Boris Akunin - personaje negative

Am promis ieri ca voi face candva o descriere mai detaliata a personajelor negative din cartile lui Boris Akunin. Si iata ca acest moment a venit mai repede decat am crezut, iar acum sunt gata sa ma pun pe treaba. Cum am citit patru carti scrise de el, patru personaje veti vedea descrise.

Prima din serie, nu si prima citita de mine, este Azazel. In aceasta carte personajul negativ este reprezentat de Lady Astair, o englezoaica faimoasa in rusia pentru infintarea "Astairinatelor", cum sunt numite in carte, un fel de scoli pentru copiii orfani, scoli in care ea cauta sa le gaseasca talentul ce-i particularizeaza inca de pe cand acestia au niste varste fragede, pentru ca apoi sa-i plaseze pe pozitii cat mai favorabile in societate. Pentru ca acesti copii crescuti de ea ii vor fi mereu devotati, ea poate trage multe foloase de pe urma lor. Inca de la inceput, aceasta doamna este conturata precum un personaj absolut fascinant, capabila sa farmece orice auditoriu, pacra o mama pentru oricine isi doreste sa vada asta in ea. Problemele intervin in momentul cand ea incepe sa ucida pentru a-si proteja copiii sau pentru a strange cat mai multi bani pentru aceste institutii infintate de ea. Ea incepe sa-si doreasca cat mai multa putere pe care o obtine prin intermediul acestor copii, pe care ii plaseaza cat mai sus, pe care are grija sa-i trimita mereu in locul potrivit la momentul potrivit, si pentru a caror ascensiune este gata sa elimine concurenta. Ceea ce pare la inceput o idee buna si un exemplu de bunatate se transforma treptat intr-un razboi pentru putere. Cu toate acestea, personajul continua sa aiba insusiri umane, continua sa manifeste urme de bunatate, dovedind astfel ca este un personaj ce ar putea fi oricand parte a lumii noastre. Pentru a afla mai multe, va invit sa cititi cartea.

A doua in aceasta serie ar veni cartea numita Gambit turcesc. Aici personajul negativ este un spion turc ce se da drept reporter francez. Acest personaj este de-a dreptul sarmant si este admirat chiar si de cei c incearca sa-l prinda, de cei ce sunt impotriva lui, care afirma chiar ca e pacat ca nu e rus. Mie greu sa spun mai multe despre el, ideea e doar ca tipul este absolut genial si doar norocul celorlalti il face sa nu iasa invingator si de aceasta data.

A treia carte este Leviatan. Aici personajul negativ este o femeie, al carei nume nu mi-l aduc aminte foarte exact, pentru ca aceasta a fost prima carte a lui Akunin citita de mine. Cred ca este Mairie Samfon, dar s-ar putea, foarte bine, sa ma si insel. Oricum, ideea este ca aceasta femeie dovedeste si ea geniu in ceea ce priveste furturile si chestile de genul acesta. O mare cuceritoare, cu toate ca nu este frumoasa, incearca mereu sa speculeze orice oportunitate. Este o foarte buna mincinoasa si stapaneste la perfectie arta prefacatoriei. Cu toate ca prsonajul pozitiv ii ghiceste toate ilegalitatile, in final nu va putea dovedi practic nimic, si ea nu va ajunge sa fie condamnata decat pentru o tentativa de omor.

Ultima carte a lui Akunin pe care am citit-o este Moartea lui Ahile. Trebuie sa spun ca personajul negativ al acestei carti m-a facut sa ma gandesc mai bine si la celelalte personaje si sa realizez cat de interesante sunt toate. Este vorba de un ucigas platit, care este descris intr-o asemenea maniera incat ajungi sa-ti fie mila de el ca moare in final. Copil al unei mame musulmance si al unui tata crestin, amandoi crezand cu tarie in religia lor si doar al lor, ajunge sa creasca cu doua legi contradictorii, care mai erau si gresite. Cu toate ca tatal il invata ca Dumnezeu ii cere sa-i ierte pe cei pe care ii gresesc, el ajunge sa creada ca este rau si neiertator, de fapt, si sa-l considere bun pe acela pe care i-l infatisa mama sa, si care ii cerea sa se razbune pe toti. Apoi, la varsta de 5 ani isi vede parintii, si apoi tot satul, ucisi. El scapa din noroc, ajunge sa traiasca cu greu, pana cand unchiul lui care a aflat de tragedie vine sa-l ia in grija lui. Aici este invatat ca trebuie sa se razbune si ca mania este sfanta. El, care a ajuns sa auda atatea lucruri contradictorii pana atunci, hotaraste ca intr-adevar este drept sa te razbuni, insa de manie nu este nevoie. Nu am sa mai povestesc ce se intampla intre timp, am sa trec direct la vasta lui de 40 de ani, cand isi doreste sa se retraga, insa inainte va mai prelua o comanda de crima care ii va asigura suficienti bani pentru a-si cumpara propria insula unde sa traiasca linistit pana la sfarsitul vietii. Intre timp se si indragosteste si-si doreste sa se si casatoreasca, sa-si intemeieze o familie. Moartea lui survine exact in momentul in care el se indrepta spre calea cea buna, ceea ce este destul de trist. Dar cititi si voi cartea pentru a afla mai multe despre acest personaj, caci eu n-am spus decat foarte putin despre el, iar lui ii este dedicata o jumatate de carte.

