duminică, 31 mai 2009

Politica


Ma gandeam sa vorbesc despre unul dintre cele mai plictisitoare subiecte: politica. Nu, nu va speriati, n-am de gand sa fac aici o lista cu toti candidati la alegeri sau un top al celor mai bine vazuti politicieni. De fapt, nu despre candidati vreau sa vorbesc, ci despre politica in sine si despre rolul pe care aceasta la jucat in viata mea.

De politica cred ca am auzit de la o varsta destul de frageda. Cred ca de cand mergeam la gradinita si bunica mea mi-a spus ca Iliescu conduce tara. Ce am inteles eu din asta nu cred ca reprezinta prea bine ideea de politica, aveam, mai degraba, in cap o imagine cu un om asezat in fata unui volan care in loc sa fie al unei masini era al tarii si care nu avea decat sa-l roteasca la curbe pentru a nu iesi de pe drum. Apoi, pe cand aveam 6 anisori au urmat primele alegeri de care imi amintesc eu. Mai fusesera unele si pe cand aveam doar 2 ani, dar de atunci nu-mi aduc aminte nimic. Dar despre cele din 1996 imi aduc aminte destul de multe lucruri: cum intreaga mea familie a votat cu Petre Roman; cum bunica mea mi-a spus despre cei doi care au ajuns in al doilea tur de scrutin si despre cum, din nou, intreaga mea familie s-a dus la vot, de data asta votandu-l pe Constantinescu. Imi amintesc si despre cat de fericita am fost cand acesta a castigat, fara sa inteleg macar de ce.

Pana la alegerile din 2000 n-am mai prea avut tangente cu politica. Apoi, cand au susit acestea, am facut din nou cunostinta cu situatia: Iliescu si Vadim ca favoriti, tata votandu-l pe Stolojan, la fel ca parintii unei vecine de-a mele... Incepusem deja sa dezbatem politica, cu toate ca nu eram decat un grup de fete cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani. Oricum, s-a ajuns din nou la al doilea tur de scrutin, cand toata lumea s-a dus la vot doar de frica sa nu castige Vadim si cam aici s-a incheiat si acest episod.

Din nou n-am mai avut nicio tangenta cu politica pana cand a inceput campania electorala din 2004 pe care am urmarit-o cu sufletul la gura. M-am indragostit automat de Basescu, tineam cu el, speram sa castige pentru a scapa de PSD. Eram cu toti portocali, aveam sperante mari (mai ales eu) si urmaream cu atentie toate confruntarile dintre candidatii la presedentie. Mie toate acestea mi s-au parut fascinante. Atat de fascinante incat am inceput sa-mi doresc cu ardoare sa intru si eu in politica. Le-am comunicat dorinta parintilor mei, iar ei au facut tot posibilul sa ma tempereze. Au incercat sa-mi explicem cum stau de fapt lucrurile in politica, ca nu e doar ceea ce vad eu (sau ce inteleg) si ca acesta este un domeniu mult prea dur pentru o persoana ca mine. Nu au reusit sa ma convinga, dar totusi am acceptat sa mai astept umpic, in special datorita faptului ca nu eram prea hotarata daca vreau sa intru in PD sau in PNL (erau in alianta pe vremea aceea).

Am inceput clasa a IX-a si nu am renuntat la dorinta mea, dar continuam sa fiu nehotarata. Apoi, intr-o zi, a venit la noi in scoala sa faca recrutari ARDOR-ul (sau, pentru cei care nu stiu, Asociatia Romana de Dezbateri, Oratorie si Retorica). M-am gandit ca a deveni membra s-ar putea sa ma ajute in vitoarea mea cariera politica (desi nu prea intelegeam prea bine despre ce este vorba in momentul in care m-am hotarat sa merg acolo) asa ca asta am si facut. E ciudat, dar faptul ca am ajuns acolo a fost unul din factori care mi-a diminuat entuziasmul legat de politica. Nu stiu de ce. Poate pur si simplu pentru ca mi-a placut acolo si n-am mai simtit nevoia sa mai adaug nimic pe langa acele dezbateri. Oricum, acum chiar si ARDOR-ul e trecut pentru mine, desi uneori regret decizia luata, dar alteori imi amintesc motivele care au dus la ea si imi zic e mai bine asa. Oricum, nu asta e ceea ce dezbat azi.

Ideea e doar ca aceast explozie de entuziasm cu privire la politica a incetat, incet, incet, sa-si mai faca simtite efectele. Mai intai a inceput sa nu ma mai intereseze la fel de tare, mi-am zis ca ma voi inscrie intr-un partid dupa ce voi avea 18 ani. Apoi a aparut acea ruptura in alianta care m-a dezgustat total. Iar dupa aceea am inceput sa vad si eu care e, de fapt, ocupatia politicienilor si au inceput sa-mi repunge tot mai mult. Am ajuns in zilele noastre, cand ma duc la vot pentru ca asa trebuie sa faca orice cetatean, pentru ca inca mai sper ca se mai pot schimba lucruri si ca nu-s toti la fel de negri (sper degeaba, stiu, dar ce sa fac?) sau pentru ca, pur si simplu, e un lucru care se intampla atat de rar incat e pacat sa-l ratezi. Ma duc si votez mereu la intamplare, ori cu PDL ori cu PNL, dupa inspiratia de moment si niciodata cu PSD-ul. Iar mai mult de mersul la vot si o vaga incercare de documentare inainte (pentru a nu fi chiar habarnista) nu ma leaga de politica acum. Nu mai ma uit la stiri sau, mai bine zis, nu prea mai ma uit la tv deloc si nu ma mai intereseaza ce se intampla. Vreau sa plec din tara, asta imi doresc cel mai tare acum...

Niciun comentariu: