Shutter Island

Aseara am avut ocazia să văd un film care mi-a plăcut foarte mult. Un film încadrat în categoria horrorurilor psihologice, gen care se află printre preferatele mele. Când mă uit la un film, ador ca acesta să se joace cu mintea mea şi a personajelor, ca, deşi în timpul filmului nu există scene care să te facă să urli de spaimă şi nici sânge împroşcat pe toţi pereţii (majoritatea filmelor horror se înscriu în această categorie, iar mie mi se par de-a dreptul penibile), în momentul în care filmul se termină, mie să-mi fie frică să mă mişc prin casă pe întuneric, sau măcar să continui să ma gândesc la el mult timp (căci frică nu-mi va fi niciodată cu adevărat, am depăşit de mult vârsta). 

Ei bine, Shutter Island se înscrie perfect în această categorie, făcându-l, astfel, un film foarte bun. Nu vezi prea mult sânge, nu-ţi sar în faţă cadavre atunci când te aştepţi mai puţin, însă pe tot parcursul lui, filmul se joacă cu mintea ta, astfel încât la sfârşit te întrebi care a fost, de fapt, adevărul. Filmul începe cu povestea unui detectiv ce vine pe o insulă unde se află un spital de nebuni, cu misiunea de a cerceta dispariţia unui pacient. Urmele trecutului au lăsat în acest detectiv urme destul de adânci, astfel încât se confruntă şi el cu propria sa formă de nebunie, iar, până la sfârşitul filmului, el este convins că de fapt nici nu a fost vreodată detectiv, ci se află acolo pe post de pacient, după ce şi-a ucis soţia care i-a înecat copiii. Filmul este astfel construit încât, până la sfârşit, ajungi să nu mai şti nici tu care este, de fapt adevărul, vorbele doctorului reuşind să te convingă atât de bine, iar poveştile se leagă cumva atât de bine, încât crezi că ambele variante sunt posibile. Eu încă mă mai întreb care a fost, de fapt, adevărul, iar rareori mi se întâmplă să mă mai gândesc la un film şi a doua zi după ce l-am văzut.

Recomand filmul acesta tuturor celor ce nu l-au văzut, indiferent al cărui gen sunt ei adepţi. Nu este genul de horror ce să nu poată fi vizionat de întreaga masă a populaţiei, el nu te sperie, ci mai mult îţi pune mintea în mişcare. Persoanele care preferă, însă, filmele sângeroase, s-ar putea să fie puţin dezamăgite de film, însă cred că tuturor celorlalţi le va plăcea.