Mie una imi par fascinante aceste personaje, va invit sa cititi caritle si sa spuneti daca si voi credeti acelasi lucru.

top 3 personaje negative

De ceva vreme am inceput sa ard de dorinta sa vorbesc despre carti. Si cum numarul de pagini pe care il citesc intr-o zi este destul de mic in aceasta parioada datorita bacalaureatului ce este acum in desfasurare, dorinta mea de a vorbi macar despre ele nu poate decat sa creasca in intensitate. Singura problema este ca nu prea stiu nici macar ce sa spun despre carti. Am vorbit pana acum si de cartile mele preferate si despre tot felul de alte lucruri legate de carti, astfel incat acum imi este atat de greu sa-mi realizez dorinta. Singurul lucru nefacut care imi vine acum in minte ar fi un top al personajelor de un anumit fel de prin cartile citite. Si ma gandeam ca ar fi interesant daca as face un top al personajelor negative, chiar daca nu va fi decat un top3 si nu un top 10, asa cum am mai facut pana caum

Eu fac parte dintre acele persoane care apreciaza personajele negative dintr-o carte in egala masura cu cele pozitive. Chiar daca nu-mi amintesc sa fi citit vreo carte al carei personaj negativ sa fie si personajul meu preferat, intodeauna studiez atent si aceste personaje. Le compar intre ele, pe cele dintr-o carte cu cele dintr-o alta. Am in mintea mea chiar si un portret al personajului negativ ideal, iar daca voi intalni in vreo carte un personaj asemanator, s-ar putea ca atunci sa se intample pentru prima oara ca el sa devina preferatul meu. Dar sa nu mai lungesc vorba si sa trec la top.

3. Medalia de bronz ii va reveni personajului negativ din Apocalipsul de Stephen King. Nu-mi mai amintesc exact numele lui, nici nu mai stiu precis daca avea vreunul. El era numit in mai multe feluri, cel mai des Omul Intunecat.

2. Cred ca acest loc il voi rezerva nu unui singur personaj negativ, ci tuturor personajelor negative create de Boris Akunin. Si asta pentru ca are un minunat talent de a le contura, astfel incat te face sa le iubesti, sa le intelegi, sa le ierti. Observi ca ele nu sunt numai rele, ca nu au numai bube, ci le este conturata si partea lor umana. Si pentru ca e foarte greu sa vorbesc despre ele asa, la colectiv, ma gandeam ca o sa le dedic o postare speciala candva, in viitor.

1. Acest personaj se afla pe locul I poate doar datorita faptului ca de la el am plecat in conturarea personajului meu negativ ideal. Este vorba despre Voldemort, despre care, banuiesc, nu este nevoie sa spun mai multe pentru a va da seama ce e cu el. Si da, s-ar putea sa nu fie la fel de interesant conturat ca personajele lui Akunin, insa are cateva caracteristici necesare orcarui personaj negativ. Si, avand in vedere ca am fost atat de obsedata de Harry Potter, nici nu cred ca as putea sa-i acord o alta pozitie.

despre ceea ce observ eu in jurul meu

Cu toate ca azi toata lumea vorbeste de Michael Jackson, eu nu am s-o fac. Fac parte dintre acele persoane care nu priveste aceasta moarte ca pe o pierdere. Steaua muzicii lui a apus oricum de mult. Gloria lui muzicala se datoreaza trecutului, si nu cred ca a mai scos vreo piesa valabila in prezent. In ultima vreme nu s-a mai facut remarcat decat prin procese sau operatii estetice. Deci, nu vad ce am pierdut. El a murit, iar, in fond, toti oamenii sunt muritori si asta e, iar muzica lui poate sa traiasca in continuare. Cum nu mai asteptam nimic gradios din partea lui pe viitor, faptul ca a murit el sau un om total necunoscut mi-e tot aia.

