Ieri am facut un lucru pe care vroiam sa-l fac inca de cand eram in clasa a X-a: m-am inscris la un curs de speologie. De ce abea acum? Ar fi o groaza de spus pe tema asta si, adevarul este, ca nici macar eu nu stiu care este adevaratul motiv pentru care n-am facut asta pana acum. Cel mai probabil este din cauza ca nu am vrut s-o fac singura, iar acum am putut sa fac acest lucru impreuna cu prietenul meu. 

Dar nu stiu daca are rost sa dezbat acum motivele care m-au retinut sa fac acest lucru pana acum, mai bine ar fi sa va impartasesc cateva din primele impresii despre acest curs. Adevarul este ca mi s-a parut foarte interesant si ca abea astept sa incep sa invat efectiv tehnicile de speologie alpina. Altfel, fiind studenta la geografie, majoritatea informatilor pe care noi le vom primi despre pesteri (clima, viata din pesteri, fenomenele de formare a pesterilor si a formatiunilor din interior, etc.) le cam stiu, caci noi am invatat asta si la facultate. Mai ales eu, care pana acum am sustinut doua proiecte despre pesteri (poate ar trebui candva sa va povestesc si voua despre ele). 

Ieri ne-au vorbit mai mult despre istoria speologiei (un scurt istoric atat la nivel mondial, cat si in ceea ce priveste cluburile speologice din Romania) si despre echipamentul necesar intr-o tura de mers pe munte. Am ramas uimita sa constat ca stiam destul de multe chiar si despre istoria speologiei. In ceea ce priveste echipamentul, aici ma si asteptam sa stiu. Eu nu stiu, daca v-am mai spus asta vreodata, dar parintii mei au facut alpinism, iar eu am mers adeseori cu ei pe munte, deci era normal sa stiu.

Acum, daca vreti cateva cuvinte in ceea ce priveste oamenii de acolo (va asigur ca vor fi doar cateva, caci n-am apucat sa-i cunosc prea bine), am sa va zic exact ce le-am zis si parintilor mei aseara: unii dintre ei mi-au parut extrem de simpatici, altii poate doar ciudati, iar despre unii dintre ei inca n-am reusit sa-mi fac o parere. Pe perioada cat dureaza acest curs cred ca voi avea destul timp, iar eu intuiesc ca va fi o experienta placuta...

Black Swan

De mult timp vroiam sa fac aceasta postare, insa ori timpul, ori alte lucruri pe care la momentul respectiv le-am considerat mai importante, m-au oprit. Si iata ca am ajuns sa o fac abea acum, la aproape o luna dupa ce am vazut filmul. 

Poate ca o parte din detalii au disparut din mintea mea, sau nu mai sunt la fel de clare, insa pot sa afirm cu certitudine ca filmul mi-a placut. Desigur, nu trebuie sa uit sa mentionez faptul ca deja o admiram pe Natalie Portman in momentul in care am vazut filmul, si ca acest film mi-a atras atentia inca de dinainte de a aparea pe piata, dupa ce am vazut ca ea se afla in distributia acestui film. Desi primul lucru care mi-a atras atentia la acest film a fost titlul. Dar, cum as fi in stare sa creez o intreaga filozofie pe aceasta tema, am sa ma aptin sa mai spun ceva si am sa trec la a vorbi efectiv despre film.

Desi, dupa cum am spus, mi-a atras atentia din prima, nu am crezut ca va fi chiar asa de bun. M-as fi asteptat la un film care sa trateze aceasta poveste dramatica intr-un cu totul alt fel, mult mai fad, mult mai putin atractiv. Stiam ca Natalie avea sa faca un rol bun, insa nu m-as fi asteptat ca si subiectul filmului sa fie atat de interesant. 

Dar despre ce este vorba in film? Am sa incerc sa vorbesc despre asta fara a da prea multe detali si fara a strica farmecul filmului pentru cei care nu l-au vazut. De altfel, mi-ar fi si destul de greu sa fac acest lucru, caci cred ca, chiar si in momentul in care ai sti destul de bine cu trebuie sa evolueze filmul de la inceput si pana la sfarsit, tot ai mai avea cu ce sa-ti delectezi privirea si mintea. In film este vorba despre o fata care incearca sa atinga perfectiunea. In cazul ei, aceasta perfectiune consta intr-o perfectiune a dansului. Cum e si normal, aceasta dorinta acerba si disperata de a fi perfecta nu poate sa nu lase urme si sa nu o schimbe, ajungand, in final, sa o distruga. Am auzit multe persoane spunand ca filmul ar fi umpic cam exagerat, mie insa nu mi se pare a fi decat un film plin de metafore excelent realizate. Sunt prezente o serie de scene... umpic sf, care mie imi par, insa, a fi doar niste metafore a modului in care eul uman se confrunte mereu cu doua idei de origine opusa, neputand sa-i dea ascultare decat uneia singure. Practic, filmul prezinta povestea unei fete in care partea ei negativa incearca cu disperare sa invinga partea pozitiva, totul doare pentru a atinge un scurt moment de perfectiune.

Nu cred ca are rost sa vorbesc mai mult. Cei ce ati vazut filmul, stiti deja despre ce este vorba, iar celor ce nu l-au vazut, eu le recomant sa-l vada cat mai repede, caci chiar este un fil ce merita vazut...

Revenire?

Nu am mai scris de mult, dar revin pentru a va anunta ca am nu nou  blog. Un blog pe care voi scrie acele povestiri pe care eu le consider umpic prea perverse pentru a nu impune o restrictie de varsta. Va invit sa le cititi: http://teodoratales.blogspot.com/

Stirea zilei

Purtatorul de cuvant al Guvernului a anuntat astazi hotararea cabinetului de a schimba stema. Noua stema, infatisand un prezervativ, este considerata ca fiind mult mai reprezentativa pentru situatia si performanta politica actuala. Prezervativul va simboliza inflatia, oprirea productiei, distrugerea generatiilor viitoare, protejarea unor capete tari si manjite. De asemenea, el va da pop...atiei un sentiment de protectie in timp ce aceasta va fi in continuare f*tuta.