Măştile

Autor: Fumiko Enchi
Naţionalitate: japoneză
Anul apariţiei: 1958
Ecranizare: nu
Premii: Premiul Tankizaki (1969) şi Ordinul Japoniei (1985)
Nota: 9/10
Alte recenzii de acelaşi autor: nu

Am devenit curioasă de civilizaţia japoneză încă de când am terminat Memoriile unei gheişe. Iar ce altă metodă poate fi mai bună pentru a descoperi această lume, decât aceea de a citi o carte scrisă de un autor de naţionalitate japoneză. Astfel am început şi eu să cintesc Măştile, o carte care mă aşteptam să-mi releve acea lume şi frumuseţe a Japoniei, însă despre care nu mă aşteptam să-mi placă chiar atât de mult cât mi-a plăcut.

Cartea este una despre femeie, despre spiritul puternic al acesteia, despre toate secretele ce se ascund în spatele ei şi despre natura acesteia ce apare mult mai complicată decât cea a bărbatului, mult mai greu de descifrat, imposibil de pătruns. Cartea are ca personaje principale două femei, o noră şi soacra acesteia, legate între ele prin decesul soţului, respectiv al fiului. Prima dintre ele este descrisă ca fiind frumoasă, în acelaşi timp firava, dar şi puternică, iar cea dea doua cu o personalitate uimitoare, cu o remarcabilă stăpânire de sine şi putere interioară. 

Cartea începe cu doi bărbaţi, legaţi între ei de o prieteniei, dar şi de dragostea pe care o nutresc faţă de cea tânără, discutând despre aceste două  femei. Prima impresie este aceea că autoarea încearcă să găsescă femeia ideală în ochii bărbaţilor, pentru ca apoi să descoperi că în spatele acestei imagini aparent ideale se ascunde secrete nenumărate, atât de tulburătoare, încât orice bărbat care le-ar cunoaşte ar fugi cât mai departe. Şi totuşi, acest mister, faptul că nu pot desluşi nimic dincolo de măştile pe care femeile le poartă, îi fac să se simtă tot mai atraşi de ele. Femeile fără secrete sunt văzute precum fructele fade, cu un gust uniform, de care te plictiseşti repede.

Pânza aceasta de secrete este, de altfel, şi unealta ce le leagă pe femei una de cealaltă. Nora este de-a dreptul fascinată de soacră. Chiar şi în momentul în care ea realizează că nu este decât o simplă ustensilă în mâinile acesteia, cu toate că-şi doreşte să fugă, rămâne, legată parcă prin magie de aceasta, magie alcătuită din secretele pe care aceasta le-a păstrat cum nu se poate mai bine de-a lungul anilor, şi pe care fata îşi doreşte cu ardoare să le descopere. Astfel, ea continuă să-i îndeplinească dorinţele acesteia, să facă precum aceasta, cu o mână nevăzută, o îndrumă, ajungând ca în final să se bucure de faptul că a putut să reprezinte un pion atât de important în planul pe care aceasta la pus la cale. 

Farmecul cărţii vine şi din faptul că, deşi anumite secrete îţi sunt dezvăluite pe măsură ce citeşti cartea, majoritatea acestora rămân ascunse. Chiar şi după ce ai terminat cartea, realizezi că tu încă nu ai aflat totul despre personaje, realizezi că femeia şi personalitatea acesteia reprezintă un lucru atât de complex, încât nu îl vei pătrunde niciodată. Acest lucru te face să te simţi la fel ca majoritatea personajelor, care realizează, împrreună cu tine, acelaşi lucru.

Cartea merită citită, atât de cei ce îşi doresc să descopere o fărâmă din cultura japoneză, o cultură de-a dreptul fascinată, dar mai ales de cei ce vor să descopere femeia, puterea acesteia, sau, mai bine zis, de acele persoane care s-au convins că nu vor descoperi niciodată pe deplin o astfel de făptură. Personajele, atât de minunat construite, pot fermeca aproape pe oricine, şi, deşi nu pot spune că este o carte pe care n-am putut-o lăsa din mână, pot spune cu convingere că este o carte absolut fermecătoare.