Si, am sa ma leg de ceea ce am spus mai sus si am sa continui cu o idee (sau mai degraba sentiment) pe care o resimt tot mai puternic in ultima vreme. Este vorba de faptul ca eu incep sa ma simt din ce in ce mai mult ca si cum eu n-as face parte din aceasta lume. Ma simt din ce in ce mai diferita, toti ceilati imi apar ciudati, valorile lor imi par incorecte, felul lor de a privi viata mi se pare in totala neconcordanta cu ceea ce cred si ce astept eu de la aceasta lume.

Nu stiu daca am exprimat corect ceea ce simt, insa voi incerca sa explic mai detaliat in cele ce urmeaza. In primul rand, e vorba de gusturile mele, care incep sa difere tot mai mult de ale tuturor celor pe care ii cunosc. Nu stiu daca m-as putea inscrie in vreo categorie. Eu ascult metal, dar ma imbrac normal, iar acest lucru nu il fac din cauza fricii de a fi diferita sau de a ma exprima prin imagine, ci pentru ca simt ca a ma imbraca normal ma caracterizeaza. Nu m-as putea imagina imbracata in niciun alt fel de haine, nu mi se pare ca ma caracterizeaza. Oh, si sa nu intelegeti prin normal "la moda", pentru ca nu, asta nu ma caracterizeaza. Habar n-am de tendite si singurul lucru de care tin cont e sa-mi placa respectiva piesa de imbracaminte. Binenteles ca garderoba mea s-ar putea sa fie intr-o oarecare masura la moda, avand in vedere ca-mi cumpar hainele din magazine, unde se urmeaza tendinta, dar n-am nici o problema in a purta o piesa vestimentara pe care o am de 4 ani, daca inca mai mi-e buna, mai imi place si mai e intreaga.

Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. Nici felul in care ma imbrac, nici muzica pe care o ascult, nici amandoua combinate nu ma particularizeaza chiar asa de tare incat sa ma faca sa ma simt atat de diferita. E mult mai mult de atat. As mai putea sa adaug ca iubesc natura, ca ador sa urc pe munte, ca imi place sa citesc, sa scriu si ca sunt crestina, si tot nu cred ca ar fi suficient pentru a se putea intelege de ce ma simt asa de diferita.

Si uite ca am ajuns si la o prima concluzie, in acest post pe care il scriu mai mult in speranta de a ma autointelege: nu gusturile mele ma fac sa ma simt asa. Da, probabil sunt diferite de a multora, dar e destul de car ca nu acesta e criteriul dupa care ii evaluez eu pe ceilalti, deci nici pe mine nu ma va face sa ma simt altfel. Ceea ce eu, insa, apreciez, caut, sau evaluez la un om e setul lui de valori si modul in care priveste viata. Si aici simt un mare gol, o mare diferenta intre mine si ceilalti. Desigur, nu generalizez. Cu siguranta nu sunt singura persoana care crede ceea ce crede si care are un anumit set de valori in viata. Insa cei ca mine sunt putini si s-ar putea sa se simta si ei la fel de pierduti in lume, asta daca n-au avut norocul sa se gaseasca si atunci sa poata alcatui un cerc al lor, o lume separata din care simt ca fac cu adevarat parte.

Mi-ar fi greu sa zic exact care este setul meu de valori, dar cred ca gusturile mele va pot conduce vag inspre ghicirea lui. Insa, ceea ce vreau cu adevarat sa spun, e ca raman de multe ori mirata privind lumea din jurul meu. Ma frapeaza incultura unor persoane pe care obisnuiam sa le consider mediocred (iar daca sunt cu adevarat mediocre, atunci e groaznic, caci nu cred ca eu ma ridic prea mult deasupra mediocritati, deci sunt si eu la fel ca ele), ma frapeaza faptul ca cei din jurul meu citesc atat de putin, ca exista persoane care se vor cultivat si inteligente si cu toate acestea ele nu pot avea o parere proprie despre nimic din ce se intampla in jurul lor. Faptul ca vad persoane care se conduc dupa ceea ce e la moda, care nu fac decat ceea ce e la moda, nu poarta decat ceea ce e la moda, nu asculta decat ceea ce e la moda si, in general, pentru care nu conteaza lucrurile care nu sunt la moda e cu adevarat socant pentru mine. Mai ales cand aceste persoane nu vin din mahalale sau alte medii in care e normal sa nu prea ai pareri propri, mai ales cand aceste persoane se vor inteligente si fruntase, cand ele se considera a fi situate undeva foarte sus (sau macar sus).

