Din Dilema veche...

Pana acum prea putin am postat de capul meu. De fapt, m-am folosit destul de mult de ceea ce au scris alti pentru a adauga ceva, si inca ceva, si apoi inca ceva in blogul meu, insa nu ma pot aptine sa n-o fac si de data asta.

Citeam azi Dilema Veche (cea pe care am luat-o saptamana trecuta, in curand va si aparea alta, insa asa sunt eu, le fac pe toate cu intarziere) si am gasit un fragment din scrierea Lenei Constante, Evadare tacuta, care mi-a placut foarte mult si pe care trebuie neaparat sa-l redau aici:

Sa-i scriu? La prima iesire, de dimineata rup si ascund marginea alba a unui ziar vechi ce servea de hartie igienica. Dar nu am creion, nici cerneala. Cu ce sa scriu? Pot sa inlocuiesc penita cu o aschie de lemn. Cu ungiile, smulg una din scandura care astupa fereastra carcerii. Voi scrie, deci, cu aschia aceasta si cu sange. Mijlocul cel mai usor de a-mi procura sange? Sa-mi musc mana. Aleg un loc de pe dosul mainii stangi. Intre degetul mare si aratator. Acolo unde, cand tii pumnul inchis, carnea face o cuta. O apuc cu dintii. Iau prea multa carne. Ma doare, dar dintii nu intra in carne. Dupa mai multe incercari, fara indoiala prea timide, dar totusi dureroase, dintii refuza sa muste. Faptul acesta ma scoate din sarite. Nu pot permite acestei carni nenorocite sa fie mai puternica decat vointa mea. Mai puternica decat mine. Ma musc din nou. Cu furie. De mai multe ori. Musc din ce in ce mai tare. Intai imi smulg pielea. In sfarsit, apare putin sange. Prea putin. Musc din ce in ce mai adanc. Sange. O picatura. Inca o picatura. Incep sa scriu. Cu prudenta din cauza vitezei. Scriu un cuvant. Musc din nou. Inca un cuvant. Imi strang dintii cu putere in jurul ranii si mai storc cateva picaturi. Scriu numai cateva cuvinte.

Acesta este fragmentul care mie mi-a placut atat de mult si, cred ca voi incerca sa fac rost de intreaga opera... Imi pare foarte interesant din ceea ce am citit aici. Altceva ce mi-a mai placut din ziar (la care n-am ajuns decat pana la pagina 3) a fost articolul lui Andrei Plesu, care, de altfel, imi place foarte mult cum scrie. Am citit jumatate din cartea sa Obscenitatea publica si mi-a placut foarte mult. Am ramas la jumate doar din cauza ca a trebuit sa citesc atunci o alta carte si apoi am uitat de aceasta si m-am apucat de inca una si de inca una, neglijand-o pe cea a lui Plesu. Dar asta nu din cauza ca nu mi-ar fi placut, ci doar pentru ca am preferat alte carti. Dar nu-i nimic, o voi termina la vara...