De multe ori raman mirata si in momentul interactiunii cu parintii diverselor persoane si observ ca setul de valori pe care acestia incearca sa-l iduca odraslelor lor e total diferit de setul de valori al familiei mele. Mie mi se pare ciudat sa iti incurajezi copilul sa se imbrace sexi in detrimentul bunului gust sau chiar in detrimentul imbracamintei care il face sa arate bine. Parerea mea este ca in vestimentatie exista anumite reguli care trebuie respecate, iar asta iti da clasa. Ah, si nu trebuie uitata adecvarea imbracamintii la ocazie.

Un alt lucru care m-a frapta, tot legat de paritii si copii, a fost faptul ca mi-a fost dat sa aud o mama care se plangea ca nu mai stie ce sa faca cu fica-sa ca sta toata ziua sa citeasca, in loc sa mearga si ea la sala. Eu stind-o pe fata ca este foarte slaba, ca are o viata destul de activa din care nu lipsesc nici iesirile si nici sportul din cand in cand, nu o pot intelege pe acea mama. A-ti umple timpul liber cititn mi se pare o actiune destul de potrivit si eram ferm convinsa ca orice parinte ar incuraja-o. Dar se pare ca exista si parinti care prefera sa-si vada fetele animatoare prin cluburi decat sa le vada citind.

Si as putea sa continui cu multe exemple de oameni care se comporta ciudat, care au valori ciudate, care privesc viata total diferit de mine si pentru care stirile de la ora cinci sau o poza facuta de paparazzi sunt mult mai importante decat o discutie dintre doi intelectuali sau decat o carte citita. Si ceea ce ma mira cu adevarat nu e faptul ca acesti oameni exista, ci faptul ca ei spun ca fac parte dintr-o categorie siociala de varf si ca se cred mai sus decat multi altii.

Poate ca am avut un tot prea superior in aceasta postare, poate ca par a ma considera mai sus decat toti. Nu este asa. Sunt multi oameni deasupra mea, mutli oameni la valoarea carora mi-ar placea sa ma ridic si eu. Ceea ce vroiam eu sa scot in evidenta este faptul ca nu intelege de ce unii oameni isi aleg modele peste care s-ar putea ridica cu usurinta (sau chiar sunt peste ele, dar ei se chinuie sa se coboare la nivelul lor), iar pe cei ce sunt, de fapt, deasupra lor, ii desconsidera.

De ce este strandul vazut ca un loc de fitze?

Da, n-am mai scris de ceva vreme, dar bacalaureatul imi ocupa asa mult timp incat abia mai reusesc sa ma preocup si de altceva. Si asta nu neaparat pentru ca as sta toata ziua si as invata (caci nu fac asta) ci pentru ca stresul ma consuma intr-o asemenea masura incat nu-mi mai arde mie sa ma ocup si de blog.

Dar nu am sa va plictisesc povestindu-va cat de stresata sunt eu. Am mai facut asta si altatada si n-ar avea niciun rost sa tot repet acelasi lucru de mii de ori. Vreau sa va vorbesc de altceva, caci n-au fost putine lucrurile care mi-au trecut prin cap in timpul in care am lipsit. Dovada este faptul ca am revenit aici mult mai repede decat planuisem, avand in vedere ca eu m-am gandit ca voi face o pauza de doua saptamani, pana voi termina cu totul.

Idea care ma preocupa cel mai mult in ultima vreme este urmatoarea: De ce este strandul vazut ca un loc de fitze? Am avut ocazia sa intalnesc mai multe persoane ce imaprataseau aceasta parere. Mi-a fost dat sa aud chiar si o replica de genul: "eu nu sunt pitipoanca sa ma duc la strand!" Si atunci mi-am pus intrebarea: de ce? Mai ales ca eu nu impartasesc aceasta parere

Mie imi place foarte mult la strand. Si nu ma duc acolo nici ca sa ma bronzez, nici pentru a lasa oameni sa ma admire in costum de baie (nici n-ar avea neaparat ce admira, ca doar n-am corpul cel mai perfect, si si daca l-as avea, tot nu m-as duce de asta). Nu merg la strand decat pentru apa si pentru placerea de a face o baie. Ma duc la strand ca sa inot, ca sa ma racoresc intr-o zi torida. Ma duc la strand pentru ca pur si simplu iubesc apa si imi place sa ma aflu in ea. Si pentru ca, spre deosebire de raurile tarii noastre care sunt pline de mizerii, la strand e curat. Sau cel putin la cele pe care le fregventez eu. Pentru ca nu pot ajunge oricand la mare (si oricum marea din tara noastra e jalnica) si doar n-o sa astept trei luni pentru saptamana in care voi ajunge la mare si in care s-ar putea sa am ghinion si sa nu pot oricum face baie. Apa, acesta e singurul lucru de care imi pasa. Nu ma intereseaza cum arat in costum de baie, nu ma intereseaza prea tare nici sa ma bronzez, cu toate ca intre serile mele de inotat si balacit mai stau si pe la soare.

Deci, dupa cum spuneam, nu inteleg ce e cu acele prejudecati stupide. Faptul ca exista unele persoane care merg la strand doar pentru ca sunt foarte fitoase si pentru ca considera acesta un bun prilej de a-si expune corpul, nu inseamna ca toti ceilalti fac la fel. Mi se pare extrem de aiurea sa te privezi de o placere doar pentru ca sunt pe acolo si anumite persoane asemenea carora nu ti-ai dori sa fi. Si ma intrebam, oare nu este si asta o fita? Ce e refuzul acesta, daca nu un mod de a arata ca ti-e frica sa nu pari altfel in ochii anumitor oameni? Daca e placerea ta, go for it! Nu ai nevoie de confirmari ale faptului ca faci bine. Ce-ti pasa tie daca toti ceilalti care fac asta sunt prosti? Daca tie iti face placere, fa-o, iar de pierdut nu vor avea decat aceia care te vor cataloga gresit in urma gestului tau. Pentru ca eu cred ca un om care nu are fite face ceea ce-i place mereu, atata vreme cat nu-i incorca pe ceilalti, desigur, si nu-i pasa de felul in care va fi catalogat. Caci el isi stie si singur valoarea si nu are nevoie de nu stiu cate confirmari.

Aceasta e parerea mea, daca gresesc si daca jignesc pe cineva imi pare foarte rau, caci nu asta imi e intentia. Pur si simplu mi se pare ca strandurile sunt cam oropsite de catre persoanele care se vor, mai mult sau mai putin, parte a elitei si m-am gandit ca parerea mea ar putea ajuta.

Pentru cei ce sunt curiosi ce muzica ma destreseaza....

Astazi iar nu am inspiratie. Nu ca n-ar fi un lucru de asteptat, avand in vedere ca maine incepe bacalaureatul si emotile sunt cat carul. Asa ca am sa va las si pe voi sa ascultati niste cantece care pe mine ma imbarbateaza si-mi mai reduc emotile.

presa romaneasca sau de ce nu ma uit eu la televizor

Nu stiu daca am mai spus asta pana acum, dar eu nu prea ma uit la televizor. Iar in rarele ocazii cand o fac ocolesc toate canalele romanesti. Prefer sa citesc o carte sau daca chiar vreau sa vad un film, pot sa-l vizionez pe calculator sau sa ma duc la cinema. Adevarul este ca foarte rar gasesc chiar si filme acceptabile la tv.

Dar poate va intrebati cum a aparut idea acestui post? Ei bine, acum cateva zile citeam eu pe un alt blog (nu stiu a cui, citeam pur si simplu bloguri la intamplare) ca e bine sa te uiti la televizor si sa urmaresti stirile pentru a-ti putea gasi noi subiecte pentru blog. Sincer, ma intreb cam ce gen de subiecte ti-ai putea gasi urmarind stirile din Romania? Daca vrei sa vorbesti de Becali, de Vadim, de Basescu sau de viata personala a altor politicieni, n-ai decat sa urmaresti stirile. Pentru ca la stirile de pe posturile noastre nu se vorbeste despre adevaratele decizi politice, despre ceea ce se intampla cu adevarat in tara sau in afara ei. Nimini nu vine sa te informeze cum sta situatia pentru a te lasa pe tine sa tragi concluzile. La noi ti se comunica concluzile prezentatorilor de stiri, a diversilor invitati in studio sau, de fapt, al celor ce detin acele posturi de televiziune si la comanda carora se intocmesc toate. In loc sa ti se spuna ca in parlament s-a votat legea cutare, ti se spune ca e bine sau ca e rau ca s-a intamplat asa, de parca omul n-ar mai putea gandi si singur, de parca ar fi toti ascultatorii atat de batuti in cap incat sa nu stie ce concluzi sa traga din ceea ce s-a zis si atunci sa trebuiasca sa li se explice ca unor copii mici.

Desigur, nici eu nu sunt naiva si stiu ca toate acestea se fac cu scopul precis de indobitocire a telespectatorilor. Totul este doar o forma de manipulare, poate cea mai simpla forma de manipulare posibila. Atunci, de ce sa ma uit la televizor? Sa vad cum fiecare incearca sa-mi induca parerile lor despre politicianul X sau Y? Eu am pledat in numeroase posturi pentru informare, pentru a cauta mereu mai mult decat ceea ce ti se ofera la televizor, pentru ca doar asa poti vedea situatia reala. Dar, de multe ori ma intreb, oare chiar merita sa cunosti situatia reala? Adica, merita sa cunosti? Din moment ce fiecare post de televiziune isi impune proprile idei, ce rost are sa mai cauti si tu o a n-spea versiune? Oricum, vor exista o gramada de versiuni false si diferite. La ce-ti va folosi sa fi tu ala care o stie pe aia buna? Si-asa nu poti sa convingi pe nimeni. Da, s-ar putea sa fie ignoranta, dar asta e.

Dar sa privim mai in adancime. In afara de stirile - opini care-ti sunt prezentate, ce altceva ti se mai spune la stiri? Cate babe au fost violate, cati copii au fost ucisi, caci oameni s-au incaierat la betie, cate accidente sangeroase au avut loc (si hai ca prezentarea accidentelor ar mai putea avea o noima daca ar ajuta la prevenirea altora) sau alte lucruri de acest gen. Stau si ma intreb: ce ne pasa noua de toate chestile astea? As putea sa-mi exprim opinia si in legatura cu rostul acestora, dar dupa aceea veti zice ca sunt paranoica, asa ca voi spune doar: nici unul.

Apoi, daca nu sunt stiri, ce altceva mai poti urmari la televizor? Desigur, emisiuni de divertisment. Cea mai buna alegere in cazul in care esti interesat de pornografie, de barfe, de umor de proasta calitate sau altele de acest gen. Nici nu-mi mai amintesc de cand n-am mai privit si eu o emisiune de divertisment care chiar sa ma relaxeze si sa-mi faca placere sa ma uit la ea. Intr-o vreme obisnuiam sa ma uit la Carcotasi, dar si ei se axeaza in ultima vreme doar pe probleme cu conotati sexuale. Nu i-am mai auzit razand decat de transexuali, de homosexuali, de curve, sau persoane care-si expun sexualitatea in public. Si, da, stiu ca ridiculizand si razand de un anumit obicei poti ajunge la extirparea lui, dar e nevoie de masura in toate. Ceea ce e prea mult strica mereu. Cred ca am sa ma duc la bac si am sa scriu ca cea mai dezvoltata ramura industriala dir Romania este industria sexuala. E singura pe care o intalnesti oriunde. Ah, si ca o compltare la ceea ce am spus inainte, si anume ca ceea ce e prea mult strica, am sa va spun ceea ce i-a raspuns o colega de-a mea unui alt coleg care zicea ca el se uita la emisiunile cu Becali doar ca sa rada. Ea ea raspuns ca pentru ea nici nu exista omul acela, asa ca a se uita la el ar fi doar o pierdere de timp. Ei bine, sunt perfect de acord cu ea. A ne pierde timpul uitandu-ne la prosti inseamna ca macar pentru cateva momente sa ne coboram la nivelul lor. Si nu merita.

Nu inteleg de ce nu putem face si noi mai multe emisiuni cu tematica culturala, de ce nu invitam telespecatori sa citeasca mai mult, de ce nu promovam intelectuali. Sau poate ca, de fapt, nici nu este nevoie. Noi, oamenii ce ne mai pastram cat de cat capul pe umeri, putem sa ne gasim placerea si in cititul unei carti, in timp ce prostimii nu-i va fi niciodata de ajuns. Asa ca de ce sa nu-i dam valori proaste si de ce sa n-o indobitocim mai tare, nu? Oamenii ce inca mai au discernamantul la ei vor ajunge in curand sa se simta ca niste fenomene paranormale.

Mi-e dor de viata

In ultima vreme sunt atat de stresata incat nu mai sunt in stare sa savurez nimic asa cum ar trebui. Nimic nu ma bucura cum o facea inainte, nimic nu ma relaxeaza suficient. Asta in cazul in care trec peste lucrurile pe care nu le fac pentru ca ma simt pur si simplu vinovata ca acord atentie altei actiuni in afara invatatului. Si stiti care e problema? Nici macar de invata nu invat in timpul asta, pentru ca dupa trei - patru ore de invatat simt deja ca am invata destul intr-o zi, ca-mi ajunge, asa ca incep sa nu fac nimic, sa stau pur si simplu degeaba, pierd vremea. Nici nu invat, dar nici nu ma relaxez. De fapt, cred ca in momentele astea nu fac decat sa ma stresez si mai tare, invartindu-ma intre o carte pe care s-o citesc, un joc pe care as vrea sa-l joc si toate cartile pe care le am de invatat pentru examenul de bacalaureat.

Abea seara (asa dupa 8) mai ies pe afara cu o prietena si atunci mai uit cat de cat de stresul care apasa tot timpul pe mine. Nu, binentles ca acesta nu dispare total, ca inca mai persista, insa, stiti cum e, cum mai e cineva cu mine am impresia ca il impart, ca nu mai apasa cu toata greutatea pe umeri mei. Mai ales ca prietena mea se intereseaza mereu in legatura cu stadiul pregatirii mele si mereu incearca sa ma linisteasca (ea a trecut anul trecut prin asta). Iar daca se intampla sa nu fim numai noi, ma simt foarte bine atunci cand toti cei prezenti incearca sa ma linisteasca.

Dar astea sunt momente scurte. La 12 noapte intru in casa, dorm, iar a doua zi stresul si emotile revin din nou, mai puternice, ca doar examenul e tot mai aproape. As vrea sa stiu si eu niste metode de a nu ma mai stresa, dar mereu mi se pare ca nu sunt suficient pregatita, ca sunt lucruri pe care inca nu le stiu, ca inca mai intalnesc probleme cu care nu ma descurc, iar acum nici nu mai am pe cine sa intreb, ceea ce e de-a dreptul groaznic. Si mai stiu ca din cauza emotilor voi pierde foarte mult la examen, dar asta, in loc sa ma determine sa ma linistesc, sa ma calmez si sa privesc totul lucid, ma agita si mai tare.

Nu stiu ce sa mai fac, ma simt de parca ma indrept spre moarte, nu spre un examen care va trece. Mai bine sau mai prost, dar va trece. Oh, ma urasc, pe mine si emotile mele! Abea astept sa termin cu tot.

Muntii - dragoste, armonie si libertate

Am stat azi multa vreme gandindu-ma ce sa scriu azi pe blog. Nu neaparat din lipsa de idei, ci mai degraba datorita aptului ca aveam atatea idei, insa nici una nu mi se parea potrivita pentru a o dezbate, dezvolta. Si apoi m-am gandit... de ce trebuie neaparat sa vorbesc? N-as putea eu lua niste poze supere cu munti si sa le postez pe acest blog, sa le vada toata lumea, sa se stie ce imi place si pe unde mi-as dori eu sa ajung? Nu de alta, dar azi n-am suficienta inspiratie pentru a scrie ceva mai mult...

Acum, ca am postat aceste poze, ma simt capabila sa spun ca muntii reprezinta pentru mine o intruchipare a celor mai mari frumuseti pe care ni le-a dat natura. Reprezinta libertate, reprezinta absolut. Nu sunt o fire prea sportiva, insa mereu voi fi fericita atunci cand trebuie sa urc un munte. Mereu acest lucru imi va da senzatia de libertate, ma va face sa ma cred stapana absoluta peste inaltimile unde doar putini mai ajung. Pe un varf de munte ma simt chiar si mai aproape de Dumnezeu, simt ca eu insumi sunt parte a naturii si nici nu va puteti imagina cata fericire iti poate da acest sentiment. Iar pe langa acestea, ganditi-va cat de rasplatiti sunteti in timp ce urcati, cate frumuseti altfel ascunse va sunt dezvaluite in drumul spre inaltimi! Adevarul e ca ceea ce simt eu atunci cand pasi ma poarta spre culmile cele mai inalte e greu de descris in cuvinte. As putea spune frumusete, fericire, libertate, putere, iubire, zbor, si tot nu as spune tot. Pentru ca traiesc unul din acele sentimente pentru care cuvintele nu vor fi niciodata de ajuns, unul din acele sentimente care nu ar putea fi descris decat prin imbinarea tuturor artelor, astfel incat sa fie atinse toate simturile, pentru ca la ceea ce traiesti atunci, chiar contribuie toate simturile...

Am gasit un joculet care mie mi s-a parut foarte interesant si amuzant, asa ca m-am gandit sa-l fac si eu.

Acestea sunt regulile:
1. Pune playerul pe shuffle.
2. Apasă „înainte” pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei ca şi răspuns la întrebare chiar dacă nu are sens. Nu trişa!


1. How are you feeling today?
The Rasmus - Chill

2. Will you get far in life?
Placebo - Pure Morning

3. How do your friends see you?
Daughtry - It's not over

4. Will you get married?
Queensryche - My empty room

5. What's your best friend's theme?
Luca Turilli - The ancient forest of elves

6. What was hight school like?
Deodao - Whistle Bump

7. What is the story of your life?
Rhapsody - Power of the dragonflame

8. How can you get ahead in life?
Nightwish - Diva

9. What is the best thing about friends?
Lepa Brena - Hajde da se volimo

10. What is the store of this week?
Philadelphia International All Stars - Let's Clean Up The Getto

11. What songs describes you?
Luca Turilli - Warrior's Pide

12. What songs describes your grandparants?
Cocteau Twins - When Mama Was Moth

13. How is your life going?
Luca Turilli - Autumn's Last Whiser

14. What song will they play at yout funeral?
Kamelot - Abandoned

15. How does the world see you?
Guns N'Roses - Yesterdays

16. Will you have a happy life?
Kamelot - Karma

17. Do people secretly lust after you?
Muse - Megalomania

18. How can I make myself happy?
The Greek Byzantine Choir - Kiss of Peace

19. What should you do with your life?
Heroes del silencio - Malas Intenciones

Va las pe voi sa treageti concluzile si sa evaluati care sunt si care nu adevarate

Un veac de singuratate

Tocmai am terminat de citit aceasta carte si constat ca imi este extrem de greu sa vorbesc despre ea. Si prin a vrobi despre ea inteleg a spune ceva cu totul diferit decat "a fost extraordinara", "absolut minunata", "fantasitca", "merita citita" sau alte lucruri de acest gen, cu toate ca si acestea sunt adevarate.

Da, cartea a fost intr-adevar minunata, dar de ce? Imi este foarte greu sa-mi motivez parerea fara a vorbi de continutul cartii (macar partial), fara a spune ca aceasta carte prezinta istoria unei familii de-a lungul unui secol, de la infiintarea satului Macondo de catre primul Buendía, pana la distrugerea lui, odata cu moartea ultimului descendent al acestei familii. Toate personajele mi s-au parut absolut fantastice si cred ca as putea afirma ca ele traiesc etern datorita repetitiei numelor lor in timp. De fiecare data cand un personaj moare, mai ramane un altul cu acelasi nume ca al sau, gata sa duca mai departe povestirea. Acest lucru nu se schimba decat in finalul cartii, cand toate personajele mor fara ca nimeni sa le mai poarte numele, incheind astfel povestea acestui veac de singuratate.

Cartea este circulara si, cu toate ca intri direct in mijlocul actiuni, este usor sa-ti dai seama ca satul, despre care afli umpic mai tarziu ca a fost intemeiat de Jose Arcadio Buendia, este abea la inceput, si se termina cu distrugerea lui si cu moartea ultimilor descendenti ai familiei. Pe parcursul desfasurarii intamplarilor satul evolueaza si el, la inceput crescand din ce in ce mai mult, asigurandu-si tot mai multe legaturi cu lumea, pentru ca apoi sa inceapa sa decada treptat, pana la distrugerea completa. Membrii familiei Buendia sunt intodeauna membri importanti in viata aceste comunitati care este influentata de actiunile lor.

Am intalnit si cateva idei interesante in aceasta carte, cum ar fi aceea ca sentimentul de singuratate sau de fericire nu depinde de loc de persoanele din jurul tau, ci doar de relatia ta cu tine, din felul in care tu te raportezi la propria ta persoana si de cat de impacat esti cu sinele. O alta idee interesanta este aceea a circularitatii timpului, a faptului ca evenimente ce s-au pentrecut in trecut se vor repeta intr-un vitor mai apropiat sau mai indepartat, ca si cum acesta nu ar trece, ci s-ar invarti intr-un cerc, astfel incat totul are o anumita lege a repetitivitatii. Au mai fost si alte idei, dar nu vi le spun pe toate pentru a va lasa sa va bucurati singuri de descoperirea lor atunci cand veti citi cartea.

Trebuie sa mai spun ca Gabriel Garcia Marquez are un stil extraordinar de a scrie, ca stie sa te tina in priza, sa te faca sa continui sa citesti cartea cu toate ca-ti dezvaluie de dinaite destinele tuturor personajelor. Sfarsitul este de asemenea senzational, marturisesc sincer ca eram foarte curioasa cum se va termina exact cartea, cu toate ca stiam ca toate personajele vor muri, insa eram curioasa in ce mod o vor face.

Nu voi mai spune decat ca recomand aceasta carte tuturor celor ce n-au citit-o deja, ca este fantasitca si ca nu trebuie omisa din lista de lecturi a nimanui. S-ar putea sa fie umpic mai dificil de citit, si mie mi-a luat vreo trei saptamani ca sa o termin, insa merita acest miv efort, caci e o carte plina de bogatii.